Pericol de epidemie de gripă în Moldova

15:40, 20 februarie 2018 | Social | 843 vizualizări | Nu există niciun comentariu

În ultima săptămână, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 116 cazuri de gripă, cifra depăşind pragul epidemic, arată datele Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, Ştefan Gheorghiţă, şef de secţie în cadrul CNSP, a declarat că din cele 116 cazuri noi de gripă înregistrate în ultima săptămână, 15 au fost confirmate de testele de laborator, iar majoritatea bolnavilor au fost internaţi în spitale pentru tratament.

Conform sursei citate, numărul cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii depăşeşte uşor pragul epidemic, fapt ce este specific pentru această perioadă a anului.

Datele CNSP arată că, de la începutul sezonului rece, numărul cazurilor de gripă a ajuns la 226, dintre care 50 confirmate de laborator. Probele preluate de epidemiologi au confirmat la 44 de persoane prezența virusului gripal de tip B, iar la şase persoane a virusului gripal de tip A(H1N1). În aceeaşi perioadă, gripa a ucis două persoane, printre care şi un minor de 17 ani.

Pentru evitarea îmbolnăvirii, epidemiologii recomandă cetăţenilor să nu recurgă la autotratament şi să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa. Să evite contactul bolnavilor cu femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat şi obezitate.

De asemenea, medicii îndeamnă populaţia şi personalul medical să folosească măşti de protecţie când asistă și îngrijesc bolnavii. Printre recomandările medicilor se numără şi spălatul pe mâini cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului, evitarea locurilor aglomerate.

Sursa: moldpres.md

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *