Vaccinul Putin-Merkel. Germania vrea să bage vaccinul Sputnik în UE

12:49, 22 ianuarie 2021 | Actual | 155 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Germania a oferit Rusiei sprijin pentru dezvoltarea de către Moscova a vaccinului său împotriva noului coronavirus, Sputnik V, a anunțat joi cancelarul Angela Merkel, potrivit MoscowTimes.

Cu o zi în urmă, autoritățile ruse anunțaseră că au solicitat înregistrarea Sputnik V în Uniunea Europeană.

„Dincolo de toate diferențele politice actuale care sunt foarte mari, putem totuși să lucrăm împreună în pandemie, într-o zonă umanitară”, a declarat Merkel jurnaliștilor.

Referindu-se la cererea Moscovei către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), Merkel a spus că „ne-am oferit ca Institutul german Paul Ehrlich să spirjine Rusia în acest sens”.

Institutul Paul Ehrlich este organismul de reglementare a medicamentelor din Germania.

„Și dacă acest vaccin este aprobat de EMA, atunci putem vorbi despre producția comună sau despre utilizare”, a spus Merkel.

Rusia a înregistrat Sputnik V în august 2020, numit după satelitul din era sovietică, cu doar câteva luni înaintea concurenților occidentali, dar înainte de începerea studiilor clinice la scară largă.

Dezvoltatorii ruși au declarat că vaccinul lor are o eficiență de peste 90%, iar Rusia și-a lansat săptămâna aceasta campania de imunizare în masă cu acest vaccin.

Fondul rus de investiții directe care a contribuit la dezvoltarea vaccinului, spune că Sputnik a fost deja înregistrat în mai multe țări, inclusiv Belarus, Venezuela, Bolivia și Algeria.

Argentina a început deja să administreze a doua doză de Sputnik V în această săptămână, după ce a început campania de imunizare la sfârșitul lunii decembrie.

Sursa: https://www.activenews.ro