Rusia introduce PAȘAPOARTELE VACCINALE, Gheorghiță ne bagă ADEVERINȚĂ. România pe urmele Rusiei, Ungariei și Chinei la pașapoarte de vaccinare. Cum vor mai lăuda Hotnews, G4 și Ziare.com intențiile filo-rusești ale Regimului Iohannis?

19:56, 30 decembrie 2020 | Actual, Social | 56 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Deși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat în aprilie guvernele împotriva eliberării așa-numitelor pașapoarte de imunitate de la Covid-19 celor ce s-au îmbolnăvit deja, tot mai multe state încep să adopte astfel de documente. Dar tot OMS susținuse că nu sunt necesare măștile pentru persoane neinfectate pentru ca acum să fie obligatorii pentru toată lumea.

Pe măsură ce din joben ies vaccinurile „minune”, se încing dezbaterile și în cazul pașapoartelor Covid pentru cei „imunizați”, existând dezbateri pro și contra dacă acestea trebuie sau nu emise. „Conservatoarele” Rusia și Ungaria au anunțat deja că sunt pe cale să emită pașapoarte de vaccinare. În România, deși autoritățile s-au ferit să rostească cuvântul „pașaport”, a apărut „adeverința în română și engleză” care va certifica faptul că o anumită persoană a fost vaccinată. Anunțul a venit de la medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care a susținut că acesta nu este un pașaport epidemiologic, ci „un document medico-legal” în care se va preciza seria și lotul vaccinului, precum și alte date tehnice. Dar de ce trebuia tradus? Pentru că deja sunt state care condiționează oamenilor accesul la zboruri, restaurante și în alte locuri, de aceste „documente”.

Rusia intenționează să înceapă de luna viitoare emiterea pașapoartelor de vaccinare speciale pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, a anunțat marți ministrul rus al sănătății, Mihail Murașko, potrivit agenției Interfax, citată de DPA. Pravoslavnica Rusie, apărătoarea din gură a ortodoxiei pe plan mondial și chiar universal, cu farul ei strălucitor ca steaua roșie în continuare bine înfiptă în vârful Kremlinului, KGB-istul Vladimir Putin, se numără printre primele state care introduc această măsură anti-umană, în fond, o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. La fel și Ungaria, marea dragoste a „conservatorilor” retarzi din România.

Oare marile trâmbițe anti-rusești din pix, ca Hotnews, G4 și Ziare.com, cum vor mai lăuda acum mărețele planuri ale Regimului Iohannis, care merg pe urmele măsurilor totalitariste ale Regimurilor Putin și Orban? Sau chiar ale mult-hulitei Chine?

„Avem în plan ca în ianuarie să poată fi obținute pașapoartele de vaccinare prin website-ul serviciilor de stat″, a spus ministrul menționat. Aceste documente vor fi utile pentru angajare sau călătorii în străinătate, transmite Agerpres.

Rusia, țară unde peste trei milioane din cei circa 145 de milioane de cetățeni au fost infectați cu noul coronavirus, a început campania de vaccinare și estimează că până la sfârșitul lunii decembrie vor fi deja livrate peste un milion de doze din vaccinul Sputnik V.

Ungaria merge pe Pașaport Covid electronic

Potrivit presei maghiare, așa-numitul pașaport COVID este aproape de a fi finalizat în Ungaria. Oamenii pot dovedi că s-au vaccinat și astfel vor avea acces în locurile aglomerate și la evenimente cu public numeros, transmite TVR.

„Nu va fi posibil să participați la evenimente și să călătoriți cu avionul sau alt transport în Ungaria fără un document de călătorie COVID. Ungaria a dezvoltat deja un sistem de aplicații mobile electronice speciale care va permite cetățenilor să demonstreze că sunt protejați de infecția Covid-19. Toate informațiile cu privire la starea de sănătate a cetățenilor vor fi în baza de date electronică a asistenței medicale (EESZT), potrivit bucpress.eu.

„Considerăm că există o necesitate sporită în lume ca cetățenii să-și poată demonstra protecția împotriva coronavirusului, să poată circula liber și să folosească serviciile într-un mediu în care există mulți oameni și unde există un risc crescut de infecție”, a spus Balint Sabo, director general adjunct al Direcției Generale a Spitalului Național.

În special, vorbim despre așa-numitul pașaport Covid. Fără acesta, va fi aproape imposibil să mergi la teatru, coafor, să participi la orice eveniment sau chiar să urci într-un avion.

După cum a explicat Balint Sabo aplicația mobilă constă din două părți. Una este pașaportul Covid-19 în sine, iar cealaltă este o aplicație de control care confirmă protecția Covid pe baza rezultatelor testelor pentru coronavirus, efectuate în ultimele 14 zile și a vaccinărilor.

Modelul chinezesc

Dezbaterea nu mai e ceva nou în China, care are un sistem de sănătate publică codificat în culori, în peste 200 de orașe, încă din februarie. Acest sistem dictează unde cetățenii săi pot sau nu să meargă. După ce oamenii completează un scurt chestionar despre temperatura corpului și starea de sănătate, aplicația de mesagerie WeChat și platforma de plăți AliPay stabilesc cât de mult pot respectivii să răspândească virusul și apoi le oferă o culoare, care determină unde pot merge. Roșu sau galben înseamnă că au avut contact cu coronavirusul și, prin urmare, nu li se permite să călătorească.

Să amintim că la summitul G20 din noiembrie, președintele chinez Xi Jinping a sugerat lansarea unui astfel de sistem la nivel mondial prin codul QR.

De fapt, în ceea ce privește călătoriile internaționale, se pare că se va întâmpla un fel de sistem de certificare a vaccinului de călătorie internațională. Pe 16 decembrie, Asociația Internațională pentru Transportul Aerian și-a dezvăluit aplicația Travel Pass, care, printr-o declarație promisă, ar „ajuta călătorii să gestioneze cu ușurință și în siguranță călătoriile în conformitate cu orice cerințe guvernamentale”.

Big Tech face pași repezi spre controlul total

Mai multe companii și grupuri de tehnologie au început să dezvolte aplicații sau sisteme pentru smartphone-uri pentru ca persoanele fizice să încarce detalii despre testele și vaccinările Covid-19, creând acreditări digitale care ar putea fi afișate pentru a intra la concerte, pe stadioane, cinematografe, birouri sau chiar în unele țări.

Common Trust Network, o inițiativă a organizației nonprofit din Geneva, The Commons Project și World Economic Forum, a colaborat cu mai multe companii aeriene, printre care Cathay Pacific, JetBlue, Lufthansa, Swiss Airlines, United Airlines și Virgin Atlantic, precum și cu sute de sisteme de sănătate peste Statele Unite și guvernul din Aruba.

Permisul este „conceput pentru a permite organizațiilor să verifice acreditările de sănătate pentru angajați, clienți și vizitatori care intră pe site-ul lor pe baza criteriilor specificate de organizație”, spune site-ului IBM.

Dar astfel de planuri ar putea oferi un fals sentiment de securitate? În Germania, Karl Lauterbach, politician social-democrat și el însuși epidemiolog, s-a opus, de asemenea, împotriva acordării unor drepturi speciale pentru vaccinați, din motive științifice, dar și morale. „Nu se poate exclude faptul că vaccinații ar putea infecta în continuare pe alții”, a declarat pentru site-ul Funke.

Dr. Ana Beduschi, profesor asociat la Universitatea din Exter susține că libertatea de asociere, precum și intimitatea, ar fi periclitate dacă autoritățile ar decide că numai persoanele cu pașapoarte de vaccinare ar putea folosi transportul public sau pot participa la slujbele din biserici, de exemplu. Ea avertizează că pandemia de coronavirus a avut deja un impact disproporționat asupra unor grupuri.

Sursa: https://www.activenews.ro

FLUX DE ȘTIRI
Toate știrile
Parteneri