Lucien Cerise: Războiul civil – finalitatea ingineriei sociale

16:18, 30 iulie 2019 | Cărți | 173 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea Neuro-pirații: Fragment din articolul ”Pentru un discurs privind metoda suvernistă”

Această punere în scenă a inocenței totale, această revendicare în gura mare a statutului de victimă absolută, deci de ”vacă sacră”, de neatins și de ne criticat, caută să imprime în minți un: ”Au suferit destul și așa, să îi lăsăm în pace.” Dar departe de a pacifica tensiunile, această manipulare participă în realitate la un proces ce vizează exacerbarea lor. În cadrul unei inginerii sociale ce vizează să creeze conflicte (schismogenetică, polemogenetică), gândirea rațională trebuie să fie slăbită prin producția de judecăți pur emoționale, globalizante, esențialiste, absolutiste, ”totul negru sau totul alb”.

Această gândire compasională ce procedează prin blocuri omogene și totalizări maniheiste este o tendință pernicioasă a minții umane. Ea poate fi disciplinată și diminuată, pentru un efect de socializare pacificatoare și rațională, sau întărită, pentru un efect de desocializare belicoasă irațională. Judecățile esențialiste, incapabile să își asume compromisuri diplomatice și dialectice, se supune mecanismului emoțional de ”ascensiune la extreme” descris de Girard în termeni de rivalitate mimetică sau de schismogeneză (creare a divizării), descrisă de Gregory Bateson. Toate formele de competiție de tip victimă pe criterii identitare se înscriu în acest dispozitiv. Putem decisă le numim ”rivalități identitare” și să observăm că ele furnizează un bun instrument de dezagregare socială în măsura în care ele fabrică tensiuni artificiale, fără rațiuni obiective, dar întru totul fondate pe chestiuni de imagine de sine sau de celălalt, rațiuni pur subiective, deci. Pentru a tăia din rădăcină aceste prostii, care pot din nefericire să aibă consecințe grele, trebuie să ne întrebăm mer: ”Cine e interesat să existe aceste tensiuni?”, ”Cui servește crima?”. În general, pentru cel care vă obligă se repetați după el, ca un hipnotizator, că este incapabil să vă facă vreun rău…

Violența în societățile umane nu este naturală. Într-adevăr, lăsat de capul lui, spontan, poporul este conservator și pașnic. În societățile tradiționale, atunci când apar tensiuni, oamenii se reunesc și ajung la o înțelegere, încearcă reglarea problemei prin limbaj, deci prin rațiune, principiu al african palaver sau al choura în Islam. Această natură populară conservatoare pașnică formează un obstacol în fața ”conduitei schimbării”, pe care inginerii sociali tind să o impulsioneze, cu prețul violenței.

Se pune atunci întrebarea pentru inginerii sociali: ”Cum să facem ca poporul să devină revoluționar și violent?”, pentru a provoca o ruptură în habitus-uri și structuri, și pentru a profita de momentul de flu din tranziție, precum și de energia degajată pentru a rescrie și a recompune structura psihosocială în sensul care îi interesează. A fluidiza, deci a distruge, înainte de a rigidiza, dar pe alte baze. Principiu al ”revoluții lor colorate” teoretizate de Gene Sharp. Evident, se întâmplă ca unele tulburări sociale să se producă spontan. Dar din colo de un anumit prag, remarcăm că violența este mereu provocată de grupuri criminale occidentale, redenumite Al-Qaida, Boko Haram, Daesh, Pravy Sektor, Regiment Azov, controlate și plătite de Puterea care pretinde că le combate, fie că e vorba de CIA, Mossad sau NATO (practici care se arată în direct sau aproape în direct sub ochii noștri în Siria, Libia, Ucraina).

Cum revoluția, violența și schimbarea nu sunt în ”natura” poporului, a le impune înseamnă a ”denatura” poporul. Altfel spus, a-l îmbolnăvi. Pentru a-l îmbolnăvi, trebuie să îl faci să sufere. Cum? Mai întâi încălcându-i o reprezentare despre lume paranoică și anxiogenă (schismo genetică), fondată pe niște axiome de neverificat: ”Omul este lup pentru om”, sau ”identitățile diferite nu pot coabita” sau ”bărbații adulți oprimă femeile și copiii”. La fiecare dintre aceste trei propoziții putem răspunde că dacă așa ar fi cu adevărat, specia ar fi dispărut de mult timp. Această sugerare către popor a unei concepții despre om liberală și individualistă, patologică și patogenă, nu vine de nicăieri. Conform principiilor shocktesting – ”o greutate și două măsuri” erijate în metodă  – oligarhia încearcă să programeze două tipuri de comportamente: pentru ea, comportamente de solidaritate în rețea care favorizează propria ei organizare și coeziune; și pentru popor, comportamente liberale, fondate pe egoismul concurențial, ”fiecare cu burta lui”, care favorizează dezorganizarea și de-coeziunea, și care sfârșesc mereu prin slăbirea tuturor părților prezente după un proces de tip ”perdant-perdant”, pus în evidență de teoria jocurilor. O ilustrare literară a acestor lucruri apare în 1984, atunci când Winston Smith crede că își salvează viața trădând-o pe femeia care îl iubește, încercare din care va ieși zdruncinat psihologic și care nu îl va împiedica chiar ca până la urmă să fie lichidat fizic de călăii săi.

(va urma) 

Traducere de Ruxandra Iordache