Lucien Cerise: ” Fotografia unui top model echivalează cu golul semantic cel mai total”

09:27, 30 mai 2019 | Cărți | 212 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea ”Neuro-pirații”

Fragment dintr-un interviu acordat Novopress, 13/01/2014 (47)

N.: De altfel, ați făcut de mai multe ori referire la Evanghelii. Evoluția dvs. politică a fost însoțită de o evoluție religioasă către creștinism?

LC: Am primit o educație catolică, dar nu am citit Biblia in extenso decât anul trecut.  Am făcut-o, și asta a întărit interesul pe care îl am față de această religie, care este un fel de îmbunătățire dialectică a iudaismului. Legii îi este adăugată Dragostea. Creștinismul are o dimensiune supra-rasială autentică, care trebuie să se distingă de antirasismul primar, care nu este decât un rasism anti-alb deghizat, ceea ce Gérald Pichon a văzut atât de bine. Găsim în Noul Testament o recunoaștere dar și un apel la depășirea încarnării, a întrupării, deci a aparenței fizice, în raportul față de celălalt. Aparența fizică nu gândește, ea nu vehiculează nici un mesaj, nici o idee, nici un sens. Fotografia unui top model echivalează cu golul semantic cel mai total. Barbaria ultimă este anume aici, mai rău ca la Auschwitz. În fața domniei imaginii găunoase stă Cuvântul, logos, limbajul, deci conceptul, simbolicul, semnificantul și abstracțiunea, care ne introduc în gândire, în civilizație și în lumea oamenilor. ”La început a fost Cuvântul”, scrie Ioan ca incipit al Evangheliei sale. Este acel logos, ioanic sau grec, cel care trebuie să ne rețină atenția, deoarece suntem înainte de toate ”subiecți vorbitori”, așa cum spune și Jacques Lacan. (Înainte de a putea vorbi, bebelușul este deja prins în plasa Cuvântului părinților, în așteptare să devină subiect vorbitor.) Creștinismul obligă la disciplină mentală, este o asceză care educă întru concentrare la ceea ce spun și gândesc oamenii, deci la ceea ce au în cap mai degrabă decât la formă, deci la idei și la concepte, la cuvinte mai mult decât la lucruri. Învățăm să punem între paranteze imaginea trupului, acesta este dispozitivul confesionalului (precum și al divanului psihanalitic), în care interlocutorii nu se văd, așa încât să neutralizeze efectele parazitare de atracție sau de repulsie fizică. În ce mă privește, atunci când vorbesc cu cineva, de-vizualizez și mă concentrez la ce spune, la discursul și la structura sa, logică sau nu, indexată la fapte sau imaginară, etc. Pe scurt, nu mai văd cu adevărat persoana care e în fața mea, ceea ce mi-a creat adeseori probleme în anumite relații cu celălalt sex, în care limbajul nu trebuie folosit atât de serios, cu riscul de a o vedea pe domnișoara căscând!

Pentru a reveni la ceea ce mă atrage în creștinism, este că, oricare ar fi originea noastră rasială, suntem cu toții chemați la universalismul logosului creștin. Interpretarea înaltă a monoteismelor constă astfel în a depăși fetișismul narcisic al culorii pielii sau al conformației corpului. Desigur, creștinismul este mai puțin iconoclast decât iudaismul sau islamul, în sensul în care nu interzice total reprezentarea, dar ne cheamă totuși cu tărie să o depășim.  Ieșim astfel din ”totul vizual” și ”totul imagine” pornografic al societății seducției și spectacolului. Ne protejăm mental de orgia iconică a audio-vizualului și a multimedia, care nu este decât un dispozitiv de dominare prin fascinația efectului oglindă al imaginilor și reprezentărilor. Chiar această societate a spectacolului vehiculează un mesaj de obligație înspre metisaj, un imperativ melanjist, care face din ea o societate a in-diferențierii, cu excepția a ceea ce ține de contul din bancă, evident, care vizează în realitate genocidul tuturor identităților, inclusiv al identităților etnice. Dar această abolire a etnicului nu este decât o etapă, deci e inutil să ne focalizăm prea mult asupra ei. Am trecut de ceva ani deja dincolo de ”chestiunea rasială”, cu teoria confuziei de gen și de proiectul de abolire a diferențele dintre sexe, apoi curând între specii cu anti-specismul, până la abolirea diferenței dintre viu și mort, cu moda zombie. La polul opus al acestei regresii cabalistice către un fel de haos originar crepuscular indiferențiat, creștinismul propune o depășire pe sus a diferențelor și a factorilor sursă de conflict. În această perspectivă de depășire a conflictelor, lectura cea mai stimulantă pe care o cunosc a Evangheliilor este cea a lui René Girard, care a reușit să le surprindă miezul, după părerea mea. Girard se înșală uneori în anumite privințe, mai ales în ce privește caracterul istoric unic al exemplului hristic. Într-adevăr, moartea lui Socrate, spre exemplu, prezintă o structură similară celei a morții lui Crist. Dar trebuie să admitem că abordarea lui Giraud reușește să arate că mesajul lui Isus are într-adevăr ceva supra-uman și un pic nebunesc, cu siguranță tulburător și care te pune pe gânduri.

Odată ce am spus asta, trebuie să adaug că nu sunt credincios. Oricare ar fi religia la putere, iudaism, creștinism, islam sau pseudo-laicitate masonică, trăiesc deci sub dominație. Asta nu face din mine un ateu militant totuși. Raportul meu față de religii este următorul: atunci când religiile spun adevărul, mă prind, atunci când spun minciuni, nu. Din acest punct de vedere, trebuie să recunosc că religiile spun adeseori adevărul despre chestiunile morale, etice, axiologice, deoarece găsim în ele exprimate constante antropologice, dar că ele sunt și de obicei invalidate de metoda experimentală de îndată ce abordăm fenomenele din lume așa cum sunt. La sfârșit, constatăm că există logici și adevăruri laterale religiilor: nici pentru, nici contra, ci alături, chiar de-a binelea alături. Dacă spun 2 + 2 = 4, pronunț un adevăr absolut care aparține unui domeniu ce este pur și simplu indiferent față de religii, adică nu are de ce să se poziționeze în raport cu ele.

N.: Un local, ”Traboule”, cercul Précy unde sunteți invitat pe 16 ianuarie, desfășoară acțiuni regulate. Ce credeți despre implantarea locală a Identitarilor lionezi ?

LC: Ca să spun totul, nu cunosc bine implantarea locală a Identitarilor lionezi, dar mă felicit că demersul identitar se răspândește, la Lyon sau oriunde, deoarece el propune o intrare în singura chestiune importantă, chestiunea identității. Odată ce am pus întrebarea corectă, trebuie să găsim răspunsurile bune. Pentru a trata cum se cuvine chestiunea identitară, e nevoie de o metodologie științifică. Științele umane și sociale sunt cele mai potrivite pentru munca asta. Militantismul nu este suficient, deoarece el se bazează adeseori pe lucruri negândite și poate să se lase manipulat de către agenți de influență care lucrează pentru o inginerie socială distructivă, mai ales în serviciile de Informații și la un înalt nivel geopolitic. Chestiunea identitară este explozivă, deoarece este plină de încărcătură emoțională, trebuie deci să știm să ne păstrăm mintea și sângele rece prin intermediul unui cadru riguros. Pierre Hillard, spre exemplu, face o muncă importantă în acest sens. Mai cu seamă nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că regionalismul este folosit de mondialism pentru a ataca structurile intermediare: statele-națiune. Scopul este mereu același: separatismul. Pentru a reuși, identitățile etnice, culturale și regionale sunt adeseori instrumentalizate pe neștiute. Trebuie deci să corectăm asta, să facem conștient acest inconștient identitar emoțional, ca să nu poată să fie manipulat în scopuri de conflict separatist. Trebuie deci să aplicăm grila de lectură a serviciilor de Informații la chestiunea identitară pentru a anticipa și a dezumfla orice manipulare ce vizează să provoace și să orchestreze un conflict separatist pe bază identitară. A difuza această grilă de lectură a serviciilor de Informații în mediile identitare mi se pare o prioritate absolută. În plus, trebuie să ne amintim mereu un lucru: într-un sistem capitalist, nu originile etnice sau culturale vă definesc destinul, ci contul în bancă, puterea de cumpărare, capitalul. Nu trebuie deci să supraestimăm cauzalitățile identitare azi, deoarece cauzalitățile socio-economice sunt cele care se substituie în definirea condițiilor noastre concrete de viață, cele de zi cu zi. Identitățile etnico-culturale sau de gen nu sunt cu adevărat structurante decât în modelele precapitaliste. Revenirea identităților tradiționale și ieșirea din capitalism: la urma urmei este vorba despre două formulări sinonime, două moduri de a spune același lucru și de a viza un orizont comun. 

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,