Radu Toma: Când banii tac, Vestul şi democraţia liberală gâfâie, frăţia UE – NATO în Est şi la Marea Neagră (II)

12:59, 12 august 2019 | Cărți | 74 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lituania 

De la dobândirea independenţei în 1990, Lituania a cunoscut transformări post-comuniste majore şi o serie de tranziţii în domenii diferite. Republica sovietică de pe vremuri a devenit un stat democrat şi liberal, fostul stat socialist a ajuns un membru al NATO şi Uniunii Europene, cu o economie de piaţă etc.

Şi, contrar tuturor aşteptărilor, tot din 1990 şi până în prezent, dintr-o ţară stabilă, cu o fostă economie funcţională, un produs intern brut rezonabil, cu problemele imobiliarei, asistenţei sociale şi a celei medicale rezolvate, cu un nivel de trai decent la oraşe, dar şi la sate, a devenit una a pribegiei, de emigrare masivă, cu o populaţie inertă, dezinteresată de UE, NATO, partide şi politicieni şi trăind, nu puţini, la limita sărăciei, şi cu o clasă politică prezentă zilnic în tribunale, pentru corupţie.

Plusurile politice menţionate la început au impus costuri dramatice.

În ultimii ani migrarea netă din Lituania a fost cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană, depăşindu-le chiar şi pe cele din România şi Polonia (13) şi, din cauza emigrărilor extinse din rândurile tineretului, această ţară consemnează cea mai rapidă rată de îmbătrânire a populaţiei din toată Europa. Se înţelege că aceste mişcări demografice continuă să aibă consecinţe drastice în ce priveştepiaţaforţei de muncă, sistemul de securitate socială şi, în ultimă instanţă, dezvoltarea economică. Austeritatea a generat o criză demografică continuă, de proporţii, prognozele arată că, de la 3,69 milioane în 1990, populaţiaţării va scădea la 2,82 milioane în 2030, o diminuare procentuală de 24%. Redresarea pe termen lung pare a fi compromisă, în ciuda retoricii optimiste a politicienilor despre ameliorarea performanţelor macroeconomice. De pildă, satele au pierdut peste 50% din locuitori, plecările s-au transformat într-o adevărată depopulare, mediul rural lituanian a ajuns o lume în declin, a celor în vârstă, cu un nivel economic înţepenit în incinta sărăciei (14).

Mobilitatea liberă de orice control a populaţiei, atât de ridicată în slăvi de Proiectul european, în realitate a generat o instabilitate periculoasă, cu consecinţe serioase, la periferia estică, lituaniană, a Europei. Astăzi, Lituania este susţinută de importul forţat al monedei euro şi de exportul emigranţilor săi. Emigrările de amploare au determinat guvernarea să caute soluţii pentru menţinereapopulaţiei în ţară, la 1 decembrie 2018 a fost adoptat un plan naţional pe termen lung, pentru perioada 2018-2030 vizând în principal tineretul. Sunt prevăzute subsidii, şcolarizări gratuite, programe de lucru flexibile, scutiri substanţiale de impozite pentru viitoarele pensii bla, bla, bla. Dar, scepticismul faţă de aceste programe este general. Experţii şi publicul spun că ele sunt greoaie, birocratice, că seamănă cu experienţeleeşuate ale trecutului, că sunt „un pachet de documente născute moarte”, elaborate de o gaşcă de birocraţi în slujba politicienilor, a afirmat un viitor candidat la alegerile prezidenţiale din 2019 (15).

În aceste condiţii, fosta criză a economiei planificate din vremea socialismului s-a transformat într-o criză actuală, aproape perpetuă, a economiei de piaţă liberă, neplanificate, din vremea capitalismului (16).În ciuda unor performanţe economice serioase, productivitatea muncii este de numai două treimi din media celei vest-europene, din pricina calificării profesionale şi a calităţii muncii, mai scăzute. Inegalitatea salariilor, contribuţiile sociale foarte ridicate şi reglementări stricte ale pieţei muncii fac ca aproximativ 17% din populaţie să trăiască într-o sărăcie relativă, cu un venit sub 50% din cel mediu, femeile, tinerii şi cei în vârstă sunt afectaţi în mod deosebit (17). După ani de declin, comerţul ilegal cu alcool şi ţigări este iarăşi în creştere, după cum a relevat un studiu al Institutului lituanian pentru piaţa liberă, de la Vilnius. În 2017 economia subterană a preluat un procent ridicat din piaţanaţională de băuturi alcoolice şi tutun, de 24% (18). În ciuda numeroaselor stimulente, investitorii străini sunt ezitanţi, ca o consecinţăpiaţanaţională a mâinii de lucru „a îngheţat”, sondajele de opinie publică arată că mulţi lituanieni sunt dezamăgiţi de climatul social şi psihologic existent în ţară(19).

În câteva cuvinte, dificultăţile şi nereuşitele anterioare, cauzate de mega lărgirea UE în 2004 în 10 ţări şi de aderarea propriu-zisă, au fost înlocuite în prezent în Lituania de eşecurile sociale aduse de austeritatea neoliberală.

În mai 2009, fosta comisară UE pentru buget şi finanţe, Dalia Grybauskaite, a fost aleasă preşedintă a Lituaniei. Alegerile au provocat un val de critici în ce priveşteviaţa politică a ţării, s-a accentuat opinia că lipsesc liderii de marcă. În acel 2009, încrederea publicului în guvernare a fost cea mai scăzută din toţi cei 20 de ani anteriori, partidele luate toate împreună reuşiseră să adune un procentaj ridicol de membri, de numai 2,8% din totalul populaţiei, iar prezenţa la vot la prezidenţiale a fost cea mai scăzută din toată UE. Cu o preşedintăbruxellocrată, la fel ca şi în cazul Estoniei, este lesne de înţeles că şi Lituania a urmat necondiţionat politicile UE, inclusiv cele economice. În consecinţă, şi în această ţară planurile de combatere a crizei au avut ca rezultat creşterea taxelor şi impozitelor, reduceri drastice ale cheltuielilor publice şi beneficiilor sociale, la fel diminuarea numărului de angajaţi ai statului. Spre deosebire de Tallinn însă, Vilniusul a făcut o schimbare ceva mai accentuată de politică economică externă şi a adoptat o atitudine mai pragmatică faţă de unii vecini estici, Belarus şi alţii, întrucâtva şi Rusia (20). Grybauskaite, aşa cum îi şade bine unui bruxellocrat zelos, nu se numără nici printre fanii lui Donald Trump (21).

În ultimul an, administraţiaGrybauskaite a făcut eforturi vădite să integreze Lituania în modelul de democraţie de piaţă liberă şi sistemul de valori occidentale promovate de instituţiile UE. Totuşi, intrigile şi manevrele politicianiste locale şi reformele tărăgănate au avut consecinţe nefavorabile asupra managementului politic. Apatia şi îndepărtarea publicului de procesele politice s-au adâncit, la fel participarea cetăţenilor la treburile civil-administrative. Criza şi recesiunea au accentuat aceste tendinţe negative, bugetul naţional s-a diminuat. Deficitul sectorului public a crescut, s-a „consolidat”. La fel şomajul. Succesele politicii de austeritate în Lituania, succese clamate de politicieni şi economişti neoliberali din ţară şi din UE, sunt puternic contestate de consecinţele ei sociale şi economice, cum ar fi datoria naţională în continuă creştere, emigrarea, lipsa de lucru     – în anul 2017 şomajul a fost de 7,3% din populaţie – schimbarea demografică negativă, inegalitatea puternică a veniturilor în mediul urban, excluderea socială şi sărăcia îndeosebi în cel rural, cât a mai rămas din el, de deteriorarea sistemului de sănătate, mizeria şi criza financiară perpetuă a oamenilor de rând. Mai mult, în Lituania se vede, probabil, cel mai bine din tot Estul, că politica de austeritate permanentizată contravine cu principiul fundamental al „Europei sociale” obsesiv trâmbiţat de Bruxelles, dar şi cu democraţia reprezentativă, cea care aşează pe primul loc rolul statului de garant al bunăstării cetăţenilor.

În Lituania, 2017 a fost precedat de un an de tulburări politice, toate partidele au dat semne de instabilitate ceea ce, consideră analişti occidentali, ar putea influenţa guvernarea democratică a ţării(22). Stabilitatea ei politică se confruntă cu un absenteism la urne foarte ridicat, şi cu o apatie pronunţată în ce priveşte participarea populaţiei la orice fel de acţiuni, sociale, sau administrative, şi toate astea în preajma alegerilor triple din 2019, prezidenţiale, locale şi pentru Parlamentul Europei. Pe de altă parte, însă, aceeaşi societate lituaniană amorţită a respins energic garantarea de drepturi legale pentru grupurile sexuale minoritare. O lege nouă, adoptată în 2017, defineşte limpede familia ca o uniune dintre un bărbat şi o femeie, LGBT-iştii din Vest sunt dezamăgiţi şi neliniştiţi de această „discriminare” ivită surprinzător în docila Lituanie…

În pofida creşterii economice consemnată de Banca Lituaniei la 3,3% în 2017, problema inegalităţiisocio-economice a devenit extrem de serioasă. Diferenţa de venituri în această ţară este una dintre cele mai mari din UE, 20% din bogaţii ei câştigă de cinci ori mai mult decât 20% din săracii ei. Şi în anul următorcorupţia a continuat să ia „partea leului”, a implicat politicieni de top din patru din cele şase partide reprezentate în Parlament, şi manageri din instituţiile publice, 48% din populaţie crede că aceasta este problema cea mai presantă a ţării.

După colapsul financiar din 2008, guvernanții Lituaniei au presupus că au aflat soluția de a înlătura toate greutățile produse de criză, austeritate, șomaj și emigrarea masivă. Sub sloganul „Nu este numai un loc de muncă, dar și o vocație” pus la Vilnius și pe toate drumurile, au introdus serviciul militar obligatoriu și au trecut la militarizarea țării (23), în realitate o manevră pentru a menține loială populația muncitoare, în absența unor stimulente materiale reale. Desigur, s-a spus că cetățeanul lituanian a fost făcut soldat pentru a apăra Lituania împotriva „celuilalt”. Un „celălalt”        – ghiciţi cine? – care de 28 de ani nu mai apare. Dar, această manevră de deturnare a atenţiei publice a avut un rezultat neaşteptat, lituanienii au ieşit cu zecile de mii pe străzi, prima oară la Kaunas la 14 mai 2010, sub anti-sloganul „Nu vom servi” nici statul neoliberal, nici Armata şi nici patronii.

În Lituania, ca și în alte părți din Est, supraviețuiește, încă, hegemonia unui Vest delegitimizat de propriul său export excesiv de democrație liberală și neoliberalism economic.

Note:

(13) Genelyte, Indre, Lost in Mobility?Labour Migration from Baltic Lithuania to Sweden, Linköping University, Sweden, Linköping Studies in Arts and Sciences No. 745, 2018, p. 11;

(14) Ubarviciene, Rütaş; Maarten van Ham, Population decline in Lithuania:who lives in declining regions and who leaves?, Regional Studies, Regional Science Journal, Volume 4, 2017, 5 May 2017, pp. 57-79;

(15) Jegelevicius, Linas, Lithuania makes another attempt to stem emigration, ease youth’s employment, Baltic News Network, September 27, 2018;

(16) Juska, Arunas; Woolfson, Charles, Austerity, labour market segmentation and migration: A case study of neoliberal Lithuania, Industrial Relations Journal, Hoboken, New Jersey, 23 June 2015, pp. 173-258, Wiley Online Library;

(17) OECD Economic Surveys: Lithuania 2018, OECD Publishing, Paris, June 2018, 55 p., p. 6;

(18) Shadow Economy in Lithuania: A Boost in Illegal Alcohol and Tobacco, 4LIBERTY.EU, December 28, 2017 (Online);

(19) OECD, loc. cit.;

(20) Martin, Michelle, Lithuanian president compares Putin to Hitler and Stalin, Reuters, June 22, 2014;

(21) Boffey, Daniel, François Hollande leads attacks on Donald Trump at EU summit, The Guardian, 4 February 2017; Walker, Peter, EU leaders round on Trump and reject May’s bridge-building efforts, „The Guardian”, 4 February 2017;

(22) Nations in Transit 2018 Lithuania, Freedom House Report;

(23) Brehmer, Noah,‚Hard Times’: Crisis and ‚discourses of discontent’ in a post-communist society, LEFTEAST blog, 17 June 2016; Fontolan, Stefano, The drive of NATO militarization in Eastern Europe, Geopolitica.info, Centro studi di geopolitica e relazioniinternazionali, 17 February 2016;

 

(vaurma)