Germania acordă libertăți suplimentare persoanelor care s-au vaccinat împotriva C0VID-19

15:59, 5 aprilie 2021 | Externe, Social | 205 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Germania susține acordarea unor mai mari libertăţi persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19, a anunțat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn. Potrivit Agerpres, acești cetățeni ar putea merge în magazine sau frizerii, după ce se încheie al treilea val de pandemie.

Jens Spahn a subliniat că acest lucru ar fi important pentru retaileri şi pentru o redeschidere graduală, pe bază de teste. Spahn a mai spus că persoanele vaccinate cu două doze ar putea fi tratate ca şi cele care au test negativ la coronavirus, ceea ce ar uşura viaţa de zi cu zi în pandemie.

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), persoanele care au primit ambele doze nu ar mai trebui să intre în carantină. Riscul de transmitere a virusului de către acestea pare scăzut, conform unei evaluări a RKI, şi ar putea fi redus şi mai mult prin recomandări suplimentare, precum autoizolarea în caz de apariţie de simptome, şi continuarea distanţării sociale şi purtarea de măşti de protecţie, a arătat şeful RKI, Lothar Wieler.

Sursa: https://ortodoxinfo.ro