Calistrat M. Atudorei: Cursa rachetelor nucleare (II)

08:58, 9 august 2019 | Cărți | 398 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Militarizarea spațiului 

Situația este însă mult mai complexă. George Friedman, consultant în intelligence și renumit analist al geopoliticii, explica încă din anul 2001 că sistemele de apărare balistică, ce se bazează pe comunicațiile prin satelit, reprezintă de fapt doar o componentă din anumite programe foarte ambițioase de militarizare a spațiului.

Friedman afirma că aceste BMD sunt larg recunoscute de cunoscători a fi „un cal troian pentru adevărata problemă: militarizarea viitoare a spațiului[1] cu arme ofensive extrem de distructive, plasate sau ghidate din spațiu.

În mod asemănător, analistul militar William Arkin sublinia într-un articol publicat în anul 2002 de Los Angeles Times că „nicio țintă de pe planetă sau din spațiu nu ar fi imună la atacul american. Statele Unite ar putea lovi fără avertisment oriunde și oricând ar fi percepută o amenințare și ar fi protejată de sistemele antirachetă”[2].

Referitor la armele spațiale în curs de implementare de către SUA, Associated Press anunța în 2003 că noile sisteme sunt conectate la o platformă de dispozitive inteligente avansate, care includ programe de supraveghere capabile, de exemplu, să „urmărească, să înregistreze și să analizeze mișcarea fiecărui vehicul într-un oraș străin[3]. În plus, noile arme, create de Agenția de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA) ar avea posibilitatea ca din bazele americane să bombardeze extrem de prompt inamicii selectați.

Analistul Noam Chomsky atrage atenția în lucrarea sa „Hegemonie sau supraviețuire – Ținta Americii pentru dominația globală” că în anul 2005 Pentagonul și-a afirmat deschis intenția de a obține „monopolul asupra utilizării spațiului[4] pentru scopuri militare ofensive.

O succintă prezentare a fost publicată de Comandamentul Spațial al SUA și de alte agenții guvernamentale și este încă disponibilă online, de exemplu pe site-ul Institutului de Securitate Globală. Titlul acesteia este „Statele Unite ale Americii – stăpânii spațiului? «Viziunea pentru 2020» a Comandamentului Spațial al SUA”. Se menționa că direcțiile de dezvoltare ale proiectului „sunt conforme cu politicile stabilite de Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, în calitate de președinte al Comisiei pentru Evaluarea Administrării și Organizării Securității Naționale Spațiale a SUA, emisă în 2 ianuarie 2002[5].

Prezentarea oficialilor americani informa că „90% din totalul cheltuielilor la nivel global pentru militarizarea spațiului aparțin Statelor Unite”, care investea în acest scop „aproximativ 22,5 miliarde dolari în 2006”, iar estimarea era că până în anul 2020 fondurile alocate vor crește. Prevalența militară a SUA era asumată fără echivoc: „SUA are o forță mai mult decât suficientă pentru a descuraja orice națiune, inclusiv China și Rusia”. Totodată se admitea că „teroriștii au acces cel mult la mijloace primitive de obstrucționare a activităților din spațiul cosmic”[6].

Dacă nici China, nici Rusia, nici teoriștii nu reprezentau (în anul 2005) o amenințare pentru sistemele spațiale americane, atunci care era (și este) scopul acestor pregătiri de mare amploare? Departamentul american oferă un răspuns cât se poate de clar: „Militarii SUA nu fac niciun secret din obiectivul lor de a deveni «Maeștrii spațiului»”. Mai exact, scopul clar exprimat era „Dominarea dimensiunii spațiale a operațiunilor militare, pentru a proteja interesele și investițiile SUA”. În acest sens planificatorii americani apreciau că există „o necesitate acută de a controla mediul spațial pentru a asigura dominația SUA pe viitoarele câmpuri de luptă”.

Între mijloacele vizate pentru a fi dezvoltate sunt menționate și „Dezvoltarea sistemele balistice de apărare anti-rachetă prin utilizarea sistemelor spațiale și programarea unor atacuri de mare precizie care să fie executate din spațiu[7]. Așadar, toată această înarmare și militarizare masivă a spațiului are scopul de a servi interesele SUA pentru a asigura o dominație exercitată prin forță, asupra oricărui potențial rival. Așa cum vom vedea, militarizarea spațiului efectuată de SUA nu se referă la interesele tuturor țărilor, mediate în scopuri pașnice de ONU, ci doar la interesele SUA, orientate în scopuri militare.

Informarea Departamentului Spațial al SUA recunoaște că obiectivul dezvoltării intensive a capabilităților spațiale americane a necesitat reiterarea „opoziției Statelor Unite față de abordările legate de Tratatul Spațiului Cosmic”. Este vorba despre „eforturi multilaterale, susținute cu fermitate de China și Rusia (…) pentru a promova un tratat care să interzică militarizarea spațiului”[8].

Într-adevăr, în repetate ocazii, Statele Unite au refuzat sistematic în ultimii ani să reafirme și să consolideze angajamentele prevăzute de Tratatul Spațiului Cosmic[9], semnat încă din 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. Tratatul formează baza dreptului spațial internațional și are dezideratul prezervării spațiului în scopuri pașnice. Acest deziderat a fost articulat în mai multe rezoluții ale ONU având tema „Prevenirea unei curse a înarmării în spațiul cosmic”.

(va urma)