Calistrat M. Atudorei: RĂZBOIUL ECONOMIC (IV)

17:22, 10 septembrie 2019 | Cărți | 392 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Reorientarea Uniunii Europene

Liderii Uniunii Europene au început să își dea seama că Europa nu își poate permite să devină un câmp de bătălie în timpul noului Război Rece dintre America, pe de o parte, și Rusia, China, Iran de cealaltă parte.

Să remarcăm în primul rând divergențele constante ale UE  cu America în cadrul Adunării Generale a ONU. Cel mai recent exemplu a fost decizia luată de 22 de state membre ale UE de a condamna public administrația Trump pentru sprijinirea anexării ilegale, în martie 2019, a Înălțimilor Golan de către Israel. Mai este apoi faptul că tranzacțiile comerciale ale statelor europene cu Rusia, China și chiar cu Iranul se dovedesc a fi, în pofida amenințărilor Washingtonului, net mai convenabile față de ofertele americane. Tocmai de aceea UE a refuzat, așa cum voi detalia, să-l urmeze pe Trump în retragerea din acordul nuclear internațional cu Iranul. De asemenea, spre nemulțumirea fățișă a oficialilor europeni, SUA a ridicat pentru țările Europei (dar și pentru Canada și Mexic) tarifele importurilor de oțel și aluminiu.

Sensibilitatea liderilor din Europa față de decizia Statelor Unite de a sancționa orice eventuale relații comerciale cu Rusia și Iran se datorează și vulnerabilității marilor companii europene în sectorul energetic. Germania, Franța, Marea Britanie și Italia au două surse principale de petrol și gaze naturale: Rusia și Iranul. Iar SUA vrea să le blocheze pe amândouă. Fără aceste resurse, mari corporații europene precum Peugeot, Citroen, Royal Dutch Shell, Total, Uniper sau Wintershall ar fi ca și „scoase din priză”. După ce în ultimii ani și-au dezvoltat tehnologia de exploatare a hidrocarburilor din şisturi, guvernanții din Statele Unite aspiră acum să înlocuiască furnizarea de gaz rusesc în Europa cu gazul natural lichefiat (LNG) din America. Ei au investit deja în terminalele de export și depozitare LNG, iar Europa ar fi un loc bun și de încredere unde să vândă. Ca să elimine concurența rusească Washingtonul utilizează toate metodele: de la sugestii diplomatice la explicații strategice sau, dacă europenii tot nu pricep, se poate ajunge la sancțiuni economice. AFP anunța în februarie 2019 că Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că „Președintele Trump a spus foarte clar că America va face tot ce e în puterile ei” pentru a stopa conducta rusească Nord Stream 2 către Europa. Este însă evident că în pofida presiunilor SUA, relația dintre Germania și Federația Rusă se întărește substanțial. Germania nu este dispusă să renunțe la importurile masive de gaz natural venit din Rusia. Cota de gaz provenit din Rusia reprezenta în Germania la sfârșitul lui 2018 un nivel de 60%, iar de la sfârșitul anului 2019, odată cu darea în folosință a conductei Nord Stream 2, proporția va crește și mai mult, conform acordurilor germano-ruse deja stabilite.

Încondițiileîn care Germania este a patracea mai puternicăeconomie a lumii – după SUA, China șiJaponia – se pare că germanii au început să capete un fel de aversiune față de tutela americană. Conform unui studiu realizat recent de asociaţiaAtlantik-Bruecke şi de institutul de sondare a opiniei publiceCivey „Aproape 85% dintre germani văd relațiile dintre SUA și Germania ca fiind negative sau foarte negative[1].

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron nu s-a sfiit să prefigureze în august 2018 o nouă orientare a Europei, subliniind că „trebuie să construim un parteneriat strategic cu Rusia și Turcia, deoarece acestea sunt două puteri importante pentru securitatea noastră colectivă și care trebuie să fie legate de Europa[2]. Susținut de Merkel, Macron a afirmat că dorește o „Europa suverană”, care să dețină „o adevărată armată europeană” și care, eventual, să se apere singură. Nu doar de Rusia sau de China, ci „chiar de Statele Unite ale Americii”[3].

Afirmațiile lui Macron se corelează cu înființarea în anul 2017 a unei structuri militare europene, The Permanent Structured Cooperation (PESCO), ce operează domeniul securității și politicii de apărare. PESCO a fost instituită prin decizia Consiliului European din 11 decembrie 2017, cu participarea celor 25 de state membre.

Nu este surprinzătorînacestcontextfaptulcăinsistențele constante dinparteaAmericii, pentrutoțimembriieuropeni ai alianței nord-atlantice, de a-șicrește cota de contribuție la cheltuielilemilitare ale NATO suntprivitecu o anumitărezervă.

Peste toate acestea, determinarea Casei Albe de a-și atinge obiectivele conduce la presiuni exercitate tot mai transparent asupra unor lideri importanți ai structurilor UE în scopul de a-i convinge să adopte politici favorabile intereselor Washingtonului. Directorul Consiliului European pentru Relații Externe, Mark Leonard, descria[4] cu suficiente detalii în octombrie 2018 că reprezentanții SUA nu au ezitat să îi amenințe cu sancțiuni specifice pe funcționarii publici cu roluri cheie din consiliile Uniunii Europene, pe oficiali importanți ai UE, pe directorii SWIFT[5] și, se pare, chiar și pe directorii European Investment Bank (EIB). Potrivit directorului ECFR, cel mai probabil, au existat amenințări și pentru directorii Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), ai Băncii Centrale a Franței și ai Băncii Centrale Europene.

Actualul ministru de externe al Germaniei, HeikoMaas, nu mai face un secret din antipatia pe care a dezvoltat-o față de administrația Statelor Unite. Într-un articol publicat de cotidianul Handelsblatt, Maas afirma că ”Germania vede actuala antipatie transatlantică drept o oportunitate istorică pentru redefinirea rolului UE”. Făcând un pas înainte în această direcție, el recomanda și câteva măsuri concrete: ”Prin urmare, este esențial să consolidăm autonomia europeană prin stabilirea de canale de plată independente de SUA, un Fond Monetar European și  un sistem independent de plăți SWIFT”[6].

Este necesar să subliniez aici că deși liderii Franței, Germaniei sau cei de la Bruxelles vorbesc în numele întregii Europe, legitimitatea lor în fața popoarelor bătrânului continent suferă o notabilă depreciere. Aceasta pentru că au o agendă federalistă cu privire la statele Europei, care se văd astfel în pericol să își piardă suveranitatea națională. Acesta este motivul de bază al Brexit-ului. Iar administrația Trump știe acest lucru și insistă la maximum pe sprijinirea disidenței în UE. Curentele politice care luptă pentru menținerea identității naționale (și care se opun valurilor de imigranți musulmani, create artificial) sunt într-o vizibilă ascensiune, inclusiv în țările cele mai bogate ale Europei. Pe acest fundal este posibil ca în următorii ani să se producă o frânare a planurilor „progresiste” (neo-marxiste) induse de la Bruxelles către toate statele Europei. În același timp, având în vedere și politicile dominatoare ale SUA, este posibil să apară, aparent paradoxal, o deschidere tot mai mare față de alternativele de colaborare pe care le oferă Federația Rusă și să survină o răcire față de politicile expansioniste și războinice impuse de Statele Unite prin intermediul NATO.

(va urma)