REVOLUŢIE în Spania! Anarhie pe străzi, după ce a fost trimis la închisoare rapperul Pablo Hasel! (VIDEO)

11:41, 22 februarie 2021 | Actual, Externe, Social | 24 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Pentru a patra noapte consecutiv, protestele faţă de încarcerea rapperului spaniol Pablo Hasel, condamnat la închisoare pentru elogierea violenței şi calomnierea monarhiei care au avut loc în mai multe oraşe s-au soldat cu incidente violente.

Sute de manifestanți s-au adunat din nou, vineri, în centrul Barcelonei. Tineri cu cagule au spart vitrinele magazinelor și au creat baricade din tomberoanele de gunoi. Polițiștii catalani au fost atacați cu sticle, pietre, artificii și vopsea. Și în capitala țării, Madrid, au avut loc ciocniri între protestatarii violenți și oamenii legii.

Protestele au devenit violente

Protestele, care începuseră pașnic marți, au devenit rapid violente. Poliția arestase în jur de 80 de persoane până vineri seară. Peste o sută au fost răniți în timpul demonstrațiilor.

Câteva bănci și magazine din Barcelona au fost, de asemenea, luate cu asalt, iar protestatarii au spart geamurile altor trei bănci din orașul Girona.

Poliția a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de spumă pentru a dispersa mulțimile. Unii manifestanți au dat foc la gunoiul din containere și la motociclete și au jefuit magazinele.

Rapperul, un simbol al libertății de exprimare

Cazul raperului spaniol, în vârstă de 32 de ani, a reaprins în Spania dezbaterea privind dreptul la libera exprimare. Pablo Hasel a fost arestat marţi, după ce se baricadase de 24 de ore în Universitatea din Lleida pentru a evita să execute o pedeapsă cu închisoarea, potrivit dw.com.

Hasel trebuie să stea 9 luni la închisoare pentru că a vorbit în termeni laudativi despre terorism şi a calomniat monarhia şi instituţiile statului în mesaje publicate pe Twitter şi în versurile sale prin care ataca poliţia şi regele.

Premierul Spaniei a promis schimbarea legilor privitoare la libertatea de expresie, dar și că va interveni în forță în caz de violențe. „Democrația protejează libertatea de a demonstra, libertatea de expresie, inclusiv când este vorba de cele mai infame și absurde idei, dar democrația nu protejează niciodată violența.

Violența este opusul democrației, este negarea democrației. Guvernul Spaniei va acționa în interesul democrației, pentru a îmbunătăți protejarea libertății de expresie și va acționa ferm împotriva oricărei forme de violență.”, a declarat Pedro Sanchez.

Sursa: https://www.national.ro