Tehnica dezinformării: Trădătorul Rosca l-a votat pe comunistul Voronin

17:19, 16 august 2021 | Actual, Politica, Social | 1163 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

 

Printre acuzațiile de moarte împotriva mea, care nu au termen de prescripție, și care servesc invariabil drept subiect de denigrare ritualică ori de câte ori apare vreun pretext mediatic, este și acesta. ”Roșca este trădător și Iuda, deoarece a votat la 4 aprilie 2005, în calitatea lui de deputat și lider de partid, pentru alegerea lui liderului comuniștilor Vladimir Voronin în funcția de Președinte al republicii pentru al doilea termen”.

La distanța de șaisprezece ani de la acel vot, asumat public și conștientizat în profunzime, nu regret câtuși de puțin gestul. Iar voi ce știți despre Voronin? Vă spun eu cine a fost acest om de stat.

Prima prezizare. Parteneriatul strategic dintre comunistul Voronin și anticomunistul Roșca, ce s-a creat în aprilie 2005, s-a prefigurat încă în noiembrie 2003. Și asta în virtutea unor condiții-limită, în niște circumstanțe geopolitice de forță majoră. Tocmai în acel moment critic Putin și-a expediat la Chișinău solul.   Acesta era Dmitri Kozak. Sarcina lui era să întreprindă un blitzkrieg diplomatic contra Moldovei.

În ce consta esența Memorandumului Kozak? Era vorba despre un document politico-juridic, ce urma să fie semnat în prezența lui Putin de către președintele legal al Republicii Moldova Vladimir Voronin și impostorul separatist de la Tiraspol Igor Smirnov. Care erau punctele de bază ale acestui document?

  1. Lichidarea de jure a Republicii Moldova ca stat independent și subiect al dreptului internațional și formarea pe ruinele lui a unei alte entități statale, ce urma să capete numele de Republica Federativă Moldova. Această federație urma să aibă la baza creării sale doi subiecți, și anume: fostul stat Republica Moldova și zona separatistă a Transnistiriei, ocupată militar de Rusia. În cadrul acestui stat trupele de ocupație ruse urmau să capete statutul legal de bază militară pentru 25 de ani, cu extinderea automată a perioadei de aflare a acesteia pe teritoriul țării la expirarea respectivului termen. În urma alegerilor parlamentare zona transnistrează urma să expedieze în Parlamentul statului federativ 18-20 de deputați dintr-un număr total de 101. Memorandumul Kozak stabilea pentru pentru acest grup minoritar de deputați o prerogativă excepțională, fără vreo analogie în practica internațională, și anume, DREPTUL DE VETO asupra oricărei hotărâri a Legislativului ce ar viza politica internă și externă a statului. Mai departe. Limbii ruse i se acorda statutul de a doua limbă de stat.

În acel moment de maximă tensiune politică de la sfârșitul lunii noiembrie 2003 Kremlinul a anunțat printr-un comunicat de presă vizita oficială a lui Putin la Chișinău. Acesta urma să asiste la funeraliile Republicii Moldova și la legalizarea statului de protectorat rusesc al țării noastre. Însă în ultimul moment această vizită a fost contramandată, iar ceremonia de înmormântare solemnă a Republicii Moldova n-am mai avut loc. Memorandumul Kozak a fost respins.

Cine a respins Memorandumul Kozak? Liderul opoziției de atunci, Iurie Roșca și echipa sa, care au organizat proteste stradale de masă ce s-au ținut lanț timp de o săptămână. Dar și liderul guvernării de atunci, Președintele Voronin, care l-a sunat pe Putin și i-a spus să-și contramandeze vizita la Chișinău, doarece el, Voronin, nu va semna acest document. La întrebarea lui Putin de ce nu va semna, Voronin a răspuns: ”Pentru că acesta încalcă Declarația de Independență și Consituția țării”.

Așadar, anume în 2003 s-a prefigurat parteneriatul strategic dintre doi politicieni, care fusese până atunci oponenți ireconciliabili, parteneriat ce s-a materializat la 4 aprilie 2005 și a durat până în 2009. În general, în politică și în arta militatră orice alianță presupune existența a cel puțin trei actori. Doi dintre aceștia se aliază împotriva celui de-al treilea, care reprezintă un pericol comun pentru ambele părți.

Iar gestul de frondă, de nesupunere a lui Voronin față de Moscova nu i s-a iertat.

Mai departe. Vladimir Voronin, care devenise indezirabil pentru Moscova după ce s-a opus Memorandumului Kozak, intrase brusc în grațiile Occidentului. Anume așa s-a ajuns în 2005 la susținerea solidară din partea Occidentului colectiv, dar și a opoziției politice în frunte cu Iurie Roșca, a candidaturii lui Voronin pentru cel de-al doilea mandat de Președinte al republicii.

Însă după ce trezise ura rușilor, la scurt timp după realegerea sa, Voronin a reușit să devină și dușmanul americanilor. Cum anume? Iată câteva exemple.

Pe parcursul mandatului său de opt ani de zile prioritatea numărul unul în politica sa economică era renunțarea la acumularea datoriilor externe prin colaborarea cu FMI și Banca Mondială. Ca om de stat el înțelegea perfect faptul că independența economică nu poate fi atinsă decât prin reducerea dependenței de creditarea externă. Iar fără independența economică independența politică este o ficțiune. Însă o astfel de poziție nu poate fi tolerată de către Marea Finanță Internațională, care a ruinat o lume întreagă prin împotmolirea țărilor în datorii externe.

Alt aspect fundamental. Pe vremea lui Voronin nu s-a organizat nici o paradă gay. Cu toate țipetele pidosnicilor, cu toate presiunile diplomațiilor occidentale, Voronin s-a ținut ferm pe poziții: ”Nu-i persecutăm pe homosexuali, dar nici nu tolerăm să defileze pe străzile capitalei”. Anume datorită lui Voronin a fost blocată așa-numita lege anti-discriminare, care deschidea calea penetrăii ideologiei LGBT.

Vladimir Voronin a fost un  susținător consecvent al Bisericii Orotoxe, a contribuit la edificarea și reconstrucția a sute de biserici, s-a declarat și s-a afirmat ca un creștin practicant. Uite așa un paradox. Un comunist a rămas fidel credinței creștine. Iar atitudinea lui față de Ortodoxie este un fapt de notorietate publică.

Prin urmare, așa cum era de așteptat, după ce a pierdut sprijinul rușilor, Voronin s-a pomenit abandonat și urât și de occidentali. De ce? Pentru că a încercat să mențină un echilibru între marile puteri rivale, să nu facă nici jocul unora, nici al celorlați. Însă așa ceva nu se iartă.

Tocmai în aceste circumstanțe s-au produs dramaticele evenimente de la 7 aprilie 2009. Rușii și americanii au creat o scurtă alianță ad-hoc, scopul căreia era debarcarea cu orice preț a lui Voronin. Planul a reușit. Au fost organizate demonstrații violente, incendierea și devastarea sediilor Președinției și a Parlametului, adică o adevărată lovitură de stat, care s-au soldat cu molestarea a sute de polițiști ABSOLUT NON-VIOLENȚI și cu prejudicii financiare uriașe.

Începând cu 2009 la guvernare au fost aduși proeuropenii Plahotniuc, Filat și Ghimpu. Aceștia au reluat politica de colonizare economică a țării prin împotmolirea în datorii externe, prin privatizări în favoarea unor corporații occidentale și prin promovarea liberului schimb, ucigător pentru economia națională.

Democrații și proeuropenii au adoptat repejor legea antidiscriminare, care a deschis calea sodomizării societății, și au aplaudat frenetic paradele gay.

Scandalurile de corupție s-au ținut lanț. Furtul miliardului, de pildă, reprezintă însuși blazonul de noblețe al acelei guvernări. Până la urmă Filat ajunge din postura de premier în pușcărie, oligarhul Plahtoniuc a evadat din țară, iar favoritul de moment al Bucureștilor, Mihai Ghimpu, s-a pomenit pe drumuri.

Rebelul Voronin este înlocuit de către Moscova de docilul Dodon, iar Iurie Roșca este scos din joc pentru recalcitranța lui de a apăra interesul național atât în fața unor ticuri imperiale rusești, cât și în fața imperialismului american.

Iurie Roșca