Vaccinarea ar trebui să producă o revenire la normal, dar statele democrate și birocrații se asigură că asta nu se va întâmpla

14:01, 15 martie 2021 | Externe, Social | 121 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Știrile de săptămâna trecută, despre aprobarea unui al treilea vaccin COVID-19, ar trebui să semnaleze o întoarcere la normalitate. Dar, datorită rateurilor statelor democrate, ale birocraților și îndrumărilor oferite recent de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, care oferă celor vaccinați „libertate limitată“ – adică limitându-le libertatea – există puține motive de bucurie, analizează TheFederalist. 

La sfârșitul lunii februarie, Administrația pentru Alimente și Medicamente a autorizat noul vaccin cu doză unică de la Johnson & Johnson, ceea ce înseamnă că în curând vor fi disponibile zeci de milioane de doze pentru populație. Lăsând deocamdată la o parte faptul că acest nou vaccin este pentru mulți americani problematic din punct de vedere moral, deoarece a fost dezvoltat folosind celule de linie fetală de la copii avortați, el s-a dovedit a fi foarte eficient împotriva COVID-19.

Oamenii de știință ai FDA au declarat că vaccinul are 66% eficiență în prevenirea cazurilor moderate până la severe de boală și 85% eficacitate în prevenirea celor mai grave cazuri, iar aceste rate includ noile variante ale virusului, spre deosebire de studiile clinice Pfizer și Moderna. De asemenea, spre deosebire de celelalte două vaccinuri, acesta necesită doar o singură doză în loc de două.

Pentru toți cei care nu sunt deranjați de modul în care a fost dezvoltat vaccinul, aceasta ar trebui să fie o veste incredibilă. Faptul că cei dragi ai tăi care sunt vulnerabili și, poate chiar și tu, ajung mai rapid la vaccin ar trebui să fie un progres îmbucurător. După un an de lockdowns, dificultăți economice, sănătate mintală în declin, acces limitat la educație, relații deteriorate și închinare reprimată, mulți americani sunt mai mult decât pregătiți să revină la normal.

Entuziasmul legat de această nouă soluție depinde totuși de încrederea americanilor în vaccin. Și încrederea în vaccin este posibilă numai atunci când americanii sunt convinși de competența și intenția guvernului lor de a avansa pe măsură ce procentul populației vaccinate crește – ceea ce înseamnă că aceste știri pot cauza doar o anumită măsură de entuziasm.

Statele democrate au rămas în urmă

Luați în considerare mai întâi lipsa de competență demonstrată a guvernului privind campania de vaccinare, în special în statele albastre, cum ar fi California.

Deși mass-media l-a criticat pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, pentru că nu a respectat prevederile federale și a acordat prioritate vaccinării vârstnicilor vulnerabili din statului său, salvând fără îndoială multe vieți, statele democrate au avut parte de propriile lor dezastre.

Guvernatorul Statului New York, Andrew Cuomo, același bărbat a cărui politică privind căminele de bătrâni a dus la moartea a aproape 10.000 de rezidenți, a instituit reguli confuze și condiții de eligibilitate care au făcut ca doze prețioase de vaccin să fie aruncate, distruse pe fondul eșecului. Sub Cuomo, care este acum implicat în două scandaluri separate, prizonierilor li s-a permis să fie vaccinați înaintea populației vulnerabile.

Dintre primele patru state cu cel mai mare succes la începutul campaniei de administrare a vaccinului, trei erau roșii: Dakota de Nord, Virginia de Vest și Dakota de Sud. În prezent, mandatul de utilizare a măștii în Dakota de Nord a expirat și Virginia de Vest și-a anulat limitele de capacitate pentru restaurante și alte afaceri. Aceste tipuri de acțiuni inspiră încredere într-un vaccin și îi apropie pe americani de normalitate – dar sunt puține și se limitează mai ales la statele roșii.

Între timp, eșecurile Guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, privind vaccinarea, care reflectă situația din New York, au pus gaz pe focul demersurilor de demitere al adversarilor săi. Țineți cont că, în timp ce aproape 13% din populația Virginiei de Vest a primit ambele doze de vaccin, doar 8,5% dintre californieni au fost la fel de norocoși.

Sunt liderii dispuși să progreseze?

Dar chiar dacă fiecare stat al Uniunii ar putea crește eficiența distribuției pentru a semăna mai mult cu Virginia de Vest sau Dakota, va schimba asta ceva? Deși state precum Texas și Mississippi au decis să își redeschidă afacerile și să nu mai impună purtarea măștilor, majoritatea statelor nu și-au arătat nici măcar acel grad de angajament însprelibertate.

Ei spun că vaccinul Johnson & Johnson are 66% eficiență? Ei bine, asta nu este 100%, vor spune regii COVID când decid că așa ceva le servește interesele. Am mai trecut prin asta înainte. Aceiași oameni care au spus că ar trebui să purtați două măști, pentru că două sunt mai eficiente decât una singură, nu vor fi mulțumiți atunci când faceți un vaccin cu o eficiență de doar 66%. Deci, la aniversarea de un an a celor „15 zile pentru a încetini răspândirea“, faceți-vă vaccinul, dar, totodată, vă rugăm să păstrați distanța de 2 metri și să vă asigurați că masca stă strâns în jurul nasului și bărbiei.

Îndrumările mult așteptate ale CDC pentru persoanele vaccinate indică la fel. Conform lor, persoanele vaccinate ar trebui să poarte în continuare măști și să păstreze distanța socială în public și să facă același lucru atunci când sunt cu persoane cu risc sau cu persoane nevaccinate din mai multe familii. Instrucțiunile menționează, de asemenea, că persoanele vaccinate ar trebui să evite întrunirile nedefinite de nivel mediu și mare și să țină cont de sfaturile pentru călătorie ale CDC și ale departamentului de sănătate – adică chiar și după ce sunteți vaccinat, nu călătoriți dacă puteți evita acest lucru.

Și nu doar CDC spune asta. Parlamentarii și birocrații trimit de luni de zile mesajul că un vaccin nu face practic nimic pentru a ne ajuta să obținem orice aparență de normalitate. Așa cum actualul vicepreședinte, Kamala Harris, a transformat vaccinul într-un fotbal politic înainte de a câștiga alegerile, oportunismul continuă.

Chiar și după ce numărul cazurilor COVID-19 a scăzut și cel al vaccinărilor a început să crească, așa-numitul expert în boli infecțioase, Anthony Fauci, a spus că „este posibil“ să purtăm în continuare măști în 2022. La fel, Secretarul de Presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat reporterilor luna trecută „Chiar și după ce vă vaccinați, distanțarea socială, purtarea măștilor va fi esențială.“

Nici președintele Statelor Unite nu insuflă mai multă încredere. Discutând despre când ar putea reveni America la normal, Biden a spus: „Speranța mea este că până anul viitor, pe vremea asta“, dar că „mai avem multe de făcut“. În ciuda faptului că sunteți complet vaccinat, comandantul suprem vorbește mai departe de utilizarea a două măști, ceea ce CDC a început să recomande pe măsură ce numărul cazurilor a continuat să scadă.

Această mentalitate de oameni îngroziți nu va propulsa niciodată America spre ceva asemănător cu normalitatea. A respinge această îngrijorare face însă ca statele albastre și organele de control albastre să-și piardă mințile, declarând că oricine dă la o parte frica și ortodoxia birocratică este ucigaș și egoist.

Uitați-vă la ce s-a întâmplat atunci când guvernatorul din Texas, Greg Abbott, a anunțat că anulează mandatul de folosire a măștii și deschide statul „100%“, iar Mississippi a urmat exemplul. Acțiunile lui Abbott au fost considerate „criminale“, „absolut nesăbuite“ și „o condamnare rasistă la moarte“.

Clasa noastră conducătoare nu are nicio dorință de a relua viața normală. Deciziile noastre personale sunt acum hotărâte permanent pentru noi, în conformitate cu temerile și dorințele celor mai lipsiți de risc dintre noi, uneori pentru nimic altceva decât obținere de capital politic.

Dacă vaccinul este eficient și ar trebui să-l facem cu toții, așa cum insistă liderii noștri politici, nu există niciun motiv să nu revenim la normalitate, pe măsură ce numărul vaccinărilor crește și cel al cazurilor de boală scade. Clasa conducătoare poate continua să pretindă, așa cum a făcut-o timp de un an, că nu există costuri asociate cu distanțarea socială, lockdowns și utilizarea continuă a măștii, dar asta nu face ca aceste costuri să dispară.

Atâta timp cât liderii noștri o dau mai departe în bară cu administrarea vaccinului sau subminează cu totul eficacitatea lui, nu avem niciun motiv să credem că țara noastră va începe să se ridice. Nu cazurile COVID îi țin pe americani într-o stare perpetuă de incertitudine; acestea scad. Statele democrate și birocrații sunt cei care o fac.

Sursa: https://tribuna.us