Geniul complotismului

18:47, 6 aprilie 2021 | Social | 68 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

I. Avantajul metodologic

În timp ce adeptul comunicării oficiale, anti-complotistul sau anti-conspiraționistul este mulțumit în cea mai mare parte să repete teza oficială, etichetatul conspiraționist, sau complotist, este forțat să gândească, să lucreze, să aprofundeze atât teza, cât și antiteza.

Conspiraționistul cunoaște bine versiunea oficială și argumentele versiunii opuse. Acest lucru îl obligă să caute și să examineze faptele mai profund, să le prezinte într-o ordine coerentă și să le supună unei examinări critice foarte atente. În timp ce oficialul, anti-conspiraționistul trebuie doar să afirme teza oficială fără a fi nevoie să o justifice, complotistul, el, este obligat să caute dovezi solide pentru a-și susține cuvintele și ajunge să dobândească o cunoaștere mult mai largă decât cea a anti-conspiratorului care și-a limitat domeniu de investigație, deoarece el trebuie doar să citeze o sursă „prestigioasă” pentru a câștiga o bătălie deja câștigată de puterea financiară a unei mass-media oficiale subvenționate de la buget. Fie că este vorba, de exemplu, pentru 11 septembrie sau pentru încălzirea antropogenă globală, numai conspiratorii aplică în același timp principiul contradictoriu, fundamental pentru jurnaliștii, istoricii și judecătorii care ar trebui să examineze metodic și în profunzime tezele prezente înainte de a decide asupra fondului cazului cu care se ocupă.

Anticonspiraționistul nu vede absurdul poziției sale de a gândi că versiunea oficială este întotdeauna cea potrivită (ca și motivul celui mai puternic). Acest lucru echivalează cu interzicerea oricărei alternative, a oricărei contradicții, a oricărei posibilități de a pune la îndoială versiunea faptelor după ce a fost ștampilată cu sigiliul oficial și distribuit pe undele mediilor de masă. Anti-conspirația limitează astfel realul într-o formă înghețată de secole și secole. Se comportă ca gardianul unei închisori în care faptele recalcitrante sunt ținute sub control, departe de ochii mulțimilor, atâta timp cât dorința lor de independență și sinceritate nu a fost spartă. El reeducă și torturează fapte care nu urmează lozincilor sau catehismului său și le eliberează în arena publică doar după ce și-au pierdut pretenția de a-și spune partea de adevăr.

Conspiratorul eliberează faptele încuiate care își recapătă toată semnificația ascunsă și autonomia, le întoarce în aer liber unde adevărul și realitatea se mișcă în largul lor. Întrucât conspiratorul nu are dreptul la argumente autoritare (de exemplu, invocarea unui așa-numit „consens științific” al experților privind încălzirea globală antropică) și fiind supus focului constant al criticilor, el trebuie să devină un făuritor de argumente pentru a putea contracara un adversar care se mulțumește să repete un mesaj univoc și să respingă cu dosul mâinilor cu dispreț argumentele adresate acestuia. În cele din urmă, conspiratorul caută să înțeleagă ceea ce, aparent, nu are întotdeauna sens.

El nu lasă doar inexplicabilul inexplicabil. Dacă trei clădiri se prăbușesc asupra lor atunci când doar două au fost lovite de avioane, conspiratorul încearcă să înțeleagă acest fenomen ciudat convocând cauze umane și fizice care se află în ordinea naturală a lucrurilor. Acolo unde anti-conspiratorul, lipsit de idei și argumente, va ajunge să fie mulțumit cu ridicarea umerilor, conspiratorul va căuta cauze (voințe) umane dacă cauzele fizice (mecanica corpurilor și mecanica fluidelor) nu sunt suficiente. La rândul său, anti-conspiratorul nu va ezita să reinventeze legile fizicii, doar pentru ocazie, pentru a se abține de la gândirea dincolo de teza oficială. Pentru că, dacă ar fi să se aventureze pe panta alunecoasă a unei ipoteze alternative, l-ar putea determina să fie nevoit să desemneze un vinovat neașteptat, să descopere un act uman, chiar și un acord între mai multe persoane conștiente de acțiunile lor.

Astfel, pentru a explica absența resturilor de avioane pe Pentagon sau pe site-ul Pennsylvania în septembrie 2001, anti-conspiratorul va invoca posibilitatea ca avioanele să se fi gazeificat (teză susținută de foarte „prestigiosul” ziar Le Monde), adăugând astfel câteva reguli noi la legile termodinamicii. Nu i-ar trece niciodată prin cap că ar putea exista o minciună voită în spatele inexplicabilului.

Pentru a rezuma avantajele metodologice ale abordării sale, putem spune că conspiratorul muncește mai mult decât anti-conspiratorul, își cunoaște mai bine subiectul și argumentele părților implicate, nu se bazează pe argumente autoritare pentru a-și avansa ideile și acumulează dovezile. Pentru a-și justifica cuvintele și a putea atribui un sens evenimentelor și faptelor care se desfășoară în fața lui. Acestea sunt motivele pentru care anti-conspiratorii nu răspund aproape niciodată pozitiv la ofertele de dialog făcute de conspiratori: știu, într-adevăr, că vor ajunge în general dislocate de argumentele adversarilor lor. Pentru a justifica un astfel de refuz, ei își plasează de bunăvoie adversarii sub numele generic și convenabil de „tabără de ură”, punând astfel între ei și complotori un fel de cordon emoțional sanitar care ar fi dificil și periculos pentru toată lumea.

Această tehnică de retorică a descalificării folosită împotriva conspiratorului, la care se adaugă în general amenințări și insulte, este un semn că, în domeniul metodei, conspiratorul vine să-și împingă adversarul în ultimele sale îngrădiri, atunci când este pe marginea propriului abis intelectual.

Etichetă de conspiraționist sau complotist, lipită pe un om care face efortul de a gândi, a înțelege, a se verifica în permanență, a explica cu propriile-i argumente, este de fapt un fel de căluș vârât cu forța în gura acestuia. O formă intolerabilă de cenzură.

II. Avantajul  p s i h o l o g i c .

Conspiratorul nu are nici prejudecăți, nici tabuuri. De neconceputul, este întotdeauna ceva inacceptabil pentru el. Dacă conspiratorul navighează astfel de bunăvoie, prin metodă și prudență, în aerul suspiciunii și nu are încredere în nimeni, îi tratează pe toți în mod egal, atât pe cei puternici, cât și pe cei slabi; el îi ascultă cu același grad de atenție, fără să caute să le facă pe plac sau să le displacă sensibilitățile respective. Vrea să înțeleagă și nu să justifice.

La rândul său, anti-conspirația este blocată în dogma infailibilității democratice, ceea ce îi neagă automat o gamă întreagă de posibilități. Adeptul tezei oficiale este incapabil psihologic să-și imagineze că liderii noștri democrați pot face rău în mod intenționat. Această prejudecată este cea care, în ochii conspiratorilor, îi face pe anticonspiratori orbi la înțelegerea unei mari părți a lumii noastre. Și, mai clar, anti-conspiratorii nu sunt în măsură să înțeleagă natura și sursele de putere (mai multe despre aceasta mai târziu). Ei nu văd că puterea, ontologic, este o fizică a constrângerii și o metafizică a dominației. Anti-conspiratorul este atât de prins în această opinie, care este pentru el un fel de articol de credință, încât nu va putea niciodată să convingă că liderii noștri pot, de exemplu, în deplină cunoștință de cauză: (i) preveni „utilizarea unui remediu ieftin și eficient împotriva unui virus, văr cu cel al gripei, pentru a promova o soluție imaginară și ipotetică scumpă (vaccinul) în timpul unei pandemii anunțate și dorite, o pandemie care nu este decât rezultatul unei incompetențe generalizate a grefierilor noștri responsabili cu afacerile de stat. A unui haos organizat de aceștia ca un joc de rol planetar global; (ii) să se alieze cu mișcările teroriste islamiste pentru a doborî regimurile laice din Libia și Siria recurgând la acte de terorism la scară largă și organizând masacrul și gazarea unor populații întregi, acuzând în același timp că tabăra opusă este responsabilă pentru aceasta. Astfel de concluzii ar depăși puterea sa psihologică și, fără îndoială, l-ar duce la un moment de criză nervoasă și isterie.

Pentru anti-conspirator, democrația occidentală nu poate săvârși o infracțiune, deoarece nu poate avea intenții rele: ucide doar prin daune colaterale, niciodată în mod voluntar, pentru putere și bani. Prin urmare, nu se poate învinui pentru infracțiuni în masă, ci doar erori circumstanțiale și contextuale care au avut consecințe umane tragice neintenționate. Vina democrației occidentale nu o depășește niciodată pe cea a studentului care ar fi putut face mai bine. Anticonspiratorii văd și admit comploturi numai între teroriștii musulmani sau ruși, iranieni sau chinezi, atunci când se potrivește afacerilor lor și susține reprezentările lor despre lumea binară („ei” împotriva „noastră”). Acolo, în general, nu este necesară nicio dovadă tangibilă, este suficient ca procuratura să desemneze vinovații pentru a câștiga convingerea mulțimii conformiste a burghezilor cultivați care nu se tem de nimic atât de mult încât să facă ipoteze și, chiar mai mult, să prezinte teorii care ar ieși din vulgatele publicate regulat în gazetele oficiale (Le Monde, The Guardian sau New York Times).

III. Avantajul c o n c e p t u a l

Conspiratorul oferă instrumente intelectuale pentru a înțelege lumea în care trăim.

El propune termeni (pe care el i-a construit) pentru a desemna evenimente, fenomene dificil de definit , sau un conceput: mondialism, atlantism, imperiu, opoziție controlată, binom, statul profund (deep state), satanism, nouă ordine mondială, injecții paradoxale, dogma infailibilității democratice, Crimele media, retorica descalificării, conclavul davos, sunt toate concepte, instrumente care ne permit să ieșim din stupoarea în care ne păstrează complexul media-industrial progresist, pentru a surprinde și a înțelege mai bine lumea în care trăim.

Conspiratorul apreciază claritatea unui concept în timp ce anti-conspiratorul preferă confuzia. Confuzia, de dragul confortului intelectual, sau a incapacității sale de a gândi singur. Absența sensului și semnificației sau sensul invers al absurdului: nu misterul care ne-ar putea deschide ușa, în toate astea el nu vede nimic, nicio diferență. Unei transcendențe care aduce speranță, el preferă goliciunea ca explicație universală.

Anti-conspirația ne lasă doar un câmp de luptă semantic haotic în care neantul și ambiguitatea sunt stăpânii realității și ai neuronilor noștri. Prevenirea înțelegerii realității și apariția conceptelor explicative este, fără îndoială, unul dintre obiectivele puterii pentru a rămâne „putere” și a persevera în ființa sa. Credo-ul său este să rămână evaziv, „de neconceput” și de neconceput, pentru a nu fi luptat.

Un totalitarism al cărui om ignoră opresiunea nu ar trezi, fără îndoială, nicio altă opoziție decât cea controlată, de formă. Tot geniul democrației reprezentative, instrumentul privilegiat al oligarhiei occidentale, ne împiedică să stabilim în mod clar legături cauzale între deciziile umane ale câtorva decidenți sus puși și lungul lanț al nenorocirilor oamenilor.

IV.Avantajul m o r a l

Conspiratorul are un imens avantaj moral față de anti-conspirator, deoarece trebuie să dea dovadă de mai mult curaj și să facă față consecințelor sociale dificile ale cuvintelor sale.

În timp ce anti-conspiratorul, în calitate de bun conformist al normalității sociale, nu face altceva decât să transmită și să repete cuvintele evangheliei media-politice care i se servește zilnic, conspiratorul știe că va avea împotriva sa pe cei puternici și masa de burghezi cultivați care populează cercurile lumești ale multiplelor socialități în care viața ne invită pe toți să participăm.

Conspiratorul își asumă în mod constant riscuri în viața sa profesională și privată, pur și simplu pentru a ridica îndoieli și a oferi explicații alternative: nu mai putem număra numărul conspiratorilor debarcați din posturile lor pentru că au prezentat câteva ipoteze tulburătoare față de 11 septembrie, implicarea democrațiilor occidentale în Terorismul islamic sau responsabilitatea CO2 în încălzirea globală antropică. Curajul are o valoare intrinsecă care distinge în mod clar conspiratorul de conformistul burghez cult care acționează ca un adversar. Conspiratorul îndrăznește să numească răul, îndrăznește să desemneze pe cei puternici și puterile care se află în spatele acestor manifestări umane: nu este mulțumit, la fel ca profesioniștii revoltei, să atace abstracțiunile, se confruntă cu puteri concrete (din care suma legăturilor și alianțelor creează și dezvăluie puterea în toată puterea și neplăcerile sale) și îi numește pe cei responsabili.

În ceea ce privește isteria globalistă Covid declanșată în primăvara anului 2020, el nu va ezita să arate cu degetul asupra rolului lui Bill Gates, Klaus Schwab și al liderilor OMS, ale anumitor companii farmaceutice (precum Gilead, Phizer, ș.a) sau ale anumitor mijloace de comunicare (CNN, Digi, BFM) în declanșarea concertată a acestui eveniment. Experiență orwelliană la scară globală.

Anticonspirația oficială, atunci când denunță, se află mai degrabă ea, inclusă în acest denunț, întrucât desemnează răzbunarea presei și a justiției, cenzurii și procedurilor penale.

Anticonspiratorul folosește de bună voie amenințările și intimidarea pentru a-i reduce la tăcere pe cei care se aventurează pe căile bătute și batjocorite: retorica descalificării și isteria emoțională, ca și pamfletul, sunt instrumentele sale preferate.

Astfel, în timp ce conspiratorul îi denunță pe cei puternici și se pune în mod voluntar în vizorul lor, anti-conspiratorul întocmește liste de adversari izolați pentru a fi executați în public fără a le da glas. În conspirator se află Cyrano de Bergerac: deși, desigur, nu întotdeauna are dreptate, avansează cu independență și sinceritate și pretinde dreptul de a greși.

Conspiratorii sunt atât disidenți, cât și rezistență. Poate chiar și singurii care se opun experimentelor orwelliene pe care ni le impun din când în când democrațiile oligarhice pentru a-și testa puterea. Isteria covidiană, isteria încălzirii globale, isteria anti-Trump, sunt poate doar primele semne ale unor isterii încă și mai mari. A vaccinului !? Împotriva suveraniștilor, patrioților și susținătorii diversității națiunilor, etc.

Anti-conspirația, anti-complotismul este isterie, mare isterie.

V.Avantajul predictiv. Decisiv. Capital.

Ceea ce este izbitor în conspirația în ultimele două decenii este capacitatea sa incredibilă de a avea dreptate, de a prezice ceea ce urmează. Analizând cu seriozitate și relevanță prezentul și trecutul recent, conspirația este capabilă să înțeleagă mai bine principalele orientări care ne apar în față, mai bine decât toți experții adunați în conclav oficial.

11 septembrie, războiul din Irak și Siria, încălzirea antropogenă a planetei, Rusiagate și afacerea ucraineană din Statele Unite, Covid-19 și atâtea alte subiecte științifice sau geopolitice, conspirația obține victorii una după alta . Demonstrarea puterii predictive a gândirii conspirative a fost deosebit de spectaculoasă în timpul episodului de totalitarism sanitar și securitar pe care l-am trăit cu toții în primăvara anului 2020.

Modelelor predictive delirante (adesea computerizate) invocate de comitetele „științifice” puse în aplicare peste tot în Occident de unde au fost importate fără nicio judecată, în timpul acestei crize sanitare care prevedea apocalipsa în fiecare dimineață, conspiratorii au opus bunul simț, analiza cartezienă, raționamentul și au fost astfel capabili să identifice rapid soluții eficiente, dar care au fost condamnate voluntar de toate mass-media dominantă căzută într-o isterie menită să distrugă înțelegerea colectivă.

Conspiratorul a reușit să se îndepărteze de zgomotul și furia știrilor amestecate și a avut dreptate, de la analiza problemei până la propunerea unui remediu. Neavând nicio prejudecată în privința nimănui, conspiratorul a ascultat toate părțile implicate și a reușit să pună degetul pe adevăratul remediu înainte de a fi confiscat și desfigurat de torționarii informațiilor care l-au înlocuit sau l-au eliminat.

De la începerea conflictului din Siria, doar conspiratorii știau că președintele Bashar al-Assad era sprijinit de marea majoritate a poporului său și că nu se afla în pragul dezastrului, deși toate ziarele erau bine acordate în Occident pentru apredica exact contrariul.

În ceea ce privește Russiagate și implicarea clanului Obama în spionajul la care a fost supusă campania lui Trump în 2016 și 2017, doar conspiratorii au înțeles că aceasta a fost într-adevăr o încercare de a destabiliza un candidat (pe atunci al unui președinte) insuficient de globalist, din partea statului profund american și că nu au existat dovezi care să confirme că el este, direct sau indirect, un agent rus (toate documentele recent declasificate confirmă această analiză).

În ceea ce privește încălzirea globală, numeroasele victorii epistemologice câștigate într-o luptă dură împotriva (i) previziunilor arogante și nenorocite ale „unanimității” oamenilor de știință ai planetei și (ii) convingerea intimă a opiniei publice globale sănătoase care se trezește în fiecare zi puțin câte puțin împotriva unei amenințări care există doar în modelele informatice delirante ale comercianților de frică! –

Conspirația este marea aventură umană, intelectuală și politică a secolului nostru. Dacă vrem ca omul să reziste în fundamentele sale umane, departe de promisiunile transumaniste și tehniciste pe care vor să ni le impună fără dezbateri, cu forța, unii și alții, este timpul să afirmăm ceea ce suntem: O CONSPIRAȚIE UMANISTĂ, în folosul oamenilor simpli, normali.

Esența prestigiului ( CNN, Rafila, OMS, specialiștii de renume internațional, Digi, Astra Zeneca ) este cea care ne împiedică să vedem lucrurile așa cum sunt și ne strică toate judecățile. Mulțimile întotdeauna, indivizii de cele mai multe ori, au nevoie de opinii gata făcute cu privire la toate subiectele. Succesul acestor opinii este independent de cantitatea de adevăr sau de minciuna pe care o conțin; depinde doar de prestigiul lor.

” Psihologia mulțimilor – Gustave Le Bon – 1895

Gândește singur !

Sursa: https://www.incorectpolitic.com