Lucien Cerise: ”Ceea ce era ascuns va fi dezvăluit”

13:05, 24 iulie 2019 | Cărți | 317 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea ”Neuro-pirații”

Frangment din articolul ”Pentru un discurs privind metoda suvernistă” 

Suntem într-o epocă de cotitură, nimeni nu se îndoiește de asta. ”Ceva este pe cale să fie dezvăluit”, iată care este sentimentul majorității contemporanilor noștri cât de cât lucizi. În afară de asta, acest ”ceva pe cale să fie arătat” ar putea foarte bine să fie ”cel mai important ceva”.

Ipoteza noastră de lucru va fi că ”cel mai important ceva ce urmează a fi dezvăluit” are legătură cu felul în care se exercită în mod real puterea în societățile occidentale moderne. Scopul acestui articol este mai degrabă metodologic și se referă înainte de orice la întrebarea : ”Cum?”, ”cum facem ceva?”, adică ”cum se exercită astăzi puterea?”.Întrebările ”cine?” și ”de ce?” sunt secundare. Motivațiile actorilor puterii și învelișul lor indentitar nu sunt lipsite de interes, dar sunt permutabile, aceeași metodă putând fi aplicată de actori diferiți. Aceste motivații și acest înveliș identitar nu constituie deci niște constante, ci variabile ale situației. Or, constantele sunt cele care ne interesează în primul rând, știindu-se că ele definesc soclul fundamental al situației și că ele constituie prin acest fapt partea cea mai prețioasă din dezvăluirea actuală.

În mod evident, trebuie să evităm să cădem în ”corectitudinea politică” care interzice să numim pisica pisică, și care obligă să ne învârtim în jurul cozii fără a desemna vreodată clar ”cine” sunt actorii situației. Dar să ne aducem aminte doar de faptul că această desemnare nominativă clară și distinctă a ”minorităților active” care exercită puterea nu va fi niciodată de ajuns pentru a îndeplini totalitatea muncii de decriptare a situației. Analiza metodologiei pure a puterii, deci independent de identitatea actorilor săi, nu doar că este de neocolit, dar este uneori de ajuns pentru a-i neutraliza efectele dăunătoare. În clar: suprareprezentarea statistică efectivă și incontestabilă a pro-israelienilor și pro-americanilor în sferele acestei puteri oligarhice occidentale nu este îndeajuns pentru a explica întreaga întindere a dezastrului, trebuie să căutăm și mai încolo, în acel ”cum lucrează ei?”, ceea ce presupune să punem între paranteze, pentru moment cel puțin, ”cine sunt ei ?”, chiar dacă revenim la această întrebare mai târziu. În plus, avantajul de a ne concentra pe analiza metodelor este de a evita să speculăm prea mult asupra identităților și intențiilor, speculație care presupune întotdeauna un risc de derivă interpretativă și de divagare psihologică. În loc de toate acestea, pare judicios să ne sprijinim într-o primă fază pe un material experimental, factual și obiectiv incontestabil, constituit din textele de referință din metodologiile aplicate de Putere, texte care există, care sunt publicate și ale căror practici sunt predate ca obiect de studiu. În acest stadiu, munca în ”sursă deschisă” este suficientă.

   Către o metodologie suveranistă 

Pe scurt, metodologia Puterii constă în a desface suveranitatea populară, în toate sensurile termenului, politic, economic, energetic, alimentar, cognitiv… Trebuie deci să elaborăm un nou ”discurs despre metodă”, care ar răspunde la întrebarea ”cum să refacem suveranitatea?”, în toate sensurile termenului, de asemenea. Acest discurs despre metoda suveranistă va fi fondat așa cum predica Descartes pe ”idei clare și distincte” și se va opune astfel confuziei de emoții, de sentimente și afecte, tipică pentru isteria colectivă în care puterea oligarhică vrea să ne scufunde pentru a ne aliena.

Prin intermediul construirii acestui discurs, va fi vorba despre anularea modului în care domnește oligarhia asupra noastră, formându-ne propriile metode de guvernare. Într-adevăr, pentru a se exercita eficient, Puterea se sprijină pe un fel de ”tehnologie organizațională”, o doctrină managerială extinsă la societăți întregi, care furnizează cheile, atunci când o stăpânim în latura sa întunecată, adică o ”tehnologie dez-organizațională” sau chiar un ”management negativ.”

Trebuie să ajungem în mod colectiv la conștiința lucidă că ni se aplică tehnici de dezorganizare. Cum sunt aplicate ele? Mai ales prin două strategii combinate: ”o strategie a șocului” liberală, ce constă în a crea în mod complet artificial crize economice, asociată cu o ”strategie a tensiunii” identitare, ce constă în a crea în mod complet artificial tensiuni identitare (etnico-culturale și de gen). Guvernarea prin haos, așa cum am scris. Conștiința colectivă despre acest managemet negativ care ni se aplică permite să nu mai fim victime oarbe și simple jucării, apoi să reconstruim și să ”re-tricotăm” la un loc țesutul psiho-socio-economic popular și național pe care Puterea îl distruge și detricotează. Este de înțeles că această frazeologie un pic tehnicistă nu este foarte atrăgătoare, dar este urgentă o aducere la nivel pentru a recupera întârzierea noastră. Puterea are câteva decenii de avans în fața poporului în ceea ce privește nivelul de conștiință și de precizie a modului său de operare. Puterea știe asta, motiv pentru care încearcă prin toate mijloacele să ne facă impreciși.

Posturi și imposturi

La modul global, dezvăluirea în curs privește deci adevărata natură a Puterii în Occident: care sunt metodele ei? Cum procedează? Termenul generic pentru a califica munca de dezorganizare a poporului de către Putere este cel de ”inginerie socială”. Desigur, există o inginerie socială pozitivă și constructivă, dar cea negativă este atât de majoritară și zdrobitoare, încât reamintirea sistematică a acelui distinguo ni se pare superfluă. Această dezvăluire a metodelor Puterii reprezintă un pericol maxim pentru Putere, care își trage substanța din faptul că e ascunsă, necunoscută.

Specificitatea puterii actuale, constanta sa, la antipozii ostentației puterii tradiționaliste, este să înainteze mascată, deci să trucheze realitatea, să ne ”facă să credem” că ea nu există sau că nu e deloc în situația actuală. Acesta e procesul de ”naturalizare”, element cheie al percepțiilor: să treacă drept natural sau involuntar ceea ce a fost în fapt conceput și instalat în mod perfect intenționat și reflectat. Ne aducem aminte de sentința înfiptă ani de zile de Margaret Thatcher: There is no alternative (cunoscută și sub acronimul TINA), și care în spiritul ei se traduce prin: ”Nu există nici un plan B”. Unul din obiectivele acestei propagande este de a reuși să ancoreze în mințile oamenilor că dacă poporul se prostește și degenerează, sau mai rău, dacă intră în război civil, asta se întâmplă pentru că prin natura sa ”omul este întru totul rău” și asta nu are nimic de-a face cu condițiile socioeconomice pe care Puterea le configurează în mod intenționat, și care ar putea fi altfel.

O altă tehnică de disimulare a Puterii, arătată de Alain Soral în Comprendre l’Empire: cel puternic, care exercită puterea, știe să se dea drept slab, ca și cum el ar fi cel care îndură. În sistemele de tip capitalist, pentru că cel bogat este cel puternic, cum va reuși oare performanța de a se da drept slab, adică sărac? Prin uzurparea identității, deplasând dezbaterea din câmpul socio-economic către cel identitar. Pentru a trece drept cel mai sărac dintre cei săraci, țar ispășitor, victimă absolută – și pentru a inhiba orice spirit critic împotriva sa – bogatul-sărac va merge până la a organiza pe sub mână, prin intermediul vreunui ”idiot util” aflat sub controlul său (vreun mustăcios sau vreun burtos), persecuții împotriva oamenilor ce au o trăsătură identitară comună cu el, dar un nivel socio-economic inferior, deci simplu de sacrificat. Imaginile de suferință produse în opinia publică vor fi apoi recuperate, exhibate și exploatate într-un discurs de tip victimă extins la întreg grupul ce posedă acea trăsătură identitară comună, așa încât să acopere și să disimuleze perceperea antagonismelor claselor sociale interne acestui grup subliniind doar și de manieră repetată percepția trăsăturii identitare. Să observăm că această stratagemă se aplică la tot ce numim ”minorități” și produce ceea ce se numește comunitarism.

Cadrul teoretic al lui René Girard este aici adecvat pentru a înțelege dinamicile jocului. ”Țapul ispășitor” este un loc arhetipal de ocupat la judecată. Într-o primă fază, credem că țapul ispățitor este vinovatul. Apoi, rezultă că țapul ispășitor este în fapt victima. Cuvântului-cheie ”victimă” i se asociază întotdeauna implicit cuvântul-cheie ”inocentă”. Această apariție a inocenței țapului ispășitor, pe care îl credeam vinovat, are un impact emoțional care zdrobește orice gândire critică. Sentimentul de nedreptate de reparat se revarsă ca un tsunami care îneacă orice judecată lucidă într-un pathos absolutist. Deoarece s-ar putea ca țapul ispășitor să fie efectiv un pic vinovat, totuși! Am corectat deci prima eroare – ”țapul ispășitor este vinovat” – dar nu și a doua – ” țapul ispășitor este nevinovat”. Fabricarea de victime, în mod esențial prin ucideri în masă, vizează să elimine orice formă de gândire rațională, adică nuanțată, relativistă, în speță că țapul ispășitor este uneori în mod efectiv ”victimă nevinovată”, dar uneori și ”vinovată”, totuși…

(va urma) 

Traducere de Ruxandra Iordache

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,