Radu Toma: Când banii tac, Vestul şi democraţia liberală gâfâie – frăţia UE – NATO în Est şi la Marea Neagră (VII)

09:05, 30 septembrie 2019 | Actual, Cărți | 311 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Bulgaria  (2) 

În vizită la Sofia prin 1992, Boris Elţîn a vorbit de o „datorie istorică”, din secolul IX, a Rusiei faţă de Bulgaria – alfabetul slavon al fraţilor Chiril şi Metodie – iar peste 20 de ani, în 2012, şi tot la Sofia, Patriarhul Kiril al Moscovei şi întregii Rusii întărea spusele fostului preşedinte rus şi adăuga că Biserica Bulgară, cea mai veche dintre toate bisericile slavone, a trimis pe la 990 preoţi şi cărţi Rusiei kieviene, „primele texte sfinte ale noului creştinat popor rus”.

Din partea cealaltă, prima şi cea mai mare „datorie istorică” a bulgarilor către Rusia este eliberarea lor în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Data încheierii lui, 3 martie, „Ziua Eliberării”, a devenit Ziua Naţională a ţării. Statuia ecvestră a Ţarului Eliberator Alexandru al II-lea, una din cele două existente în lume, din 2007 stă tutelară la Sofia, în faţa Parlamentului Bulgariei (85); încă 400 de monumente, în toată ţara, sunt legate de acel eveniment, în ultimii ani li s-au adăugat altele, ridicate din bani publici sau cu donaţii din Rusia; două oraşe bulgăreşti şi sute de străzi şi instituţii poartă numele unor soldaţi, diplomaţi şi medici ruşi din acel război; la Academia Statului Major General al Forţelor Armate ale Rusiei şi la şcoala militară „Suvorov”, din Moscova, se spune că fosta armată imperială rusă este mai frecvent şi mai fastuos comemorată în Bulgaria, decât în Rusia. În 2003 şi 2008 Putin a venit oficial la Sofia, la 125 şi, respectiv, 130 de ani de la războiul de eliberare amintit, fostul preşedinte bulgar Gheorghi Pârvanov, în mandatul său prezidenţial dublu, 2002-2012, a călătorit la Moscova de 10 ori, de obicei cu ocazia vreunei aniversări istorice.

La a 140-a aniversare a aceluiaşi eveniment naţional, în mai 2018, ultimul preşedinte al Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit la Soci, în Rusia, cu preşedintele Vladimir Putin, pentru a întări legăturile istorice şi culturale dintre cele două ţări, a discuta despre turismul rusesc în Bulgaria, amplu şi iarăşi în creştere rapidă după Crimeea 2014 şi, îndeosebi, spre a planifica cooperări noi în domeniul energiei – o posibilă conductă de gaze naturale „Bulgaria Stream”, un remake după defunctul proiect South Stream abandonat de fostul preşedinte Rosen Plevnielev (2012-2017), pro-occidental (86). Afirma, printre altele, preşedintele bulgar la Soci: „Victoria Rusiei (la 1877-78) a făcut ca Bulgaria să apară pe harta Europei. Scopul vizitei mele este să restaurăm dialogul dintre ţările noastre la cel mai înalt nivel cu putinţă” (86).. Oferta sa către ruşi a fost urmată imediat de una asemănătoare a premierului Boiko Borisov, la Moscova, ambele au alimentat speculaţii, că Sofia va întoarce spatele Vestului şi se va realinia Kremlinului (87). Am putea spune, deci, că dincolo de regimurile perindate în cele două ţări de peste 100 de ani – monarhie, fascism, comunism şi capitalism – originea slavă comună şi cele două „datorii istorice” guvernează relaţiile bulgaro-ruse. 

Totuşi, astăzi, raporturile economice dintre părţi şi mai puţin istoria, domină agenda convorbirilor bilaterale bulgaro-ruse. VTB, o bancă mare din Rusia, joacă de mai multă vreme un rol predominant în economia bulgară, informaţiile de interes public, sursele de media, sunt conectate la Moscova şi se fac ecoul mesajelor de acolo. Legăturile interumane sunt, de asemenea, durabile. Mulţi politicieni de marcă, diplomaţi, oameni de afaceri, funcţionari din administraţie, militari şi tehnocraţi provin din părinţi educaţi în fosta Uniune Sovietică. Cetăţeni ruşi au cumpărat în ultimii ani la Varna şi Burgas 65.000 de apartamente şi locuinţe, stau acolo în majoritatea timpului, limba rusă a devenit un instrument obişnuit de comunicare pe tot litoralul bulgar al Mării Negre.

În partea cealaltă a ţării, la Sofia, Rusia poate conta pe mulţi prieteni. Partide politice, organizaţii sociale, lobbyişti şi grupuri de influenţă vorbesc deschis despre legăturile lor cu Moscova, laudă beneficiile unei cooperări mai strânse cu ruşii în domeniul energiei, critică puternic sancţiunile economice ale Occidentului şi arată cu degetul către UE şi SUA, ca surse ale tuturor relelor abătute asupra Bulgariei după 1989. Vladimir Putin are acolo fani loiali, care poartă la adunări publice panglici negru-portocalii, aidoma celor atârnate în piept de separatiştii ruşi din Donbass şi din alte părţi ale Ucrainei… 

În 1996, sute de mii de bulgari l-au primit entuziaşti pe preşedintele american Bill Clinton în Piaţa Battenberg, din Sofia, şi au scandat îndelung pentru intrarea ţării lor în NATO. După trei ani, în 1999, în vremea războiului din Iugoslavia, 80% dintre bulgari s-au opus agresiunii şi folosirii spaţiului aerian al Bulgariei pentru misiunile NATO şi au fost împotriva unui Kosovo independent, aceleaşi sute de mii de oameni care doriseră intrarea ţării lor în alianţa militară nord-atlantică, în aceeaşi piaţă Battenberg din Sofia au manifestat public „simpatia pentru fraţii lor slavi şi creştini ortodocşi, sârbii”(88). După 19 ani, la 11 ianuarie 2018, cu ocazia unei vizite în Bulgaria a preşedintelui Comisiei Europene a UE, Jean-Claude Juncker, zeci de mii de protestatari au ieşit pe străzile oraşelor, la Sofia au fost incendiate steaguri ale Uniunii Europene şi NATO (89).

Înainte de 1989, Bulgaria a urmat modelul sovietic de dezvoltare economică mai mult decât oricare altă ţară socialistă din Est, a fost cea mai activă membră a CAER din punctul de vedere al relaţiilor cu republicile fostei Uniuni Sovietice şi cu Rusia propriu-zisă. În acei ani, această ţară a trecut de la o producţie de tip agricol la una industrială, comerţul ei s-a orientat în cvasi totalitate către fosta URSS şi ţările socialiste din Est, iar economia bulgară a semănat perfect cu cea sovietică.

Din perioada refacerii postbelice şi anii ‘50, disciplinaţi, bulgarii au muncit pe rupte („prusacii Balcanilor”, spunea Bismarck), planurile lor cincinale au dat rezultate mai bune ca în alte părţi, stabilitatea politică a regimului a fost mai mare ca la ceilalţi est-europeni, nu răscoale, nu revoluţii, dizidenţi nici cât degetele de la o mână. Dar, după căderea comunismului şi pierderea pieţei ruseşti, s-au prăbuşit dramatic toate: industria de armament, odată cu dispariţia Pactului de la Varşovia, industria electronică producătoare de sisteme de automatizare, semnalizare şi control pentru căile ferate din fosta Uniune Sovietică, industria constructoare de camioane şi autobuze, producţia de motostivuitoare etc.

În 1991, 49% din exporturile Bulgariei mergeau, încă, în Rusia şi 43,2% din importurile sale totale proveneau de acolo, dar, în anul următor, nivelul de trai a scăzut cu 40% (a revenit la cel dinainte de 1989 abia prin 2004), tot ce s-a întâmplat a dovedit că nicio ţară estică nu a fost mai afectată economic de prăbuşirea comunismului ca Bulgaria, niciuna nu a fost atât de dependentă de schimburile comerciale cu Rusia, ex-sovieticii şi foştii socialişti est-europeni.

La începutul anilor ’90, un „Plan de Acţiune” de 600 pagini întocmit de un grup de 18 experţi americani, inclusiv membri VIP ai fostei administraţii Reagan, sub auspiciile Camerei de Comerţ a Statelor Unite şi susţinut cu entuziasm de preşedintele-filosof Jeliu Jelev, a părut să fie bagheta magică ce va transforma într-o clipă, evident în super bine, totul, vechile năravuri, viaţa oamenilor, Bulgaria (90). Dar, tranziţia nici astăzi încheiată, după 30 de ani, către beneficiile capitalismului neoliberal s-a dovedit a fi o misiune imposibilă, cu costuri sociale, sacrificii economice şi mutaţii demografice neimaginabile pentru vasta majoritate a bulgarilor, inflaţia a atins cifre halucinante, rata ei lunară record a fost de 242%, în februarie 1997. Semne de revenire au apărut abia după 2000, apoi, în anii 2001-2005, ai guvernării lui Simeon II de Saxa-Coburg şi Gotha, fostul rege minor al Bulgariei în 1943-1946 şi om de afaceri întors din exilul său spaniol, au urmat o creştere anemică şi ceva excedente bugetare, spulberate grabnic de hiper inflaţie(91).

Relaţiile economice şi comerciale, atât de necesare şi de eficiente, ale Bulgariei cu Estul au rămas, însă, „îngheţate” sub guvernele pro-occidentale Ivan Kostov şi Simeon II (1997-2005). Totuşi, în aceeaşi perioadă firma moscovită LukOil a achiziţionat integral Neftuchim, unica rafinărie de petrol a ţării, la Burgas, în cadrul programului ambiţios de privatizare al guvernului Ivan Kostov, pro-american, de centru-dreapta. Influenţa economică a Rusiei a continuat să crească constant după anul 2000, guvernul lui Simeon al II-lea a relansat proiectul uzinei nucleare Belene. Apoi, sub guvernarea Serghei Stanişev, aug. 2005-iulie 2009, a Partidului Socialist Bulgar (foştii comunişti), comerţul bilateral bulgaro-rus, de 4 miliarde dolari, a depăşit nivelul de dinainte de 1989, în cursul vizitei sale la Moscova, în mai 2007, s-a afirmat că este nevoie de reluarea unor legături economice bilaterale mai strânse. S-au discutat atunci, pentru prima oară, proiecte energetice strategice, cu un impact politic, inclusiv viitoarea conductă South Stream, via Marea Neagră şi Turcia, spre a se evita tranzitul gazelor naturale ruseşti prin Ucraina şi România.

În continuare, după intrarea ţării în UE, „bătălia pentru Bulgaria” dintre Est şi Vest a început în forţă în ianuarie 2008, când Putin, într-un interviu pentru presa bulgară şi rusă, a făcut declaraţii politice importante, referitoare la raporturile bilaterale, a exprimat credinţa că accesul Bulgariei în NATO şi UE nu constituie o barieră pentru adâncirea acestor raporturi, şi că cele două părţi promovează legături noi, în conformitate cu schimbările survenite, cu noua configuraţie a Europei şi cu reformele majore petrecute, atât în Rusia, cât şi în Bulgaria.

Spre a nu lăsa nici o îndoială asupra direcţiei către care se îndreaptă cele două ţări împreună, preşedintele rus a mai declarat: „Bineînţeles, interesul naţional, un pragmatism sănătos, respectul reciproc şi profitul reciproc sunt vectorii zilei de azi. Nici un fel de trend-uri politice, şi nici evoluţia rapidă a lumii actuale, nu pot clinti parteneriatul la care sunt sortite Bulgaria şi Rusia”(92). Apoi, după ce iniţiase pachetul de trei proiecte energetice comune bulgaro-ruse, de mai multe miliarde de dolari – uzina nucleară de la Belene, conducta de petrol Burgas-Alexandroupolis, în Grecia, şi South Stream – la 4 februarie 2009, la Moscova, preşedintele Pârvanov a inaugurat „Anul Bulgariei în Rusia”, deschis cu un concert de gală la Balşoi Teatr şi urmat de nenumărate forumuri şi întâlniri de afaceri, de „Zilele Sofiei” la Moscova şi „Zilele Varnei” la Skt. Petersburg etc.

Din 2009, economia bulgară a început să-şi revină, dar managementul politic de centru-stânga de la Sofia nu a reuşit să elimine deficitul structural din schimburile comerciale ruso-bulgare, dominate de exporturile lui LukOil şi Gazprom către Bulgaria, şi mai ales după ce criza mondială a dovedit cât de mult depinde Bulgaria de Rusia pentru energie şi alte materii prime.

„Viteza” şi noile dimensiuni ale raporturilor bulgaro-ruse din 2009 nu au scăpat neobservate şi au provocat reacţia Vestului. La un an şi jumătate după aderarea la Uniunea Europeană, un raport negativ al Comisiei Europene, din iulie 2009, comenta cu îngrijorare situaţia politică din Bulgaria (fraudă, corupţia politicului şi a justiţiei etc.), constata că această ţară se îndepărtează de Bruxelles, considera drept periculoasă dependenţa ei aproape totală de gazele naturale ruseşti (92%) şi atrăgea atenţia, că Sofia ar putea să intre, iarăşi, în sfera de influenţă a Moscovei, dacă nu se va produce o redresare (93).

Aparent, „redresarea” s-a produs. Boiko Borisov, „omul poporului”, spunea media occidentală, şi şeful partidului Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), pro-european, pro-american şi dezinteresat de Rusia ca „frate mai mare”, a fost instalat la 27 iulie 2009 ca prim-ministru, după pro-rusul Stanişev şi după ce a câştigat alegerile parlamentare cu un program „dur”anticorupţie, anticrimă organizată, antifraudă, de reabilitare a justiţiei etc.

Timp de aproape patru ani, cât a guvernat Bulgaria, a încercat să elaboreze propriile sale planuri de dezvoltare energetică, pe 10 ani şi, simultan, să pună pe butuci relaţia strategică bulgaro-rusă în domeniul energiei, veche de peste 60 de ani. La numirea sa în funcţie, primul anunţ făcut de premierul Borisov a fost că toate cel trei proiecte energetice negociate cu ruşii: construcţia centralei nucleare de la Belene, conducta de gaze naturale Burgas-Alexandropulos, şi marea conductă South Stream, vor fi revizuite de guvernul său.

Primul proiect, uzina nucleară, a fost „revizuit” imediat, în sensul că a fost oprit, sub pretextele că germanii au refuzat să-l mai finanţeze, şi că Bulgaria ar fi depăşită de costuri. În anul următor, 2010, proiectul Belene a fost „îngheţat” pe termen nedefinit, în 2012 abandonat oficial, la 27 ianuarie 2013 600 000 de bulgari l-au susţinut într-un referendum organizat de opoziţie, dar premierul s-a încăpăţânat şi l-a terminat în Parlament, în februarie 2013, cu câteva zile înainte de a demisiona, apoi s-a spus, că sunt şanse mari să fie reluat la prima revenire a socialiştilor la guvernare.

Al doilea proiect, semnat în martie 2007 de premierii Stanişev şi Kostas Karamanlis, în prezenţa lui Putin, conducta Burgas-Alexandropulos, pentru transportul gazelor de la Caspica către Grecia şi Italia, după negocieri care au tărăgănat ani în şir, a fost abandonat de guvernul Borisov în decembrie 2011, sub pretextele deteriorării mediului şi al profitului prea mic rezultat din tranzitul prea scurt al gazelor prin Bulgaria. A devenit evident că, în acei ani, Borisov a făcut jocurile politice ale altora şi în cazul centralei Belene, şi în cel al conductei bulgaro-greceşti, urmărind să stăvilească o penetrare şi un control energetic al ruşilor în Balcani şi către Mediterana.

În sfârşit, în ce priveşte al treilea proiect, după ce jucase la două capete şi a văzut că cealaltă afacere, conducta de gaze Nabucco, a occidentalilor, tărăgănează la nesfârşit şi se clatină, Borisov nu a mai avut obiecţii şi, la 15 noiembrie 2012, a semnat înţelegerea finală cu ruşii, pentru conducta South Stream, secţiunea ei din Bulgaria urma să aibă 540 km şi să coste 3,3 miliarde dolari. Dar, la 20 februarie 2013 „omul poporului” a fost alungat de la guvernare de către… popor, de un val naţional de proteste, fiind învinuit de creşterea aberantă a costurilor energiei, de prăbuşirea nivelului de trai, corupţie, vechi legături cu crima organizată, activităţi ilegale, fraudă la impozite, spălare de bani, şantajarea şi ameninţarea mediei, de rasism şi xenofobie.

După plecarea lui Borisov, ruşilor li s-a oferit modernizarea vechii centrale nucleare de la Kozlodui şi, după instalarea, în mai 2013, a guvernului Plamen Oreşarski, susţinut de socialişti, proiectul celei de a doua centrale nucleare, la Belene. Sofia a rămas, în continuare, interesată să elimine intermediarii în achiziţiile de gaze ruseşti, iar Moscova urma să dea anual Bulgariei sume importante din taxele de tranzit ale gazelor ruseşti prin conducta South Stream.

Nu numai capitolul energie a existat în acei ani în cooperarea economică bulgaro-rusă. Ministrul bulgar al Agriculturii a negociat la Moscova, în 2012, restaurarea a ceea ce s-a numit pe vremea CAER-ului „Coridorul verde”, pentru exportul extins şi rapid al produselor agricole bulgare în fosta Uniune Sovietică, în anul următor 2013 38 de firme din Bulgaria au trimis produsele lor în Rusia, trei dintre ele lactate.

* 

Note:

(85)Bechev, Dimitar, Russia’s Influence in Bulgaria. Defence, Foreign Policy and Security, New Direction, The Forum for European Reform, Brussels, p. 2, 32 p. nedatată;

(86)Dimitrov, Martinov, Bulgarian President to Offer Putin New Gas Link, Balkan Insight, 22 May 2018; Putin, Bulgarian President Tout Cultural Ties, Energy Projects, RFE/RL, May 23, 2018. Afirma, printre altele, preşedintele bulgar la Soci: „Victoria Rusiei (la 1877-78) a făcut ca Bulgaria să apară pe harta Europei. Scopul vizitei mele este să restaurăm dialogul dintre ţările noastre la cel mai înalt nivel cu putinţă”. De asemenea, vezi Bieliszczuk, Bartos, Prospects of Energy Cooperation Between Russia and Bulgaria, Bulletin PISM, Poland, 21 August 2018;

(87)Prime ministers of Bulgaria, Russia discuss ways of economic relations expansion, Radio Bulgaria, Sofia, 5/30/18; Bulgaria torn between Russia and the West, Deutsche Welle, 31 May 2018;

(88)BBC News, London, May 1, 1999;

(89)Kerr, Chloe,Furious protesters burn EU flags in chaos across Sofia after Juncker visits Bulgaria, Express, UK, January 12, 2018;Bulgaria’s EU presidency start drowned by protest shouts, EURACTIV.com and AFP, Jan. 12, 2018;

(90) Binder, David, Bulgarian Strategy Is Made in U.S., The New York Times, Oct. 9, 1990;

(91) Vezi Pavlova, Rossitsa Rangelova; Sariiski, Grigor, Negative Impacts of the Neo-Liberal Policies on the Banking Sector in Bulgaria, Bulgaria Academy of Sciences – Economic Research Institute, Sofia, Bulgaria, 15.12.2014, 75 p.; Kanev, Georgi, Bulgarian Transition to Democracy – Why Was It So Difficult?, European Studies Master Program, Faculties of Humanities and Social Sciences, Aalborg University, Sweden, 12 July 2016, 41 p.; Toromanov, Evgueniy, Social consequences of the privatization in Bulgaria and socio-economic impact of the neo-liberal economic theory on the transition to free market and democracy in the period from 1989 to 2015, Université de Montréal, Département de Sociologie, Octobre 2016, 106 p.; Penkova, Daniela, Bulgaria in the trap of neoliberalism, CADTM.org., Sofia, 29 March 2016; Ganev, Venelin I., „Neoliberalism is Fascism and Should Be Criminalized”: Bulgarian Populism as Left-Wing Radicalism, Cambridge University Press, UK, Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies, Volume 76, Supplement S1, pp. 9-18, August 2017; Aleksova, Gergana, Bulgaria – A Neoliberal Experiment, Social Europe blog, Berlin, 26 October 2010; Hanke, Steve H., Bulgaria: Fifteen Years Later, Manager Magazine, Sofia, the October 2012 issue;

(92) Acordul interguvernamental ruso-bulgar privind South Stream a fost semnat în ianuarie 2008 la Sofia, cu ocazia vizitei preşedintelui Putin în Bulgaria, vezi Bechev, Dimitar, op. cit., pp. 4 şi 14;

(93) Conform Wiki Leaks, un diplomat american la Sofia scria în 2010: „Bulgaria este calul troian al Rusiei în Uniunea Europeană. Relaţia lor ar putea fi una rece dar, la sfârşitul zilei, vor fi întotdeauna fraţi”.

 

 (va urma)

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,