Ministerul Educației va urmări gradul de angajare în câmpul muncii a absolvenților

12:08, 8 aprilie 2016 | Social | 1425 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

20 de școli profesionale și colegii din Republica Moldova vor pilota în premieră în următorii doi ani o metodologie de urmărire a traseului profesional al elevilor din învățământul profesional tehnic. Metodologia a fost prezentată instituțiilor de învățământ Joi, 7 aprilie 2016, în cadrul unui atelier de lucru al Ministerului Educației, desfășurat la Institutul de Științe ale Educației din Chișinău.

Metodologia are scopul de a determina gradul de integrare profesională a absolvenților pe piața forței de muncă şi a ratei de tranziție la următorul nivel de educație.

„Principalul indicator de performanță al instituțiilor de învățământ profesional tehnic este rata de angajare a absolvenților în câmpul muncii. Această metodologie ne va oferi posibilitatea să aflăm gradul de satisfacție al elevilor privind meseria aleasă și cunoștințele obținute, iar în felul acesta vom îmbunătăți procesul educațional, apropiindu-l de necesitățile pieței muncii”, a menționat Vera Chilari, consultant superior în cadrul Direcției de Învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate, Ministerul Educației.

Conform metodologiei, la prima etapă, instituțiile vor completa o bază de date cu informații despre viitorii absolvenți, aceștia fiind familiarizați cu ceea ce se așteaptă de la ei pe viitor. După un an și după patru ani de la absolvire, elevii vor fi contactați de către instituții prin diferite mijloace, inclusiv e-mail, telefon, scrisoare și vizite la domiciliu și vor fi invitați să completeze un chestionar cu mai multe întrebări. Acestea vizează, în special, gradul de satisfacție al elevilor față de procesul de învățământ, calitatea studiilor, meseria aleasă și relevanța pentru piața muncii.

Până acum, în Republica Moldova nu a existat o asemenea metodologie, ea a fost elaborată în premieră, având la bază experiența altor țări. Chestionarele au fost simplificate și adaptate condițiilor din țara noastră, pentru a fi cât mai accesibile pentru elevi și a obține o rată de răspuns cât mai mare”, a precizat Violeta Mija, Șefa Centrului Republican de Dezvoltare a Învățământului Profesional din R. Moldova.

Metodologia de urmărire a traseului profesional va fi pilotată timp de doi ani, după care va fi validată și aplicată la nivel de sistem. La sfârșitul procesului de urmărire a traseului profesional va fi elaborat un Studiu, care constă dintr-un raport de analiză a integrării profesionale pentru fiecare categorie de absolvenți investigată şi a ratei de tranziție a absolvenților la următorul nivel de educație.

Activitatea contribuie la modernizarea învățământului profesional tehnic în scopul sporirii calității și relevanței studiilor și apropierii de necesitățile pieței muncii, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a învățământului vocațional tehnic pentru anii 2013-2020.