Opozantă anti-restricții, condamnată la închisoare în Danemarca

09:38, 13 martie 2021 | Externe, Social | 82 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

O femeie de 30 de ani a fost condamnată vineri în Danemarca la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a îndemnat la violenţă în timpul unei manifestaţii împotriva restricţiilor anti-COVID-19 la Copenhaga, pedeapsă considerată prea aspră de către parlamentari de stânga, informează AFP.

Tribunalul din Copenhaga a declarat-o vinovată pentru că „prin acţiunile sale a contribuit la violenţa împotriva poliţiei şi la o gravă perturbare a ordinii publice”, în timpul unei manifestaţii a grupului danez anti-restricţii „Men In Black” care a avut loc pe 9 ianuarie, potrivit verdictului.

Pedeapsa a fost dublată din cauza unei noi dispoziţii legislative adoptate la sfârşitul lui 2020 şi care permite această dublare atunci când infracţiunea sau delictul „are drept context sau este legat de epidemia de COVID-19 în Danemarca”.

Acest caz, care este prima condamnare grea după apariţia manifestaţiilor anti-restricţii la Copenhaga la începutul lui ianuarie, a suscitat de asemenea o dezbatere asupra afirmaţiilor uneori ambigui făcute de tânăra femeie.

„Sunteţi gata să mergeţi să distrugeţi oraşul în mod non-violent?”, a declarat ea în timpul unui discurs improvizat susţinut în faţa mai multor sute de manifestanţi, la Copenhaga. „Poporul în Parlament. Distrugeţi sistemul”, a mai strigat ea într-un megafon, în faţa a câteva sute de manifestanţi.

Manifestaţia a degenerat apoi, iar tânăra femeie, mamă a doi copii, a rămas în primele rânduri ale protestatarilor, în pofida apelurilor la dispersare, potrivit verdictului.

Şaisprezece poliţişti au fost vizaţi de tiruri cu focuri de artificii, lovituri cu pietre şi diverse obiecte, iar mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi.

Tribunalul a explicat că nu a reţinut expresia „în mod non-violent” din cauza faptului că femeie a recurs de multe ori la cuvântul „a distruge”.

Câteva zeci de susţinători ai femeii arestate au venit să manifesteze, potrivit mass-media locale, în favoarea ei în faţa tribunalului, huiduind poliţia, presa şi procurorul la trecerea lor.

Aplicarea dispoziţiei ce permite dublarea pedepsei a suscitat proteste din partea mai multor parlamentari de stânga şi a extremei stânga daneze.

„Articolul de lege împotriva infracţionalităţii nu ar fi trebuit să fie niciodată aplicat. Oamenii nu trebuie să se teamă de o pedeapsă dublată pentru (participare la) o manifestaţie contra guvernului”, a reacţionat pe Twitter deputatul de centru-stânga Kristian Hegaard, aprobând totodată faptul că tânăra femeie a fost condamnată.

Sursa: https://www.stiripesurse.ro