Grecia: O mănăstire şi mai multe sate, înconjurate de flăcări pe insula Evia

12:54, 5 august 2021 | Externe, Social | 590 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

O mănăstire şi circa zece sate au fost înconjurate de flăcări miercuri după-amiază pe insula Evia, situată la o distanţă de 200 de kilometri de Atena, iar incendiul pare scăpat de sub control, au indicat pompierii eleni aflaţi la faţa locului, potrivit AFP.

În timp ce rezidenţii din 12 sate şi cătune ameninţate de flăcări au fost evacuaţi, trei călugări de la mănăstirea Sfântul David, în apropiere de Rovies, în nordul insulei Evia, au refuzat să părăsească zona, a precizat presa locală, informaţie confirmată de pompierii din Evia.

”Flăcările au o înălţime de 30 până la 40 de metri şi înconjoară mănăstirea. Ne sufocăm din cauza fumului”, a declarat telefonic un călugăr pentru agenţia de presă greacă ANA.

Viceprimarul unui sat din apropiere, Argyris Liaskos, a deplâns pe postul de televiziune Skai că ”niciun mijloc aerian nu a fost mobilizat pentru a stinge flăcările”.

”Cel puţin 150 de locuinţe au ars”, a mai precizat acesta.

Sub efectul unei canicule excepţionale, pe teritoriul Greciei erau active miercuri circa 40 de incendii, printre care şi cel de pe insula Evia, unde trei pompieri au fost uşor răniţi.

Un incendiu a izbucnit şi în apropierea localităţii Olympia, însă situl antic al primelor Jocuri Olimpice nu este ameninţat, potrivit pompierilor eleni.

Circa 100 de pompieri au fost mobilizaţi, asistaţi de trei elicoptere şi două avioane care transportă apă, potrivit aceleiaşi surse. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: https://www.agerpres.ro