O carte care ne reamintește că Marea Neagră ne e parte şi vecin

09:05, 3 iunie 2019 | Cărți | 471 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(a doua prefață la cartea lui Radu Toma ”Mare Nostrum. Marea Neagră și statele riverane„)

În sfârșit, o carte de substanță și de greutate despre Marea Neagră, care se apropie cel mai mult de exigența, atenția și responsabilitatea pe care, ca români, suntem obligați să le exercităm atunci când ne aflăm – adică în permanență – în fața unui areal geopolitic de maximă importantă, de fapt chiar vecin de frontieră cu România. Contribuției de referință, apărută acum peste jumătate de veac, a marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră, îi stă acum alături cartea Mare Nostrum. Marea Neagră și statele riverane a politologului și gazetarului Radu Toma. Prin această apariție editorială, se umple un gol esențial (oximoron justificat obligatoriu) în istoriografia și bibliografia politică românească.

Dintr-un ținut tutelat legendar și biblic în străvechime, Marea Neagră a trecut prin vremuri mai capricioase și mai zbuciumate decât apele sale în furtună, pentru a se mai liniști (aparent) și a intra într-o zonă oarecum subalternă a istoriei moderne și contemporane sau de abordare îngustă (puterile europene vs Imperiul Otoman sau Rusia etc.). Nici chiar cele două războaie mondiale sau Războiul Rece n-au scos din cvasianonimat Marea Neagră. Marile răsturnări ale anilor 1989-1991 au fost acelea care au răvășit în sfârșit apele pontice și au readus la suprafață, nu o dată chiar pe creasta valului actualității internaționale din adâncurile unei înșelătoare latențe istorice, unul dintre cele mai complicate și mai paradoxale arealuri de la răspântia continentală din proximitatea imediată a României. Crimeea, Azovul, Donbassul, Turcia, marile demonstrații de forță ale NATO și ale Rusiei, militarizarea și tensiunea ce cresc galopant în zonă sunt doar câteva din exemplele cele mai recente care fac din Marea Neagră un punct trist privilegiat pe agenda internațională a focarelor de încordare și chiar confruntare în interfața definită de limita vestică a teritoriului Rusiei-flancul de Est al NATO.

Observator atent și exeget doct al sinergiilor politice în derutanta, spectaculoasa sau discreta lor extindere în spațiul pontic și extensiile sale geopolitice (care pot fi – și sunt – între altele, zona Balcanilor, Orientul Mijlociu, Caucazul și Asia Centrală, spațiul post-sovietic european, dar și Mediterana), Radu Toma navighează cu o busola sensibilă și infailibilă prin epoci și evenimente atingătoare, toate, de spațiul Marii Negre și cel românesc, îmbogățind patrimonial zestrea istoriografică lăsată nouă de mari istorici ai trecutului precum Nicolae Iorga, Gheorghe I. Brătianu și mulți alții (de altfel, în paranteză fie spus, cartea are o bibliografie impresionantă, care este ea însăși o contribuție deosebit de utilă pentru interesații în materie).

Dacă producția editorială și publicistică pe tematică geopolitică a fost tot mai abundentă de la an la an, abia acum își face loc, în sfârșit, prezență necesar întregitoare dar care s-a lăsat mult timp așteptată, o carte referențială despre geopolitica Mării Negre. Istoricii noștri interbelici spuneau că Marea Neagră ne este cel mai bun vecin, dar astăzi am fi tot mai înclinați să credem că devine un vecin tot mai imprevizibil iar, prin aceasta, preocupant. După ce, în întregul postbelic dar și în timpul războiului rece, a fost mai degrabă o Cenușăreasă a politicii și geopoliticii, eclipsă care s-a perpetuat câtăva vreme și la începutul anilor 1990, harta Marii Negre, până atunci dominată de obicei în nuanțe de gri, a prins să se coloreze brusc în nuanțe vii, pentru a reprezenta noile și rapidele mutații puse în mișcare în plan politico-diplomatic și militar, economic și energetic, al mediului etc. Radu Toma este primul autor român de azi care a reacționat – și acționat – ca autor în aria vastă și complicată a problematicii Marii Negre, printr-un tratat-studiu consistent și de amplă cuprindere, în viziune românească, dar în același timp relaționată cu punctele de vedere și pozițiile celorlalte state riverane și cu strategiile transcontinentale ale partenerilor noștri euroatlantici și vecinilor euro-asiatici.

Titlul, aparent anodin, al cărții, Mare Nostrum, cuprinde de fapt într-o formulă sintetică ecuația strategică esențială a spațiului pontic, care este, în primul rând, spațiu al riveranilor, conform legii internaționale (Tratatul de la Montreux) și transcende noianul de schimbări din zonă și din lume ale celor trei sferturi de veac care au trecut de la încheierea acestui document. Dar în același timp, evaluarea stării de fapt din regiune trebuie să țină seama de evoluțiile, realitățile și tendințele care au remodelat profund această parte de lume de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și până azi. „Să încercăm să înțelegem că totul trebuie luat de la capăt nu după cum credem noi, ci după cum este realitatea, a noastră ca euroatlantici, și a locului Marea Neagră ca frontieră maritimă, națională, a trei riverani membri NATO, doi ex-sovietici și o superputere nucleară, una din primele două ale lumii”.

Sutele de pagini ale cărții sunt generoase în analize și proiecții, în exegeze și sugestii, în abordări care demolează prejudecăți și „idei gata primite”. La capătul fiecărui exordiu se află de obicei afirmații și concluzii tranșante, laconice, decisive: „La momentul actual, Marea Neagră contează din două motive: securitatea și energia”. Sau: „Numai o resetare radicală a relațiilor americano-ruse poate aduce lucrurile înapoi, la normalitate, dincoace de Bosfor”. Sau: „Marea Neagră se militarizează cum nu a fost nici în decursul războiului rece și nici chiar în 1940, când a izbucnit al Doilea Război Mondial”.

Dacă am parafraza spusele lui Churchill despre zona balcanică învecinată, am putea susține că și spațiul Marii Negre pare să aibă parte de mai multă istorie decât poate duce. Să ne reîntoarcem însă, ca mai întotdeauna în chestiuni fundamentale, la Eminescu, care, în singurul lui popas pe țărmul românesc al Marii Negre, îi scria Veronicăi Micle după două zile de meditație „la marginea mării”: „O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mișcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.”

Labilitatea „la culoare și în mișcări” definește și devenirea în timp istoric a acestei întinderi de lume. Vecin și, până la un punct, chiar parte a teritoriului României, spațiul pontic, ca și confluenţele sale cu pământul românesc din jurul curburii Carpaţilor nu s-au bucurat de atenţia care i s-ar fi cuvenit din partea autorilor romani de felurite specialități. Fie ca această carte a unui gazetar cu „antene atente” să trezească din nou și să întărească interesul românilor pentru eternul lor vecin cu care nu s-au luptat niciodată, dar față de care au fost de atâtea ori mai degrabă ingrați sau indiferenți. Iar Editura ”Mica Valahie”, care oferă publicului românesc această carte de o semnificație singulară, își reconfirmă – oare pentru a câta oară? – vocația de luminător al conștiințelor prin lucrări de căpătâi.

Corneliu Vlad,
expert în politici estice europene, jurnalist și autor

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,