Calistrat M. Atudorei: Cursa rachetelor nucleare (III)

12:50, 12 august 2019 | Cărți | 265 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

SUA are reguli diferite

În ianuarie 2001, de exemplu, Washingtonul a blocat negocierile din cadrul Conferinței ONU privind dezarmarea spațiului. Cu privire la aceasta Reuters consemna că „SUA rămâne singurul dintre cele 66 de state membre care se opun lansării negocierilor oficiale privind spațiul cosmic[1]”.

În iunie 2001, Financial Times informa că China a solicitat încă o dată „interzicerea militarizării spațiului cosmic[2], dar și de data aceasta SUA a blocat negocierile. În martie 2007 Reuters anunța că din nou „China solicită interzicerea armelor spațiale” și că liderii de la Beijing cer imperios înființarea unui nou tratat „pentru a stopa militarizarea și cursa înarmării în spațiului cosmic[3]. Un an mai târziu, New York Times anunța că „ONU caută o interzicere a armelor în spațiu, dar SUA încă obiectează”. Articolul arată că în februarie 2008 ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a prezentat la Geneva în fața Comisiei de Dezarmare a ONU draftul ruso-chinez al unui tratat care să interzică armele în spațiu. Proiectul a fost însă „respins rapid de Statele Unite[4].

Mult mai recent, în februarie 2018, Centrul pentru Politici de Securitate din Geneva compara ironic noile îndemnuri pentru dezarmare cu „apelul pentru un somn de frumusețe”. Raportul sesiunii descria că Rusia și China au sprijinit din nou obiectivul prevenirii unei curse a înarmărilor în spațiul cosmic, însă „subiectul nu a fost considerat de către țările vestice ca fiind suficient de copt (engleză: ripe) pentru prezentele negocieri[5].

Situația este asemănătoare și în privința armelor chimice sau biologice.

În noiembrie 2001 Bulletin of the Atomic Scientists anunța referitor la monitorizarea armelor chimice că Statele Unite au făcut demersuri „pentru a limita justificarea vizitelor inspectorilor străini” pe teritoriul său, având scopul de a proteja„companiile farmaceutice și biotehnologice americane, ce domină industria mondială și care sunt preocupate de protejarea secretelor lor comerciale[6].

SUA a fost singura țară din lume care a insistat să fie scutită de anumite inspecții și teste stabilite de Convenția privind Interzicerea Armelor Chimice din 1997. Un specialist al Centrului Henry Simson din Washington a declarat pentru New York Times că administrația Clinton „a batjocorit” tratatul prin stabilirea „unui set separat de reguli pentru Statele Unite”, ce oferă scutiri unilaterale. Washingtonul a susținut că SUA trebuie tratată diferit, deoarece „accesul la instalațiile americane de bio-apărare ar putea dezvălui secrete militare[7]. Această afirmație contrazice însă, chiar rațiunea instituirii controalelor, anulând astfel pârghia de aplicare a mecanismelor de constrângere. Situația reflectă în mod implicit faptul că Statele Unite nu respectă autoritatea unor organizații internaționale înființate în scop de intermediere a relațiilor dintre membrii lor egali. Dimpotrivă, SUA dorește să devină ea însăși Autoritatea de stabilire a unor reguli, plasându-se deasupra celorlalte națiuni. 

Poziția Rusiei 

În data de 1 martie 2018, președintele rus Vladimir Putin, a anunțat într-o prezentare ținută la Moscova în fața Adunării Federației Ruse, că Rusia a dezvoltat o serie de sisteme de arme strategice complet noi sub aspect tehnologic. Putin sublinia că noile arme au fost create ca răspuns la„retragerea unilaterală a Statelor Unite ale Americii în anul 2002 din Tratatul împotriva Rachetelor Balistice și (ca răspuns) la implementarea practică a sistemelor lor de apărare antirachetă atât în SUA, cât și în afara granițelor lor naționale[8].

Putin a afirmat că Federația Rusă a căutat și după anul 2001 să ajungă la înțelegeri pașnice cu Statele Unite, dar că „Nimeni nu a vrut să vorbească cu noi” și a amintit că în anul 2004 a anunțat anticipat partea americană că, din cauza lipsei de dialog, Rusia va dezvolta o nouă generație de arme. Putin a descris noile rachete rusești ca fiind „foarte puternice” și chiar „invincibile” deoarece datorită caracteristicilor pe care le au „niciun sistem defensiv anti-balistic nu va putea fi un obstacol pentru ele[9].

În aceeași zi în care Putin a anunțat public existența noilor arme rusești, Departamentul Apărării Statelor Unite a acuzat oficial că „Rusia violează tratatul armelor nucleare” după ce „Putin se laudă cu o armă de neoprit[10]. Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Heat her Nauert, a declarat că „Rusia dezvoltă sisteme de arme destabilizatoare de mai mult de un deceniu, încălcându-și în mod direct obligațiile din tratatul INF[11]. Ulterior, pe baza unor argumente asemănătoare, administrația de la Washington a anunțat în data de 20 octombrie 2018 că Statele Unite se va retrage și din Tratatul INF. Este un fapt deosebit de grav și periculos, care face ca SUA să iasă practic complet din sfera tratatelor internaționale prin care puterea sa nucleară mai putea fi cumva limitată și reglementată.

Având în vederea semnificația geopolitică deosebit de mare a acestei mutații pe scena internațională, este important să urmărim să înțelegem mai clar cine a respectat Tratatul INF și cine nu. Așadar, oficialii ruși spun că sistemele anti-balistice amplasate după anul 2002 de partea americană la granițele Federației Ruse au încălcat tratatul INF și în consecință au luat măsuri militare. De partea cealaltă, oficialii americani spun că bazele lor de rachete au doar un rol defensiv și deci au acționat în limitele prevăzute de tratat. Pentru a clarifica lucrurile, să vedem mai exact care sunt prevederile Tratatului INF.

Iată deci că Tratatul semnat încă din anul 1987 de părțile americană și rusă precizează în mod explicit și repetat că nu este permisă nici măcar producerea de lansatoare ale acestor sisteme, ca să nu mai vorbim de testare sau de faze ale producerii rachetelor cu rază intermediară de acțiune! Și totuși, consultând orice site care descrie sistemele balistice americane Aegis și Patriot (de exemplu Raytheone[14], despre bazele de rachete amplasate în Europa) aflăm că acestea au capabilități compatibile cu raza de acțiune intermediară. În plus, așa cum am menționat anterior, numeroși experți de renume internațional au arătat că respectivele sisteme pot foarte ușor să treacă de la caracteristica defensivă la cea ofensivă.

Constatăm așadar că Statele Unite a ieșit în mod unilateral din Tratatul ABM în anul 2001, după care a dezvoltat începând cu anul 2002 sisteme „defensive” care însă au încălcat flagrant Tratatul INF. Rusia a semnalat public situația și a anunțat că va lua măsuri. După ce a făcut-o, reprezentanții SUA au folosit reacția lor ca un argument de a declara că Federația Rusă a încălcat Tratatul INF, privind reacția respectivă ca fiind o cauză autonomă, unilaterală. Iată deci pretextul pentru care administrația americană a anunțat că abandonează Tratatul INF și nu se mai consideră constrânsă de reglementările acestuia.

Putin a răspuns câtorva dintre numeroasele acuzații care i se aduc într-un interviu pe care l-a acordat în 17 martie 2018 jurnalistei americane MegynKelly, de la televiziunea NBC. Cu privire la acuzația că Federația Rusă ar dezvolta o politică militară agresivă întrucât și-a dezvoltat arsenalul nuclear, Putin a propus un exercițiu de imaginație: „Imaginaţi-vă cum ar fi dacă noi am desfăşura sisteme antirachetă în apropierea frontierelor dintre SUA şi Mexic şi dintre Canada şi SUA şi dacă am trimite şi nave militare în aceste zone. Ce aţi spune? Aţi lua măsuri? Şi dacă noi v-am spune că escaladaţi cursa înarmării? Este ridicol, nu-iaşa? Exact acestlucru se întamplă[15].

Pentru a oferi o imagine mai fidelă asupra diferenței de angajament militar dintre SUA și Rusia, pe zonele geografice, este util să observăm că – în conformitate cu „Lista bazelor militare americane din străinătate, 2017”[16], publicată de site-ul guvernamental american Digital Research Archive –,SUA avea în anul 2017 zeci de baze militare în jurul Rusiei și peste 800 de baze militare în afara granițelor Statelor Unite. Federația Rusă, în schimb, avea – conform datelor oferite de Vladimir Putin într-o conferință de presă[17] de la sfârșitul anului 2014 – patru baze militare în afara țării, în zone amenințate de grupări teroriste și unde fusese solicitată oficial de președinții statelor respective. Mai exact, este vorba despre bazele din Kirgistan și Tadgikistan și două baze în Siria (baza aeriană Khmeimim şi baza navală Tartus).

Trebuie să remarcăm o premisă fundamentală care apare mereu în concepția și retorica administrației de la Washington: SUA are dreptul să procedeze altfel decât celelalte țări.

Nu poate fi deci vorba despre egalitate. Este de înțeles ca SUA să se înarmeze masiv și să escamoteze tratatele internaționale. Este însă de neconceput ca altcineva să îi calce pe urme.

(va urma)

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,