Lucien Cerise: Fabricarea proactivă a inamicului

09:16, 8 iulie 2019 | Cărți | 389 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea ”Neuro-pirații”

   Aceste metodologii și ”moduri de a face lucruri” se înscriu într-o logică proactivă de construire a priori a inamicului pentru a-l controla mai bine, logică ce duce la fasonarea (shaping) unor pseudo-grupuri revoluționare – de ultra-stânga ”antifa”, de ultra-stânga ”neo-nazi” și ”teroriști jihadiști” – atunci când astfel de grupuri nu sunt create cu totul ex nihilo de către serviciile secrete occidentale: counter-gangs, pseudo-gangs și proxy armies de origini și de obediențe diverse, de la Al-Qaida la Statul Islamic trecând prin banderoviștii ucraineni, fără a uita de adunăturile de indivizi din Qatar, pe care entitatea sionistă și anglo-saxonii lucrează să le pună pe picioare în periferiile noastre, cu complicitatea activă (și deplorabilă) a unei părți din serviciile noastre de informații.

   Pe scurt: cel mai mic traficant de arme de 9 mm, care le vinde pe sub mână, este cunoscut și fișat, din cea mai mică moschee până la marile centrale sindicale, trecând prin HLM. Totul este infiltrat, sub control. Cvadrilarea teritoriului național de către lojile masonice care în Franța dețin întreg statul profund, înaltele funcții publice, prefecturile, subprefecturile și organele serviciilor de informații, este exhaustivă. Trebuie să admitem: mai există încă insecuritate în țara noastră în 2015 doar pentru că poliția are nevoie să mențină un nivel constant de anxietate în populație prin laisser-faire-ul intențional din actele de in-civilitate și prin întreținera unei rate minime de delicvență și criminalitate. Nu mai e nevoie de polițiști corupți pentru a normaliza aceste practici de control social prin teamă și stres, criminologia științifică oficială și-a asumat asta aplicând unele rezultate din psihologia socială (terror management theory) sau sociobiologie (Henri Laborit) privind rolul jucat de anxietate în inhibarea acțiunii, inculcarea resemnării (neputință dobândită, learned helplessness) și producerea de supunere în comportamente. Atât vreme cât trăim ca niște șoareci speriați, cel puțin nu deranjăm Goldman Sachs…

În zilele noastre, orice individ care s-ar lansa într-un act violent, ar sfârși precum Jean-Marc Rouillan sau Anders Breivik, adică la subproletarii din Sistem, integral manipulat, dar fiind convins că e un rebel, oferind Sistemului pretexte pentru a strânge șurubul și mai tare. Orice inițiativă spectaculoasă este menită să sfârșească în închisoare, în azil sau în cimitir. Exact din cauza acestei sterilități a acțiunii de revoltă Puterea caută să orienteze către ea orice inițiativă critică în ceea ce o privește… pentru a o neutraliza. Într-adevăr, Puterea nu iubește nici invizibilitatea, nici discreția, nici durata lungă, deoarece nu are nici un control asupra proceselor disidente care cultivă aceste calități. În schimb, Puterea stăpânește întregul câmp al acțiunii vizibile și violente de scurtă durată, rațiune pentru care vrea să ne împingă către ea și astfel să ne controleze. Vrea să ne oblige să ”ieșim din pădure” și să ne descopere pentru a ne atrage pe teritoriul ei.

Într-un cuvânt: vrea să ne împingă înspre greșeală. În aceste condiții, primul principiu de acțiune revoluționară pertinentă trebuie să fie acela de a nu ne lăsa antrenați pe terenul inamicului. El are nevoie ca noi să devenim vizibili și violenți. Deci să rămânem invizibili și non-violenți. El vrea să își impună ordinea prin haos. Deci, noi trebuie să infuzăm ordine prin ordinea în viețile noastre și ale celorlalți. Să aplicăm și noi etica dublă a ceea ce unii numesc arta regală, arta de a ne face uitați și de a deveni invizibili, împingându-l pe celălalt să se arate la lumina zilei. Opțiunea revoluționară ”clasică” este deci nu numai impracticabilă din motive de nepregătire și de amatorism, așa cum am arătat mai sus, ci chiar trebuie luată peste picior în măsura în care ne este sugerată de inamic. În Choc et Simulacre, Michel Drac evocă și această creare preemptivă (proactivă) a unei figuri a inamicului de către serviciile secrete sau diverse oficii, pentru a-l neutraliza mai bine, în siajul programelor americane apărute în vremea maccarthysmului și al vânătorii de vrăjitoare anticomunistă care au dus la Noua Stângă inofensivă din anii șaizeci/șaptezeci sau al ”metodei Kitson” britanice, bazată pe uzurparea de identitate și operațiunile cu steag fals.

Psy-arme și gherila culturală

Pe plan intelectual, ne revine, în calitate de avangardă a proletariatului, să aplicăm în manieră științifică aceste tehnici de răsturnare graduală și imperceptibilă a raporturilor de forță. În particular, ne rămâne de oferit o conceptualizare avansată a ”transformărilor silențioase”, sprijinindu-ne pe noțiunea de armă silențioasă sau ”armă psihologică” (psy-arme), inspirată din celebrul text intitulat  Silent weapons for quiet wars. Suntem în război și armele folosite nu sunt exclusiv materiale.

Conceptul referitor la ce anume este o armă ofensivă, fizică sau psihologică, ar putea fi definit astfel: ”Tot ceea ce accelerează artificial entropia unei ținte”, sau: ”Tot ceea ce permite destructurarea intenționată a altceva decât propriul sine”. Inversând locurile și semnele, găsim conceptul general despre arma defensivă: ”Tot ceea ce neutralizează entropia pe care ne-o aplică un inamic”, deci : ”Tot ce întreține capacitatea noastră de conservare și rezistență”. Țările nealiniate, pe care Iranul a avut inteligența de a le scoate din umbră, atacă oligarhia atlantistă și sionistă de sus. Pentru a o prinde în menghină, rolul nostru va fi cel de a o mina de jos, punând pe picioare un fel de Hezbollah à la française, capabil să poarte o adevărată gherilă în câmpurile informațional, psihologic, cognitiv și cultural, a cărui inspirație va putea fi găsită în filosofia ”dincolo de dreapta și stânga” sau ”stânga muncii, dreapta valorilor”, care însuflețește toate mișcările de rezistență autentice, de la CNR la Égalité & Réconciliation.

(va urma) 

Traducere de Ruxandra Iordache