SCRISOAREA DESCHISĂ explozivă duhovnicește a “FRĂȚIEI RUGULUI APRINS”

09:21, 4 septembrie 2021 | Religie, Social | 694 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Scrisoare deschisă a „Frăţiei Rugului Aprins” (clerici ortodocși din America de Nord)

”The Burning Bush Brotherhood” – 2 august 2021

Traducere de la Orthodox Reflections

CĂTRE IERARHII NOŞTRI IUBIŢI, FRAŢII COLITURGHISITORI ŞI TURMA CREDINCIOASĂ

Salutări în numele Domnului nostru Iisus Hristos!

Scriem această scrisoare cu mâhnire și durere în suflet, de multă vreme ducând o povară în tăcere. Astăzi scriem cu îndrăzneală, o îndrăzneală care nu se regăsește în noi înșine, ci în dorința de a rămâne statornici Sfintelor Tradiţii ale iubitei noastre credinţe ortodoxe – adevăratul medicament al lumii. Scriem ca o frăție a clerului din America care nu este legată prin jurisdicție sau dioceză. Focurile actualelor încercări ne-au adus laolaltă, frăția noastră fiind formată prin lacrimi și rugăciune.

Ȋn ultimul an și jumătate am simţit perturbarea Bisericii la mai multe niveluri, dar am găsit frați preoți cu gânduri similare cu ale noastre, a căror bucurie vie, suferință tăcută și rezistență asemănătoare mărturisitorilor ne-au ținut aprinsă scânteia râvnei.

Din păcate, datorită naturii mărturiei noastre, nu ne putem dezvălui identitatea în mod public, dar considerăm că vocea noastră este vocea necesară care plânge în pustie din dragoste și durere pentru Biserică. Ne păstrăm anonimatul nu din lașitate, ci pentru că am tăcut deja de multe luni și ne îngrijorăm pentru ceea ce s-ar putea întâmpla cu credincioșii noștri dacă vom fi identificați. Ȋntr-adevăr, ne aflăm într-o situaţie lamentabilă!

Cu toate acestea, strigătele de suferinţă ale credinșiosilor ne-au inspirat să vorbim într-un duh de pocăință și vindecare. Ne vom adresa mirenilor pe care i-am neglijat, îi vom îndemna pe frații noștri preoți să se trezească și îi vom îndemna pe părinții și ierarhii noștri iubiți la o ferventă mărturisire apostolică.

+

În primul rând, către credincioși. Ultimul an a dezvăluit mult din inimile noastre. Ar fi mai ușor să dăm vina pe circumstanţe exterioare sau pe alte persoane: societatea în ansamblu, autorităţile guvernamentale sau bisericești. Cu toate acestea, recunoaștem că, mai presus de orice, păcatul începe în inimile noastre. Mai presus de orice, suntem personal responsabili pentru neajunsurile și minusurile pe care Domnul le-a descoperit. El este Cel care a îngăduit multele necazuri și ispite din anul trecut, din cauza păcatelor noastre. Aceste încercări sunt pentru pedepsirea și vindecarea noastră; sunt pentru întoarcerea inimii noastre din nou la Domnul nostru Iisus Hristos. Noi credem așa cum mărturisesc Sfinţii: „Pentru păcatele tale, Domnul a îngăduit acest necaz să vină peste tine, pentru că tu ai uitat de Dumnezeu” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

În calitate de cler, ne asumăm responsabilitatea pentru numeroasele obstacole puse în fața turmei lui Hristos, în special în anul turbulent 2020. Recunoaștem că în multe privințe, noi, clerul, am acționat din slăbiciune și frică nelegiuită. Cu umilinţă cerem iertare. Știm că acțiunile clerului au făcut ca profeţii cumplite să se adeverească.

„Va veni o vreme când nu vom mai găsi nici măcar o firimitură de anafură și ne vom întreba: Cum pot să găsesc un pic de anafură? Obișnuiam să o am în fiecare zi. O luam și o mâncam din mână. Unde ești mica mea bucată de anafură, ca să mă pot împărtăși cu tine? Va veni vremea când nu vom avea nici anafură, nici apă sfințită.[1]

Iertaţi-ne pentru că nu am făcut un apel clar la pocăință.

Iertaţi-ne pentru închiderea bisericilor într-un timp de profundă nevoie spirituală.

Iertaţi-ne pentru limitarea accesului la slujbe și restricționarea prezenței.

Iertaţi-ne că am îndepărtat poporul lui Dumnezeu de Biserică și de Sfintele Taine într-o perioadă de profundă nevoie, efectiv „nepermițând celor care vor să intre să intre.”

Iertați-ne că de teama răspândirii bolii, am permis modificarea modului de a dărui Sfânta Împărtășanie prin utilizarea mai multor linguriţe și prin ștergerea linguriţei de împărtășanie cu un dezinfectant.

Iertaţi-ne pentru că am refuzat spovedania faţă către faţă într-o perioadă de mare criză.

Iertaţi-ne pentru că am interzis cinstirea corectă a icoanelor întocmită de Sfinții Părinți ai Sinodului 7 Ecumenic, cinstire pentru care strămoșii și mamele noastre și-au vărsat sângele.

Iertaţi-ne că am făcut din măștile de față o cerință pentru intrarea în Biserica Sfântă a Domnului nostru.

Iertaţi-ne pentru că am așezat narațiuni seculare deasupra învățăturilor Sfintei credințe ortodoxe.

Iertaţi-ne, căci ar fi trebuit să fi făcut mai multe slujbe.

Ar fi trebuit să ne fi asumat public pocăința, rugăciunea și postul.

Ar fi trebuit să fi avut procesiuni cu icoane sfinte și rugăciuni fierbinți.

Ar fi trebuit să fi slujit slujba binecuvântării apei sfințite și stropirea poporului lui Dumnezeu cu aceasta.

Ar fi trebuit să fi făcut Sfântul Maslu, pentru vindecarea sufletului și a trupului.

Ar fi trebuit să fi chemat, atât prin cuvânt, cât și prin faptă, poporul lui Dumnezeu la nădejde, încredere și credință în Dumnezeu mai presus de orice.

Ar fi trebuit să fi arătat curaj și credință fermă în lucrurile sfinte ale credinței.

Iertaţi-ne pentru că nu am reușit să umblăm pe calea Sfinților noștri Părinți. Iertaţi-ne că am estompat frumuseţea dumnezeiască a Sfintei Liturghii cu cerneala întunecată a justificărilor și raționamentului trupesc.

Iertaţi-ne că v-am neglijat copiii și i-am dat peste cap, cerându-le să-L experieze pe Dumnezeu printr-un ecran și forțându-i să-și ascundă fețele angelice în spatele unor măști iconoclaste. Nu am ținut seama de cuvintele Mântuitorului nostru, Care vă cheamă copiii la El și am permis ca piatra de moară a directivelor să ne tragă în adâncurile întunecate ale unei conștiințe împovărate.

Vă cerem iertare, căutând duhul dătător de viață al pocăinţei.

Declarăm cu tărie că nu vă vom mai abandona niciodată pe dumneavoastră sau pe familiile voastre, indiferent de circumstanțe sau costuri – până la vărsarea sângelui nostru.

+

Ȋn al doilea rând, către fraţii preoţi și diaconi. Trebuie să amintim cuvintele Noului Sfinţit Martir Petru,

„Dar aceasta este durerea noastră: am inventat toate mijloacele greșite prin care credem că suntem mântuiți de această cumplită boală care nu are milă de nimeni. Încercăm să folosim diferite seruri și vaccinuri, iar marea majoritate a oamenilor aproape uită punctul de start – sufletul”.

Am plecat de la exterior și nu de la acest punct de start duhovnicesc. Slăbiciunea și păcatul nostru, manifestate în ultimul an, nu sunt decât simptome ale unei afecțiuni mai profunde, una care depășește covid în gravitate și se pare că a infectat un mare număr de oameni. Am călăuzit creștinii ortodocși să raționeze mai mult după spiritul lumii căzute decât prin Viața și Duhul Sfintei Ortodoxii. Inimile noastre s-au obișnuit treptat cu gândirea lumească, mai degrabă decât cu mintea lui Hristos. Anul trecut nu a fost despre boală, ci a dezvăluit într-o lumină mai clară boala care deja ne afectează. Când, în calitate de preoți, am primit la hirotonire Sfântul Trup al Domnului nostru în mâinile noastre nevrednice, ne-am angajat să-L păstrăm întreg și nevătămat până la ultima noastră suflare, recunoscând răspunderea noastră la a Doua Venire. Cum am alunecat atât de departe încât să ne uităm promisiunea făcută înaintea lui Dumnezeu și să devenim atât de străini de căile Sfinților noștri Părinți care au slujit demn înaintea noastră? Am permis unui ecumenism umanist să înlocuiască Biserica, Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească, aceasta fiind chiar Trupul Dumnezeului-Om. Predominanța plasării credinței noastre între judecăţile oamenilor dezvăluie că am început, cum zice Sfântul Iustin Popovici,

„să înlocuim credința în Dumnezeu-Om cu o credință în om, să înlocuim Evanghelia Dumnezeului-Om cu o evanghelie după om, să înlocuim filosofia Dumnezeului-Om cu o filozofie după om, să înlocuim cultura Dumnezeului-Om cu o cultură după om. Pe scurt, căutăm să înlocuim viața după Dumnezeu-Om cu viața după om.”

În multe locuri am permis ca viața noastră liturgică să înceteze, privând lumea de puterea Sfântă a Liturghiei dumnezeiești care alungă puterea celui rău.

Știi cât de mult ne păzește asta? Un bătrân ne-a spus odată că, atunci când o persoană poartă Evanghelia cu el, aceasta protejează pe toată lumea din cartierele din jur. Imaginați-vă atunci puterea jertfei lui Hristos care se petrece în fiecare zi.[2]

Astăzi clericii sunt uimiți de răul care a escaladat în ultimul an, dar au neglijat să vadă semnificația cosmică pe care o joacă vocația noastră. „Sfânta Liturghie este modul prin care Ȋl cunoaștem pe Dumnezeu și modul prin care Dumnezeu se lasă cunoscut de noi”, spune Sfântul Sofronie. Este cea mai mare misiune a Bisericii, iar noi am pus-o deoparte! În această mare lucrare, lucrarea Domnului Ȋnsuși, același Sfânt spune:

„Simțim prezența Sa dumnezeiască în noi, în afara noastră, în cea mai înaltă măreție a universului, pe chipul omului și în mintea luminoasă. Iar în orele în care Lumina neclintită luminează inimile noastre ne dăm seama că nu vom muri.”

Cu toate acestea, mulți dintre noi am permis ca prezența dumnezeiască a lui Dumnezeu, care este imprimată pe chipurile dragi ale credincioșilor noștri, să fie ascunsă sub o mască și i-am abandonat pentru a fi urmăriți de fălcile lupilor, fără a a-i lăsa să participe la slujbele dumnezeiești. Mai mult, am dezamăgit lumea și am încetat să o sfințim, permițând răului să se demaște și să acționeze mai deschis. O mare parte din acestea s-au făcut sub masca iubirii – dar nu a fost dragoste creștină. A fost o „dragoste” definită de politicieni și de purtătorii de cuvânt care pledează pentru „dreptul” de a ucide copiii nenăscuți, și care bombardează țările noastre ortodoxe de Paști și care nici măcar nu vor ridica un deget pentru cei săraci din propriile orașe. Unii dintre oamenii noștri au murit fără Sfintele Taine, fără credincioși lângă patul lor, fără înmormântare corespunzătoare. Alții s-au ofilit în singurătate, s-au luptat cu gânduri de sinucidere și s-au pierdut în ghearele acestei lumi.

Rugăciunea deschisă și comună cu ereticii și schismaticii, contrar canoanelor, a devenit prea obișnuită. Și acest păcat trist și-a lărgit rana acum pentru a cuprinde rugăciunea cu grupuri necreștine„Ce armonie”, ne întrebăm, „are Hristos cu Belial? Sau ce amestec are un credincios cu un necredincios?[3] Respingerea flagrantă a învățăturii ortodoxe clare despre moralitate este permisă în plină zi, iar cei care susțin credința ortodoxă rămân tăcuţi. Calea largă și ușoară a compromisului este continuu căutată, iar tradițiile vindecătoare ale Sfinților Părinți sunt neglijate.

Pentru aceste lucruri, trebuie să oferim lumii pocăința noastră publică. L-am uitat pe Dumnezeu, încrezându-ne mai mult în puterile acestei lumi. Lumea are acum nevoie de preoți și diaconi care sunt mărturisitori, oameni de rugăciune și care aspiră spre o viață austeră de asceză. Dacă suntem căldicei, nu numai că vom fi scuipați de Domnul nostru, ci și de lume – căci ea cunoaște prea bine duhoarea nenorocită a unui preot compromis.

+

Ȋn ultimul rând, către păstorii noștri iubiţi, episcopii. Adesea, când ne uităm înapoi, de-a lungul istoriei, la rănile profunde trăite de Biserică, vedem ruptura anormală dintre credincioși și păstorii lor ca fiind cauza rănii. Noi, ca frăție a preoților voștri pe care cu drag îi numiți fii, am trăit acum o astfel de ruptură și trăim sentimente de orfani. Cea mai mare suferință pe care a adus-o anul acesta este absența unor păstori apostolici curajoși.

Vocea călăuzirii și ocrotirii voastre părintești a devenit pentru noi vocea unui străin, căci nu am mai auzit glasul alinător al Domnului, al Sfinților Părinți sau despre medicamentele vindecătoare ale Bisericii, ci am auzit glasul lumii, al politicienilor corupţi, al consilierilor medicali care profită acum de o situație gravă. Lupii îmbrăcați în politicieni au cooptat moralitatea creștină; sunt aceiași care le învață pe femei să-și ucidă copiii în pântec și care vorbesc cu emfază despre „dragostea pentru aproapele”, iar ierarhia noastră a repetat papagalicește aceste lucruri cu nerușinareAceastă „dragoste pentru aproapele” a însemnat să nu ne mai îngropăm morții în mod corespunzător și să ne izolăm turmele până la sinucidere. Această „dragoste” a contribuit la creșterea tot mai mare a abuzului în familii și multe altele. Frica și această pseudo „dragoste pentru aproapele” i-au determinat pe episcopii noștri [pe voi!] să ne instruiască să nu permitem poporului să intre în biserică pentru vindecare. Toți cei din această frăție am început să ne dăm seama că vocile voastre deveniseră străine, înfricoșătoare, și nu mai reprezentau vocea Celui căruia ne-am dăruit viața ca să Ȋi slujim – Unicul nostru Păstor.

Vă iubim și tânjim după grija voastră, dar dacă veţi continua să fiţi voci străine, nu putem face altceva decât să luăm în considerare Unicul glas adevărat care ne conduce spre pășunile vieții. Nu vedem această cale ca neascultare, ci ca ascultarea supremă față de Domnul nostru și Mireasa Sa – Sfânta Biserică. Căci, sub masca ascultării, ni s-a spus să urmăm această nouă cale ciudată care este fără precedent în istoria noastră ca popor al lui Dumnezeu. În multe cazuri, am rezistat în tăcere față de această nouă voce străină pe care am auzit-o și am călăuzit credincioșii cât de bine am putut – luptându-ne singuri în tăcere. Cu durere de inimă și cu disperare, i-am văzut pe păstorii noștri dezgoliţi sufletește și îmbătați cu băutura pe care o oferă această lume; ne-am străduit să vă ascundem goliciunea în faţa oilor. Credincioșii vă iubesc — vă mulțumesc în rugăciunile lor pentru că nu i-aţi exclus, nu i-aţi forțat să poarte măști, nu aţi schimbat metoda de împărtășănie etc., când în realitate ne-aţi spus să le impunem aceste idei mortale. Iertaţi-ne, dar a trebuit să găsim Vocea Stăpânului și cu durere, a trebuit să ne împotrivim căii ciudate pe care am observat că o impuneţi, pentru că nu există viață în ea – tot ce am văzut în parohii prin aceste măsuri lumești a fost moarte duhovnicească.

Vă rugăm să vă întoarceți la noi ca păstori iubitori împreună cu Glasul Celui care ne aduce viață. Ne-am simţit orfani, fără îndrumare apostolică, și am suferit despărțirea nefirească dintre tată și fiu. Indiferent dacă ați tăcut sau ați susținut în mod direct deteriorarea parohiilor noastre prin mandate lumești, ne-ați întristat și ați zguduit adâncurile inimilor noastre. Nu putem exprima pe deplin în cuvinte cum ne-a afectat această trădare – aţi văzut lupul și aţi fugit, aţi împrăștiat oile, dar este timp să vă întoarceţi și să aveţi grijă de turmă. Cu mare tristețe, v-am urmărit cum vă băteați pe spate, felicitându-vă și lăudându-vă că acţiunile de anul trecut au fost cinstite și corecte.

Cu toate acestea, când de-a lungul multor luni, credincioșii voștri au fost lipsiți de medicamentele Bisericii, au fost împinși în pragul întunericului, au fost prinși în ghearele iadului și au fost forțați să participe la Liturghie printr-un ecran ca niște copii înfometați care privesc o sărbătoare printr-o fereastră, trebuie să recunoașteți că aceasta nu a fost cu adevărat o victorie.

În calitate de fii ai voștri, trebuie să vă spunem că nu putem să fim ascultători de vocea duhului ucigaș din această epocă, duh pe care l-am văzut ieșind din cancelariile voastre sub formă de mandate, predici, conferințe politice și întâlniri pe zoom. Avem o mare dragoste pentru voi și vă respectăm treapta slujirii, dar, din păcate, nu vă putem urma pe un drum străin, așa că vă rugăm să reveniți la discursul apostolic curajos. Știm că ascultarea este o calitate distinctă atât la Sfinții noștri Părinți, cât și în Scripturile dumnezeiești, pentru că amândouă vorbesc despre păstorii adevărați și falși. Cunoaștem exemplele sfinte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul și ierarhia înșelată care s-a aliniat cu împăratul necuvios. Ne amintim de Sfântul Atanasie și de presbiteriul eretic care i s-a împotrivit. Ne amintim fidelitatea și îndrăzneala Sfântului Marcu din Efes și modul în care ierarhia compromisă a fost rușinată de mireni pe docurile din Constantinopol. Suntem inspirați de îndrăzneala recentă a martirilor ruși care au fost închiși și au suferit sub serghianism și regimul ateist. Calea schismaticilor este plină de dezastre, iar această cale nu o vom lua niciodată, dar discernem în viața acestor Sfinți calea dureroasă a binecuvântatei neascultări.

„Ascultarea îl face pe subordonat una cu cel pe care îl ascultă. Sfânta Scriptură vorbește: „și turmele concepute înaintea toiagelor” (Gen. 30, 39) […]. Se poate spune: credința subordonatului poate înlocui inadecvarea bătrânului. Greșit! Credința în adevăr salvează. Credința în minciuni și în înșelăciunile diabolice dăunează!”[4]

Sfântul Ioan Scărarul scrie:

Mai presus de toate, ar trebui să lăsați credința neatinsă și dogmele evlavioase ca moștenire copiiilor voștri, astfel încât nu numai pe copiii voștri, ci și pe nepoții voștri să reușiți să îi îndrumați către Domnul parcurgând calea Ortodoxiei.”[5]

Aceasta este moștenirea care nu este străină, iar în aceste timpuri este imposibil să ramâi tăcut ca păstor în faţa trădării. Învățați-ne, călăuziţi-ne și lăsați-ne moștenirea Adevărului și Vieții. Sfântul Paisie ne-a avertizat spunând:

Dacă creștinii nu încep să-și mărturisească credința ca să reziste răului, atunci distrugătorii vor deveni și mai insolenţi. Dar creștinii de astăzi nu sunt războinici. Dacă Biserica păstrează tăcerea, pentru a evita conflictul cu guvernul, dacă mitropoliţii tac, dacă călugării țin la pacea lor, atunci cine va vorbi?

Cu adevărat, trebuie să recunoaștem că din cauza tăcerii Bisericii, răul a dominat cu atât mai mult în aceste vremuri.

Vorbiţi, iubiți ierarhi! Vorbiţi împotriva mandatelor care ne-au lipsit de viața spirituală, vorbiţi împotriva agendelor imorale ale mișcării LGBTQ care caută public să vă smulgă copiii, vorbiți împotriva falselor uniri! Daţi-le curaj preoților și nu ne privaţi de păstori de dragul ușurinței, al imunității legale sau din indiferență. Suntem prada acestei epoci actuale, salvaţi-ne! Ne simțim așa cum a scris profetul:

Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că voi face dreptate; pentru că oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor, oile Mele au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci păstorii s-au păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au păscut. De aceea ascultaţi, păstori, cuvântul Domnului. Asa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat.[6]

Ȋntoarceţi-vă ca să ne hrăniţi pe noi, sărmanii preoţi și credincioși.

+

Către toţi, cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, promitem să nu ne mai întoarcem pe calea străină a anului trecut, pe care atât de mulţi au experimentat-o și încă suferă de pe urma ei. Nu vom reveni la practicarea următoarelor lucruri:

  • Nu vom mai priva credincioșii de Tainele dătătoare de viaţă ale Bisericii din teamă.
  • Nu vom schimba metoda Sfintei Ȋmpărtășiri.
  • Nu vom limita prezenţa în Biserica lui Dumnezeu.
  • Nu vom priva credincioșii de venerarea Sfintelor icoane, de moaște și alte lucruri sfinte.
  • Nu vom cere măști iconoclaste pentru credincioși.
  • Nu vom îndemna și nu vom cere oamenilor noștri să se injecteze cu injecții experimentale, în special cu cele fabricate și/sau testate pe linii de celule fetale avortate.

Prin urmare, hotărâm să susținem Sfânta Credință Ortodoxă a Părinților noștri și îi chemăm pe toți ortodocșii credincioși să facă același lucru. În primul rând, aceasta este o chemare la pocăință mai profundă și la determinare duhovnicească. Cu toții avem responsabilitatea de a identifica boala epocii moderne și de a o vindeca, apelând la cel mai dulce nume al Domnului nostru Iisus, spunând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă..”.

Slujitorii voștri,
 FRĂŢIA RUGUL APRINS

31 iulie/18 iulie anul Domnului 2021

[1] Stareţa Makrina Vassopoulou, Cuvintele Inimii, p 504. A spus aceste cuvinte profetice pe data de 19 decembrie 1992.
[2] Stareţa Makrina Vassopoulou, Cuvintele Inimii, p 504. A spus aceste cuvinte profetice pe data de 19 decembrie 1992.
[3] 1 Corinteni 6:15
[4] Sfântul Ignatie Briancianinov, op. cit., tome I, p.141.143.146 ff
[5] Sfântul Ioan Sinaitul, Despre Păstor 97, ediţia Holy Monastery of Paraclete, Horopos Attica, 19946, p.402 (PG 88, 1201A).
[6] Iezechiel 34, 8-10 (KJV)

Click aici pentru o copie PDF în original a acestei scrisori

***

Actualizare 3 august 2021 – Am primit următorul email de la autorii scrisorii:

“Binecuvântarea Domnului!

Vă mulțumim că ați publicat scrisoarea. După luni de rugăciune, noi toţi am decis să rămânem anonimi. Știam deja consecințele și am prezis acest tip de răspuns de la mulți – mai ales de la cei pe care scrisoarea îi va provoca. Susținem că este înțelept să ne ascundem pentru a continua să lucrăm liber. Nu este vorba despre cine suntem, ci despre mesajul și chemarea la pocăință. Chiar dacă ar fi să ne dezvăluim identitățile și parohiile din toată America de Nord, am fi atacați și concediați ad hominem. Vom aborda acest lucru mai mult pe site-ul nostru în zilele următoare. Am hotărât împreună să nu ne implicăm în comentarii care de multe ori au rezultate fără sens. Cititorii dumneavoastră ne pot trimite mesaje private dacă doresc. Puteți distribui această notă a noastră în comentarii dacă doriți. Iertați-ne și Dumnezeu să vă binecuvânteze slujirea, unii părinți sunt cititori fideli.

Frăţia Rugului Aprins

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro