Conflicte în doi sau triunghiulare

11:53, 7 martie 2019 | Actual, Cărți | 919 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Propaganda de război constă întotdeauna în a construi o imagine infamă și polemogenă a inamicului. În acest an în care se comemorează centenarul Primului Război Mondial, să ne amintim de felul în care media din Belle Epoque, mai ales ziarele tipărite, au fabricat pe durata mai multor ani o opinie publică favorabilă conflictului ce avea să vină, difuzând în coloanele lor articole de presă mincinoase și desene caricaturale deformatoare, așa încât să instige popoarele unele împotriva altora. Ne aflăm aici în domeniul managementului percepțiilor, care vin să se intercaleze între obiectul real și subiectul care percepe. Dar percepția asupra unui obiect sau asupra altui subiect (altă țară, altă regiune, altă identitate) poate fi alterată și modificată de o terță persoană, de un al treilea subiect care nu apare la prima vedere. Există deci o geometrie a conflictului. Există cel puțin două tipuri de formă geometrică a conflictelor: duală sau triangulată. În structura duală, doi actori se înfruntă față în față. Conflictul se întâmplă în mod ”natural”, prin întâlnirea problematică, dar directă și fără mediator între cei doi actori. La polul opus, în structura triangulată, doi actori se înfruntă sub privirea unui al treilea. Duelul între cei doi actori situați la baza triunghiului este supravegheat, tutorat și influențat de un al treilea actor care ocupă vârful triunghiului. Aici, treburile sunt orchestrate.

 

Un conflict poate deci să fie ”mediatizat”, în sensul etimologic, adică întreținut de un medium care ocupă o poziție intermediară între cei doi beligeranți. Analiza tranzacțională propune modelul ”triunghiului dramatic” sau triunghiul lui Karpman, care instituie o structură relațională între trei roluri: victima, persecutorul și salvatorul. Se pare că majoritatea conflictelor care însângerează planeta sunt triangulate. Altfel spus, practic toate conflictele sunt artefacte, puse în scenă, elaborate, fasonate, construite în cadrul unei veritabile inginerii strategice a tensiunii intenționale. De ce e atât de dificil să ne dăm seama de asta? Pentru că majorității observatorilor le lipsește o grilă de lectură, cea a serviciilor de informații. Un cercetător precum Bernard Lugan, de exemplu, este o adevărată mină de informații factuale privind conflictele etnice care traversează continentul african, dar el aplică rar grila de lectură a serviciilor de informații. Consecința: lipsește de multe ori un element în descrierea sa, al treilea element, vârful triunghiului. Atunci când îl citim, avem impresia că tensiunile etnice intra-africane se produc pur și simplu, singure, direct, prin întâlnirea polemică a actorilor din conflict. Vârful triunghiului, inginerul conflictului, dirijorul de orchestră, nu e descris. Aplicarea grilei de lectură a serviciilor de informații în aceste conflicte etnice permite dezvăluirea faptului că în majoritatea cazurilor aceste conflicte identitare sunt supervizate, întreținute, provocate, tutorate de un actor extern, de cele mai multe ori occidental, în scopuri coloniale sau imperialiste. Această acțiune externă, această ingerință străină în mod evident nu provine de la popoarele occidentale, care nu au nici o treabă, ci rezultă din convergența de interese între mafii financiare, lobby-uri industriale, diferite ONG-uri și servicii speciale occidentale precum CIA, MI6, Mossad, DGSE…

 

Or, ceea ce se aplică cu succes în Africa subsahariană sau în lumea arabo-musulmană, se aplică la fel și în Franța. Reprezentații polemogene menite să construiască rivalitatea mimetică identitară între două grupuri sociologice sunt difuzate în media de un al treilea grup sociologic. Cu titlu de exemplu, ne vom aminti de Rav Ron Chaya și parabola sa talmudică cu cocoșelul evreu care trebuie să îi împingă pe cocoșii creștin și musulman să se ucidă între ei dacă vrea să prospere (în linia teoreticienilor suprematismului evreu, precum Yitzhak Shapira, Yaakov Yossef și Ovadia Yosef). O aplicare practică a acesteia a fost realizată în timpul revoltelor de cartier din 2005 care au zguduit Franța vreme de mai multe săptămâni. Surse personale confirmate de alte surse, reproduse la anexe, au atestat prezența printre instigatori a unor agitatori cu legături în Israel și cu Mossad. Narațiunea mediatică oficială a acestei pagini din istoria Franței raportează despre un conflict dual între francezii neaoși, terorizați, repliați în spatele forțelor de ordine, și delicvenți nebuni și furioși proveniți din imigrația africană și musulmană. Al treilea actor al situației, în speță agentul provocator profesionist, rămâne ignorat și nu apre decât cu condiția de a aplica grila de lectură a celor de la serviciile de informații. Această structură triangulată se întâlnește de asemenea pe piața produselor halal din Franța, a căror expansiune incontestabilă se află în mâinile unor indivizi și firme care nu sunt totuși musulmane; de unde necesitatea de a lansa o întrebare privind elementele non-musulmane care intervin în procesul de islamizare dacă vrem să înțelegem cu adevărat funcția lor. Regăsim și aici acest trinom în falsa opoziție politică dintre Dreapta și Stânga, întreținută artificial de la vârful tringhiului pentru a împiedica joncțiunea forțelor populiste franceze într-un front comun, faimosul proces de coagulare pe care Puterea își dă silința să îl dizolve, în timp, continuu. Clivajul Dreapta/Stânga trebuie denunțat pentru ceea ce este el, viclenia prin excelență a triangulării republicane, un simplu phising de inginerie socială.

 

În cea mai mare parte a conflictelor, nu suntem deci doi, ci suntem trei. Atunci când suntem angajați într-un raport de forțe cu un alt subiect, trebuie să ne întrebăm mereu ”cine” ne-a angajat în asta, pentru a reconstitui ”triunghiul rivalității”, pentru a regăsi cei trei actori ai rivalității mimetice, ai raportului de forțe. Sunt doi actori evidenți, dar al treilea e mai puțin evident. Și e normal. Eficiența conflictului triangulat se bazează pe o condiție sine qua non: el nu trebuie perceput ca atare, ca mobilizând trei subiecți, ci ca un duel.  Baza nu trebuie în nici un caz să perceapă vârful. Sau dacă îl percepe, nu trebuie să îl înțeleagă.

 

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,