De astăzi – regim special de muncă pentru bugetari și cei de la privat

11:21, 1 martie 2021 | Social | 73 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Luni, 1 martie, a intrat în vigoare hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică prin care se instituie regim special de activitate, atât pentru bugetari, cât și pentru angajații din sectorul privat.

Regimul special de activitate a intrat în vigoare pe 1 martie și se va menține cel puțin până pe 15 martie.

Aangajatorii din sectorul public, cât și cei din domeniul privat, trebuie să organizeze activitatea personalului în așa mod, încât aceștia să nu fie supuși riscul de infectare cu COVID-19.

La locul de muncă este chemat doar personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu. Totodată, pentru cei prezența cărora nu este obligatorie la locul de muncă, se asigură condiții de muncă la distanță.

„Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30”, se menționează în hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică din 26 februarie.

Pe 27 februarie, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a descris într-o hotărâre adoptată cum va decurge procesul de muncă în sectorul public, cât și cel privat, în perioada regimului special de activitate.

„Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului la domiciliu. Modalitatea concretă de realizare a controlului va fi agreată reciproc prin mijloacele de comunicare electronică”, se menționează în hotărâre.

Vineri, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis ca în perioada 1 – 15 martie să fie instituit regim special de activitate.

Sursa: https://sputnik.md