MIKE MITCHELL a murit „din cauze naturale”, la o săptămână după ce fusese injectat cu a 3-a doză de vaccin.

18:34, 1 august 2021 | Externe, Social | 760 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Mike Mitchell, actor și culturist, care a jucat în filmele „Gladiatorul” și „Braveheart”, fost „Mr. UNiverse”, a murit pe neașteptate la doar 65 de ani, transmite publicația Deadline. El s-a stins vineri, 23 iulie 2021, în timp ce se afla pe un vas de agrement în Turcia, scrie TMZ. Familia susține că a murit „din cauze naturale”, dar nu a explicat care ar fi acestea, anunță Fox News. Cu toate astea, de pe pagina lui de Facebook rezultă că se vaccinase cu 3 doze diferite de ser experimental Covid, ultima fiindu-i administrată pe 16 iulie, cu o săptămână înaintea decesului survenit „din cauze naturale”. Este vorba de două doze de Sinovac și o a treia de Pfizer.

Ziarul turcesc Daily Sabah precizează că actorul, un pasionat al yachtingului, a fost găsit sucombat într-o zonă de dușuri a unui port din provincia Fethiye a regiunii Muğla din sud-vestul Turciei, unde trăia în ultima perioadă. Trupul lui Mitchell a fost transportat la morga Institutului medico-legal din Muğla, pentru autopsie.

Conform Demirören News Agency (DHA), actorul ar fi suferit un atac de cord.

În ciuda faptului că avea o proprietate impresionantă în Thailanda, actorul o pusese la vânzare și prefera să trăiască pe yacht, călătorind, cu soția sa, Denisse. Michael Mitchell lasă în urmă și mai mulți copii. Articolul continuă după fotografie

Cu două zile înainte de a muri, pe 21 iulie, Mitchell făcea o postare de prozelitism al vaccinării și purtării măștii, în care repetă șabloanele internaționale care au dus la manipularea în masă după o tehnică KGB. El spunea în penultima lui postare, că vrea să facă parte din soluție, nu din problemă, și că personal și-a făcut trei vaccinuri de la firme diferite, pentru a învăța mai multe despre calea de urmat pe mai departe.

Într-unul dintre comentarii, Mitchell spunea că ultima doză fusese a „vaccinului” Pfizer, după ce făcuse alte două doze de Sinovac („vaccinul” Covid chinezesc).

Pe 16 iulie, actorul spunea pe Facebook că s-a vaccinat cu a treia doză de ser anti-Covid. Comentariile la acea postare sunt astăzi pline de urări RIP (Rest In Peace/Odihnește-te în pace!).

Mai jos vă oferim câteva secvențe din Braveheart, al lui Mel Gibson, și Gladiatorul, de Ridley Scott:

Sursa: https://www.activenews.ro