Lucien Cerise: Pentru o gândire strategică eurasianistă

08:16, 27 iunie 2019 | Cărți | 402 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea ”Neuro-pirații”

Trebuie să definim aici o ”metodologie eurasianistă”, care ar avea chipul unei inginerii sociale pozitive, în calitate de fabrică de perenitate, de pace și de viață, fabrică de tradiție, deci de ierarhie heterofilă, care se opune ingineriei negative a Imperiului în calitate de fabrică de precaritate, de război și de moarte, fabrică de inversare de tradiție, deci de anarhie homofilă. Conceptul de Bază Autonomă Durabilă stabilește cadrul general al acțiunii noastre. Dar pentru a nu se pietrifica într-o rigiditate prea dogmatică și pentru a-și recunoaște drepturile la schimbare și la evoluție, trebuie să i se adauge conceptul de ”transformare silențioasă”, noțiune preluată din taoism și din aplicațiile lui în domeniul strategiei și al diverselor arte ale războiului. François Jullien, eminent sinolog, lucrează de ani îndelungați la promovarea acestei gândiri chineze în Occident, arătând în ce fel corespunde aceasta unei anumite tradiții occidentale, dar minoritare, care merge de la Heraclit la Bergson, trecând prin Nietzsche și curentele mistice ale monoteismelor.

Această tradiție majoritară în China, dar minoritară în Occident este o gândire a devenirii, în care lucrurile și identitățile nu sunt fixe, ci corespund unor procese, transformări graduale și imperceptibile, precum creșterea plantelor sau eroziunea naturală a pietrelor, și sunt deci în mod dificil obiectivabile sau descriptibile în unități de reprezentare. În termeni de strategie, această tradiție ”procesualistă” spune că un lucru sau un comportament nu au nevoie să fie ”distincte”, adică perceptibile sau imediat imaginabile, pentru a fi eficiente. Acțiunea nu are nevoie să se vadă pentru a fi luată în serios. Esențialul este invizibil sau silențios, și nu se impune minții. ”Micimea” este constanta aceastei metode, așa cum se spune în unele proverbe, ”Din pârâiașe mici se fac fluvii mari”, ”Pic cu pic, pasărea își face cuibul”, sau fabula cu pasărea colibri care a inspirat mișcarea lui Pierre Rabhi.

La polul opus, cultura occidentală majoritară este impregnată de ontologia greacă și monoteistă. Este vorba de o gândire despre Ființă, la opusul non-ființei și fără nimic între cele două, gândire a ”terțului exclus” și a substanțelor pure și fără amestec, 0 sau 1, ”adevărat” sau ”fals”, ”da ” sau ”nu”, ”bine” sau ”rău”, ”negru” sau ”alb”, în care lucrurile și identitățile sunt fixe și corespund unor esențe. Această gândire esențialistă începe cu Parmenide și se întinde până azi, trecând prin Platon, Aristotel, Descartes și interpretarea curentă a textelor monoteiste. Consecința ultimă este Spectacolul în sens situaționist, adică exigența de vizibilitate ontică despre care vorbea Heidegger, acel ceva ce ”se ține înainte” sau ”pe deasupra”, prin care se rezumă substanța lucrurilor în sferele noastre culturale convenționale occidentale și islamice. În termeni de strategie, această tradiție greco-monoteistă majoritară spune că un lucru sau un comportament trebuie să fie ”distinct”, deci perceptibil sau imediat imaginabil, pentru a fi eficient. Acțiunea trebuie să se vadă pentru a fi luată în serios. Esențialul este vizibil sau în orice caz zgomotos, și trebuie să se impună minții. ”Mărimea”, în toate sensurile termenului, este constanta acestei metode.

În câmpul strategiei, aceste două tradiții, esențialistă sau procesualistă, induc două metode de acțiune foarte distincte. Esențialismul se dramatizează într-un spațiu spectacular: este tendința Clausewitz. Procesualismul, în schimb, preferă să acționeze în invizibil și vizează trivialul:  este tendința Sun Tzu. Departe de a se rezuma la considerații teoretice sau istorice abstracte, așa se face că acest dublu cadru metodologic să fie de o arzătoare actualitate. În mediile politice disidente, chestiunea metodologiei puterii oligarhice este adeseori evocată în chiar această alternativă duală: pe de o parte, maniera tipic greco-monoteistă, adică acțiunea de izbucnire de tip revoluționar, războiul civil, lovitura de stat, puciul, cu sau fără susținerea unei rețele paramilitare deja constituite; pe de altă parte, maniera asiatică, acțiunea discretă de tip psihologic, războiul cultural și influența indirectă.

 

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,