IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC: Grecia-Vaccinările în fața bisericilor încep astăzi

10:12, 30 august 2021 | Externe, Social | 715 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

După încheierea rugăciunilor în biserici, guvernul, cu tactica sa infailibilă, a decis să-i zdrobească pe credincioșii nevaccinați, așa că înființează unități mobile în fața bisericilor. 

Mai precis, echipele mobile vor efectua vaccinări în Atena și Salonic în fața bisericilor amplasate în piețele publice (nu cele de legume/fructe)   începând de astăzi, a anunțat ministrul sănătății Vassilis Kikilias.

„Ca și în alte țări avansate, cu cât se va vaccinează mai mulți cu atât mai repede vom reveni la normal și va trebui să existe un control prin testarea concetățenilor noștri care întârzie să se vaccineze, astfel încât să nu ne asumăm riscuri. Așa este legitim”, a clarificat el.

Ministrul Sănătății a spus că programul va fi extins la zonele din exteriorul bisericilor cu cooperarea preoților și a Sfântului Sinod, reamintind sprijinul practic acordat programului de vaccinare de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronymos și membrii Sfântului Sinod, în timpul întâlnirii pe care au avut-o în iulie.

Pe masă se mai află și extinderea obligativității vaccinării și a altor  categorii, în afara profesioniștilor din sănătate și a farmaciștilor, și chiar a întregii populații.

Sursa: https://ortodoxinfo.ro