Calistrat M. Atudorei: RĂZBOIUL ECONOMIC (II)

08:31, 26 august 2019 | Cărți | 235 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Provocarea Rusiei

Sancțiunile impuse de Washington au început în martie 2014, după anexarea Crimeii de către Federația Rusă. Am explicat pe larg acest context anterior, dar merită să remarc acum, comparativ, că anexarea teritoriului Înălțimile Golan din Siria de către Israel nu provoacă niciun fel de sancțiuni la nivel internațional, deși acțiunea alianței SUA-Israel a fost larg criticată atât de ONU, cât și de UE. Există și o esențială diferență: Golan a fost anexată prin forță, în urma unui război, iar Crimeea s-a alipit Rusiei prin vastă adeziune populară, pe cale pașnică, în urma unui referendum. Și totuși, de atunci SUA (și UE, la presiunile Washingtonului) impun constant sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeii. A devenit deja un clișeu în retorica atlantistă că anexarea Crimeii reprezintă așa-zisa „dovadă clară” a „agresiunii rusești”.

Dar sancțiunile au fost impuse Rusiei și din multe alte motive. Pentru că Federația Rusă s-a implicat în conflictul din Siria și ar fi efectuat o campanie aeriană brutală, pentru că ar fi desfășurat acțiuni de dezinformare cu scopul de a submina alegerile americane și europene, pentru acțiunile militare ruse în zona Donbass din estul Ucrainei sau pentru reținerea militarilor de pe trei nave maritime ucrainene în strâmtoarea Kerci, pe 25 noiembrie 2018. Sau pentru că ar continua să submineze democrațiile occidentale prin atacuri cibernetice și prin „darkmoney”[1].

Să luăm doar un singur exemplu din cele de mai sus. Rusia a fost sancționată timp de doi ani pentru că s-ar fi implicat în alegerile din SUA în 2016. Sancțiunile au fost impuse fără să fi existat vreun fel de probe! Este o flagrantă încălcare a celor mai elementare norme de drept internațional. Natura discreționară a acestor sancțiuni reiese cu claritate din faptul că administrația SUA nu a căutat în niciun fel să repare situația după ce ancheta FBI condusă de procurorul Mueller a admis că nu au fost identificate niciun fel de probe. Poate ar fi fost firesc să existe și anumite scuze față de Moscova?

Dimpotrivă! Rusia este folosită în continuare pe post de „inamicul public nr. 1”, iar politica externă a SUA și strategiile NATO sunt construite în principal pe considerentul amenințării pe care, chipurile, o reprezintă „agresiunea rusească”.

Sancțiunile au început să își manifeste efectul distructiv încă din 2014. La sfârșitul anului, ministrul de finanțe al Rusiei anunța că măsurile punitive au creat un prejudiciu estimat la 40 de miliarde de dolari. Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin atrăgea atenția că Statele Unite conlucrează cu Arabia Saudită pentru a slăbi intenționat economia Rusiei prin scăderea prețului petrolului.

Conform unei evaluări[2] realizată în mai 2016, până atunci Rusia pierduse aproximativ 170 miliarde de dolari din cauza sancțiunilor financiare și încă aproape 400 miliarde dolari în urma pierderii veniturilor care ar fi putut proveni din tranzacțiile cu petrol și gaze.

Rusia a reacționat la rândul ei impunând sancțiuni împotriva mai multor țări, inclusiv interzicerea totală a importurilor de alimente din UE, Statele Unite, Norvegia, Canada și Australia. După o perioadă de recesiune, Rusia a început totuși, în ultimii ani, să se redreseze și chiar să obțină progrese economice importante. În noiembrie 2018 Deutsche Welle[3] anunța că Fondul Monetar Internațional a indicat că economia Rusiei a crescut cu 1,7 procente în 2018 și estimează că va crește cu 1,8 procente în 2019. O creștere lentă, dar în condițiile unor sancțiuni drastice!

Ceea ce irită în mod deosebit Washingtonul este că Rusia continuă să semneze contracte cu țări precum Turcia, Siria, India, China sau Venezuela pentru a le vinde unități ale sistemului său anti-aerian S-400, unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din lume. Aceste contracte reprezintă, bineînțeles, motivul altor sancțiuni impuse de Casa Albă.

Dincolo de toate acestea, se pare că până la urmă efectul sancțiunilor ajunge să se întoarcă tocmai împotriva celor care le-au impus. Deoarece exact politica dură a pedepselor a determinat marile puteri ale lumii să se unească între ele împotriva hegemoniei Americii. Pentru a diminua efectul sancțiunilor, multe state au început să evite tranzacțiile și posesiunile în dolari, întrucât acestea pot fi oricând blocate de Washington. Statele formează noi alianțe, axate pe noi pârghii economice, ceea ce configurează tot mai vizibil trecerea spre o ordine multipolară.

În noile relații comerciale ale Rusiei se distinge orientarea pe „Axa Moscova-Beijing”, care este consolidată pe baza Shanghai Cooperation Organization (SCO), care reprezintă o alianţă strategică între China Populară şi Federaţia Rusă. Un alt proiect de cooperare Rusia-China preconizează construirea gazoductului intitulat sugestiv „Forţa Siberiei”, care va lega Beijingul direct de bazinele  bogate în hidrocarburi ale Siberiei. Proiectul va demara pe o perioadă de trei decenii şi implică o investiţie finală de 400 miliarde dolari. Analiștii de la Bloomberg[4] citează date ale FMI ce indică faptul că Rusia avea cumpărați în ianuarie 2019 un sfert din rezerva mondială de yuani chinezești, pentru a evita în felul acesta dolarii americani.

Se întărește de asemenea în mod vizibil relația Rusiei cu Germania. Pentru mulți membri ai Bundestagului apare cu totul nefirească solicitarea SUA ca Germania să achiziționeze gaz natural lichefiat (LNG) american la un preț semnificativ mai mare decât cel al gazului rusesc. În plus, infrastructura LNG e într-un stadiu incipient, pe când conducta Nord Stream-2 este aproape gata. De altfel, în Germania suspiciunea că SUA aplică sancțiuni Rusiei doar ca pretext pentru a-și urmări de fapt propriul interes economic în piețele de aluminiu și gaze naturale a devenit o concepție obișnuită. Conform Foreign Policy Research Institute[5], fostul ministru german de externe Sigmar Gabriel și cancelarul austriac Christian Kern au îndrăznit să o spună pe față: proiectul de lege menit să prelungească sancțiunile asupra Rusiei vizează de fapt vânzarea gazului natural din SUA.

Constatăm, așadar, că se petrece tocmai ceea ce vulturii din Washington își doreau cel mai puțin: creșterea puterii Heartland, a alianței dintre Rusia și Germania, la care se asociază și China.

Pe aceste considerente Vladimir Putin a afirmat că America face o mare greșeală încercând să transforme dolarul într-o armă economică. Într-un discurs susținut în octombrie 2018 în fața reprezentanților a aproape 70 de țări, cu ocazia forumului internațional Russian Energy Week din Moscova, Putin a explicat că “ Nu noi ne descotorosim de dolar, ci dolarul este cel care se descotorosește de noi” și că „Noi nu suntem singurii care fac asta, credeți-mă”. În opinia sa „Partenerii noștri americani fac o greșeală strategică colosală”, pe care a considerat-o „tipică oricărui imperiu. Ei cred că sunt atât de puternici și de stabili încât nu vor exista repercursiuni. Dar nu, acestea vor veni, mai de vreme sau mai târziu”[6].

(va urma)

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,