Un deceniu și jumătate de experiență geopolitică și strategică: euroatlanticii la Marea Neagră și contraofensiva Rusiei, 2004 -2019 (II)

08:48, 1 iulie 2019 | Cărți | 236 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Radu Toma: Din cartea ”Mare Nostrum. Marea Neagră și statele riverane”, ed. Mica Valahie, București, 2019

Un NATO dezbinat la Marea Neagră: București, Georgia, Crimeea, 2008-2014 (I)

O reconstituire istorico-politică a anului 2008 ne spune că apariția propriu-zisă a NATO la Marea Neagră s-a produs în condiții internaționale neprielnice. Că primul pas al alianței acolo a fost unul mare cu stângul. Cauza a fost aceea, că toată politica externă, unilateralistă, a liderului ei, Statele Unite, era la pământ. Ajunși la capătul a două mandate prezidențiale, George W. Bush Jr. și echipa sa de neoconservatori făcuseră totul cu putință, pentru ca lucrurile să meargă prost. După atacurile teroriste de la 11 septembrie din SUA, când toată lumea a fost alături de poporul american, cu aroganță și un suprematism neghiob au risipit grabnic și compasiunea, și solidaritatea întregii comunități internaționale. Au mințit națiunea americană și publicul din întreaga lume cu „armele de distrugere în masă” ale Irakului lui Saddam Hussein, inexistente. Şi astăzi continuă să fie declasificate documente oficiale ale CIA, alături de mărturii pe televiziuni ale foștilor oficiali, despre înșelătoria ieșită din proporții a fostului președinte, și despre războiul său din Irak (1).

Războaiele preventive ale lui Bush Jr., bazate pe logica asimetriei militare și promise în 2003 a fi scurte, au continuat și în 2008, iar democratizarea lumii, și ea făgăduită de președinte, s-a transformat în globalizarea antiamericanismului. Un val uriaș de proteste antirăzboi și antiglobaliste a măturat întreaga lume, de la Londra, în Asia de Sud-Est și Australia. Apoi, poziția Washingtonului oficial față de tratatele externe importante, refuzul de a le negocia și semna, cum au fost Protocolul de la Kyoto asupra încălzirii globale, din septembrie 2001, Curtea Internațională de Justiție, Convenția pentru arme biologice etc. au potențat mult, în sens negativ, atitudinea comunității internaționale față de America lui Bush Jr. (2).

Și iarăși în 2008, președintele american a căzut în sondaje la 19%, record național de lipsă de popularitate, iar în ianuarie 2009, cu numai cinci zile înainte să plece de la Casa Albă, un sondaj CBS/The New York Times a relevat că numai 22% din americani au aprobat prestația lui prezidențială – cea mai scăzută cifră din istoria Americii (3).

La fel, pe plan internațional a fost văzut ca cel mai slab șef de Executiv al SUA, din toate timpurile (4). 

Indignat de faptul că administraţia fabricase informaţii pe baza unor simple fabulaţii primite de la exilaţi irakieni, spunea la numai două luni după pornirea războiului din Irak un ofiţer superior din serviciile secrete, despre grupul neoconservator din jurul președintelui, condus de Paul Wolfowitz, la acea vreme ministru adjunct la Pentagon: „Nu le-au plăcut informaţiile primite de la CIA şi Direcţia de Informaţii a Armatei, aşa că au adus oameni care să le scrie materiale. Erau atât de descreieraţi, așa de mult în afara problemei şi atât de grei de cap ca să-i faci să priceapă, încât deveniseră ridicoli. Erau dogmatici de parcă se aflau într-o misiune primită de la Dumnezeu. Dacă informaţiile nu se potriveau cu teoria lor, nu voiau să le accepte” (5).

Ziceau aliați vest-europeni la Summitul NATO de la București că, în zilele reuniunii, președintele Bush Jr. a încercat, foarte insistent, să-i convingă să-și schimbe poziția față de acceptarea Ucrainei și Georgiei în alianță, și că, obtuz şi dogmatic, a ignorat toate argumentele și îngrijorările lor în ce privește vreo reacție negativă din partea Rusiei (6).

Iată-i, deci, pe Bush Jr. și neoconservatorii săi ciudat de asemănători, cu același comportament bizar, ca să nu spunem altfel, atât în vremea invaziei Irakului, cât și a eventualei instalări a NATO la Marea Neagră şi în teritoriile fostei Uniuni Sovietice! 

Acestea au fost, deci, condițiile în care a avut loc Summitul NATO de la București, la 2-4 aprilie 2008, reuniune încheiată cu debutul nefast al alianței la Marea Neagră. Refuzul de către Germania, Marea Britanie, Franța și ceilalți parteneri occidentali europeni, de a deschide procedurile de aderare pentru Ucraina și Georgia, a fost o lovitură teribilă, cu consecințe negative multiple, în urma căreia organizația militară euroatlantică nu-și mai poate reveni, nici astăzi, după un deceniu. 

București

Prin urmare, încercarea precipitată de la București a administrației Bush Jr., de a oferi Georgiei și Ucrainei documentele de preaderare (Planul De Acțiune, MAP) la alianța militară nord-atlantică, a fost zădărnicită de vest-europeni ceea ce, după opinia acestui autor, a fost un lucru bun. Este adevărat că birocraților NATO nu le-a plăcut ce s-a întâmplat, de pildă secretarul general Jaap de Hoop Scheffer a obiectat și a menținut invitația pentru cele două țări riverane la Marea Neagră. De asemenea, ne amintim că recent, la ultimul summit de la Bruxelles al organizației, tot secretarul ei general, Jens Stoltenberg, a insistat că Georgia va primi, într-o bună zi, aceleași hârtii și va deveni membră a alianței. Dacă socotim anii scurși între promisiunile identice și sforăitoare ale lui Scheffer și cele ale lui Stoltenberg, am putea spune, fără să greșim, că Georgia are probleme cu aderarea nu numai din cauza conflictelor „înghețate” din Abhazia și Oseția de Sud, dar și din pricina unui parteneriat tot „înghețat” cu NATO. Preaderarea exasperant de lungă și sâcâitoare a început să erodeze fostul entuziasm al populației georgiene, după cum rezultă din sondajele Institutului Democratic de la Tbilisi: în 2018, 65% din cei chestionați au fost pentru aderare, față de 20% contra, în comparație cu 73% față de 8% în urmă cu cinci ani (7).

Apoi, la București, deși se afla în miezul problemelor și al unor dezbateri aprinse, atunci când a ridicat chestiunea aderării Ucrainei și Georgiei, președintele american a scăpat din vedere, că 1) refuzul aliaților de a trimite soldați mai mulți în Afghanistan este, de fapt, refuzul de a apăra Georgia sau Ucraina, țări la frontierele Rusiei, cu probleme etnice serioase, și că 2) în condițiile declinului economic prelungit adus de criză și recesiune, nimeni din Vest nu ar da un bănuț pentru supraviețuirea democrației în Ucraina și Georgia, și prea puțini din Europa de Est au continuat, în 2008, să fie încântați de modelul economic și democratic din Vest.

În capitala României s-au văzut limpede șansele Zero ale extinderii NATO într-o țară estică aflată în pragul războiului civil, etnic, am numit Georgia, și într-o altă țară cu o populație majoritară opusă intrării în alianță, Ucraina. Germania și Franța au afirmat că, de vreme ce nici Ucraina și nici Georgia nu dau semne de stabilitate internă, nu este cazul ca Rusia să fie antagonizată și alianța pusă în dificultate (8).

Liderii politici și birocrații de la conducerea NATO care, de la Summitul de la București încoace, încearcă să adauge noi membri din Est la alianță, ignoră realitatea.

NATO s-a născut în 1949 la Washington și vreme de 60 de ani a stat acasă, în Vest. În tot acest răstimp, de șase decenii, singura dată când articolul 5 al alianței a fost activat, s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, împotriva unui adversar neconvențional, terorismul internațional. Asta s-a întâmplat după ce unica sa misiune operativă a avut loc în fosta Iugoslavie, în 1992, când piloții săi au doborât în Bosnia patru avioane ale sârbilor bosniaci.

Summitul de la București le-a arătat limpede tuturor că extinderea în fosta Uniune Sovietică ar duce NATO în pământuri primejdioase. 

Note: 

(1) Gompert, David, The Iraq War: Bush’s Biggest Blunder, Newsweek, 12/25/2014; Declassified CIA Document Reveals Iraq War Had Zero Justification, YourNewsWire, March 28, 2016, blog; Corn, David, George Bush’s CIA Briefer: Bush and Cheney Falsely Presented WMD Intelligence to Public, Mother Jones, May 19, 2015; Leopold, Jason, The CIA Just Declassified the Document That Supposedly Justified the Iraq Invasion, May 19, 2015, onTwitter:@JasonLeopold; vezi și Tenet, George; Harlow, Bill, At the Center of the Storm: My Years at the CIA, Harper Colins, New York, 2007, 576 p.; Woodward, Bob, Bush at War, Simon & Schuster, New York, 2003, 382p.; Diamond, John, The CIA and the Culture of Failure: US Intelligence from the End of the Cold War to the Invasion of Iraq, Stanford University Press, 2008, 536 p.; Kessler, Ronald, The CIA at War: Inside the Secret Campaign Against Terror, St. Martin’s Press, New York, 2003, 384 p.; Risen, James, State of War: The Secret History of the CIA and the Bush Administration, Free Press, 2006, 248 p.; Woodward, Bob, Plan of Attack, Simon & Schuster, New York, 2004, 480 p.;

(2) Vezi Campbell, Colin; Bert A. Rockman, and Andrew Rudalevige, eds., The George W. Bush Legacy, în Congressional Quarterly Press, 2007, 352 p. (Online); Hendrickson, Ryan C. and Kristina Spohr Readman, From the Baltic to the Black Sea: Bush’s NATO Enlargement, în White House Studies, 2004, 4#3, 319 p. (Online); Moens, Alexander, The Foreign Policy of George W. Bush: Values, Strategy, and Loyalty, Ashgate, Farnham, UK, 2004, 227 p.; Smith, Jean Edward, Bush, Simon & Schuster , New York, 2016, 832 p.; Bush, George W., Decision Points, Crown Publishers, 2010, 497 p.;

(3) Bush’s Final Approval Rating: 22%, CBS News, February 11, 2009;

(4) Walt, Vivienne, French see Bush as the ugly American, USA Today, June 23, 2009;

(5) „The New Yorker”, New York, 12 mai 2003, pp. 44-51;

(6) EveryCRSRReport.com, The NATO Summit at Bucharest, 2008, March 24 – May 5, 2008;

(7) Frozen Partnership. Georgia – NATO Relations after the Bruxelles Summit, Defence24.com, 6 August 2018;

(8) Erlanger, Steven; Myers, S. Lee, NATO Allies Oppose Bush on Georgia and Ukraine, New York Times, April 3, 2008; Lieven, Anatol, Three Faces of Infantilism: NATO’s Bucharest Summit, The National Interest, April 4, 2008;