Confesiunile unui optimist creștin. 10.02.2021
Frauda schimbărilor climatice și obsesia controlului

17:53, 10 februarie 2021 | Video | 158 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Patrick Wood

Frauda schimbărilor climatice și obsesia controlului[1]

Chinurile facerii Technocrației sunt dureroase și murdare, iar pseudo-știința se opune științei reale. Schimbările climatice (și panica generată de COVID-19) sunt niște instrumente folosite pentru a băga lumea în Dezvoltarea Durabilă, numită și Tehnocrație.

Oare vor conteni vreodată minciunile?  Greu de crezut!  

Așa-zisele Schimbări Climatice produse de mâna omului sunt folosite drept catalizator pentru poveștile sofisticate despre topirea calotelor de gheață, despre cum se îneacă urșii polari și se scufundă insulele. Tot în cârca Schimbărilor Climatice este pusă chiar și declanșarea războaielor și creșterea sărăciei. În numele acelorași Schimbări Climatice există o râvna aparte de a distruge piața liberă, ca și conceptele despre un guvern cu atribuții limitate, despre proprietatea privată și libertatea individuală.

Ni se spune că trebuie să facem sacrificii cu toții și să renunțăm la stilul nostru de viață „egoist”, am ajuns chiar să ni se ceară să „trăim mai puțin” – pentru a salva planeta. Și mai presus de orice suntem somați să nu punem la îndoială nimic din toate acestea, deoarece totul e deja stabilit. Dezbaterea este închisă. Încetați să mai vorbiți despre asta – trebuie să acționăm ACUM!

Dar care sunt faptele? Pe ce se bazează afirmațiile despre Schimbările Climatice și de ce nu este loc pentru opinii diferite, indiferent dacă sunt descoperite noi fapte? Pe scurt, care este adevăratul ”scop final”?

Alarmiștii Schimbărilor Climatice pretind că 2 700 de savanți sunt de acord cu ei și că aceștia ar reprezenta 97% din numărul total al savanților. Prin urmare, aceștia pretind că ar fi vorba despre o realitate indiscutabilă. Însă adevărul e că în cadrul comunității științifice nu există nici urmă de consens pe marginea Schimbărilor Climatice. Un raport al minorității din Senatul SUA susține că peste 650 de savanți își exprimă neîncrederea în afirmațiile despre o încălzire globală determinată de om. În plus, circa 30 000 de savanți au semnat o petiție care susține că nu există nici o evidență convingătoare, ce ar demonstra că emiterea de către om a bioxidului de carbon, a metanului și a altor gaze cu efect de seră ar cauza o încălzire catastrofală a atmosferei Pământului și perturbarea climei Pământului.

Personal nu sunt savant, dar nici Al Gore nu este. Cu toate acestea știu că știința adevărată rareori este stabilită definitiv. Aici consensul n-are nici o noimă. În știință nu e la fel ca în democrație, unde o idee cu mai multe voturi învinge. Știința se bazează pe fapte, fapte verificabile. Și nu contează câtă lume e de acord sau e în dezacord. În știință singurul lucru care contează este adevărul. Dar dacă cineva taie posibilitatea cuiva de a pune la îndoială niște descoperiri, acesta devine prada unei agende politice specifice. Și tocmai cu asta ne confruntăm.

Evident, unii pot orbecăi prin coclauri la nesfârșit, încercând să susțină precum că Schimbările Climatice ar fi provocate de om. Însă întrebarea reală este următoarea: totuși schimbările climatice sunt cauzate de către om sau fluctuațiile temperaturii au cauze naturale? Anume în asta și DOAR în asta constă dezbaterea? Răspunsul la această întrebare este unul obligatoriu, și asta înainte ca să permitem forțelor din spatele Schimbărilor Climatice să înceapă impunerea unor reglementări masive ce vor controla – dar poate chiar distruge! – existența umană.

Cei care forțează poziția Schimbărilor Climatice insistă că acestea n-ar avea cause naturale. Ei declară că încălzirea este generată exclusiv de către om prin poluare – în special prin emisiile de CO2 în atmosferă. Ei declară că s-ar crea ceea ce a fost numit Efectul de Seră, pe măsură ce CO2 se concentrează, forțând o încălzire a Pământului.

Pentru aceștia este absolut vital să câștige argumentul respectiv, deoarece DACĂ schimbările climatice de fapt se dovedesc a fi din cauze naturale, și nu cauzate de om, atunci întreaga lor argumenație se va prăbuși și, respectiv, întreaga lor agengă politică va suferi eșec. La fel ca și influența lor asupra politicii guvernamentale și accesul lor la sume uriașe de bani.  Și atunci este oare de mirare faptul că aceștia sunt foarte nervoși în legătură cu cei pe care îi numesc ”sceptici climatici” – oameni de știință și autori care contestă concluziile lor groaznice despre climă?

Iată de ce, pentru a menține controlul, forțele radicale din domeniul mediului precum Sierra Club, Nature Conservancy, și the World Wildlife Fund (Fondul Mondial de Viață Sălbatică) au făcut uz de puterea și influența lor aspra publicațiilor periodice științifice pentru a bloca publicarea vreunui raport ce ar susține un punct de vedere diferit. Ei s-au mobilizat pentru a bloca subvențiile de cercetare pentru oricine nu respectă linia partidului. Al Gore a cerut procese publice în stilul celui de la Nürnberg împotriva celor care pun la îndoială sau contestă afirmațiile privind încălzirea globală. Nu trebuie să se audă nici un cuvânt descurajant.

Însă dacă Încălzirea Globală este atât de reală – indiscutabilă – atunci de ce le este atât de frică? De ce se întreprind eforturi atât de cumplite pentru a opri pe cineva să-și exprime îndoielile? Adevărul este – și ei sunt conștienți de acest lucru! – că pur și simplu nu există dovezi ale încălzirii globale provocate de om.

Potrivit savantei australiene Joanne Nova, o fostă alarmistă pe motivul schimbărilor climatice devenită sceptică,  dacă gazele ce provoacă efecte de seră încălzesc pământul, atunci până în momentul de față ar fi trebuit să vedem primele semne ale acestora într-un strat de aer la 10 kilometri deasupra tropicelor.

Savantul Willie Soon, originar din Malaysia, care activează la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA, scrie că încălzirea din perioada ultimilor 30 de ani a fost cauzată în principal de către furtunile solare. El și-a intitulat raportul “It’s the Sun, Stupid!”. („E soarele, prostule!”. Parafrază după celebra expresie „It’s the economy, stupid!”, pronunțată în 1992 de către strategul electoral al lui Clinton James Carville. – n. trad.)

În 1985, nucleele de gheață extrase din Groenlanda au dezvăluit temperaturi și niveluri de CO2 care datează de 150.000 de ani. Datele inițiale păreau să indice faptul că temperaturile și CO2 erau blocate împreună, dând naștere atât teoriei „efectului de seră”, cât și  mișcării schimbărilor climatice. Însă, în 1999, oamenii de știință au început să constate că nivelurile de carbon au crescut și au scăzut „DUPĂ” ce au crescut temperaturile. Iar până în 2003 oamenii de știință au obținut date mult mai bune pentru a arăta că decalajul dintre creșterea temperaturilor și creșterea nivelului de carbon a fost de până la 800 de ani.

Savanții sceptici, care pun la îndoială valabilitatea argumentului Schimbărilor Climatice provocate de om, susțin că dacă CO2 ar fi fost un stimulent major pentru schimbarea temperaturii, atunci aceasta ar crește la nesfârșit într-un efect de seră ”accelerat”. Însă asta nu s-a întâmplat pe parcursul a 500 milioane ani. Concluzia lor este că CO2 este în mod evident cu totul nesemnificiativ în determinarea schimbărilor temperaturii. Cu totul altceva cauzează încălzirea globală.

Ceea ce ni s-a furnizat cu titlul de știină este de fapt un tsunami de date modelate pe calculator
și niște termometre de colectare a datelor de încălzire guvernamentală, care urlă despre încălzirea masivă ce ar avea loc. Aceste modele sunt făcute de om și anume ELE sunt greșite. Iată faptele. Nu a existat nici un fel de încălzire – deloc! – în ultimii 18 ani. Dacă se și observă ceva, atunci vedem mai curând că începe o perioadă de răcire. Ceea ce este pe deplin natural. Uneori se face frig. Alteori se face cald. Polul Nord și cel de Sud nu se topesc. Gheața de fapt devine mai groasă. Gheața marină globală este la un nivel record.

Deci nivelul mării nu crește, iar insulele nu sunt pe cale să se scufunde. Nici urșii polari nu riscă se se înece. De fapt, populația lor crește considerabil. Pădurile tropicale cresc mai repede decât credeau oamenii de știință, datorită creșterii nivelului de dioxid de carbon în atmosferă. CO2 este de fapt bun pentru natură.

 Și atunci, care este adevărata miză? De ce respectivii sunt atât de disperați să se cramponeze de argumentul Schimbărilor Climatice, indiferent de faptul de câte ori acesta a fost respins?[2]

Christine Stewart, fostul Ministru Canadian al Mediului, a declarat următoarele:Nu contează dacă știința încălzirii globale este pe de-a-ntregul falsă…Schimbările climatice ne oferă o excelentă oportunitate pentru a aduce justiția și egalitatea în lume”.

Timothy Wirth, fost membru al administraței Clinton, iar la ora actuală Președintele unei fundații ONU, declară:Trebuie să încălecăm această problemă a încălzirii globale.
Chiar dacă teoria încălzirii globale este greșită, vom face ceea ce trebuie în domeniul politicii economice și de mediu.” Cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele!

Ce vor să spună cele două citate? Ele sugerează că, în acestă cursă a Schimbărilor Climatice, există o agendă mult mai vastă decât protecția mediului. Ele ne vorbesc despre economie și justiție. Dar poate totuși e vorba despre faptul că problemele de mediu servesc pur și simplu ca scuză care să mascheze un plan mai mare?

Poate exista un astfel de plan diabolic? Sau este vorba doar despre teoria conspirației, venită dinspre niște paranoici din aripa de dreapta plină de fanatici. Clubul de la Roma, una dintre cele mai redutabile grupări care lucrează sub umbrela ONU, susține într-un raport de-al său următoarele: “În căutarea unui nou dușman care să ne unească, am avansat ideea că poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și altele de acest fel s-ar potrivi de minune. Toate aceste amenințări sunt cauzate de intervenția unamă, astfel încât acestea pot fi depășite doar prin intermediul schimbării atitudinii și a comportamentului. Prin urmare, dușmanul real este însăși omenirea”. 

Suveranitatea națională, libertatea antreprenorială și proprietatea privată au fost calificate de-a valma drept un opresor malefic, care trebuie eliminat în numele păcii, sănătății și fericirii. Pe măsură ce acest proces a avansat, au existat declarații publice care indicau ceea ce urma să se întâmple.

Paul Ehrlich, care la ora actuală este profesor în domeniul studiilor asupra populației la Universitatea Stanford, declară următoarele “Se impune lansarea unei campanii masive de de-dezvoltare (de-development) a Statelor Unite. De-dezvoltarea înseamnă alinierea sistemului nostru economic în concordanță cu realitățile ecologice și situația resurselor mondiale.

Amintim că în 1992 Summitul Pământului sub egida Națiunilor Unite, care s-a desfășurat la Rio, a introdus planul general – ceea ce ei au numit ”Planul comprehensiv” (“Comprehensive Blue Print”) de reorganizare a societății umane. Acesta a fost numit Agenda 21.

ONU a explicat Agenda 21 astfel: “Executarea eficientă a Agendei 21 va necesita o reorientare profundă a întregii societăți umane, spre deosebire de orice altceva a experimentat vreodată lumea. O schimbare majoră a priorităților atât ale guvernului, cât și ale indivizilor, precum și o redistribuire fără precedent a resurselor umane și financiare. Această schimbare va cere ca o preocupare pentru consecințele de mediu ale fiecărei acțiuni umane să fie integrată în luarea deciziilor individuale și colective la fiecare nivel.

Maurice Strong, Președintele Summitului Pământului, în discursul său oficial la Summit, a rezumat totul, spunând următoarele, “Oare nu este singura speranță pentru planetă faptul că națiunile indistriale se prăbușesc? Și oare nu este responsabilitatea noastră să realizăm asta?”.

Și oare nu este exact ceea ce vedem că se întâmplă în Statele Unite și în țările industrializate din întreaga lume? Pentru a descrie acoperirea atotcuprinzătoare a acestui nou Plan Comprehensiv au fost folosite mereu aceleași trei cuvinte. Aceste cuvinte sunt Economie,  Echitate, și MediuEconomy, Equity, and Environment). Ele sunt cunoscute mai bine ca cele trei E. Asta a început ca Agenda 21, apoi a devenit Agenda 2030, acum este Green New Deal (Noul Acord Verde) și se îndreaptă spre politica din întreaga țară, de la nivelul de consiliu al orașului, la comisia regională și la legislatura de stat.

Echitatea Socială

Echitatea Socială se bazează pe cererea de ”justiție socială”. Echitatea Socială și Justiția Socială  necesită ca avuția lumii să fie redistribuită potrivit unui dictat guvernamental. Nu există proprietate privată. Nu există industrie privată. Black Lives Matter și ANTIFA au arătat cum anume Justiția Socială va activa pentru tine. Ai grijă.

Prosperitatea Economică

La baza economiei Agendei 21 stă Parteneriatul Public/Privat – acesta adunat laolaltă într-o economie condusă de către guvern, numită “corporatism.” Parteneriatele permit reduceri fiscale speciale, accesul la anumite terenuri pentru unii dezvoltatori, dar nu și pentru alții, clauze de neconcurență în proiecte guvernamentale care garantează profituri pentru unii, accesul la subvenții și proiecte guvernamentale speciale profitabile și multe altele.

Corporațiile care controlează jocul capătă puterea guvernului, iar guvernul se ascunde în spatele independenței afacerilor private. La ora actuală aproape fiecare stat din SUA își recroiește  legislația pentru a face din asta politica oficială a guvernului. Și asta se cheamă Corporații cu Beneficii (Benefit Corporations).

Acesta este noul mod de desfășurare a afacerilor în America, sub acoperirea Dezvoltării Durabile. Planul de afaceri al zilei este următorul: fă lobby pentru reglementări. Distruge-ți orice concurență cu ajutorul reglementărilor și adună toate beneficiile pentru tine. E de văzut și câte milioane de dolari donează aceste corporații globale către BLM (Black Lives Matter – n.trad.) pentru a obține mai multă putere.

Aici nu mai e vorba despre un antreprenoriat liber. O descriere corectă a fenomenului este următoarea: monopoluri sancționate de guvern, extrase direct din cartea de joc a lui Mussolini.

Integritatea ecologică

Este vorba doar despre o scuză pentru toate acestea. Pentru a înțelege forța de transformare a societății sub regimul de dezvoltare durabilă, vedeți citatul de mai jos, extras din Tratatul ONU cu privire la Biodiversitate, care de asemenea a fost introdus la Summitul Pământului în 1992:

Natura are un set integral de valori diferite (culturale, spirituale și materiale), în care oamenii sunt o componentă a rețelei naturii și toate creaturile vii sunt considerate egale. Prin urmare, calea naturală este calea cea corectă, iar activitățile umane ar trebui să fie modelate în conformitate cu ritmurile naturii”.

Acest citat stabilește regulile de bază pentru întreaga agendă a Dezvoltării Durabile. Și doar un guvern viguros, centralizat, atotputernic poate proteja mediul. Nu se poate avea nici o încredere în indivizi și într-un guvern limitat, deoarece omul nu este altceva decât un roi de lăcuste care se năpustește asupra naturii și îi stoarce toată seva până nu mai rămâne nimic. Nimic bun nu vine de la om, potrivit doctrinei Dezvoltării Durabile (original: Sustainablist doctrine – n. trad.).

Agenda 21 este o amenințare pentru națiunea noastră în ansamblu, pentru comunitatea voastră locală, pentru tine personal, deoarece ea reprezintă un plan cuprinzător, conceput special pentru a ne schimba modul de viață și forma de guvernământ. În cartea sa ”Pământul în echilibru” Al Gore a afirmat că va trebui să trecem printr-o „transformare zdrobitoare” pentru a scăpa de ororile Revoluției Industriale din secolul XX.

Christiana Figueres (Secretar Executiv al Convenției-cadru privind schimbările climatice), femeia care se ocupă de forțarea procesului de impunere a politicii de încălzire globală, a declarat acum câteva luni:

Este pentru prima dată în istoria omenirii când ne punem sarcina de a schimba intenționat, într-o perioadă de timp definită, modelul de dezvoltare economică ce domnește de cel puțin 150 de ani, de la revoluția industrială …”. Mai clar decât este spus aici nici că se poate.

Dar cum să iei idei atât de radicale, evident socialiste, și să le aplici în cardrul națiunii numărul unu în domeniul relațiilor de piață liberă de pe Pământ? Răspuns: să impui asta la nivel local în toate comunitățile țării.

Asociația Americană de Planificare este cel mai mare grup de planificare din țară. Aceasta operează la nivelul mai tuturor comunităților. Ea este parte a Rețelei Planificatorilor ce promovează o declarație de principii care spune următoarele: “Considerăm că planificarea ar trebui să fie un instrument pentru alocarea resurselor … și eliminarea marilor inegalități de avere și putere din societate … deoarece piața liberă s-a dovedit incapabilă să facă acest lucru”. Anume acesta este crezul fiecărui planificator din fiece comunitate și anume asta este ceea ce e încorporat în fiecare program de planificare pe care îl creează.

Autorul Ted Trainer explică cum anume și de ce să fie impus procesul local așa cum l-a descris în cartea sa „Tranziția către o lume durabilă și dreaptă” : ”Societatea de consum nu poate fi reformată pentru a o face durabilă sau justă; ea trebuie înlocuită în mare măsură de o societate cu structuri fundamental diferite. Planificarea locală se concentrează pe reducerea energiei și a resurselor naturale și utilizarea terenurilor”. Trainer mai spune că ”Scopul esențial nu este de a lupta împotriva societății de consum capitaliste, ci de a construi o alternativă la aceasta”.
Și tocmai așa sunt concepute Agenda 21 și Dezvoltarea Durabilă – construirea unei alternative la republica noastră americană a guvernului ales, reprezentativ și limitat.

Există trei obiective principale de atac:

  1. Distrugerea dreptului de a deține și de a controla proprietatea privată.
  2. Impunerea unor consilii și a unor guverne regionale, ținerea guvernului cât mai departe de popor.
  3. Alimentarea planului cu bani federali subvenționați.

Imediat după Summitul Pământului al ONU din 1992 procesul a avansat rapid. Președintele Bill Clinton a creat printr-un ordin executiv Consiliul Președintelui pentru Dezvoltarea Durabilă. Prin intermediul acestui Consiliu aceleași organizații neguvernamentale (ONG-uri) care au contribuit la crearea Agendei 21 s-au extins acum în interiorul birocrației federale. Ele au contribuit la redactarea programelor de subvenționare prin intermediul aproape fiecărei agenții federale. Aceste subvenții, susținute ca fiind voluntare, au venit înarmate cu dictate specifice pentru fiecare comunitate care a primit grantul – detaliind programe și orientări specifice care trebuie respectate. Aceste linii directoare au reprezentat specificul implementării Agendei 21.

Fiind înarmate cu astfel de reglementări și subvențiile federale, aceleași ONG-uri au coborât apoi asupra forurilor legiuitoare ale fiecărui stat pentru a face presiuni în vederea adoptării reglementărilor ce ar forța fiecare comunitate să pregătească un plan cuprinzător de dezvoltare. Apoi, aceleași ONG-uri s-au îndreptat către comunitățile locale pentru a le „ajuta” să scrie și să pună în aplicare acele planuri generale. Și, bineînțeles, au venit încărcați cu banii necesari pentru asta – subvențiile federale. Suvențiile, venite de la Departamentul pentru locuințe și dezvoltare urbană, EPA (Agenția de Protecție a Mediului), precum și de la practic orice altă agenție a Guvernului Federal reprezintă niște instrumentele folosite pentru a răspândi această politică în mediul comunității tale.

Regulile impun linii directoare create la nivel internațional pentru materiale de construcții, edificii, instalații sanitare și coduri electrice; instalarea de piste pentru biciclete; construirea de clădiri cu mai multe apartamente și fără parcări și stabilirea mijloacelor de transport în comun, inclusiv trenuri ușoare pentru a descuraja utilizarea transportului privat. Ca să nu mai vorbim de restricțiile privind consumul de apă și energie.

Dacă o comunitate primește vreun grant, ea acceptă aceste restricții. Pe scurt, ei trebuie să pună în aplicare liniile directoare ale Agendei 21. În camerele mai dosite din primării și din legislativele la nivelul fiecărui stat oficialii din administrația locală lucrează pentru a scrie aceste politici mână-mână chiar cu ONG-urile care au creat Agenda 21.

Și care sunt rezultatele acestui asalt creat la nivel internațional, finanțat la nivel federal și impus de stat asupra comunității tale locale și a propriei tale case? Drepturile de proprietate privată dispar; energia este controlată strict; locurile de muncă dispar; dezvoltarea comunității înseamnă ridicarea de blocuri înalte cu apartamente mici, unde oamenii vor sta unul peste altul; iar pistele pentru biciclete blochează drumurile, în timp ce taxele saltă până la cer.

Funcția unui guvern ales în mod legitim în cadrul sistemului durabilist (al Dezvoltării Durabile –n. trad.) se transformă rapid în ceva redus la ștampila de cauciuc, necesară pentru a crea și a impune dictatele a ceva numit Consilii ale părților interesate – conduse de către – ați ghicit! – aceleași ONG-uri care au scris Agenda 21 din capul locului. Este vorba despre moartea unei puteri reprezentative.

Comisia ONU pentru Guvernanța Locală a declarat următoarele: ”Regionalismul trebuie să preceadă globalismul. Prevedem un sistem perfect de guvernare din partea comunităților locale, a unor state aparte din cadrul  SUA, a uniunilor regionale și  prin intermediul Organizației Națiunilor Unite.” Este atunci o coincidență faptul că regionalismul devine cea mai rapidă schimbare a modului în care funcționează guvernul nostru?

Oare de ce la ora actuală e atât de dificil să tratezi cu guvernul – să-l faci să te asculte? Pentru că nu mai contezi. Controlul local a dispărut. Ei își croiesc planurile în locuri dosite, departe de privirile oamenilor. Consiliile regionale non-elective nu trebuie să dispună de putere de decizie. Actul decizional trebuie să aparțină doar organelor elective ale puterii care te reprezintă și sunt responsabile în fața alegătorilor. Însă anume asta este modalitatea prin care cei care ne guvernează se eschivează controlului nostru sub regimul Dezvoltării Durabile. Principala schimbare generată de această creștere a puterii guvernului este corupția și pierderea controlului asupra lui din partea oamenilor.

Economia așa-numitei Creșteri Inteligente Durabile este îngrijorătoare și afectează nu doar familiile sărace și tinere aflate la început de cale. Un raport recent al firmei de date imobiliare Zillow spune că dezvoltatorii nu mai intenționează să construiască case destinate unor cumpărători tineri sau cu venituri mici. Singurele case pe care intenționează să le construiască sunt cele cu apartamentele pentru bogați sau cele subvenționate la nivel federal.

Pentru a vă lipsi de automobile, legislativul statului Washington și-a stabilit un obiectiv de reducere a vehiculelor pe cap de locuitor cu 50% până în 2050. Oregon este primul stat care implementează planuri de măsurare a numărului de mile pe care le parcurgeți pe an și vă impozitează în funcție de asta. Oregon este, de asemenea, primul stat care interzice protecția de zonare pentru casele unifamiliale.  La ora actuslă există planuri de a instala anumite dispozitive care să permită guvernului să vă blocheze mașina în caz de conduceți prea mult.

În zona golfului din San Francisco, mii de familii cu venituri mici sunt smulse din casele lor și mutate, adesea împotriva voinței lor, în „zone de dezvoltare preferate”.

Cu toate acestea, pe măsură ce americanii sunt obligați să aibă acest mod de viață, totul fiind acoperit cu scuza protecției mediului – aici e cheia! – e puțin cunoscut adevărul că toate acestea nu sunt necesare, deoarece asta nu funcționează.

Acum câțiva ani Asociația Americană de Planificare a efectuat un studiu pentru a vedea dacă toate efirturile lor de a impune Creșterea Inteligentă funcționează. Și oricât de șocant ar părea, studiul respectiv raportează că zisa Creștere Inteligentă nu funcționează.

Iată și paragraful final din studiul sponsorizat de această asociație, care trage următoarea concluzie:

Strategiile actuale ale politicii de planificare pentru utilizarea terenurilor și a transportului nu au practic niciun impact asupra creșterilor majore pe termen lung ale consumului de resurse și energie. În general, acestea tind să crească costurile și să reducă competitivitatea economică …
În multe cazuri, consecințele socioeconomice ale reducerii opțiunilor de alegere a locuințelor, de suprapopulare (aglomerare, în original: crowding – n. trad.) și de congestie pot depăși beneficiile foarte modeste de reducere a CO2
”.

Adevărul e că pretinsa Creștere Inteligentă de fapt înseamnă sfârșitul dreptului de a deține proprietate privată și case destinate unei singure familii, să ne forțeze să trăim înfrămădiți unul peste altul în blocuri unde vom fi suprataxați și supra-reglementați, unde chiriile sunt costisitoare, iar gândurile și acțiunile individuale sunt văzute ca o amenințare la adresa unei ”societăți bine organizate”.

Anume ACEASTA este esența a ceea ce vă spun oficialii locali că ar fi planul LOCAL. Cu toate acestea, planul este același pentru orice localitate, și asta pretutindeni în întreaga țară. Iar în momentul de față fiecare dintre aceste programe este pus în aplicare în consiliile de planificare locale.

Acest control total de sus în jos constituie descrierea perfectă a unui model eminamente „sovietic”. Anume ASTA înseamnă Dezvoltare Durabilă.  Anume ACESTA este planul comprehensiv în acțiune! Anume ACESTA este sensul planificării regionale. Anume ACEASTA este Agenda 21. Și anume ACEASTA este rădăcina politicii ”Marii Resetări” a Administrației Biden.

Traducere de Iurie Roșca

Sursa:https://www.technocracy.news/the-fraud-of-climate-change-and-the-drive-for-control/; preluat de : https://flux.md/stiri/the-fraud-of-climate-change-and-the-drive-for-control

[1] Articolul redă în mod laconic ideile expuse pe larg în lucrarea autorului ”TECHNOCRACY. The Hard Road to World Worder”.

[2] Sublinierile ne aparțin. – n. trad.