Lucien Cerise: A trăi înseamnă a ne proteja

14:05, 23 august 2019 | Actual, Cărți | 260 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea Neuro-pirații: Fragment din articolul ”Pentru un naționalism perma cultural” 

O îndelungă muncă de război cultural e făcută de ideologia dominantă din Occident pentru a culpabiliza la populații ideea de ”închidere” și corolarele sale din noțiunile de frontieră, limită și protecționism. Din anii șaptezeci, pentru a fi un om de bine,trebuie să rămâi ”deschis” și mai ales să subscrie fără condiții la sans-frontierism. Ne gândim mai cu seamă la oficiul de influență Open Society Institute al lui George Soros și mergem cu gândul până la câmpul lexical al marketingului și la elementele de limbaj în vigoare în media. Or, nici o specie vie nu poate supraviețui fizic fără un teritoriu dotat cu frontiere, cu limite și contururi. Primul teritoriu este corpul, a cărui integritate este asigurată de piele sau măcar de o membrană protectoare. Viața nu există fără o epidermă care să deosebească interiorul de exterior, ceea ce presupune în mod necesar un anumit grad de închidere. Ideologia dominantă a deschiderii necondiționate a frontierelor și a ridicării oricăror limite este deci o ideologie a morții, echivalent cu deschiderea pielii.

Noțiunea de ”închidere” merită astfel o reabilitare deplină și întreagă în câmpul praxisului politic. A închide este sinonim cu ”protejarea integrității”, ”asigurarea securității și perenitatea”. Vreme de milenii, pentru a se proteja de agresiuni, toate cetățile și orașele importante erau închise cu ziduri de întărire, cu forme de relief și planuri de apă naturale sau artificiale, ceea ce le-a permis să dureze până în epoca noastră. În această perspectivă de ”închidere pozitivă”, scara locală de privilegiat în zilele noastre este cea a statului-națiune, dotat cu frontiere și limite fixe. Rațiunile sunt simple: în fața mondialismului, a cărui logică este în mod structural alienantă, dimensiunile regionale sau și mai mici în proporții sunt neputincioase în a asiguraprotecțialocuitorilorpropriișidoardimensiuneanațională este capabilă de asta. Cât despre scara continentală, e ea este cea a mondialismului, pionii căreia sunt de fapt partizanii euro-regionalismului.

Patologiile deschiderii 

Julia Kristeva, psihanalist și teoretician al feminismului, publica în 1998 o carte de interviuri cu titlul Contre la dépression nationale. Coperta patru rezuma conținutul în felul următor: ”Putem oare restaura încrederea națională așa cum se restaurează narcisismul unui pacient deprimat? Julia Kristeva își asumă ipoteza, încrezătoare în experiența sa de practician și în reflecția sa privind cultura și revolta. Ea propune un discurs împotriva depresiei naționale și a masochismului ambiant. Mai 68 a bulversat raportul social față de plăcere, de familie și de națiune, fără însă a produce libertatea scontată. Martor activ și lucid al acestor schimbări, Julia Kristeva arată urgența unei revolte adaptate vremurilor noastre, pentru o libertate care încă urmează a fi cucerită”.

În cele o sută de pagini această mică lucrare lămurește chestiunea identității naționale și a patologiilor sale prin disciplina poate cea mai potrivită pentru a face asta, deoarece psihanaliza este în întregime construită în jurul chestiunii identității și a limitelor care o definesc. Identitatea presupune în mod necesar limite, contururi. Nu sunt ”totul”, ci sunt ”ceva” excluzând ”un altceva”, și trebuie să învăț asta în că din primii mei ani. Complexul lui Oedip, cu tabuul său privitor la incest, este momentul în care copilul înțelege că există limite – limite pentru dorința sa și limite identitare–și că trebuie să își abandoneze revendicările narcisice de a tot putere. Acest complex fondator este punctul de cotitură care permite accesul la o socializare normală, întemeiată pe simțul formelor fixe limitate și al contururilor durabile și stabile. Instabilitateașitransformareaidentitarăperpetuesuntsimptomealepsihozeischizofrenice. Figura mitologică a lui Proteu este zeul epocii noastre, zeul proteiform al schimbării și al transformismului, dar un zeu bolnav. Teoria de gen, pe care ar trebui să o redenumim teorie a confuziei de gen, și ”căsătoria homo” sunt expresii morbide în acest sens.

Viața este mereu localizată, înrădăcinată într-un teritoriu, o porțiune anume de spațiu. Geometria stabilește că spațiul este partes extra partes: părțile sale sunt unele în exteriorul celorlalte. Spațiul include și exclude în același timp. Nu există spațiu doar inclusiv. Noțiunea de ”democrație inclusivă” a politologului Takis Foto poulos (născut în Grecia 1940) este mai mult decât problematică. Un concept care exclude excluziunea este purtător de moarte. De fapt, nu trăim ”peste tot”, ci ”undeva anume”, excluzându-l pe ”altundeva”. Nu cunoaștem decât ”situații”, toată viața este ”situată”. Cine spune ”situație”, spune includere, dar și excludere, deci delimitare a unei permanențe, deoarece o limită care se mișcă fără oprire nu mai este o limită. Vechii greci făceau deosebirea între principiu ontologic peras, în sens literal ”drum trasat”, cu conotațiile sale defixitate telurică, de regularitate, de delimitare și de punct de reper pentru orientare, și apeiron, care înseamnă nelimitat, nedefinit,nedeterminat, precum valurile mării în veșnică schimbare. Această dualitate se reproduce în câmpul etic și moral prin opoziția dintre metron, măsură și moderație, și hybris, lipsă de măsură și exces.

Depresia națională diagnosticată de Kristeva, dar și de sociologi precum Dany-Robert Dufour și diverși clinicieni, vine exact din faptul că frontierele naționale sunt încălcate, sub pretextul deschiderii către piață și către alte culturi, deschidere nediferențiată ce impune un model identitar flu, proteiform, ce include totul, aceptă totul, deci la fel de bine exclude totul, și deci patologic. Noile maladii ale sufletului, așa cum spune Kristeva, toate aceste noi patologii mentale apărute de prin anii șaptezeci, sunt patologii ale deschiderii totale și ale eliminării tuturor limitelor, și se învârt în jurul conceptului de borderline sau situație limită.  A termina cu epidemia contemporană de perverși narcisici, de sindromuri psihotice ce derivă în criminalitate, toxicomanii și diverse adicții, presupune să restabilim limite, frontiere, contururi identitare, presupune decire-oedipizarea vieții. Altfel zis, relocalizare, reînrădăcinare și renaționalizare a vieții.

 

(va urma)

 Traducere de Ruxandra Iordache

 

 

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,