Primul șoc anafilactic înregistrat în SUA, la 10 minute după administrarea vaccinului Pfizer

11:06, 17 decembrie 2020 | Actual, Social | 86 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Un angajat din domeniul sănătății din Alaska a suferit o reacție alergică gravă la doar 10 minute după ce a primit, marți, vaccinul Pfizer anti covid, acesta fiind primul caz de efecte adverse raportate în SUA, informează Politico.

Angajata din domeniul sănătății a avut o reacție anafilactică și a fost dusă la camera de urgență, apoi  transferată la unitatea de terapie intensivă, au declarat oficialii de stat din Alaska.

Pacienta nu avea antecedente de alergii privind medicamentele, au confirmat oficialii. A simțit dificultăți de respirație, ritm cardiac crescut, precum și erupții pe față și corp.

I s-au administrat epinefrină și antihistaminice, dar simptomele au reapărut de mai multe ori, așa că a fost transferată la ATI, unde va rămâne pentru monitorizare.

Cazul din Alaska vine după ce doi angajați din domeniul sănătății din Marea Britanie au suferit reacții alergice severe în urma administrării  vaccinului Pfizer, la începutul acestei luni.

La începutul acestei săptămâni, CDC din SUA a declarat că persoanele cu antecedente de reacții alergice severe, cunoscute sub numele de anafilaxie, la vaccinuri sau medicamente administrate prin injecție intramusculară ar trebui să discute despre riscurile administrării vaccinului Pfizer și să fie monitorizate timp de 30 de minute după ce au primit vaccinul.

De asemenea, US Food & Drug Administration – FDA a aprobat vaccinul Pfizer zilele trecute, dar cu următoarele avertismente legate de efectele secundare (inclusiv foarte severe) – după cum se poate citi aici, și unde cei care au probleme sunt îndemnați să sune la 911.

Același document al FDA arată la pagina 41 că dintre cele 3.410  cazuri totale de COVID-19, bănuite, dar neconfirmate, 1 594 au apărut în grupul vaccinat, față de cele 1816 din grupul placebo. Cazurile suspectate de COVID-19 care au apărut în decurs de 7 zile de la orice vaccinare anti gripală  au fost de 409 în grupul vaccinat,  față de 287 în grupul placebo.
Deci doar  409 oameni din 3.410 au făcut din nou Covid după vaccinare.

Sursa: https://www.activenews.ro

FLUX DE ȘTIRI
Toate știrile
Parteneri