Boris Johnson face tot mai grea intrarea în Marea Britanie! Ce teste s-au introdus, la graniţă?

21:35, 15 februarie 2021 | Externe, Politica, Social | 64 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile Regatului Unit au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Angliei, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri intră în vigoare de luni.

Astfel, începând cu data de 15 februarie 2021, toate persoanele supuse măsurii de autoizolare sunt obligate să efectueze, suplimentar, în intervalul de 10 zile, două teste moleculare pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Primul test trebuie efectuat în cea de a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a opta zi de la sosire.

Turistul plăteşte testul

Costurile aferente testării sunt suportate de către persoanele în cauză, iar programarea pentru testare trebuie efectuată înaintea călătoriei.

Dacă proba este pozitivă, atunci se aplică măsura autoizolării cu încă 10 zile de la momentul testării.

Care sunt celelalte măsuri de intrare în Marea Britanie?

  • să completeze înainte de/la sosire Formularul de localizare (Passenger Locator Form).
  • să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat într-un laborator autorizat, cu maximum 72 de ore înainte de începerea călătoriei.
  • să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile la adresa declarată înainte de/la sosire în Formularul de localizare (Passenger Locator Form).

    Sursa: https://www.national.ro