”Politica este o ocupare fizică”

09:36, 8 aprilie 2019 | Cărți | 1002 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lucien Cerise din cartea ”Neuro-pirații”

Pentru militanții identitari, primul lucru de făcut constă în a ieși din capitalism. Fără asta, e pierdere de vreme, deoarece ceea ce se construiește cu o mână, se distruge cu cealaltă.  Cum ar spune Bossuet : ”Dumnezeu râde de oamenii care deplâng efectele ale căror cauze le sunt dragi.” A ieși din capitalism nu este excesiv de dificil: este de ajuns să așezăm cel puțin o valoare mai presus de bani. Patria, de exemplu. Pentru un șef de firmă, asta constă pur și simplu în a nu delocaliza firma, sau chiar a o reloca, din patriotism economic și pentru a face ca țara sa să trăiască, chiar dacă asta reprezintă o pierdere de câștig la final.

Apoi, pentru militanții identitari ”etniciști” mai cu seamă, al doilea lucru de făcut este să înțeleagă că așa ceva e inaplicabil în Franța, deoarece în acest caz ar urma ca departamentele și teritoriile de peste mări să fie decupate, deci să intre într-un proces separatism antinațional, în maniera lui Christiane Taubira (autorul acestor rânduri este din contră partizanul unei absorbții a TOM și DOM). Oricine susține teza identitară etnicistă sau rasialistă trebuie astfel să înțeleagă că își pierde timpul citind aceste rânduri, și citind până la urmă orice, de altfel. Într-adevăr, militantismul radicalist nu activează în câmpul intelectual, semantic și de limbaj: ci doar în dormitoare, găsind vreo femeie sau vreun bărbat din grupul propriu etnic pentru a fecunda sau a fi fecundată, și dând naștere unor copii din același grup etnic. Nu mai e nimic de făcut în cadrul militantismului rasialist.

Capitalismul, acest dușman al speciei umane și al identităților, este un malthusianism și sfârșește mereu în programe de descreștere demografică și de reducere a populației, via sterilizare, eutanasie și luptă împotriva familiilor numeroase, și împotriva familiilor pur și simplu. Deci dacă sunteți etnicist, faceți copii, cât mai mulți copii, punct și de la capăt! Chestiunea rasială, pentru a evoca un titlu al lui Michel Drac, nu este un obiect de gândire decât din punct de vedere etnografic. Din punct de vedere al militantismului politic, aceasta se rezumă la o practică demografică natalistă. Arthur Kemp, autor și editor anglofon, de sensibilitate etnicistă, originar din Rodezia de Sud și fin cunoscător al Africii de Sud, unde a lucrat, scria în 2009 apropo de regimul apartheid: ”Oamenii politici sud-africani albi și conservatori nu au înțeles niciodată care era resortul esențial al puterii politice, adică ocuparea fizică. Puterea politică decurge din ocuparea fizică: fără drepturi politice, fără titluri de proprietate, drepturi morale – doar ocupare. Cei ce ocupă un teritoriu determină natura societății din regiunea în chestiune.”[1]

 

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

[

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,