Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (15)

09:02, 30 ianuarie 2020 | Actual | 870 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară) 

Open Society, corpul mistic al societății deschise

Către sfârșitul anilor 70 George Soros va începe cu adevărat să își folosească puternicele resurse financiare pentru promovarea acestui ideal care îl animă de multă vreme. Începând cu anii 2000, va investi cea mai mare parte din timp și din mijloace în acest scop. Iată cum descrie acesta geneza acţiunii sale:

Atunci când căutam în jurul meu o cauză nobilă, mă aflam în fața unor dificultăți. Nu aparțineam nici unei comunități. Ca evreu ungur, nu am devenit niciodată pe de-a”ntregul american. A fost nevoie să las în urmă Ungaria, iar iudaismul meu nu se exprima sub forma unei loialități tribale care m-ar fi condus să susțin Israelul. Din contră, mă simțeam mândru să aparțin unei minorități, să fiu un outsider capabil să adopt un alt punct de vedere. Doar capacitatea de a gândi critic şi de a mă ridica deasupra punctelor de vedere particulare mi-au permis să scap de pericolele şi de lipsa de demnitate de a fi un evreu ungur din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (…) realizam că eram pasionat de conceptul de societate deschisă, în care oamenii ca mine pot trăi liberi fără să fie amenințați cu moartea. (…) Am decis atunci să denumesc societatea mea Open Society, al cărei scop ar fi să fac societățile deschise viabile şi să ajut la deschiderea societăților închise.

Regăsim aici din nou atitudinea ambivalentă a  lui  George  Soros faţă de evreitatea sa. Ea pare a fi pentru el o sursă de respingere din cauza tribalismului etno-centrat care le-a permis comunităţilor evreiești să dureze în istorie, după cum ea constituie matricea identificării sale cu grupurile minoritare către care își dirijează sprijinul financiar. Incapabil să se identifice total cu comunitatea sa de origine, el pare condamnat să promove- ze acest ideal de societate deschisă integrală care corespunde atât de bine unui individ care își respinge apartenenţa identitară, fiind incapabil să se extragă cu totul din ea și să se alăture alteia, cu adevărat universale. În multe privinţe utopia unei societăţi deschise integrale reprezintă materializarea acestei fugi identitare care îl bântuie pe George Soros dintotdeauna. Un unghi de vedre cognitiv pe care l-a moștenit poate de la tatăl său (un evreu ”esperantist”) și pe care îl împărtășește cu multe personalităţi evreiești ce au marcat istoria. Așa cum vom vedea la sfârșitul studiului nostru, clivajul dintre evreii tribaliști (pentru a prelua un termen de la Karl Popper) și evreii internaţionaliști sau cosmopoliți, așa cum se spunea cândva, constituie o schemă teopolitică ce se repercutează de-a lungul generaţiilor și o sursă de tensiuni identitare suprinzătoare. Tensiuni care au dus la bulversări politice și geopolitice în cascadă de-a lungul istoriei.

George Soros se identifica în mod fuzional cu acest ideal de soci- etate deschisă transnaţională, așa că în mod logic va da numele de Open Society fundaţiei-mamă a ansamblului de reţele ale sale. Fundaţie care avea să devină, de-a lungul anilor, instrumentul de influenţă și de ingerinţă internaţională cel mai puternic din lume.

Ingerință umanitară și soft-imperialism

De un secol încoace organizaţiile și fundaţiile filantropice au jucat un rol tot mai important în istoria contemporană. Ne gândim la fundaţia Carnegie, înfiinţată în 1911, sau la fundaţia Rockefeller, fondată în 1913. Vom vedea apoi cum apar, după Primul Război Mondial, fundaţiile Guggenheim în 1925, Kellogg în 1930, și Ford Fundation în 1936. Preț de mai multă vreme, diverse personalități bogate investesc astfel în câmpul pe care îl numim ”charity business” pentru a se îngriji de imaginea lor mediatică și politică în rândul marelui public sau pentru a scăpa de constrângerile fiscale din partea statului. Din secolul XIX, organizaţii precum Crucea Roșie pot fi considerate ca strămoși ai ONG-urilor actuale. După al Doilea Război Mondial rolul organizaţiilor cu vocaţie filantropică va crește în rândul sistemului de relaţii internaţionale. Desemnăm în zilele noastre asociaţiile umanitare care își exercită activitatea la scală internaţională sub titulatura generică de Organizaţii non-guvernamentale sau ONG. Denumirea de ONG apare pentru prima dată în Carta Naţiunilor Unite din 1945, care dă un rol consultativ unor organizaţii care nu sunt nici ale guvernelor și nici ale statelor membre ale ONU. Ele au devenit de la această dată un actor major în relaţiile internaţionale pe lângă state și organizaţii intergu- vernamentale, care rămân oricum ”singurii subiecţi ai dreptului internaţional”.

Subiecţi ale căror prerogative sunt tot mai diluate în nebuloasa cu statut juridic nebulos pe care o constituie lumea ONG-urilor. Iată cum un întreg univers parastatal s-a constituit de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial:

În 1945, sub egida ONU, se naşte sigla ONG (organizație non-guvernamentală).   Ele sunt în număr de 41 înscrise la Consiliul economic şi social al ONU în 1948.  Astăzi, peste 3 195 de ONG-uri beneficiază de un statut care le permite accesul la conferințele internaționale. Ele îşi promovează ideile, poziționându-se astfel te- oretic ca o contra-putere. ONU este prima organizație ce întreține relații cu ele, apoi OCDE, NATO şi alte organizații interguverna- mentale precum FMI sau Banca Mondială etc.”

Definiția de ”ONG internațională” (OING) este mai întâi dată în rezoluția 288 (X) a ECOSOC din 27 februarie 1950: ea este definită ca orice organizație internațională care nu este fondată printr-un tratat internațional ”.

Un univers cu atât mai opac, cu cât se prezintă sub înfăţișarea binevoitoare și cosmetică a ”transparenţei” și a ”guvernanţei” mai degrabă decât a ”monopolului violenţei legitime”, așa cum definea Max Weber prerogativele clasice ale statului. Organizaţiile non-guvernamentale sunt un instrument potrivit pentru George Soros pentru a împinge societăţile către idealul unei societăţi deschise planetare. Deși în mod oficial non-guvernamentale, aceste fundaţii pot fi considerate fundaţii politice care acţionează indirect. Atunci când susţin și finanţează iniţiative culturale, economice, mediatice sau sociale într-o ţară străină sau ”în curs de dezvoltare”, ele exercită o acţiune care nu este niciodată gratuită și dezinteresată, dar care poate să se insereze într-o strategie de influenţă multi-scalară ce acoperă cel mai larg spectru posibil. Putem considera pe bună dreptate că ONG-urile exercită astfel o acţiune de soft power umanitar ce sprijină hard power-ul militar și politic clasic. Să amintim aici ce scriam despre noţiunea de soft power într-un articol publicat în 2011:

În ceea ce priveşte noțiunea de soft power, principalul teoretician este Joseph Nye, profesor la Harvard, apoi secretar adjunct la Apărare sub Clinton (…) Conceptul de “soft power” (sau ”putere dulce, blândă”) este un concept folosit în relațiile internaționale şi în geopolitică pentru a desemna capacitatea unui actor politic (stat, societate multinațională, minoritate activă, ONG, rețea sau alta) de a influența indirect un alt actor pentru a-l face să adopte punctul său de vedere, chiar să urmărească propriile sale scopuri, fără să îi dea sentimentul de coerciție.(…) Soft power constă în capacitatea de a mobiliza resursele bazate pe seducție şi atractivitate pe care le putem exercita asupra cuiva pentru a-l influența sau a-l constrânge cu blândețe. Soft power combinat cu hard power, care înseamnă forță coercitivă clasică (armată, diplomație, presiuni economice), participă la consolidarea puterii politice şi geopolitice a unei națiuni.  Atunci când aceasta ajunge să se ridice la rang de imperiu, vasalitatea şi dependența celorlalte națiuni sau grupuri umane depind direct de capacitatea sa de a se folosi de puterea blândă”.

George Soros a devenit un maestru în materie de soft power și îi place să se prezinte ca un om al păcii, un distrugător al celor care fac războaie și al naţionalismelor. Un fel de Robin Hood miliardar care vine să ajute, peste tot în lume, pe cei slabi și lipsiţi de mijloace, zdrobiţi de tirania ”societăţilor închise”.

Totuși, la fel ca în cazul originii averii sale, independenţa Open Society faţă de aparatele de informaţii militare anglo-americane constituie un bun exemplu de story telling pentru media și publicul larg. O naraţiune angelică ce nu rezistă unui examen aprofundat: legăturile care există între reţeaua sa mondială de fundaţii și complexul militaro-industrial american sau reţelele neo-conservatoare beliciste sunt în fapt foarte reale. Fără aceste legături, nu putem înţelege implicarea și acel laissez-faire de care dispune Open Society pe diferitele teatre de operaţiuni din lumea întreagă. Soft power-ul Open Society poate fi considerat o urmare a imperialismului anglo-american prin alte mijloace decât cele ale hard power. Legături pe care le rezuma jurnalistul Neil Clark într-un articol din 2003, în momentul în care George Soros se implica zgomotos în campaniile de opinie anti George Bush Jr.:

Aruncați o privire la membrii din consiliul de administrație al ONG-urilor pe care le organizează şi finanțează. La Human Rights Watch, spre exemplu, Morton Abramowitz, secretar de stat adjunct pentru informații şi cercetare între 1985 şi 1989, iar acum membru al Council on Foreign Relation; ex-ambasadorul Warren Zimmerman, a cărui trecere prin Iugoslavia coincide cu explozia acestei țări (el a fost cel din urmă ambasador american în Iugoslavia); şi Paul Goble, director de comunicare la Radio Free Europe/Radio Liberty, creat de CIA (finanțat de asemenea de Soros). International Crisis Group al lui Soros se laudă cu personalități indepedente precum foştii consilieri pentru securitate națională Zbigniew Brzezinski şi Richard Allen, precum şi generalul Wesley Clark, fost comandant aliat suprem al NATO pentru Europa. Vicepreşedintele grupului este fostul deputat Stephen Solarz, descris ca principal tactician legislativ al lobby-ului israelian la Capitoliu, şi unul din semnatarii, alături de Richard Perle şi Paul Wolfowitz, al unei scrisori notorii către preşedintele Clinton în 1998 care făcea apel la o “strategia politică şi militară globală pentru a-l răsturna pe Saddam şi regimul acestuia”. Aruncați de asemenea o privire la partenerii comerciali ai lui Soros. La Carlyle Group, în care a investit mai mult de 100 milioane de dolari, îi vedem pe fostul secretar de stat James Baker şi pe fostul secretar la Apărare Frank Carlucci, George Bush, Sr. şi, până acum ceva timp, pe apropiații lui Osama bin Laden. Carlyle, unul din cele mai mari fonduri de capital-investment din lume, obține cea mai mare parte din bani din munca de antreprenor în materie de apărare.

Iar Neil Clark precizează: ”Soros nu este în mod obligatoriu, aşa cum au sugerat unii, un agent al CIA direct remunerat. Dar între- prinderile şi ONG-urile sale sunt în strânsă legătură cu expansionismul american, ceea ce nu poate fi pus sub semnul întrebării de nicio analiză serioasă.

Nu doar personalul, dar și agenda însăși a intervenţiilor umanitare ale Open Society corespund extinderii intereselor americane în lume din anii 70: în Africa, în Orientul Apropiat sau în Europa de Est, OSF este prezentă regulat în amonte sau în aval de intervenţionismul american înarmat. În maniera unui Zbigniew Brzezinski sau Kissinger, George Soros este în fapt favorabil unei vasalizări și a unei disoluţii progresive a suveranităţii statelor într-un sistem de guvernanţă mondială inclusivă, imperialismul direct părând prea vizibil și chiar riscant pe termen mediu:

Strategia lui Soros pentru a extinde Pax Americana diferă de modelul lui Bush, mai ales în subtilitatea sa. Dar este la fel de ambițioasă şi la fel de mortală. Liberalii de stânga, admirând spri- jinul său pentru unele din chestiunile lor preferate precum dreptu- rile homosexualilor şi legalizarea drogurilor uşoare, îl lasă să o ducă la bun sfârşit.”

Astfel, după ce l-a salvat pe George Bush de la faliment în anii 90, George Soros va investi 15 milioane de dolari în campania electo- rală din 2004, pentru a împiedica să fie reales. George Soros se va opune neo-conservatorilor și clanului Bush, mai cu seamă în ce privește această chestiune tactică, în momentul celui de-al doilea război american împotriva Irakului, în 2003:

Atunci de ce este atât de pornit contra lui Bush? Răspunsul este simplu. Soros nu este supărat pe obiectivele lui Bush – exinderea Pax Americana şi crearea unei lumi sigure pentru capitaliştii mondiali ca şi el –, ci pe modul grosolan al dreptei lui Bush. Făcând ambițiile americane atât de clare, banda lui Bush a comis păcatul cardinal de a-i divulga jocul. Ani de zile, Soros şi ONG-urile sale au îndeplinit munca de extindere a lumii libere cu atâta abilitate, încât aproape nimeni nu o remarcase. Acum, un red neck texan şi o bandă de neo-conservatori prea zeloşi au făcut să explodeze acest plan. Ca om cultivat şi educat (licențiat în filosofie la London School of Economics, cu diplome onorifice de la Oxford, Yale, Bolognia şi Budapesta), Soros ştie prea bine că imperiile pier atunci când îşi depăşesc limita şi provoacă formarea de contra-alianțe. El înțelege că abordarea lui Clinton axată pe multilateralism (apoi cea a lui Obama -NA) este singura care permite imperiului să dureze. Politicile lui Bush au dus la o Europă divizată, la un NATO în cădere, la geneza unei noi alianțe franco-germano-ruse şi la primii paşi importanți către unitatea arabă de la Nasser încoace (Autorul a scris aceste rânduri în 2003 – NA). Soros cunoaşte o cale mult mai bună: dotat cu câteva miliarde de dolari, cu o mână de ONG-uri şi cu o încuviințare din ochi de la statul american, este perfect posibil pentru el să răstoarne guverne străine care nu sunt potrivite pentru afaceri, să pună mâna pe atuurile unei țări şi chiar să i se mulțumească apoi pentru bunăvoință. Soros a făcut deja asta.”

Vedem deci că imperialismul contemporan are două strategii principale: calea dură, care trece prin dominaţie și supu- nere militară și armată directă (Shock and Awe, Desert Storm, etc.) și calea blândă care folosește umanitarul și soft power. Cale care se prezintă în mod publicitar ca fiind exact opusă imperia- lismului războinic și pretinde chiar să panseze rănile celor flă- mânzi și suferinzi de peste tot din lume, animată de zelul mi- sionar insaţiabil al societăţii deschise și al drepturilor omului pentru toţi. Globalismul se poate folosi în mod alternativ de o cale sau de cealaltă pentru a ajunge la același scop: dominaţia planetară asupra tuturor naţiunilor și popoarelor, acapararea re- surselor strategice peste tot în lume pe spinarea populaţiilor ci- vile. Hegemonul imperial contemporan poate astfel să facă apel la un ansamblu de tehnologii politice foarte elaborate în afara unui pur hard power militar; dar între acestea, puţine se compară în anvergura mijloacelor și câmpului de acţiune cu Open Society a lui George Soros. Specificul Open Society Foundations fiind cel de a opera asupra unor tematici sociale, societale sau metapolitice pe toate continentele. O unealtă cu atât mai efici- entă, cu cât el se prezintă ca independent în raport cu statul sau cu instituţiile internaţionale. Mai mult, în timp ce cea mai mare parte din ONG-uri își concentrează acţiunea și mijloacele pe o temă precisă, Open Society poate, în ce o privește, cu idealul său de societate deschisă, să cuprindă orice câmp posibil al acţiunilor guvernamentale. Așa cum o arată prezentare oficială a OSF:

Fundațiile Open Society susțin în cele patru colțuri ale lumii per- soane şi organizații care luptă pentru promovarea libertății de expresie, a unor guverne transparente care dau socoteală, a unor societăți mai juste şi mai egalitare. Asta se traduce adeseori printr-o atenție deosebită față de cei care suferă din cauza discriminărilor pentru simplul fapt de a fi ei înşişi, aşa ca romii din Europa sau alții forțați să trăiască la marginea societății.

Ar fi cu totul dificil de a găsi ceva mai globalist decât Open Society ca reţea de organizaţii non-guvernamentale, în măsura în care influenţa sa se afirme ca fiind una cu adevărat planetară. Văzând sumele investite din momentul creării sale, putem considera că Open Society Foundations este unul din instrumentele cele mai puternice din lume în materie de influenţă și de ingerinţă:

În ziua de azi, fundațiile Open Society numără douăzeci şi trei de fundații naționale şi regionale, fiecare dintre ele fiind dotată cu propriul consiliu consultativ. Membrii acestor consilii suprervizează activitățile şi decid cu privire la priorități în termeni de finanțare pentru a răspunde cât mai bine nevoilor locale. Prima fundație a fost creată în Ungaria în 1984; cea mai recentă a fost deschisă în Myanmar în 2016.

Migraţie, depenalizare a drogurilor, noi norme societale (teoria de gen, propaganda LGBT), destabilizări de regimuri politice, libertatea presei, ecologie: activitatea OSF atinge toate subiectele de societate sensibile pe mai toate continentele. George Soros, care poartă în el încă din adolescenţă visul prometean de a influenţa cursul istoriei, are în OSF unealta ideală pentru a exercita o influenţă de anvergură asupra unei părţi considerabile a omenirii. Zelul său misionar și hibrisul său planetar se coordonează astfel perfect cu interesele atlantiste peste tot în lume. Ideal pacifist integral al societăţii ce avansează în mod concertat cu imperialismul armat contemporan.

(va urma)