Calistrat M. Atudorei: Tendințe ale militarismului american (I)

13:50, 22 iulie 2019 | Actual, Cărți | 287 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(Din versiunea engleză a cărții ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”, revăzută și completată cu noi capitole și o documentare mult mai amplă față de ediția românească, în curs de apariție.)

O analiză asupra distribuției în timp a intervențiilor militare ale SUA în alte state, documentată de Serviciul de Cercetare al Congresului american și publicată în octombrie 2017, evidențiază că începând cu anul 1800 numărul acestor acțiuni a crescut continuu. Trebuie precizat că raportul a luat în considerare doar intervențiile oficial documentate, „la vedere”, nu și pe cele desfășurate de serviciile secrete, care sunt mult mai numeroase. Însă chiar și așa, datele prezentate au ridicat redacției cotidianului ”National Interest”, cel care a realizat o sinteză a raportului, o întrebare ce constituie chiar titlul analizei: „De ce America este dependentă de intervențiile străine?[1]. Să examinăm puțin aceste date statistice grupate pe intervale de câte 50 de ani.

Între 1800 și 1849 au fost 39 de intervenții militare. Între 1850 și 1899, SUA a invadat militar alte state de 47 de ori. În perioada 1900-1949 (fără a lua în considerare operațiunile din cele două războaie mondiale), au fost documentate alte 69 de agresiuni militare demarate de SUA. Din 1950 până în 1999, au fost 111. Iar din anul 2000 până în 2017, deci în doar 17 ani, Statele Unite au atacat alte țări de 126 de ori. De asemenea, raportul arată și că de la încheierea Războiului Rece SUA s-a angajat în mai multe războaie ca niciodată înainte: 188 de intervenții militare prin care a atacat alte state.

O primă observație este că în toată existența sa de 240 de ani, SUA nu au avut aproape deloc perioade de pace, în care să nu poarte vreun război cu cineva.

O a doua observație este că numărul intervențiilor militare americane a crescut tot mai mult. ”National Interest” scrie că se înregistrează o „creștere dramatică”.

O a treia observație importantă este că cea mai mare creștere a agresiunilor americane a survenit după anul 1992, când URSS – care fusese considerată de America drept „Imperiul Răului”, principala cauză a problemelor în lume – s-a destrămat, nu mai exista! Federația Rusă și celelalte foste componente ale URSS au rămas o vreme (cel puțin 15-20 ani) foarte slăbite economic și militar, nu reprezentau nicio amenințare pentru Statele Unite. Dacă amenințarea rusă nu mai exista, atunci cu cine se mai războia America?

Din anul 2001 o nouă amenințare a luat locul celei sovietice: teroriștii. Acesta a fost motivul invadării și ocupării de noi state, care pe deasupra nici nu respectau „principiile democrației”, o valoare atât de prețuită de cuceritorii americani, care doreau să impună viziunea lor despre „democrație” chiar împotriva voinței popoarelor ocupate. Iar după ce Rusia a început să își revină din colapsul în care ajunsese în urma căderii URSS și a devenit (din nou) o forță redutabilă, obiectivul strategic principal pentru securitatea SUA nu a mai fost „războiul împotriva terorii”, ci „competiția inter-statală”. În ianuarie 2018 Rusia și China au fost declarate „puteri revizioniste” și considerate (aproape oficial) ca adversare ale SUA.

Să observăm și că America investește tot mai mult, pe an ce trece, în înarmarea de toate tipurile. Pentru anul 2019 Departamentul Apărării SUA are un buget[2] de 686 miliarde de dolari, iar pentru anul 2020 se estimează că acesta va crește la aproximativ 718 miliarde. Valoarea bugetului alocat armatei este de mulți ani de zile mai mare decât cel al următoarelor șapte mari puteri militare luate împreună (China, Arabia Saudită, Rusia, India, Franța, Marea Britanie și Japonia).

De asemenea, menționam anterior că SUA realizează și în spațiul cosmic pregătiri militare de foarte mare amploare și nu face nici un secret din faptul că intenționează să obțină „monopolul asupra utilizării spațiului” pentru „a asigura dominația SUA pe viitoarele câmpuri de luptă[3]. De altfel, strategiile Pentagonului au spus-o clar și pe față: Statele Unite urmăresc să rămână cea mai mare putere economică și militară din lume și oricine ajunge să crească semnificativ pentru a rivaliza cu supremația Americii devine automat un adversar pentru aceasta.

Poate că, dacă ar fi vorba doar de o competiție sportivă, acest gen de obiective ar suna destul de acceptabil și de coerent. Dar când ataci și ucizi milioane de oameni pentru a obține controlul global, aceasta este o cu totul altă situație. Un studiu minuțios documentat al analistului James A. Lucas indică faptul că „SUA a ucis mai mult de 20 de milioane de oameni din 37 de «națiuni-victimă» după al Doilea Război Mondial”[4].

În plus, ce au lăsat în urmă Statele Unite în țările unde au „intervenit umanitar”? Pace și democrație în Irak, Libia, Siria și multe altele? Nici pe departe! Și totuși, acestea erau, fără excepție, motivațiile declarate public prin mass-media înainte de invazii. Iată însă alte câteva date, ce oferă o perspectivă mai elocventă.

Un studiu efectuat de trei mari organizații de apărare a drepturilor omului (din Statele Unite, Canada și Germania) a urmărit să estimeze cât mai riguros numărul de victime survenite în cei 10 ani de la declanșarea de către Statele Unite, în 2001, a „războiului împotriva terorii”. Cercetarea a vizat doar zonele cele mai „fierbinți”, și anume Irak, Afganistan și Pakistan. Chiar și doar pentru aceste trei țări, cifrele sunt impresionante. În versiunea moderată a estimării, „ancheta ajunge la concluzia că, în mod direct sau indirect, războiul a ucis aproximativ 1,3 milioane de persoane”.  Estimarea consideră însă foarte plauzibil că „numărul total de morți ar putea depăși 2 milioane”. Este de asemenea interesant că datele comparate arată că „Numărul victimelor este de aproximativ 10 ori mai mare decât cel difuzat de mass-media[5]. Iată deci că ancheta ne oferă și un indiciu, asupra căruia nu voi mai insista: părtinirea și manipularea executată de mass-media corporatisă occidentală.

Un alt studiu referitor la efectele intervenției militare în Orientul Mijlociu a coaliției conduse de SUA a fost desfășurat de Oslo Peace Research Institute, din Norvegia. Concluzia sa a indicat că în zonele unde existau anumite conflicte interne, dar au intervenit puterile vestice, „98% dintre pierderile de vieți omenești au survenit după ce outsiderii occidentali s-au angajat militar în disputa internă” și „au impus soluția lor[6].

În ceea ce privește pretinsele efecte de reducere a terorismului, o analiză realizată pe datele Departamentului de Stat al SUA a indicat în anul 2015 nu doar un efect contrar, ci o creștere dramatică a fenomenului terorist. În pofida celor 14 ani de „război împotriva terorii” purtați până atunci de America, atacurile teroriste au explodat cu un uimitor procent  de 6500%, iar numărul de morți a crescut cu 4500% față de datele înregistrate în anul 2002. Relația cauzală este reflectată și mai clar de faptul că „din 2007 până în 2011 aproape jumătate din toate actele teroriste din lume au avut loc în Irak sau Afganistan – ambele țări fiind ocupate de SUA în acel moment”[7].

Nici după 2015 nu a fost mai bine. Potrivit grupului de monitorizare Airwars8, anul 2017 a fost cel mai ucigător an pentru victime în rândul civililor din Irak și Siria, deoarece peste 6.000 de persoane au fost ucise în timpul atacurilor conduse de coaliția în frunte cu SUA. Asta reprezintă o creștere de peste 200 procente față de anul 2016. Iar în martie 2018 datele furnizate de organizația ”Costs of War”[8] arată că atacurile cu drone americane în numele „războiului împotriva terorii” în Orientul Mijlociu au fost mai numeroase decât oricând. O situație similară a avut loc în Afganistan. Potrivit datelor Comandamentului Central al Forțelor Armate  ale SUA și ale ONU citate de Forbes[9], SUA nu a aruncat niciodată atât de multe bombe (5.213) asupra Afganistanului, așa cum a procedat în 2018, iar numărul de victime civile a fost mai mare decât în orice an de când a început să le documenteze în 2009. Reamintesc, SUA a invadat Afganistanul în 2001 și de atunci războiul nu s-a mai oprit.

Știrile occidentale rareori mai prezintă însă această dramatică realitate. Co-directorul programului de monitorizare ”Costs of War”, Stephanie Savell, a explicat că “Este considerat nepatriotic să se întrebe ce se întâmplă cu armata”[10]. La rândul lor, comandanții militari au decis să dezvăluie informațiile despre aceste lovituri doar dacă un reporter îi întreabă în mod special despre ele – Pentagonul are chiar un nume pentru această politică: „răspunsuri la întrebări””. Dar cel mai adesea astfel de întrebări nici măcar nu mai sunt puse.

Să remarcăm de asemenea că gruparea teroristă ISIS, cu care zice-se coaliția occidentală se luptă încă și acum, a luat o uriașă amploare mai ales după intervenția SUA în Orientul Mijlociu. Afganistan, Irak, Siria, Libia, Egipt, Tunisia, Yemen… în toate aceste state era o relativă stare de stabilitate până să intervină America pentru a le „aduce democrația”.

Constatarea evidentă este că intervențiile militare repetate ale puterilor vestice conduse de Statele Unite nicidecum nu au pacificat zonele respective, ci dimpotrivă, au stimulat și amplificat tensiunile, conducând la un număr enorm de victime, la haos social și distrugerea economică a regiunilor. În schimb, în toate țările invadate a fost instalată o conducere obedientă Americii, în locul „democrației” promise, iar contingentele de trupe americane nu au mai plecat. Prima grijă a acestor noi conduceri, asistate de trupele americane, a fost să asigure „eliberatorilor” accesul nerestricționat la resursele țării. De altfel, așa cum am văzut, Casa Albă nici măcar nu se mai ferește să declare că „asigurarea accesului neîngrădit la piețele-cheie, la aprovizionarea cu energie și la resursele strategice” reprezintă un „interes vital pentru securitatea SUA”, pentru care este hotărâtă să recurgă la „utilizarea unilaterală a puterii militare[11].

Cu toate aceste veritabile catastrofe umanitare, în retorica liderilor americani sau a celor din NATO nu apare niciodată vreo poziționare autocritică. În cel mai autentc stil propagandistic, ei își descriu toate acțiunile ca fiind un șir de realizări pline de succes, motivate de altruism, iar toate pierderile nu sunt decât pierderi regretabile, dar inevitabile (un fel de daune colaterale).

În contextul analizei militarismului american merită să examinăm succint care mai este în prezent rolul organizației militare nord-atlantice. Să reluăm această întrebare pe care am mai formulat-o: De ce a continuat să se înarmeze și să se extindă NATO după încheierea Războiului Rece? Uniunea Sovietică nu mai exista, iar până în 2001 nici măcar factorul terorist nu era luat în calcul ca amenințare majoră. Cu toate acestea NATO, sub conducerea SUA, a continuat să se înarmeze și să se extindă spre Federația Rusă, iar după 2001 și spre Orientul Mijlociu. În  2019 factorul terorist este din nou trecut în plan secund, iar pe primul loc în seria amenințărilor cu care se confruntă NATO este plasată Federația Rusă. Să facem, însă, acum o comparație: conform datelor oferite de site-ul american Defense News, bugetul[12] NATO era în 2018 de aproape un trilion de dolari (mai exact $963 miliarde), în timp ce bugetul[13] militar al Rusiei era de $61.4 miliarde, deci de 15 ori mai mic decât cel al NATO!! În condițiile în care politicienii occidentali, liderii NATO și mainstream media ne strigă permanent că suntem amenințați de „agresiunea rusă” nu e cam ciudată discrepanța? Chiar este o disproporție stridentă! Cine se înarmează mai mult și cine a început cursa înarmărilor după ce URSS nici măcar nu mai exista? Cine amenință pe cine? Și cum se face că în ultimii 20 de ani SUA a atacat, împreună cu aliații lor din NATO, un șir întreg de state și a lăsat în urmă grave dezastre umanitare, în timp ce  Rusia nu a atacat pe nimeni și cu toate astea media vestică repetă întruna ideea obsesivă că Rusia ne amenință? Bineînțeles, în cazul Rusiei este mereu menționată situația anexării Crimeii. Să ne amintim, însă, că acest proces a fost unul pașnic, prin referendum, și că peninsula Crimeea este un vechi teritoriu rusesc. Ajungem din nou la constatarea unor standarde duble. Pentru orice om lucid lucrurile sunt evidente. Și totuși, este uimitor faptul că mulți dintre cei care urmăresc media vestică parcă își pierd discernământul. Fără a mai trece informațiile prin filtrul unei gândiri critice proprii, aceștia repetă pasivi concluziile care le sunt induse cu insistență în fiecare zi.

Fenomenul este, de altfel bine, cunoscut: se numește manipulare propagandistică. Opinia publică este pur și simplu hipnotizată cu o versiune conceptuală fabricată, o falsă realitate, ce este suprapusă peste datele cu adevărat reale. Prin omisiunea datelor relevante și prin repetarea acelorași sugestii, dez-informarea funcționează! Pentru cei care se complac să primească pe nemestecate concluziile induse de mass-media, zi după zi, an după an, gândirea logică este suspendată, amorțită. De fapt exact pe această stare de lucruri – în care factorul politic, mediatic și militar lucrează convergent – se și bazează manipularea. La o privire superficială totul pare consistent.

Însă pentru cei care gândesc totuși cu propriul cap (și numărul acestora crește vertiginos) a devenit evident faptul că NATO nu este în prezent altceva decât o expresie a militarismului american, o organizație de fațadă ce mimează o coaliție internațională, dar care de fapt instrumentează dominația americană. Aspectul cheie care explică menținerea NATO este următorul: pentru ca hipnoza colectivă (la care mă refeream mai devreme) să aibă o minimă consistență, este neapărată nevoie de existența unui inamic. Iar dacă acesta nu există, el trebuie inventat sau măcar supra-dimensionat. Inamicul trebuie mereu descris ca fiind extrem de periculos. Aceasta este o metodă clasică, de manual. De aceea media vestică a întreținut de la alegerea lui Trump scandalul Russiagate. Au fost furnizate încontinuu și cu mult patos „indicii practic sigure” că Rusia e vinovată de implicare în alegerea lui Trump. Ce mai conta că America a făcut asta tot timpul și cu toată lumea? Psihoza acuzării Rusiei a avut și are rolul de a crea un dușman colectiv. Aceasta justifică înarmarea, solicitarea de sume uriașe din bugetul statului și de la aliați, justifică aplicațiile militare, precum și instalarea de noi și noi baze ale armatei. Este semnificativ că nici măcar după ce rezultatul anchetei procurorului Mueller a indicat că nu există probe ale vreunei conspirații a campaniei Trump cu guvernul Rusiei, strategia politico-mediatică nu a fost oprită. De ce? La o privire mai atentă există două motive. Primul este cel enunțat anterior, și anume că menținerea alertei privind „agresiunea rusă” justifică alimentarea perpetuă a mașinii de război. Al doilea este acesta: pentru că dosarul Russiagate, despre așa-zisa implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, a fost o operațiune menită să îl elimine pe Trump, noul președinte, de la Casa Albă, sugerându-se că acesta ar fi colaborat cu „inamicul”.

(va urma)

[1] Monica Duffy Toft, Why is America Addicted to Foreign Interventions?, National Interest, 10 decembrie 2017, https://nationalinterest.org/feature/why-america-addicted-foreign-interventions-23582

[2] US Department of Defense, Defense Budget Overview, https://comptroller.defense.gov/Portals/45/Documents/defbudget/fy2019/FY2019_Budget_Request_Overview_Book.pdf

[3] Global Security Institute, United States—Masters of Space? The US Space Command’s „Vision for 2020”, december 2005, https://gsinstitute.org/wp-content/uploads/s3/assets/docs/Vision2020_Analysis.pdf

[4] James. A. Lucas, US Has Killed More Than 20 Million People in 37 “Victim nations” Since World War II, Global Research, 27 noiembrie 2015, https://www.globalresearch.ca/us-has-killed-more-than-20-million-people-in-37victim-nations-since-world-war-ii/5492051?fbclid=iwar3okn9e4nc3nY2lt_fjYPaF_e0ecmkldZzqVg0x5uibz89X4cwagb-t6B8

[5] PSR, PGS, IPPNW, Body Count: Casualty Figures after 10 Years of the “War on Terror”, Iraq, Afghanistan, Pakistan, Physicians for Social Responsibility, martie 2015, p. 15, https://www.psr.org/wp-content/uploads/2018/05/body-count.pdf

[6] Noam Chomsky, Who Rules the World?, Penguin Random House, UK, 2017, p. 252

[7] Paul Gottinger, Despite 14 Years of the US War on Terror, Terror Attacks Have Skyrocketed Since 9/11, Reader Supported News, 11 September 2015, https://readersupportednews.org/opinion2/277-75/32339-focus-despite-14-years-of-the-us-war-on-terror-terror-attacks-have-skyrocketed-since-911

[8] ”Costs of War Project” este un program desfășurat de Watson Institute for International and Public Affairs, asociată cu Brown University – Rhode Island

[9] Niall McCarthy, The U.S. Never Dropped As Many Bombs On Afghanistan As It Did In 2018, Forbes, Nov 13, 2018, https://www.forbes.com/sites/niallmccarthy/2018/11/13/the-u-s-never-dropped-as-many-bombs-on-afghanistan-as-it-did-in-2018-infographic/#475c600c2fae

[10] Margaret Sullivan, Middle East civilian deaths have soared under Trump. And the media mostly shrug, Washington Post, March 18, 2018, https://www.washingtonpost.com/lifestyle/style/middle-east-civilian-deaths-have-soared-under-trump-and-the-media-mostly-shrug/2018/03/16/fc344968-2932-11e8-874b-d517e912f125_story.html?utm_term=.43946ebc920e

[11] William S. Cohen, Secretary of Defense, Annual Report to the President and the Congress, 1999, p. 4, https://history.defense.gov/Portals/70/Documents/annual_reports/1999_DoD_AR.pdf?ver=2014-08-22-095354-640

[12] Aaron Mehta, Here’s how much global military spending rose in 2018, Defense News, April 29, 2019, https://www.defensenews.com/global/2019/04/28/heres-how-much-global-military-spending-rose-in-2018/

[13] Idem, Defense News