Lucien Cerise: Miezul identitar al Franței este Regele și Biserica

09:24, 14 iunie 2019 | Cărți | 268 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea ”Neuro-pirații”

Fragment dintr-un interviu pentru ”Vue de France”, 14/03/2014

VdF: În epoca Netului, a laptopurilor, a proiectului Echelon, este posibil să rezistăm și să luptăm împotriva ”sistemului”? De altfel, cum ați defini ”sistemul”?

LC: Nu trebuie să ne lăsăm intimidați de uneltele de spionaj asupra populației, ca și cum ele ar ucide în fașă orice rezistență posibilă. Adevărata problemă este asimetria supravegherii, atunci când Puterea mă privește, iar eu habar nu am. În schimb, dacă Puterea mă vede, dar o văd și eu, egalitatea este restabilită. Or, astăzi, putem vedea Puterea la fel de mult cum ne vede și ea pe noi. Pentru a vedea Puterea acționând în direct sub ochii noștri, trebuie să ne informăm despre metodele sale de lucru, ceea ce presupune democratizarea culturii Informațiilor. În ce mă privește, afacerile Merah, Méric, Kouachi/Coulibaly mi-au sărit în ochi imediat și în mod intuitiv ca fiind niște operațiuni psihologice ale serviciilor secrete. Ulterior, am avut toate dovezile manevrelor în următoarele săpătmâni. În schimb, am fost păcălit la început în ce privește 11 Septembrie și chiar și afacerea Tarnac, pentru că eram mai puțin instruit în stratagemele Puterii, ele nu ieșeau în relief. Atunci când toată lumea va cunoaște metodele de spionaj, de influență, de condiționare, de manipulare colectivă, pe scurt, metodele de inginerie socială, ele vor fi complet demonetizate și nu vor mai avea nici o eficiență. Rezistența față de sistem constă deci nu în a ascunde lucrurile, ci în a le dezvălui la maxim, mai ales în a arăta în piața publică în ce fel lucrează Puterea. Inutil să dezvălui conținutul, este de ajuns să dezvălui metodele, tehnicile, protocoalele, procesele, rețetele, algoritmii, modurile de acțune, pentru a le neutraliza. Nu trebuie deci să ne temem că suntem supravegheați. Dimpotrivă chiar, e mai bine să ne organizăm public și să nu avem nimic de ascuns pe planurile politic și ideologic, ceea ce anulează pertinența și beneficiile spionajului tehnologic, care are atunci dublă întrebuințare, ceea ce le va da spionilor noștri impresia grea și deprimantă că lucrează degeaba. Mă amuz cumva imaginându-mi figura polițiștilor atunci când își dau seama că nu strâng nimic altceva citind din mesajele mele sau ascultând conversații telefonice decât ceea ce se găsește deja în cărțile mele sau în acest interviu.

Apoi, ce este ”sistemul”? Este ceea ce face să crească dezordinea, anomia, entropia, tot ceea ce abolește limitele pentru a ne face să intrăm în societatea lichidă și plastică. Sistemul caută să ne dizolve și să ne destructureze. A rezista înseamnă deci a coagula, a restructura, a ordona. Capitalismul înseamnă haos; anticapitalismul este deci anti-haos, este deci ordine. Apoi, trebuie să găsim scara potrivită de coagulare structurantă. Teza naționalistă sau atitudinea naționalistă este ”calea  regală”pentru a reintroduce deja conceptele de limită și de frontieră în minți, concepte care ne duc la noțiunea de formă fixă, non plastică, dar la nivelul singurei unități funcționale eficiente în geopolitică: Statul-națiune. Sistemul guvernează prin haos. În fața acestei realități propun o nouă definiție a identității naționale: a fi francez înseamnă a stăpâni haosul. Vedem asta, sistemul digeră totul, recuperează totul, inversează totul, mai puțin naționalismul. Pentru Bernard-Henri Lévy, purtător de cuvânt al sistemului, Frontul național este mai periculos decât neo-naziștii ucraineni puciști și decât islamiștii sub amfetamine din Libia și Siria. CQFD.

O altă trăsătură structurală a sistemului este aceea de a-și cultiva propria contradicție, care devine astfel contradicție simulată sub control. Din punct de vedere tehnic, aceasta ia forma de phising de inginerie socială pentru a ne angaja pe căi de pseudo-rezistență, al căror impact critic antisistem este nul. Exemplul recent cel mai caricatural este în mod evident pseudo-opoziția ucraineană sub tutela NATO: Svoboda sau Pravy Sektor. Alte capcane romantice de același gen: jihadismul, așa cum e el în Siria, contracultura pop și libertară de gen ”Mai 68” sau moda vegan. Într-adevăr, vegan nu înseamnă bio, natural, ci constă în a exclude toate produsele de origine animală pentru a nu mai consuma decât produse de origine vegetală. Organismele modificate genetic pot deci să fie etichetate și certificate ”vegan” din moment ce nu sunt de origine animală; idem pentru produsele industriale pe bază de petrol sau pentru alimentele impregnate cu îngrășăminte chimice și pesticide cancerigene. Pe fondul dogmei sale, veganismul este deci cu totul compatibil cu transgenul și cu capitalismul industrial. Efectul său major căutat este în mod esențial comportamental și constă în a implanta în noi o hipersensibilitate vizavi de alte specii animale, în fapt o adevărată sensibilitate fandosită ce caută să culpabilizeze identitatea noastră umană plasată la vârful lanțului prădătoarelor. A mânca un iaurt devine o greșeală morală. E de-a dreptul delirant. O altă modă actuală, cea a handicapaților, cu Jocurile handisport și paralimpice supramediatizate în ciuda lipsei de audiență, ține de aceeași tentativă de culpabilizare deprimantă a majorității valide. Antidotul este naționalismul, care deculpabilizează și reconstruiește colectivul funcțional fără a discrimina pe nimeni, nici negativ, nici pozitiv.

(…) Simpt o simpatie pentru ”Action Française”. Monarhia catolică are în mod firesc o mai mare legitimitate istorică să guverneze Franța decât republica francmasonilor. Miezul identitar al Franței este regele și Biserica. E doar un fapt istoric. Există lucruri înainte, după și pe alături, dar ele rămân periferice. Revoluția franceză este prima lovitură de stat din istorie care a fost machiată în revoluție populară, echivalentă cu ceea ce Washingtonul și Tel-Avivul încearcă să întrețină în Siria, în Ucraina sau în Venezuela zilelor noastre. Evenimentul ”1789”, an fără seamăn cum spune Peillon, se bazează deci pe o minciună fondatoare și nu va avea nici o legitimitate politică. Niciodată. Așa stau lucrurile. Trebuie deci să putem avea în vedere măcar din punct de vedere teoretic să închidem paranteza deschisă în 1789. Spun ”teoretic”, deoarece nu cred că e ceva fezabil pe termen mediu, și se poate să nu fie nici măcar absolut necesar în practică. (…) Grija mea principală azi nu este poate prea spirituală: este, în mod foarte modest, să lucrez ca țara să nu se spargă în bucăți. Dacă zicem cu toții toți ”francezii în primul rând!”, la fel cum sirienii din spatele lui Bachar el-Assad spun ”sirienii în primul rând!”, putem câștiga împotriva dușmanului comun și a strategiei sale de disoluție separatistă.

 

(va urma)

 Traducere de Ruxandra Iordache