Scurtul drum de la umbreluță la botniță

14:32, 8 iunie 2021 | Opinii, Social | 579 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Luna iunie este o lună în care ar trebui să ne bucurăm de vară șamd, ar trebui să fie o lună pe care să o petrecem în afara casei. Dacă vom avea de gând să ieșim în oraș, ar trebui să fim cu băgare de seamă unde ne ducem copiii, căci este luna în care homosexualii de tot soiul, perverșii de diferite denominațiuni ca și persoanele ce cred că sexul le este incert sărbătoresc – mai precis exhibă pe străzi – anormalitatea. Lipsa măsurii, a decenței, este regula. Am trăit toate astea acum mulți ani, lucram în Montreal în acea vreme. Ceea ce începe cu umbreluțe colorate în culorile curcubeului – căci așa înțelege primăria micului orășel românesc de provincie în care trăiesc acum să promoveze homosexualitatea – ajunge la imaginile grotești pe care le putem cu toții observa în orașele occidentale. Este doar o chestiune de timp. Dacă aș avea măcar umbra unei iluzii că vom putea rezista valului de mizerie venit din vest, acest text ar încerca să ofere soluții, să coalizeze etc., din păcate nu cred că ne vom putea împotrivi decât ieșind cu copiii pe munte, în speranța că pădurarii nu poartă eșarfe-curcubeu în luna iunie.

Iar dacă nu vrem să mergem în pădure sau să ieșim pe stradă, atunci ar trebui să medităm – conservatori și liberali clasici deopotrivă – cum de-am ajuns aici. Cum de-am ajuns să gândim că lupta este deja pierdută, când a început de fapt această luptă? Oare nu este vina noastră? Nu am fost cumva implicați încă dinainte de a înțelege ce ni se întâmplă? Nu cumva unele dintre credințele noastre – la care ținem și credem că ne definesc – ne-au făcut să ajungem în această fundătură?

Căci lumea în care trăim, lumea occidentală, este într-o fundătură, o percepem astfel, indiferent dacă suntem conservatori sau liberali clasici. Liberalii clasici, dar și conservatorii, ajung în mod diferit la aceeași concluzie.

Conservatorii ne reamintesc tuturor că virtuțile cardinale sunt prudența, tăria, cumpătarea și justiția, ne reamintesc că trebuie să fim prudenți și cumpătați atunci când facem schimbări, că acestea trebuie să fie lente, moderate, graduale, pentru a ne lăsa răgaz să observăm consecințele schimbărilor operate, că singură logica lipsită de virtute nu poate fi un motor al schimbării, că ar fi bine să fim suficient de tari și de cumpătați pentru a ne stăpâni pasiunile etc. Știm că stăm de vorbă cu un conservator atunci când, deși acesta concede asupra evidenței că 2+2=4, nu se grăbește, totuși, să schimbe întreaga societate pentru a pune de acord tradiția cu rațiunea, ci își va lua răgazul să se uite în jur să observe realitatea mirifică a lumii, așa după cum a lăsat-o Dumnezeu, fiind sceptic față de noua înțelepciune. Va încerca să limiteze influența acesteia la periferia lumii sale, lăsând-o înăuntrul ei pe măsură ce constată că rațiunea nu distruge mai mult decât repară, că nu strică mai mult decât construiește. Un conservator este un om câteodată enervant de cumpătat și de prudent, din păcate pentru noi, cei ce nu-l înțelegem, acesta tinde să aibă adesea dreptate, și asta pentru că rațiunea este failibilă. Căci, într-o lume conservatoare n-ar fi fost posibil ca, în decursul unei singure generații, Mohamed să devină cel mai folosit nume al copiilor nou-născuți în Marea Britanie, n-ar fi fost posibil ca anomaliile și viciile sexuale imposibil de menționat doar acum câțiva ani într-o conversație politicoasă să fie promovate încă din grădiniță sau școală copiilor noștri.

Pe de altă parte, liberalii clasici sunt mult mai încrezători în rațiune decât conservatorii, însă libertatea și nu rațiunea este valoarea supremă a oricărui liberal. Da, încă dinainte de Houellebecq, am înțeles că corpusculii Krause tind să devină mai puțin sensibili pe măsură ce înaintăm în vârstă și că acesta este un bun motiv pentru care plăcerea poate fi maximizată prin trăirea acesteia la vârste fragede, că aceasta nu trebuie amânată, că plăcerea este mai intensă la începutul vieții și aproape imposibil de obținut către finalul acesteia. Dar nici plăcerea, ci libertatea este valoarea noastră supremă și, tocmai de asta – chiar dacă adesea nu avem rigoarea morală a conservatorilor – , hedonismul nu ne va putea împinge în spirala traiului pe datorie, în speranța găsirii cât mai timpurii a plăcerii. Căci suntem raționali și știm că atunci când trăim pe datorie ne pierdem libertatea, putem ușor demonstra asta folosind instrumentele rațiunii, atât de dragi nouă. Pe de altă parte, știm că cunoașterea nu poate fi cuprinsă într-un volum, în două volume, nici chiar într-o mie sau într-un milion de volume, von Hayek ne învață că știința, cunoașterea de orice fel, este descentralizată, nu întotdeauna formalizată pentru a putea fi cuprinsă într-o carte sau în oricât de multe cărți. Iar dacă conservatorii privesc rațiunea cu circumspecție, temându-se ca aceasta să nu le distrugă lumea ce le este atât de dragă, noi, liberalii clasici, suntem atenți să nu ne distrugem libertatea, știind că limitele rațiunii sunt date de percepția noastră, inerent incompletă asupra realității. Tot von Hayek ne amintește sensul libertății, scriind că un om ce are doar o cărare pentru a urca în vârful unui munte este cât se poate de liber, chiar dacă îi este greu și chiar dacă nu există decât o singură cărare către vârful muntelui. Tocmai pentru că iubim libertatea, nu înseamnă că avem libertatea de a schimba realitatea după cum ne place într-un moment sau în altul al vieții, căci nu căutăm escapisme postmoderne, suntem pe deplin oameni și vrem să fim cu adevărat liberi. Da, îi privim cu superioritate pe conservatori cu Sodoma și cu Gomora lor cu tot, căci noi am învățat economie, știm că Sodoma este un mit, că cei dinaintea noastră au încercat să ne avertizeze în felul lor naiv și neștiințific asupra consecințelor hedonismului, înțelegem că Sodoma și Gomora sunt metafore. Înțelegem prea bine că, atunci când hedonismul este valoare supremă, nu există nici un fel de motivație pentru a economisi, că în astfel de condiții traiul pe datorie este o alegere rațională pe termen scurt, căci pe termen lung suntem cu toții morți. Îl înțelegem pe Keynes, putea spune asta pentru că nu a avut copii, pentru că era homosexual, de ce i-ar fi păsat de viitor atunci când a prescris pornirea tiparniței de bani? Sunt alegeri perfect raționale pe termen scurt, dezastruoase pe termen lung. Suntem liberali pentru că am întors pe toate fețele povestea lui Robinson Crusoe, știm că o condiție minimală a libertății și a prosperității este economisirea și, tocmai de aceea, deplorăm homosexualitatea, o respingem din motive materialiste, din motive economice, anume din cauza faptului că ne împinge spre optimizări pe termen scurt și spre dezastru pe termen lung. Da, poate că ne lipsește fibra morală a conservatorilor, dar, pe de altă parte, avem o busolă economică implacabilă chiar și atunci când conservatorii s-au pierdut în vreun labirint ridicol și neproductiv în care s-au lăsat împinși de virtuoși și cinstiți ce sunt. Nu prea obișnuim să facem judecăți morale, poate tocmai de aceea îi privim cu egală suspiciune pe domnii Iohannis, Arafat, Cîțu, Macron, Löfven sau pe dr. Merkel, după cum nu ne așteptăm la nimic bun citind Keynes, tocmai pentru că tuturor celor de mai sus le lipsește orice interes legitim de lungă durată. Putem avea rețineri sau entuziasme estetice sau intelectuale față de personaje precum Allan Bloom, dar independent de entuziasmul de orice natură, vom avea mereu grijă să temperăm evaluarea unor astfel de personaje de conștiința faptului că un om precum Keynes a avut o contribuție majoră la distrugerea lumii noastre.

Traiul de pe azi pe mâine, traiul pe datorie, traiul de dragul traiului, lipsit de virtute, lipsit de entelehie, a devenit posibil grație lui Keynes, este posibil mulțumită sistemelor de socializare a riscului, precum sistemul obligatoriu și universal de pensii, la a căror adoptare și răspândire conservatori precum von Bismarck au avut o contribuție majoră. Suntem în secolul XXI, trebuie să începem să privim tiparnița de bani sau sistemul de asigurări de pensii ca fiind cauzele pentru care activități și preocupări marginale acum un secol au ajuns să distrugă civilizația occidentală. Căci atât tiparnița de bani, cât și sistemele obligatorii de asigurări administrate de stat, sunt mecanisme de transfer al bogăției ce nu funcționează niciodată în favoare omului simplu, a omului muncitor și prudent. Tiparnița de bani, sistemele obligatorii de asigurări, sunt toate scheme de spoliere a avuției concepute în vederea îmbogățirii fără muncă, cei mai modești dintre profitori fiind cei care-și exhibă perversiunea în centrul orașelor occidentale în timpul lunii iunie, cei mai eficienți și mai lipsiți de modestie dintre beneficiari fiind membrii elitelor financiare, directorii monopolurilor cvasiprivate cu voie de la guvern etc. Am depășit romantismul păgubos de secol XIX, suntem în secolul XXI, atât liberalii, cât mai ales prietenii lor conservatori, ar trebui să privească lucid, rece și fără emoție cauzele decăderii noastre.

Sursa: https://www.activenews.ro