Calistrat M. Atudorei: Lovitură de stat americană eșuată: Venezuela 2019 (III)

11:43, 15 iulie 2019 | Cărți | 484 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(Fragmente inedite din versiunea engleză, revizuită și completată,  a cărții lui C.M. Atudorei ”Planurile Americii pentru hegemonia globală”) 

                                                           Marea diferență 

Venezuela este în prezent supusă unui asediu nemilos din partea vulturilor războiului americani. Au căutat să izoleze ”prada” de orice ajutor din afară și aplică un veritabil șantaj: fie cedează, fie suferința crește. Am mai văzut aplicarea acestei metode în Irak, în 1991, când au murit peste 1,5 milioane de oameni, dintre care jumătate de milion erau copii. Iar când Secretarul de Stat Madeline Albright a fost întrebată dacă a meritat prețul, a răspuns că…da!

Miza accesului la resurse și dominație este atât de mare, încât pentru calculul rece al celor ahtiați de tot mai multă Putere, de Puterea Totală, soarta unei națiuni este doar o piesă de pe marea tablă de șah a lumii. Miza din Venezuela este uriașă, iar asediul prin sancțiuni durează. Planul era, probabil, o intervenție militară rapidă, atingerea obiectivului de a prelua controlul, după care coafarea aparențelor intra în sarcina politicienilor, versați în disimulări și a uriașului departament de propagandă mediatică. Așa cum a fost și în cazul Irakului, cu gogoașa despre armele de distrugere în masă. Comentariile ulterioare, interpretările, țapii ispășitori nu au mai schimbat mare lucru. Ceea ce a contat a fost că obiectivul a fost atins. Totuși se pare că lucrurile au început să meargă diferit față de cum a fost din 1991 încoace. Deși investițiile militare ale SUA au crescut la cote gigantice, America deja a avut un eșec evident în șirul invaziilor și răsturnărilor de regim. Iar acest ”eșec” a fost Siria. Războiul a durat aproape opt ani și a fost garnisit cu tot registrul de protestatari fabricați, teroriști plătiți, înscenări cu Căștile Albe și covoare de bombe. Cu toate acestea, baronii războiului Washington nu au reușit să îl dea jos pe Bashar al-Assad. Pentru că – surpriză! – Assad a fost sprijinit cu o neașteptată eficiență de forțe care până atunci nu avuseseră curajul sau forța să intervină. Dintre acestea, cea mai importantă a fost Federația Rusă.

Un element care a contribuit decisiv la abandonarea misiunii de cucerire a Siriei a fost acela că Moscova a decis amplasarea în Siria a sistemelor anti-aeriene S-300 și S-400. Acestea pot doborî prin lansarea de bombe teleghidate mai multe avioane sau rachete simultan. Pentru inamic, atacul aerian devine, în principiu, inutil.

Iar când situația din Venezuela a început să se escaladeze vertiginos spre bine cunoscuta invazie, Federația Rusă deja a trimis și amplasat aceste sisteme în sprijinul lui Maduro.

La începutul lui decembrie 2018 Associated Press[1] consemna că administrația de la Kremlin trimite două bombardiere cu capacitate nucleară în Venezuela. Ministerul rus al Apărării nu a spus dacă bombardierele purtau arme. Apoi, a doua zi după ce Guaido s-a auto-declarat președinte, Ministrul adjunct de externe, Serghei Ryabkov, a avertizat administrația americană cu privire la o posibilă intervenție militară americană în Venezuela. El a declarat că ”Moscova va fi alături de Venezuela care dorește să-și protejeze suveranitatea și principiul de neamestec în treburile ei interne”[2]. În data de 25 martie 2019, potrivit jurnalistului Javier I. Mayorca[3] care a postat și fotografii de la fața locului, două avioane rusești au aterizat pe aeroportul Maiquetia. La bord se aflau generalul rus Vasily Tonkoșkurov, șeful Statului Major al Forțelor Terestre și primul comandant adjunct al Forțelor Terestre din Rusia, însoțit de 99 de militari și 35 de tone de mărfuri. A doua zi după sosirea în Venezuela a generalului Tonkoșkurov – practic al doilea ca importanță om din armata rusă – Forțele Armate Naționale Bolivariene ale lui Maduro au declarat că au activat rachete S-300 după ce au terminat exercițiile militare care au avut loc în februarie.

Potrivit unei prezentări publicată de site-ul Fort Russ, iată pe scurt care ar fi performanțele noilor sisteme S-300 primite de armata lui Maduro:

Pe scurt, Venezuela are cel puțin șase sisteme care funcționează acum, fiecare sistem poate viza simultan aproape 25 de nave de luptă avansate sau avioane de atac. Aceasta înseamnă că forțele venezuelene anti-aeriene ar putea viza 150 de avioane de luptă din SUA, bombardiere, avioane de atac și chiar rachete balistice simultan. Cu o rată de lovire de aproximativ 85% -90%, SUA ar putea aștepta să piardă peste 130 de avioane într-un singur zbor operativ, cu excepția cazului în care sistemele SAM ar fi fost copleșite. Cu toate acestea, întregul arsenal al SUA se ridică la aproximativ 1800 de nave aeriene de luptă și avioane de atac în întregul său arsenal; multe dintre acestea sunt desfășurate în întreaga lume și nu ar putea fi utilizate în întregime pentru a ataca Venezuela, din numeroase motive, inclusiv de vulnerabilitate și logistică.[4]

Imediat după ce generalul Vasily Tonkoșkurov a aterizat în Venezuela, în aceeași zi, atât consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, cât și Secretarul de Stat Michael Pompeo și-au exprimat iritarea pe care prezența specialiștilor ruși în Venezuela o provoacă administrației americane.

” Statele Unite nu vor tolera puteri militare străine ostile care se amestecă cu obiectivele comune ale democrației, securității și statului de drept ale emisferei occidentale.”[5], a transmis printr-un Twitter John Bolton. Referirea lui Bolton la atitudinea Americii față de emisfera vestică este, bineînțeles, o trimitere la Doctrina Monroe, care statua exact acest lucru la începutul secolului al XIX-lea. O doctrină americană veche de 200 de ani nu are însă cum să mai reglementeze contextul internațional actual, mai ales dacă avem în vedere că în prezent Statele Unite au mult peste 800 de baze răspândite pe tot cuprinsul lumii. O astfel de pretenție de non-interferență nu exprimă decât cinismul aplicării unor standarde duble, în spatele formulelor eufemistice care afișează preocuparea pentru democrație.

În mod asemănător, Secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo i-a transmis Ministrului Rus de Externe Serghei Lavrov următoarele:

”Statele Unite și țările regionale nu vor sta cu mâinile în sân atunci când Rusia exacerbează tensiunile din Venezuela. Continuarea implicării personalului militar rus în susținerea regimul nelegitim al lui Nicolas Maduro în Venezuela riscă să prelungească suferința poporului venezuelian care îl sprijină într-un număr covârșitor pe președintele interimar Juan Guaido”.[6]

Este de remarcat în primul rând ne-adevărul evident al afirmației că populația l-ar sprijini în proporție „copleșitoare” pe Juan Guaido. Deși, pe ansamblu, mainstream media coorporatistă susține această retorică, știrile transmise de media alternativă[7] sau chiar de Fox News[8] dovedesc faptul că, dimpotrivă, populația este de partea lui Maduro și că așa-zisa revoluție a lui Guaido de fapt eșuează lamentabil. Sesizăm de asemenea că în opinia reprezentanților americani încetarea suferinței populației din Venezuela poate veni doar prin sprijinirea lui Guaido și oricine contrazice această linie ar însemna că exacerbează tensiuni și de aceea va avea de-a face cu represiunea Americii.

Fără a se lăsa intimidați de avertismentele Casei Albe, la câteva zile după ruși, și chinezii au trimis ajutoare în Venezuela, pentru guvernul Maduro. În 29 martie un avion masiv de marfă a livrat 65 de tone de medicamente și alte ajutoare. Două zile mai târziu, potrivit Al-Masdar News, care face trimitere la fotografii din echipa analiștilor de apărare și rapoartele de la fața locului,

„peste 120 de soldați din Armata Populară Chineză de Eliberare au sosit la insula Margarita din Venezuela pentru a livra resurse umane și militare forțelor guvernamentale.”[9]

Desigur, oficialii Casei Albe au reacționat ca și la venirea rușilor și au declarat că finanțarea de către China a guvernului președintelui Nicolás Maduro „prelungește criza din Venezuela””[10]. În replică Ministerul Chinez de Externe a fost foarte tranșant și a transmis că ” Afacerile Americii Latine nu reprezintă o chestiune exclusivă a unei anumite țări, nici America Latină nu este o curte din spate a unei anumite țări”. Făcând și el referire la Doctrina Monroe, diplomatul chinez a subliniat că „toate țările din emisfera vestică sunt state suverane”, astfel încât „ele au dreptul de a-și stabili propria politică externă.[11]

Faptul că Rusia și China – două state, a căror putere este într-o remarcabilă creștere și care sunt și membri permanenți în Consiliu de Securitate al ONU, s-au poziționat cu fermitate politic, economic și militar împotriva unei noi intervenții prin forță a Statelor Unite, creând această mare diferență în comparație cu invaziile americane anterioare. În plus, potrivit ministrului de externe al Venezuelei, Jorge Arreaza[12], în comunitatea internațională s-a constituit un grup de inițiativă în care participă  peste 80 de membri ai ONU care urmăresc să protejeze suveranitatea Venezuelei. În condițiile în care operațiunile secrete de provocare a violenței nu au avut succes, iar populația a rămas în cea mai mare parte fidelă regimului ales în urma unui vot democratic, o intervenție militară americană, fără niciun pretext suficient de consistent, ar însemna un dezastru pentru imaginea deja compromisă a Statelor Unite de așa-zisă ”promotoare a democrației” pe scena internațională. Semnificația eșecului intervenției din Venezuela este foarte mare. Dacă eșecul răsturnării de regim din Siria a însemnat poticnirea avântului hegemonic al Americii, stoparea din start a aplicării unei lovituri de stat în Venezuela consfințește sfârșitul dominației unipolare americane și trecerea în noua eră a relațiilor multipolare.

 

(va urma)

[1] Associated Press, Russia sends two nuclear-capable bombers to Venezuela, NBCNews, December 11, 2018, https://www.nbcnews.com/news/world/russia-sends-2-nuclear-capable-bombers-venezuela-n946246

[2] Reuters, Russia warns U.S. against military intervention in Venezuela, NBC News, January 24, 2019, https://www.nbcnews.com/news/world/russia-warns-u-s-against-military-intervention-venezuela-n962091

[3] Twitter from journalist Javier I. Mayorca, March 24, 2019, apud ZeroHedge, https://www.zerohedge.com/news/2019-03-24/russian-troops-aid-arrive-caracas-trump-leaves-military-intervention-venezuela

[4] *** U.S. Admits It Cannot Attack Venezuela – Confirmed S-300 Anti-Air Systems, Fort Russ, March 30, 2019, https://www.fort-russ.com/2019/03/breaking-u-s-admits-it-cannot-attack-venezuela-confirmed-s-300-anti-air-systems/

[5] John Bolton, Twitter, March 25, 2019, https://twitter.com/ambjohnbolton/status/1110322219123642369

[6] US Department of State, Secretary Pompeo’s Call With Russian Foreign Minister Sergei Lavrov, March 25, 2019, https://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2019/03/290639.htm

[7] vezi de exemplu Ricardo Vaz, Venezuelan Military Putsch Defeated as Leopoldo Lopez Takes Refuge in Spanish Embassy, Venezuelananalysis, April 30, 2019, https://venezuelanalysis.com/news/14453

[8] Fox News, The Grayzone’s Anya Parampil destroys Trump’s Venezuela coup on Fox News, youtube, May 1, 2019, https://www.youtube.com/watch?v=qrLgOYvR6No

[9] News Desk, Chinese army arrives in Venezuela just days after the Russian miltary, Al-MasdarNews, April 2, 2019, https://www.almasdarnews.com/article/chinese-army-arrives-in-venezuela-just-days-after-the-russian-miltary/

[10] Eva Vergara, Pompeo: China financing of Maduro prolongs Venezuela crisis, Association Press, April 13, 2019, https://www.apnews.com/6cc063f981984e7ebc965509a45cafe9

[11] Tom O’Connor, China takes on US over Venezuela after Russia sends troops: It’s not your ‘backyard’, Newsweek, March 26, 2019, https://www.newsweek.com/china-us-venezuela-russia-troops-backyard-1375871

[12] Democracy Now, The Coup Has Failed & Now the U.S. Is Looking to Wage War: Venezuelan Foreign Minister Speaks Out, March 2019, https://www.youtube.com/watch?v=7dim9uOsDuI