„De Sfintele Sărbători ale Paștilor ne vedem la Biserică! Nu vor reuși să ne oprească să ajungem lângă Hristos! Să fim milioane cu Lumină în mâini”

10:00, 10 martie 2021 | Actual, Externe, Social | 78 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Protestul de la Parlament din 7 Martie, unde au participat aproape 10.000 de români, nu a fost numai despre anti-vaccinare obligatorie ci și împotriva restricțiilor abuzive impuse de dictatura medicală care se conturează din ce în ce mai acut. Între acestea, ca orice societatea civilă responsabilă, reprezentanții asociațiilor românești au averizat de pe acum că românii nu vor mai permite să le fie îngrădite dreptul la credință, lăsat de Dumnezeu, și că vor fi de Sfintele Paști la Biserică.

Următoarea manifestație anti-totalitară din România va fi pe 20 martie și se va concretiza printr-un marș pe traseul Piața Victoriei – Piața Universității – Parlament, cu alocuțiuni în Parcul Izvor, a anunțat Pompiliu Diplan de la Starea de Libertate.

Mihai Tîrnoveanu, de la Calea Neamului, a avut un discurs electrizant, în care a reafirmat dorința românilor la libertatea de credință. Redăm câteva extrase, care, iată, se dovedesc prevestitoare în aceste zile, când dezbaterea despre Sfintele Paști începe încet-încet să se amplifice:

„Vreau să vă mai spun următorul lucru: de Sfintele Sărbători ale Paștilor ne vedem la Biserică! NU vor reuși să ne oprească din nou să mergem la Biserică de Sfintele Paști. NU vor reuși să închidă porțile bisericilor. NU vor reuși să ne oprească să ajungem lângă Hristos! Să fim milioane cu Lumină în mâini de Sfintele Sărbători ale Paștilor! Doamne, ajută, fraților!”

 

Sursa: https://www.activenews.ro