Peste o lună vom marca Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

12:12, 8 aprilie 2016 | Social | 2028 vizualizări | Nu există niciun comentariu

Cu acest prilej a fost difuzat îndemnul secretariatelor Convenţiei BONN privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice şi respectarea Acordului AEWA privind conservarea păsărilor de apă migratoare African-Eurasiatice. Mesjul  poartă încărcătura emotivă privind alăturarea tuturor statelor semnatare la marcarea Zilei Mondiale a păsărilor migratoare, pe data de 10 mai 2016 și are drept scop sensibilizarea publicului larg privind importanța conservării păsărilor migratoare şi creșterea gradului de conștientizare privind protecţia lor.

În acest context și reieşind din considerentele că păsările migratoare reprezintă patrimoniul comun interstatal şi protecţia acestora de asemenea este o sarcină comună, Ministerul Mediului al Republicii Moldova propune modificarea Legii regnului animal nr. 439-XIII din 27 aprilie 1995, care se află la etapa a doua de armonizare cu prevederile Directivei 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice. La prima etapă, Legea regnului animal, a fost armonizată parţial în conformitate cu prevederile Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice nr. 117-XVIII din 23 decembrie 2009 şi cerinţele art. 4 (2) al Directivei 79/409/EC privind conservarea păsărilor sălbatice.

În proiectul legii au fost incluse noi prevederi în unison cu cerințele din articolele 1 – 8 ale Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice, care includ măsuri de protecţie şi conservare a păsărilor migratoare, a zonelor de înmulţire, precum şi a punctelor de popas de-a lungul rutelor lor de migrare.

De asemenea au fost incluse prevederi privind stabilirea şi aprobarea ariilor speciale de protecţie avifaunistică şi a zonelor de protecţie speciale ale acestora, măsuri de prevenire a poluării şi deteriorării habitatelor păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare (conform art. 5 al Directivei), interzicerea vînării speciilor de păsări migratoare în perioada de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit, interzicerea utilizării mijloacelor şi metodelor folosite pentru capturarea sau omorîrea pe scară largă sau neselectivă a păsărilor, sau care pot produce dispariţia pe plan local a unei specii (art. 8 al Directivei) ş.a.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *