Creştinii ortodocşi au intrat în Postul Mare

09:34, 19 februarie 2018 | Social | 600 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Creştinii ortodocşi au intrat astăzi în Postul Mare, cel mai aspru dintre toate cele patru posturi ale anului şi care îi pregăteşte pe oameni de Paşte, sărbătorit anul acesta în data de 8 aprilie, notează MOLDPRES.

Potrivit calendarului ortodox, timp de șapte săptămâni, credincioșii nu vor mai mânca lactate, ouă, carne şi peşte şu nu vor consuma băuturi alcoolice. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În această perioadă nu se fac nunți.

Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă ca postul trupesc trebuie însoțit de cel sufletesc.

Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.

În anul 2019, Paștele va cădea pe data de 28 aprilie, în 2020 – pe 19 aprilie, iar în anul 2021 – pe 2 mai.

Sursa: moldpres.md

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,