Elemente de strategii de dominație ale oligarhiei

09:19, 13 mai 2019 | Actual, Cărți | 766 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lucien Cerise din cartea ”Neuro-pirații”

Fragment dintr-un interviu acordat revistei Rebellion, nr. 58, martie/aprilie 2013

Rebellion: Pentru dumneavoastră, controlul maselor s-a schimbat profund odată cu apariția ingineriei sociale. Ce înseamnă pentru dvs. acest termen?

Lucien Cerise: Există mai multe definiții ale ingineriei sociale. Putem să le găsim pe Google. Unele universități propun o Diplomă de stat în inginerie socială (DEIS) și dau câteva descrieri pe site-urile lor. Există de asemenea numeroase publicații, articole despre securitatea informatică, literatură gri, manuale de sociologie și management, rubrici de enciclopedie, etc. Propun sinteza următoare între toate aceste definiții: ingineria socială este modificarea planificată și furtivă a comportamentului uman. Este dificil să fixăm o dată precisă pentru apariția termenului. În schimb, intuiția din spatele ei, în mare mecanizarea existenței, merge înapoi în timp probabil până la apariția primelor orașe în Mesopotamia și în Egiptul faraonic, către anul 3000 Î.C. Mă gândesc la primele centre urbane care adunau mai multe mii de persoane într-o structură diferențiată și totuși relativ unificată sub un singur nume care îi definește contururile.

Dimensiunea satului și a artizanatului nu este suficientă pentru a percepe existența ca pe un mecanism. Trecerea sedentarilor rurali la sedentarii urbani a făcut să apară prima reprezentare a grupurilor umane ca fiind obiecte automate sau cel puțin automatizabile într-o anumită măsură. Adoptând punctul de vedere dominant al primilor oligarhi din Orientul Apropiat, un oraș seamănă îndeajuns cu o mare mașinărie: un orologiu, un calculator, cu riscul unui anacronism. Atunci când intelectualii epocii, adică preoții, au avut sub ochi primele orașe – primele mecanisme de organizare umană complexă – ideea de control și de previzibilitate a acestor mecanisme a germinat cu siguranță în ei. Câteva secole mai târziu, Platon a inventat termenul cibernetică sau artă a pilotajului. Alchimia și francmasoneria sunt moștenitoarele spirituale ale acestor prime observații, cu metaforele lor fizicaliste și arhitecturale recurente.

Firul roșu al acestei tradiții raționaliste în politică este reducerea incertitudinii, care este obiectivul urmărit de orice administrator de sistem. Atunci când e vorba de un sistem viu, acest obiectiv poate avea efecte sclerozante și ucigașe. Nu sunt departe de a împărtăși punctul de vedere radical al lui Francis Cousin, și anume că problemele noastre au început din Neolitic! Totuși, inutil să ne întoarcem în timp la vremea vânătorilor-culegători pentru a regăsi ”paradisul pierdut”. Dimensiunea rurală și orășenească, chiar și cea a micilor aglomerări urbane, mi se pare suficientă pentru o relocalizare autogestionară satisfăcătoare, care permite evitarea unor patologii ale controlului la distanță.

Noutatea în secolul XX vine din faptul că se trece de la un control social prin ordine la un control social prin dezordine. Ordine prin haos. Duc înapoi în timp proiectul concret al guvernării prin haos la inventarea ”capitalismului revoluționar” între 1750 și 1800, adică un capitalism ce provoacă revoluții pentru a face să avanseze propria agendă. Dar a trebuit să așteptăm anii șaizeci pentru a fabrica consimțământul total al maselor față de capitalism, introducându-l în moravuri sub termenii de ”libertarism” sau ”emancipare a minorităților”. În Franța, evenimentul fondator al acestui control complet al maselor de către Capital și guvernarea lui prin haos a fost Mai 68. Dar trebuie să vedem documentarul Das Netz, al lui Lutz Dammbeck, care face joncțiunea între proiectele de control social provenite din cibernetică în anii cincizeci și emergența, zece ani mai târziu, a contraculturii pop anglo-saxone, ca printr-o întâmplare. Există dovezi clare : contracultura a fost gândită ca un instrument al Capitalului pentru a produce entropie socială. Ne gândim la finanțarea lui Pollock de către CIA, sau la ce spune Mathias Cardet în L’Effroyable Imposture du rap. Începând cu anii șaizeci, deci, o ideologie dominantă fondată pe principii de anarhie, individualism, anomie, hedonism și ”plăceri fără limite” s-a difuzat în întreaga sferă culturală occidentală, pregătind tsunami-ul patologiilor mentale și sociale care ne sufocă din anii optzeci: depresii, valuri de sinucideri, violențe conjugale, epidemii de avorturi de confort, copilul-stăpân hiperactiv, delicvența juvenilă, toxicomaniile, criminalitatea sociopată, obezitatea, cancerele, diversele ieșiri din minți care sfârșesc în băi de sânge, etc.

Această ideologie dominantă individualistă și an-arhică, chiar acefală, comună stângii libertare și dreptei liberale, nu are decât un scop: să sporească entropia, adică dezordinea și dezechilibrul în grupurile umane, pentru a le disloca, a le atomiza și a înlesni aservirea maselor, făcând imposibilă organizarea lor. Să dividă pentru a stăpâni. Să împingă masele să ”joace personal”, să le educe în spiritul ”fiecare pentru sine”, asta pentru a frâna forța colectivelor. Deci să depolitizeze. Într-adevăr, gestul fondator al fenomenului politic constă în a supune libertatea individuală față de interesul colectiv. Inversând prioritățile prin sacrificarea interesului colectiv pe altarul sacrosanctei libertăți individuale, ingineria socială a Capitalului paralizează și surpă întreaga capacitate organizațională concretă. Așa cum se vede, capitalismul controlează masele prin dezordine. Veritabilul anticapitalism este deci ordinea. Rebeliunea, disidența, rezistența, subversiunea înseamnă ordine.

  

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache