Totalitarismul ce se apropie

09:09, 3 septembrie 2020 | Actual | 43 vizualizări | Nu există niciun comentariu

Nu doar eu cred că Statele Unite alunecă într-un totalitarism dirijat de curentul revoluționaro-justițiarist. Profesorul universitar Andrew Michta, într-un articol apărut săptămâna trecută în „Wall Street Journal”, spune că America se află într-un proces de „re-segregare” (link, aici).

Citez:

Poetul Czesław Miłosz, viitor laureat al Premiului Nobel care tocmai fugise din Polonia comunistă, a început în 1951 lucrul la o carte numită „Gândirea captivă”. Chiar în timp ce totalitarismul stalinist strângea menghina în care prinsese Europa de Est, mulți intelectuali vest-europeni lăudau minunata lume nouă a comunismului sovietic ca model pentru înfrângerea „forțelor burgheze”, care, după părerea lor, provocaseră Al Doilea Război Mondial. Trăind la Paris, Miłosz și-a scris cartea, apărută în 1953, ca să avertizeze Occidentul despre ce se întâmplă cu mintea și sufletul omului într-un sistem totalitarist.
Miłosz știa din proprie experiență, fiind martor la preluarea puterii de către comuniști, cum le răpește totalitarismul libertatea tuturor, bărbați și femei, transformându-i în „rotițe dogmatice” aflate în slujba statului și nimicind, ștergând cu buretele, tot ce reușise să realizeze Occidentul în multe secole de evoluție politică. Totalitarismul nu i-a înrobit pe oameni doar fizic, ci le-a mutilat și spiritul. A făcut acest lucru înlocuind limbajul uman obișnuit, în care cuvintele înseamnă lucruri din lumea exterioară, cu un limbaj aprobat ideologic, în care cuvintele înseamnă ceea ce consideră la un moment dat partidul de la putere că este sau nu este adevărat.

De la moartea lui George Floyd în Minneapolis, proteste la nivel național, transformate rapid în răzmerițe, au fost deturnate de stânga neomarxistă, metamorfozându-se într-un asalt dezlănțuit împotriva orașelor și instituțiilor americane. Acest atac are la bază o tentativă insolentă de a rescrie istoria, care transformă anumite evenimente concrete ale trecutului în ”arme de asalt”, dar nu numai pentru a-i înfrânge pe adversarii politici, ci și pentru a rescrie întreaga istorie americană sub forma unei lungi litanii de transgresiuni rasiale.

Radicalii au transformat rasa într-o lentilă prismatică prin care să fie privită istoria țării – și nu doar fiindcă sunt obsedați de rasă. Au făcut acest lucru pentru că le permite să identifice și să separe acele grupuri care, în viziunea lor, merită o confirmare pozitivă, de cele care nu merită. Ceea ce are loc în acest moment este o re-segregare a Americii, al cărei punct final va fi respingerea a tot ceea ce a însemnat și a urmărit să realizeze mișcarea în favoarea drepturilor cetățenești ale negrilor.

Report this ad

Michta oferă o definiție utilă și solidă a diferenței dintre autoritarism și totalitarism; activismul revoluționaro-justițiar „woke” este indiscutabil unul totalitar:

Motivația care îi animă pe protestatarii radicali și pe turbulenții din stradă – care sunt capacitați și manipulați de „intelighenția digitală” din presă și de un segment în expansiune al clasei politice și al clasei corporatiste – este disprețul față de libertatea oricui nu este de acord cu imaginea lor despre o societate justă. În cadrul sistemelor autoritariste, cei aflați la putere încearcă să proscrie anumite forme de discurs politic și de activitate socială. Totalitariștii, în schimb, pretind să-și aroge autoritatea necondițonată de a pătrunde adânc în conștiința fiecărei persoane. Ei prescriu o interpretare a lumii și dictează limbajul în care cetățenii au voie să exprime acea interpretare. Regimurile autoritare lasă în mare parte neatinsă sfera civică privată a activității umane; cele totalitare distrug sistemele de valori tradiționale și reordonează cultura. Tocmai de aceea sunt mai greu de răsturnat.

Mai departe:

Aici e vorba de mai mult decât statui și istorie. Cei care controlează simbolurile discursului politic pot să domine cultura și să controleze conștientizarea colectivă. Dacă aveți vreo îndoială în această privință, întrebați-vă de ce n-au existat prea multe reacții de respingere din partea americanilor obișnuiți, care nu fac parte din elită. Conștiința noastră de sine a fost progresiv deconstruită. Simțim organic, până în măduva oaselor, cât de greșit este ce se întâmplă, cât de nejustificată este violența care s-a abăutut asupra națiunii noastre, dar ne lipsește limbajul cu care să ne ridicăm vocea împotriva ei.

Și:

Societatea americană se confruntă cu o alegere binară rigidă. Ori ripostăm și facem să dea înapoi asaltul neînduplecat al narativului neomarxist, ori cedăm în fața impulsului totalitar perfect vizibil în viața noastră politică. Nu mai este suficient să așteptăm până la viitoarele alegeri sau să ne punem speranța în „majoritatea tăcută” care va pune capăt nebuniei, în cele din urmă. S-ar putea să nu mai existe o asemenea majoritate. Iar dacă există, membrii ei s-ar putea să nu mai fie în stare să pună în cuvinte ceea ce văd că se petrece în jurul lor.

Citiți tot articolul (dacă aveți abonament la „Wall Street Journal”, fiindcă este cu plată).

Nimic din cele spuse mai sus nu este nou pentru mine, firește – toate acestea și multe altele le găsiți în cartea mea, care va apărea curând, Live Not By Lies –, dar ce m-a frapat cel mai mult în articolul lui Michta este ipoteza lui că s-ar putea să nu existe „o majoritate tăcută” care așteaptă să se ridice împotriva a ceea ce se petrece.

Săptămâna trecută, în spațiul de aici, am scris despre o lungă conversație la masa de prânz cu un pastor care se simte profund frustrat de ceea ce el numește incapacitatea confraților săi din cler să sesizeze amploarea și însemnătatea crizei actuale din sânul bisericilor (sau, mai bine zis, a crizelor direct înrudite: oamenii se îndepărtează de practicile creștine, iar cei ce rămân nu știu absolut nimic despre credință, ceea ce înseamnă că legăturile lor cu creștinismul sunt extrem de firave). După spusele interlocutorului meu, pastorii pe care îi cunoaște fie refuză să admită realitățile aflate nu mai departe de vârful nasului, fie se supără pe el când le arată cu degetul. Rezultatul este o clasă conducătoare, în rândurile clerului, care se îngrămădește cu un sentiment de falsă siguranță în spatele Liniei Maginot din capetele înalților prelați. Nu sunt pregătiți să ducă războiul care a izbucnit efectiv împotriva Bisericii și nici nu-și pregătesc oițele ca să reziste.

I-am spus pastorului, în cursul discuției noastre, că m-am izbit de genul acesta de problemă în cei trei ani de când a fost publicată cartea The Benedict Option. Nenumărați slujitori ai Bisericii și înalți prelați – protestanți, catolici, ortodocși – au respins diagnosticul și recomandările cărții mele, fără a da vreun semn că ar fi citit-o. După cum scria Alan Jacobs despre genul acesta de fenomen, poate că Dreher se înșală în recomandările lui, dar numai un orb ar putea tăgădui că Bisericile au mari necazuri în prezent. Și-atunci, care e soluția lor? (spune Jacobs). „Și mai mult din aceleași lucruri pe care le-am tot făcut” este o strategie sinucigașă.

Report this ad

După ce am citit articolul lui Michta, azi-dimineață (îi mulțumesc cititorului care mi l-a trimis), cred că înțeleg mai bine de ce acești păstori ai Bisericii sunt atât de paralizați de frică. Posibil să nu aibă niciun motiv întemeiat să fie convinși că congregațiile lor îi vor susține, dacă se ridică în fața acestei nebunii. În urmă cu patru ani, când mă documentam pentru The Benedict Option și călătoream foarte mult, am discutat cu păstorul unei mari congregații protestante și conservatoare. El mi-a spus că principalul obstacol cu care se confrunta, în raporturile cu enoriașii lui, era permanenta lor frică. Doar că ceea ce îi înspăimânta era amenințarea pe care ei o percepeau „în exterior” – de exemplu, islamul radical. Atunci când le ținea predici despre alte lucruri, lucruri care aveau de-a face cu viața lor spirituală și cu amenințările care îi pândeau dinăuntrul propriului suflet, nu mai voiau să-l asculte. Nu voiau să audă decât că amenințările vin din exterior. Se simțea teribil de descurajat, iar ulterior am aflat că plecase din congregația respectivă.

Și țineți cont că vorbim despre oameni conservatori, în plan teologic și nu numai. Dar aveau o idee fixă despre ce anume reprezintă o amenințare la adresa existenței lor, dar care nu avea absolut nimic de-a face cu modul lor de viață. Pastorul acesta cu care am stat de vorbă, habar n-am dacă susținea ideea Opțiunii Benedict, dar, după ce am petrecut ceva timp în compania lui, am ajuns să fiu convins că se străduia, în mod indiscutabil, să-și păstorească turma într-un mod care să-i facă pe enoriași să fie în mai mare măsură, și cu mai multă adâncime, niște adevărați creștini, și că el, păstorul lor, înțelegea perfect cât de departe de mal au început curenții din viața americanilor obișnuiți să ducă corabia Bisericii. Dar, dacă e să dăm crezare spuselor sale, oamenii din congregația lui nici nu voiau să audă despre aceste lucruri. Nu voiau decât să-și vadă confirmate propriile prejudecăți.

Am auzit ceva foarte asemănător de la pastorul din Louisiana cu care am luat prânzul săptămâna trecută. (Am scris despre această conversație în articolul intitulat “The Finder-Friendly Pilgrim Church”, în caz că v-a scăpat.)

Report this ad

Acum gândiți-vă la toate acestea în contextul articolului lui Michta. Michta nu vorbește despre religie. El vorbește despre un public american care a fost atât de bombardat cu propagandă și atât de demoralizat, încât nu poate vedea adevărata natură a amenințărilor la adresa lui – sau, chiar dacă o sesizează, îi lipsesc mijloacele și resursele ca să reacționeze cum se cuvine. Putregaiul a pătruns până foarte în adânc. Pe acest blog, eu dau seamă despre lucrurile care se petrec în interiorul universităților, al marilor corporații, al școlilor și al instituțiilor religioase, și așamai departe – precum și despre cele care se petrec în piața publică. Asistăm la demantelarea democrației liberale americane și a condițiilor în care ea poate să prospere. Este o situație de urgență, dar relativ puțini oameni o tratează ca atare.

Oare oamenii așteaptă ca această presupusă „majoritate tăcută” să se ridice și să salveze situația?

Împreună cu Michta, întreb și eu: de unde știți că o asemenea majoritate chiar există? Știu că o mulțime de oameni au de gând să voteze pentru Trump în chip de contribuție a lor la lupta împotriva acestei nebunii. Votați pentru Trump, dacă vreți, dar trebuie să înțelegeți că la urma urmei toate acestea s-au întâmplat și în timp ce el era președinte. Cred că nu se poate pune la îndoială că totul se va accelera sub Biden și că, într-un anumit sens, un vot pentru Trump reprezintă o alegere rezonabilă. Dar nicio clipă să nu vă treacă prin cap că Trump va putea opri ceva din toate aceste lucruri. Fiindcă nu știe cum. Indiferent dacă va fi reales sau nu, războiul împotriva credinței, a familiei și a fundamentelor democrației americane va continua.

Din nou, dați-mi voie să fiu cât mai limpede: nu vă spun nici să votați cu Trump, nici să nu votați cu Trump. Vă spun doar că votul vostru contează mult mai puțin decât v-ați putea închipui.
De ce? Iată un motiv important: tehnologia de supraveghere a consumatorului. Ziarul „The Houston

Chronicle” scrie (aici):

Acționând în zonele de umbră ale pieței online, companii de tehnologie precis specializate și de care probabil că n-ați auzit niciodată, valorifică munți întregi de date personale ca să genereze „scoruri de supraveghere” secrete – fotografii de cazier digital care să identifice și să clasifice milioane de americani –, destinate să previzioneze comportamentul nostru viitor. Aceste firme își vând serviciile de clasificare către mari corporații din toată economia Statelor Unite.

Oamenii cu scoruri scăzute pot avea parte de consecințe foarte neplăcute.

CoreLogic și TransUnion spun că scorurile pe care ei le vând proprietarilor cu locuințe de închiriat pot să previzioneze dacă un potențial chiriaș își va plăti chiria la timp, dacă va fi capabil „să absoarbă majorările de chirie” sau să încalce un contract de închiriere. Firmele mari folosesc HireVue, o companie care generează un scor al „angajabilității” candidaților, analizând „zeci de mii de factori”, printre care expresiile faciale și intonațiile vocii unei persoane. Alți angajatori folosesc scorul companiei Cornerstone, care ia în considerare unde locuiește un candidat la angajare și ce fel de browser web folosește, ca să aprecieze cât de mult succes va avea pe postul dorit.

Detailiștii care vând mărfuri sub nume de marcă cumpără „scoruri de risc” de la compania Retail Equation, cu ajutorul cărora apreciază dacă consumatorii comit o fraudă, atunci când returnează bunurile achiziționate și cer banii înapoi. Jucătorii din economia angajărilor la cerere („gig economy”) apelează la firme din exterior, cum ar fi Sift, care să evalueze „scorul general de încredere” al consumatorilor. Clienții mai puțin profitabili ai furnizorilor de servicii wireless sunt uneori obligați să suporte timpi mai lungi de așteptare până să fie preluați de un operator.

Furnizorii de polițe de asigurare pentru autoturisme majorează primele pe baza scorurilor calculate folosind informații din aplicațiile de telefon care urmăresc stilul de a conduce al șoferilor. Marile firme de analiză statistică a datelor monitorizează cât de probabil este ca noi să ne luăm medicamentele, pe baza înclinației noastre de a prezenta rețetele la farmacie; companiile farmaceutice, furnizorii de servicii medicale și asigurătorii pot de asemenea să folosească aceste scoruri, printre altele, pentru „a corela nivelul adecvat de investiție într-un pacient cu pacientul adecvat”.

Report this ad

Și:

Clasificarea pe baza scorurilor de supraveghere este produsul a două tendințe. Prima ar fi cea de colectare endemică (și în cea mai mare parte nereglementată) a tuturor detaliilor intime despre viețile noastre – informații strânse în fiecare nanosecundă din tot soiul de dispozitive, de la smartfoane la autoturisme, și de la prăjitoare de pâine la jucării. Acest șuvoi nestăvilit de date – pe care le cedăm în majoritate fără să ne oblige nimeni – cuprinde informații despre situația noastră demografică, veniturile noastre, caracteristicile feței, sunetul vocii, localizarea noastră precisă în spațiu, istoria cumpărăturilor de până acum, afecțiunile de care suferim, informația genetică, lucrurile pe care le căutăm pe Internet, site-urile pe care le vizităm, când citim un e-mail, ce aplicații folosim și cât timp le folosim, și cât de des dormim, facem mișcare și altele asemenea.

A doua tendință care încurajează folosirea acestor scoruri este apariția tehnologiilor capabile să proceseze instantaneu datele necesare: computere exponențial mai puternice și sisteme de comunicații cu mare viteză, cum ar fi 5G, ceea ce duce la algoritmi de evaluare care folosesc inteligența artificială ca să ne clasifice pe toți într-un fel sau altul.

Citiți tot articolul.

Aceasta este baza pe care vom avea viitoarea versiune americană a sistemului de credit social din China. Observați că nimic din toate acestea nu are legătură cu guvernul. Dacă aveți impresia că totalitarismul este ceva ce numai statul poate să impună, vă înșelați. Asta ne face nouă acum Capitalismul Justițiarist. Suntem într-o lume diferită, acum. Așa cum spun în cartea mea, Live Not By Lies:

Nu-i deloc greu să ne imaginăm că băncile, detailiștii și furnizorii de servicii care au acces la date de genul celor pe care le extrag capitaliștii supravegherii, vor decide să-i pedepsească pe indivizii afiliați politic sau religios și grupurile socio-culturale pe care firmele respective le consideră că ar fi antisociale. Despre companiile din Silicon Valley se știe că se plasează foarte la stânga, în privința problematicilor sociale și culturale – Silicon Valley este o adevărată Mecca a cultului justiției sociale. Războinicii justiției sociale sunt cunoscuți pentru disprețul lor dușmănos față de valorile liberalismului clasic, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de asociere și libertatea religioasă. Aceștia sunt oamenii care vor lua deciziile privind accesul la viața digitală și la comerț.

Generația în ascensiune a liderilor corporatiști se mândrește cu conștiința sa progresistă și cu activismul său progresist. Capitalismul de secol XXI nu este doar trup și suflet pentru supraveghere, mai este și foarte revoluționaro-justițiarist.

Nu-i greu de prevăzut nici că toate aceste puternice interese corporatiste se vor folosi de datele adunate pentru a-i manipula pe indivizi că gândească și să acționeze în anumite moduri. Zuboff [Shoshana, autoarea cărții Age of Surveillance Capitalism] citează vorbele unui ștab important din Silicon Valley: „Condiționarea la scară mare este esențială pentru noua știință a comportamentului uman masiv proiectat inginerește”. El este de părere că, prin analiza atentă și detaliată a comportamentului utilizatorilor de aplicații, compania lui va reuși în cele din urmă „să schimbe modul în care foarte mulți oameni își iau deciziile de zi cu zi”.

Poate că nu vor încerca decât să-i împingă discret pe oameni să cumpere anumite produse și nu altele. Dar ce se va întâmpla când produsele sunt politicieni sau ideologii? Și cum își vor da seama oamenii când sunt manipulați?

Dacă o corporație cu acces la date private decide că progresul impune suprimarea opiniilor disidente, îi va fi ușor să-i identifice pe disidenți, chiar dacă ei n-au rostit niciun cuvânt în public.

Puteți face precomandă pentru toată cartea, care va ieși pe piață pe 29 septembrie.

V-o spun cu toate seriozitatea, această nouă ordine s-a instalat deja în foarte mare parte, iar noi o acceptăm cu pasivitate. Suntem condiționați s-o acceptăm. Categoric că nu spun că ar trebui să ne predăm în fața ei – de fapt, e chiar pe dos. Ceea ce spun eu este că nu trebuie să ne surprindă că poporul american a fost demoralizat și manipulat. „Majoritatea tăcută” nu ne va salva, pentru că, și dacă există, cel mai probabil a fost deja neutralizată sau va fi în curând – și s-ar putea să nu înțeleagă în veci de ce sau cum. Ar trebui să strângem rândurile în spatele acelor lideri politici care recunosc amenințarea ridicată de această strângere cu forța a datelor, și care sunt pregătiți să i se opună, din toate puterile. (Donald Trump s-ar putea să nu fie un asemenea lider; senatorii Josh Hawley și Mike Lee ar putea fi.) Între timp, însă, trebuie să ne pregătim pentru lunga rezistență. Totalitarismul vine. Va fi mai moale decât ceea ce a existat în țările blocului sovietic, dar cu siguranță va fi totalitarism.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/american-totalitarianism-live-not-by-lies-woke/

Sursa: https://reactionarii.home.blog

Navighează dupa cuvinte-cheie:

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *