Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

11:43, 22 martie 2021 | Actual, Religie | 314 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Ualent (Valent), Vivian, Clavdie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xanfie, Ilian, Sisinie, Anghie, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie (Ecdict), Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Ualerie (Valerie), Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie (apr. 320)

Toţi aceştia au fost soldaţi în armata romană, şi puternic credincioşi Mîntuitorului Hristos. Cînd au început prigoanele împotriva creştinilor de sub împăratul Liciniu, ei au fost aduşi înaintea comandantului. La ameninţarea că vor fi devestiţi de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfîntul Candid, a răspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nici o onoare nu este mai înaltă decît aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru.” După aceasta comandantul a poruncit slugilor lui să-i bată cu pietre pe ostaşi. Dar pietrele pe care slugile le aruncau asupra ostaşilor creştini se întorceau şi izbeau pe cei care le aruncau, lovindu-i şi de moarte. Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toţi dinţii. Torţionarii, înfuriaţi ca nişte fiare sălbatice, i-au legat pe cei patruzeci şi i-au băgat pînă la gît într-un lac îngheţat, punînd gărzi pe mal care să-i împiedice să fugă. Timpul era cumplit de geros, iar apa lacului a îngheţat în jurul trupurilor mucenicilor. Ca să le facă şi mai mare chinul, şi pentru a-l convinge măcar pe unul să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor Romei, torţionarii au amenajat o baie la marginea lacului, în vederea ochilor mucenicilor. Cu adevărat, unul dintre ei a căzut şi s-a lepădat. El a ieşit din iezer şi a intrat în baie. Şi iată, o lumină minunată a venit din cer şi a încălzit apa, împreună cu trupurile mucenicilor. Odată cu lumina, s-au pogorât din cer şi treizeci şi nouă de cununi peste capetele lor. Văzînd aceasta, una din gărzile de pe mal şi-a scos toate hainele de pe el, a mărturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu şi a intrat în lac, ca să se învrednicească el celei de a patruzecea cununi, în locul celui care trădase. Cu adevărat, a patruzecea cunună s-a pogorît pe creştetul lui. A doua zi toţi locuitorii oraşului au aflat cu uluire şi au văzut că mucenicii nu muriseră. Dar necuratul judecător a poruncit să li se zdrobească fluierele picioarelor, iar trupurile lor să se arunce în apă, aşa încît creştinii să nu-i mai poată găsi. Dar în a treia zi mucenicii s-au înfăţişat în vedenie lui Petru, arhiereul cetăţii, poruncindu-i să adune moaştele lor şi să le scoată din apă. Episcopul împreună cu clerul său au ieşit chiar atunci, în noaptea întunecoasă, şi au văzut trupurile mucenicilor strălucind puternic în apă. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea la faţa apei, strălucind ca o candelă. Episcopul a adunat cu cinste aceste rămăşiţe mai scumpe decît orice piatră scumpă şi le-a îngropat cu cinste. Sufletele acestor mucenici care s-au jertfit pentru noi toţi s-au înălţat la Stăpînul Hristos, înviate în slavă. Ei au luat mucenicia cu cinste, acoperindu-se de slava cea nepieritoare, la anul 320 după Hristos.

***

Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

Înştiinţîndu-se voievodul despre trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos cît şi despre însoţitorii lor cum că sînt creştini, i-au prins şi i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dînşii voievodul astfel: „Precum în războaie aţi fost cu un suflet şi cu un cuget şi v-aţi arătat vitejia voastră, tot aşa şi acum, cu un cuget şi un suflet, să arătaţi supunerea voastră la împărăteştile legi şi să jertfiţi zeilor de voie, mai înainte pînă a nu vă sili cu muncile”.

La aceste cuvinte sfinţii ostaşi, răspunzînd tiranului, au zis: „Dacă pentru împăratul cel pămîntesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atît mai vîrtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug”. Atunci a zis voievodul Agricolae: „Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceţi jertfă şi să luaţi mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiţi necinstiţi şi izgoniţi din dregătoria ostăşească. Gîndiţi-vă şi alegeţi ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos”.

Sfinţii ostaşi au zis: „Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijeşte Domnul”. Zis-a voievodul: „Nu grăiţi multe, ci, lăsînd vorbele cele mincinoase, pregătiţi-vă să jertfiţi de dimineaţă zeilor”. Acestea zicîndu-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde, intrînd sfinţii, şi-au plecat genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: „Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea”. Iar după ce a înserat, au început a cînta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui – zicînd şi cealaltă parte a psalmului aceluia, pînă la sfîrşit. Iar după cîntare se rugau şi iarăşi cîntau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, pînă la miezul nopţii.

În cîntare începea stihurile Sfîntul Chirion, iar Sfinţii Candid şi Domnos, împreună cu ceilalţi, cîntînd după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: „Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui”. Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimîntat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit pînă a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunînd prietenii şi sfetnicii săi, le-a poruncit să aducă din temniţă înaintea sa pe sfinţii patruzeci de ostaşi, către care a zis: „Acestea ce voi zice către voi, nu cu înşelăciune, nici cu vicleşug le voi zice, ci însuşi adevărul voi grăi. Cîţi ostaşi are împăratul vostru, nu sînt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sînt mie ca voi. Aşadar, a mea dragoste să nu voiţi a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă ca ori dragostea mea, ori ura să le aveţi”.

A răspuns Sfîntul Candid: „Numele tău, Agricolae, se potriveşte cu obiceiul, pentru că eşti înşelător şi sălbatic”. Zis-a voievodul: „Au nu v-am spus că întru a voastră stăpînire este ori spre dragoste către voi, ori spre ură să mă porniţi?” Iar Sfîntul Candid a zis: „De vreme ce, precum singur grăieşti, este întru a noastră stăpînire, de aceea vrem ca spre ură către noi să te pornim. Că şi noi te urîm pe tine şi numai de la Dumnezeul nostru căutăm milă şi dragoste. Tu, cel sălbatic şi fără de omenie, vrăjmaşule al Dumnezeului nostru, să nu ne iubeşti pe noi, fiind în fărădelege şi zavistnic şi cuprins de întunericul rătăcirii, iar numele tău cel sălbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiară”.

De aceste cuvinte ale sfîntului minunîndu-se voievodul şi scrîşnind din dinţi ca un leu, a poruncit să-i arunce pe sfinţi în legături şi în temniţă. Iar Sfîntul Chirion a zis către dînsul: „Nu ai de la împăratul stăpînire ca să ne munceşti, ci numai ca să ne întrebi”. Temîndu-se, voievodul a poruncit ca, lăsîndu-i liberi, să-i bage în temniţă şi să nu-i pună în legături; însă a poruncit străjerului temniţei ca să-i păzească cu grijă, căci aştepta venirea voievodului Lisie.

Deci, şezînd sfinţii în temniţă, în toate zilele şi nopţile învăţau de la Sfîntul Chirion, pentru că le zicea: „Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a întîmplat aceasta, o, fraţilor, căci ne-am întovărăşit întru cea vremelnică oaste. Pentru aceasta să ne sîrguim a nu ne despărţi în veci. Ci, precum am vieţuit cu un suflet şi cu un cuget, astfel şi mucenicia s-o săvîrşim împreună şi, precum am plăcut împăratului celui muritor, astfel şi Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sîrguim a fi plăcuţi”.

După ce au trecut şapte zile, sfinţii fiind încă ţinuţi în temniţă, Lisie voievodul a venit în ţările acelea şi în cetatea Sevastiei. Apoi, şezînd la judecată împreună cu voievodul Agricolae, în ziua a opta a poruncit să-i aducă pe sfinţii patruzeci de ostaşi. Sfinţii mergînd la judecata cea nedreaptă, Chirion fericitul îi sfătuia astfel pe fraţii săi: „Fraţilor, să nu ne temem. Au doar nu ne ajută Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemăm pe El şi biruim pe vrăjmaşi? Aduceţi-vă aminte cînd am fost într-un război mare oarecînd şi toate cetele noastre s-au pus pe fugă, iar noi singuri, numai patruzeci, am rămas în mijlocul vrăjmaşilor şi ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe alţii, rănindu-i, i-am izgonit. Şi întru atîta mulţime de potrivnici şi într-un atît de mare război, nici unul din noi n-a fost rănit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastră: satana şi voievozii Lisie şi Agricolae. Mai bine-zis, numai vrăjmaşul cel nevăzut ridică război asupra noastră. Oare unul singur va putea să biruiască patruzeci? Să nu fie.

Deci se cuvine nouă acum să facem ceea ce făceam totdeauna, adică să alergăm la Dumnezeu cu fierbinte rugăciune. Iar El, ajutîndu-ne, nici legăturile, nici muncile nu ne vor vătăma pe noi. Oare nu totdeauna o rînduială ca aceasta păzeam? Căci, cînd intram în război, cîntam acest psalm: Dumnezeule, întru numele Tău mîntuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă! Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele. Şi acum acelaşi lucru să facem, că ne va auzi Dumnezeu şi ne va ajuta!”

Atunci cîntau sfinţii psalmul acela, pînă ce au fost duşi la judecată. La priveliştea aceea se adunase tot poporul cetăţii. Iar cînd au stat înaintea lui Lisie şi a lui Agricolae, Lisie voievodul căutînd spre dînşii, a zis: „Mai mari dregătorii socotesc că poftesc bărbaţii aceştia”. Şi a zis către sfinţi: „Vrednicii mai mari şi mai multe daruri decît alţii veţi lua de la mine, numai de vă veţi supune legilor împărăteşti, ca să aduceţi jertfă zeilor. Vi se dă voie de alegere ca, ori închinîndu-vă zeilor, să luaţi mai mari daruri şi cinstiri, ori, de vă veţi lepăda a face aceasta, îndată vă veţi lipsi de dregătoria ostăşească şi la munci veţi fi daţi”.

Răspuns-a Sfîntul Candid: „Nu numai cinstea ostăşească, ci şi trupurile noastre să se ia de la noi, că nimic mai scump nu este nouă, nimic mai cinstit, decît Hristos, Dumnezeul nostru”. Atunci a poruncit voievodul ca să bată cu pietre pe sfinţi peste gură. Iar Sfîntul Candid a zis: „O, boierule al întunericului şi învăţătorule a toată fărădelegea, începe să faci acestea şi vei vedea răsplătirea”. Iar voievodul, scrîşnind din dinţi, a zis către sfinţi: „O, răi slujitori! Pentru ce nu faceţi mai degrabă cele ce se porunceşte vouă?”

Iar slujitorii idoleşti, luînd pietre, cînd voiau să arunce asupra sfinţilor, ei aruncau unul asupra altuia şi unii pe alţii se ucideau. Iar sfinţii mucenici, văzînd aceea, se întăreau întru Domnul şi se făceau mai cu îndrăzneală.

Atunci voievodul, pornindu-se spre mînie, a apucat o piatră şi a aruncat asupra unuia din sfinţi; iar piatra aceea a lovit pe voievod în obraz şi i-a sfărîmat gura. Atunci Sfîntul Chirion a zis: Cei ce se luptă cu noi au slăbit şi au căzut. Cu adevărat sabia lor a intrat în inimile lor şi arcele lor se vor sfărîma.

Voievodul a zis: „Aşa mă jur pe zei, cum că o vrăjitorie s-a arătat întru dînşii”. Iar Sfîntul Domnos a zis: „Astfel mă jur pe Hristos, cum că Dumnezeu a biruit, făcînd ca feţele voastre cele fără de ruşine, care grăiau asupra Fiului Său nedreptate, să le acopere de ruşine. Au nu te ruşinezi, nebunule şi diavole, plin de întunericul cel mai de jos. Străinule de tot adevărul, semănătorule de sminteli, Agricolae, tu eşti cap al diavolului, iar boierul cel dimpreună cu tine este coadă a mîniei şi amîndoi sînteţi slugi ale satanei. Dacă la începutul muncilor ce ni le-aţi adus nu v-aţi încredinţat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi începeţi alte munci”.

Slujitorii tiranului au zis către sfinţi: „O, cei mai fără de minte vrăjmaşi ai zeilor noştri şi străini de mila lor, pentru ce nu le aduceţi jertfe?” Sfîntul Chirion răspunse: „Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Său şi pe Sfîntul Duh şi ne sîrguim a săvîrşi cu îndrăzneală alergarea nevoinţei noastre, ca după ce vom birui înşelăciunea voastră, să primim cununile vieţii celei fără de moarte”.

Apoi voievodul a poruncit să-i ducă iarăşi în temniţă ca să se gîndească ce le va mai face. Deci, fiind închişi sfinţii în temniţă, au început a cînta: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii noştri şi, precum sînt ochii slugilor în mîinile stăpînilor lor, aşa şi ochii noştri sînt către Domnul, Dumnezeul nostru, pînă ce se va milostivi spre noi. După rugăciune, în ceasul al şaselea din noapte, s-a auzit către dînşii glasul Domnului, Care li s-a arătat, zicîndu-le: „Cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de muncile cele de puţină vreme, că degrabă vor trece; răbdaţi puţin, pătimiţi după lege ca să primiţi cununi”.

Cu o mîngîiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind întăriţi sfinţii, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar după ce s-a făcut ziuă, din porunca tiranului au fost aduşi din temniţă înaintea lui. Şi ei au grăit către acei necuraţi judecători: „Fă-ne orice voieşti, că noi sîntem creştini şi nu voim să ne închinăm idolilor”. Sfinţii, grăind acestea, au văzut pe diavol lîngă Agricolae, ţinînd în dreapta o sabie iar în stînga un şarpe şi îi grăia la ureche: „Al meu eşti, îmbărbătează-te”.

Atunci voievodul, împreună cu Lisie, au poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i ducă legaţi la iezer; că era un iezer lîngă cetatea Sevastiei, care avea apă multă. Răbdînd vitejeşte cele de aici şi bucurîndu-se de cele nădăjduite, sfinţii mucenici grăiau unul către altul: „Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm; aspră este iarna, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar plăcută este desfătarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut să nu mai răbdăm astăzi pe noi haina cea stricăcioasă. Să defăimăm gheaţa care ne topeşte şi să urîm trupul.

Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul, ca să dănţuiască în veci; iar mîna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie milă de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul sufletelor noastre”.

Cînd pătimeau acestea sfinţii mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit şi vînt mare. Deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, pe cînd se pleca ziua spre seară; şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul temniţei ca să străjuiască pe mucenici. Şi era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu cald.

Sosind ceasul întîi din noapte şi gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintr-înşii, neputînd să rabde, s-a despărţit din acea sfîntă ceată şi a alergat la feredeu. Dar cînd şi-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simţind căldura, îndată a căzut mort. Iar sfinţii, dacă au văzut pe acel fugar plecînd de la dînşii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: „Au doară în rîuri Te vei mînia, Doamne? Au doar în rîuri este mînia Ta, sau în mare pornirea Ta? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat şi toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia şi numele Tău vom chema, pe Tine, pe Care Te laudă toată făptura, balaurii şi toate adîncurile, focul, grindina, zăpada, gheaţa şi duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat şi valurile cele sălbatice le alini, prin ameninţarea mîinii Tale.

Acum Acelaşi eşti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, cînd fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif şi l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne şi minuni în Egipt împotriva lui Faraon şi a poporului său şi a despărţit marea şi pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinţii Tăi Apostoli, ascultă-ne şi pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adîncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, că am stat în adîncul apei şi ni s-au udat picioarele în sîngele nostru; uşurează-ne de sarcină şi alinează iuţimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne ruşinăm şi să cunoască toţi că ne-am mîntuit, strigînd către Tine”.

Dar în ceasul al treilea din noapte i-a strălucit o lumină ca soarele, atît de caldă, ca în vremea secerişului şi a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce străjuiau se cuprinseseră de somn, numai străjerul temniţei nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugîndu-se lui Dumnezeu, cugeta în sine cum cel ce scăpase la feredeu s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecînd în ger atît de mare, sînt încă vii.

Şi, căutînd către dînşii, a văzut o lumină strălucindu-i; şi, ridicînd ochii în sus, voia să vadă de unde vine spre dînşii acea lumină. Atunci a văzut pogorîndu-se din cer, spre capetele sfinţilor, nişte cununi prealuminoase, treizeci şi nouă la număr; şi cugeta, zicînd în sine: „Nu sînt patruzeci de oameni care pătimesc? Pentru ce nu este cununa a patruzecea, ci numai treizeci şi nouă?”

Înţelegînd că acela care a fugit la feredeu este lepădat din ceata sfinţilor şi pentru aceasta cununile nu sînt în număr deplin de patruzeci, a deşteptat pe străjeri şi, dezbrăcîndu-se de hainele sale, a sărit în iezer, înaintea ochilor acelora, strigînd şi zicînd cu mare glas: „Şi eu sînt creştin!” Apoi, stînd în mijlocul sfinţilor mucenici, a zis: „Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum şi aceştia au crezut, numără-mă în ceata lor şi mă învredniceşte să pătimesc pentru Tine, împreună cu aceşti robi ai Tăi, ca făcîndu-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!” Şi s-a făcut desăvîrşit numărul de patruzeci al sfinţilor mucenici, căci străjerul temniţei a împlinit locul celui căzut. Iar numele lui era Aglaie.

Astfel, împlinindu-se numărul cetei mucenicilor, diavolul, văzîndu-se biruit şi ruşinat, s-a prefăcut în asemănare de om şi, tînguindu-se, striga în auzul tuturor: „Vai mie, sînt biruit de bărbaţii aceştia şi acum sînt la toţi de rîs şi de ocară, că n-am avut prieteni şi slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Deci ce îmi rămîne mai mult, decît numai să întorc inima boierilor mei şi să ardă trupurile sfinţilor şi să le arunce în rîu ca nici moaştele lor să nu rămînă?”

Iar Sfîntul Chirion a strigat, zicînd: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! Căci pe cel ce era asupra noastră, ca pe noi l-ai făcut, Stăpîne, şi micşorarea zecimii a patra ai împlinit-o, iar pe satana l-ai ruşinat”. Deci au început cu toţii a cînta psalmul acesta: Mîntuieşte-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios.

A doua zi au mers necuraţii tirani la iezer şi, văzînd pe sfinţii mucenici în apă fiind vii, neîngheţaţi de frig şi de ger, s-au mirat şi meşteşug vrăjitoresc îl socoteau pe acela, deoarece şi apa în iezer o simţeau că este caldă. După aceea, văzînd şi pe străjerul temniţei stînd în apă între mucenici, mai mult s-au mirat şi au întrebat despre dînsul pe ostaşi: „Din ce pricină a făcut aşa?” Iar ostaşii au răspuns: „Noi am fost cuprinşi de somn greu, iar el, toată noaptea nedormind, fără de veste ne-a deşteptat şi am văzut o lumină mare, unde stăteau mucenicii; iar el, degrabă dezbrăcîndu-se şi aruncîndu-şi hainele sale, a sărit la dînşii, strigînd aşa: „Şi eu sînt creştin!””

Atunci tiranii, umplîndu-se de mînie, au poruncit ca, legîndu-i, să-i tîrască la mal; şi, ducîndu-i de acolo la locul cel de muncă, au hotărît să li se sfărîme gleznele cu ciocane. Făcîndu-se acea cumplită muncă, maica unui tînăr de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfinţii mucenici care pătimeau, venind acolo, îi întărea cu cuvinte de îmbărbătare pe sfinţi, spre vitejeasca răbdare. Căci, temîndu-se ca nu cumva fiul ei, ca un tînăr ce era, să se înfricoşeze şi să slăbească în munci, cu dinadinsul spre dînsul întinzîndu-şi mîinile, îl învăţa grăind: „Fiul meu cel preadulce, mai rabdă încă puţin ca să fii desăvîrşit. Nu te teme, fiule. Iată Hristos stă înainte, ajutîndu-ţi!”

Iar sfinţii mucenici, fiind sfărîmaţi şi acum sufletele lor dîndu-le Domnului, grăiau: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vînătorilor; cursa s-a sfărîmat şi noi ne-am izbăvit. Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul!” Şi zicînd toţi „Amin”, şi-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfîntul Meliton, fiul acela care era îndemnat de maică-sa, încă mai răsufla.

Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punînd în care trupurile sfinţilor, să le ducă spre ardere; iar pe tînărul acela l-au lăsat abia răsuflînd, avînd nădejde că va fi încă viu. Însă maică-sa, văzînd pe fiul ei singur, lăsîndu-şi slăbiciunea femeiască şi avînd tărie bărbătească, a luat pe fiul său pe umeri şi fără de temere mergea după car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maica sa, bucurîndu-se, şi-a dat sufletul său în braţele lui Hristos. Iar maica sa, ajungînd carele, a pus trupul fiului său mort peste trupurile sfinţilor.

După ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de rîu, ostaşii au adus o mulţime de vreascuri şi de lemne şi au făcut un stog foarte mare şi, punînd pe dînsele muceniceştile trupuri, le-au aprins. Iar după ce a ars stogul acela, au rămas oasele sfinţilor. Şi au zis între dînşii tiranii: „De vom lăsa aşa oasele acestea, le vor lua creştinii şi vor umple toată lumea cu dînsele, împărţindu-le spre pomenirea lor. Deci să le aruncăm în rîu ca nici praful lor să nu rămînă!” Atunci au aruncat rămăşiţele de la moaştele sfinţilor în rîu, spre pierderea desăvîrşită a pomenirii mucenicilor.

Iar Domnul, Cel ce păzeşte toate oasele plăcuţilor Săi, n-a lăsat să piară în apă nici o părticică din ele, ci pe toate le-a păzit întregi. După trei zile s-au arătat sfinţii, fericitului Petru, episcopul acelei cetăţi, zicîndu-i: „Vino noaptea şi ne scoate pe noi din rîu!” Iar el, luînd clerul său şi bărbaţi cucernici, a mers la malul rîului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Şi iată că deodată s-au luminat oasele sfinţilor în apă ca stelele; şi oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină. Deci, adunînd episcopul din apă toate oasele sfinţilor, pînă la unul, le-a pus într-un loc cinstit.

Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos şi s-au încununat de El, ca nişte lumini strălucesc în lume. Ei în Dumnezeu au crezut şi pe Hristos L-au mărturisit, iar de Duhul Sfînt nu s-au lepădat şi s-au preamărit de către Preasfînta şi Făcătoarea de viaţă Treime, lăsînd pomenirea vieţii lor, spre mîntuirea tuturor celor ce cred în Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh.

Iar numele acestor patruzeci de Sfinţi Mucenici sînt acestea: „Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie”.

Sfinţii patruzeci de Mucenici au fost prinşi şi au pătimit pentru Hristos, mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci şi şase zile ale lunii februarie. Şi şi-au dat sufletele lor Domnului în al şaptelea idis al lui martie, adică în ziua a noua a lunii martie, stăpînind Liciniu în Răsărit. Dar mai ales împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea ca şi Tatălui şi Sfîntului Duh, în veci. Amin.

Troparul Sff. 40 de Mucenici, gl. 1:

Pentru durerile pe care sfinții le-au pătimit pentru Tine, milostiv fii, Doamne, și Te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

Alt tropar al Sff. 40 de Mucenici, gl. 1:

Purtătorilor de chinuri, cinstiți patruzeci de ostași ai lui Hristos, prin foc și prin apă ați trecut și v-ați arătat împreună locuitori cu îngerii. Cu care rugați-vă lui Hristos pentru cei ce vă laudă pe voi cu credință. Slavă Celui Ce v-a dat vouă tărie; slavă Celui Ce v-a încununat pe voi; slavă Celui ce a dăruit prin voi, tuturor tămăduiri.

Condacul Sff. 40 de Mucenici, gl. 6:

Toată oștirea lumii părăsind-o, de Stăpânul cel din ceruri v-ați lipit, purtătorilor de biruință ai Domnului, sfinților patruzeci. Că prin foc și prin apă trecând, fericiților, după vrednicie ați primit slavă din ceruri și mulțime de cununi.

Acatistul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Aparatoarei intruniri pentru credinta, Mucenicilor de patruzeci, care in iezerul Sevastiei s-au aruncat de inchinatorii la idoli, veniti sa praznuim cu dragoste pomenirea lor. Ca vrednici sunt a ne izbavi de toata primejdia prin rugaciuni catre Dumnezeu si sa cantam: Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Icosul 1:

Ingerii din cer cu cununi de cinste s-au aratat sufletele voastre cele nevestejite de durerea trupului, ca suferind rabdati asprimea gerului, ca si tinerii evrei care oarecand vapaia focului privind, cantau: pe Domnul lucrurile laudati-L si preainaltati-L intru toti vecii! Pentru aceasta si noi cantam asa:

Bucura-te, turma a adevaratului Pastor;
Bucura-te, ca prin ale Lui invataturi ai aflat mantuirea;
Bucura-te, ca printr-Insul ti s-au deschis usile Raiului;
Bucura-te, ca ai dobandit viata cea nemuritoare;
Bucura-te, ca ai defaimat fagaduintele barbarilor;
Bucura-te, ca te-ai lepadat de cinstea celor necredinciosi;
Bucura-te, in suferinta cu totul nestramutata;
Bucura-te, in biruinta multora neasemanata;
Bucura-te, in lupte desavarsit nerusinata;
Bucura-te, in ispite fara preget neaplecata;
Bucura-te, ca in chinuri ai stat neintristata;
Bucura-te, visteria lui Hristos cea nedesarta;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 2:

Voievodului ce va indeamna din porunca imparatului sa aduceti jertfa cipistii idolesti, cu un gand i-ati raspuns, fara sfiala: ca daca pentru imparatul cel pamantesc, intru razboaie ati biruit pe vrasmasi, cu cat mai vartos pentru Imparatul cel fara de moarte nevoindu-va, veti surpa si veti birui a lui rautate, cantand: Aliluia!

Icosul 2:

Graiurile acestea auzindu-le, Agricola a zis catre Sfinti: una din doua sta inaintea voastra sa alegeti: ori zeilor sa aduceti jertfe si sa luati mari daruri, ori nesupunandu-va sa fiti din oaste izgoniti si pedepsiti, catre care ei au raspuns ca „Domnul se ingrijeste de noi in cele de folos”; pentru aceasta le cantam:

Bucurati-va, ostasii lui Hristos;
Bucurati-va, Sfintilor Mucenici;
Bucurati-va, rabdatori de chinuri;
Bucurati-va, cei binecredinciosi si intelepti;
Bucurati-va, ca ati defaimat tagaduintele netrebnice;
Bucurati-va, ca ati rusinat pe cei necredinciosi;
Bucurati-va, ca ati luptat impotriva iernii;
Bucurati-va, ca ati nazuit la puterea lui Dumnezeu;
Bucurati-va, ca ati dobandit mila si dragostea Lui;
Bucurati-va, ca s-au scris numele voastre in ceruri;
Bucurati-va, ca v-ati invrednicit de asemenea dar;
Bucurati-va, plinirea randuielii sfinte;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 3:

De vreme ce singur marturisesti, au zis Sfintii ostasi voievodului, ca in mana noastra sta a dobandi dragostea sau ura ta, sa nu ne iubesti pe noi caci esti fara de lege si de intunericul ratacirii cuprins; ci mila lui Dumnezeu cel atotputernic sa fie cu noi, caci Lui Ii cantam: Aliluia!

Icosul 3:

Marturia Sfintilor umpland de manie pe pagan, a poruncit ca sa-i arunce in temnita. Iar sfantul Kyrion a zis catre dansul ca de la imparat nu ai stapanire a ne munci, fara numai a cerceta plecarile noastre. Dupa care cuvinte, el n-a mai indraznit a-i schingiui, insa indata i-a intemnitat; iar noi, cu evlavie, cantam asa:

Bucura-te, Kyrion inteleptule;
Bucura-te, al fratiei aparatorule;
Bucura-te, al semetiei invingatorule;
Bucura-te, nadejdea celor de o credinta cu tine;
Bucura-te, lauda legii lui Hristos;
Bucura-te, stalpul Bisericii Rasaritului;
Bucura-te, ocrotitorul cetei tale ;
Bucura-te, risipitorul eresurilor;
Bucura-te, chinuire neclintita;
Bucura-te, vas ales spre mantuire;
Bucura-te, trambita insuflata de Duhul Sfant;
Bucura-te, paza cetei tale;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 4:

In temnita sezand Sfintii, inteleptul Kriton nu inceta a-i povatui zicand ca precum cu un suflet si cu un gand am vietuit, asa si mucenicia sa o savarsim impreuna; si precum am placut imparatului celui muritor, asa si Celui fara de moarte, Imparatului Hristos Dumnezeu, sa ne sarguim a fi iubiti si sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 4:

Petrecand ostasii inchisi sapte zile, a opta a venit Licie voievodul, de imparatul trimis, ca sa-i judece cu Agricola dimpreuna. Ei, insa, fara a se infricosa, mergand la infatisare, se rugau impreuna citind psalmul lui David: ” Dumnezeule, intru numele Tau marturiseste-ne si intru puterea Ta ne judeca”; iar noi le cantam acestea:

Bucura-te, turma mica;
Bucura-te, ceata Sfanta;
Bucura-te, ca in cuget ai fost una ravnitoare;
Bucura-te, si in trup cu un gand patimitoare;
Bucura-te, in razboi agera biruitoare;
Bucura-te, de vrasmasi vrednica invingatoare;
Bucura-te, a paganilor stea luminatoare;
Bucura-te, la nevoi tuturor folositoare;
Bucura-te, ca in munci ai putut fi rabdatoare;
Bucura-te, ca de idoli n-ai vrut a fi patimitoare;
Bucura-te, de eresuri strasnica prigonitoare;
Bucura-te, crestinilor vesnica aparatoare;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 5:

Stand Sfintii inaintea lui Licie, acesta le-a grait: voi poate mai mari dregatorii asteptati de la imparatul? eu sunt trimis a vi le da voua, de va veti supune legilor tarii ca sa jertfiti zeilor. Iar Sfantul Candidus i-a raspuns: Nu numai dregatoria nu voim cu asemenea cuvinte, dar si trupurile noastre va dam spre a dobandi dragostea Mantuitorului nostru Hristos, Caruia ii cantam: Aliluia!

Icosul 5:

Indata dar, voievodul a poruncit slujitorilor ce ii pazeau ca sa-i loveasca cu pietre spre a le astupa gurile; pietrele insa se rasfrangeau si tot asupra celor ce le azvarleau se intorceau, incat se ucideau unii pe altii. O, minune! strigau Sfintii, intarindu-se in credinta; iar noi le cantam:

Bucurati-va, ca ati biruit pe satana;
Bucurati-va, ca ati rusinat pe Licie;
Bucurati-va, ca ati uimit pe strajerii lui;
Bucurati-va, ca ati imbarbatat toata ostirea;
Bucurati-va, pentru asemenea mare fapta;
Bucurati-va, ca ati facut a se minuna popoarele;
Bucurati-va, ca ati luminat intelegerea privitorilor;
Bucurati-va, ca ati ingrozit pe inchinatorii la idoli;
Bucurati-va, ca pentru voi s-a aratat puterea Duhului Sfant;
Bucurati-va, ca intru voi a stralucit raza dumnezeirii;
Bucurati-va, ca prin voi s-au intors multi eretici la credinta;
Bucurati-va, cei intocmai astazi cu ingerii;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 6:

Voievodul rusinat vazandu-se si nestiind ce sa mai zica, striga catre popor ca vrajitori sunt. Iar Sfantul Domnus i-a raspuns cu indrazneala, ca Dumnezeu a voit ca fetele celor fara de rusine ce hulesc pe Fiul Sau, sa se zdrobeasca, si astfel sa cunoasca puterea lui Hristos si sa-I cante: Aliluia!

Icosul 6:

Si iarasi ducandu-i pe Sfinti la inchisoare, ei se rugau cantand psalmul proorocului ce zice: „Precum sunt ochii slugilor la mana stapanilor, asa sunt ochii nostri catre Domnul…”. Atunci glasul Domnului a grait catre dansii zicand: ” Cel ce crede intru Mine, de va muri, viu este”; pentru aceasta sa-i cinstim si sa zicem asa:

Bucurati-va, intru Domnul, Care a grait catre voi;
Bucurati-va, cei ce v-ati invrednicit de asemenea cinste;
Bucurati-va, ca v-ati intarit prin putere de sus;
Bucurati-va, ca v-ati socotit intocmai cu Apostolii;
Bucurati-va, ca cuvantul lui Dumnezeu s-a rostit catre voi;
Bucurati-va, ca Cel ce S-a suit pe Cruce, S-a pogorat si in temnita;
Bucurati-va, ca Fiul Fecioarei intru voi S-a salasluit;
Bucurati-va, ca biruitori v-ati aratat cu puterea Crucii;
Bucurati-va, ca Mielul lui Dumnezeu v-a randuit rabdarea Sa;
Bucurati-va, cantaretilor de cantari duhovnicesti;
Bucurati-va, organe bine rasunatoare;
Bucurati-va, strune cuvantatoare;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 7:

Dupa ce a stralucit ziua cea mult dorita de Sfinti, s-au dus ei din temnita inaintea tiranilor, carora le-au grait asa: Faceti-ne noua ce veti voi, ca suntem crestini si nu ne vom inchina zeilor vostri. Atunci au vazut ei pe diavolul langa Agricola stand si la urechi soptind. Dupa care, iarasi cu credinta au strigat: Aliluia!

Icosul 7:

Neputand a suferi mai mult Agricola si Licie defaimarea ce le faceau Sfintii, au poruncit ostasilor sa-i lege si sa-i impinga ca pe o turma de oi in iezerul de langa cetatea Sevastiei, ca era vifor mare si nu credeau a rabda asprimea timpului, inconjurandu-i cu ostasi; ei insa cu fata vesela au primit pedeapsa aceasta, pentru care le cantam:

Bucurati-va, ca ati iesit din cetele paganesti;
Bucurati-va, ca intrati in legiunile ceresti;
Bucurati-va, ca va gonesc voievozii intunericului;
Bucurati-va, ca va primesc incepatorii luminii;
Bucurati-va, ca ingerii privindu-va se veselesc;
Bucurati-va, ca diavolii plangand se tanguiesc;
Bucurati-va, ca heruvimii va umbresc sub aripile lor;
Bucurati-va, ca puterea iadului se zdrobeste de sfaturile voastre;
Bucurati-va, ca serafimii canta si praznuiesc;
Bucurati-va, ca Agricola si Licie se ocarasc;
Bucurati-va, ca apele Sevastiei v-au spalat de pacate;
Bucurati-va, ca in ele ati primit botezul;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 8:

Dupa ceasul intai din noapte, gerul intarindu-se foarte cumplit, trupurile Sfintilor inghetasera incat se puteau frange. Unul, insa, dintr-insii, nemaiputand rabda aceasta asprime, fiind slab de credinta, s-a despartit de ceata cea sfanta si a alergat la o baie pe care o facuse voievodul inadins pe malul iezerului pentru cel care s-ar intoarce din credinta sa, dar toti ceilalti cu un glas ziceau: Aliluia!

Icosul 8:

Punandu-se Sfintii la rugaciune cu smerenie, spre a nu se putea rapi de puterea diavolului, catre ceasul al treilea a stralucit peste ei o lumina mare de s-a incalzit vazduhul, gheata s-a topit si apa s-a facut priincioasa. Iar acel dintre ei care alergase la baie s-a desfacut ca ceara de caldura focului; pentru care sa cantam Sfintilor acestea:

Bucurati-va, ca ati imblanzit stihiile;
Bucurati-va, ca iezerul de gheata s-a topit;
Bucurati-va, ca apele cele amare s-au facut priincioase;
Bucurati-va, ca crivatul si-a schimbat puterea sa;
Bucurati-va, ca v-ati izbavit de iarna suferintei;
Bucurati-va, ca ati dobandit caldura Raiului;
Bucurati-va, ca din intuneric ati iesit la lumina;
Bucurati-va, ca lepra pacatelor s-a curatit de pe voi;
Bucurati-va, ca Soarele dreptatii v-a stralucit voua;
Bucurati-va, ca dorinta barbarilor a ramas rusinata;
Bucurati-va, ca hotararea voastra a stat nestramutata;
Bucurati-va, ca ati dobandit dumnezeiasca bunavointa;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 9:

In acea vreme mai marele temnitei, vazand lumina si uitandu-se la cer, a vazut treizeci si noua de cununi stralucite ca soarele, pogorandu-se spre Sfinti si intelegand ca a patruzecea lipsea pentru acel ce se indoise, a strigat catre strajeri aruncandu-se in iezer: si eu marturisesc pe Hristos de adevaratul Dumnezeu si ii cant Lui: Aliluia!

Icosul 9:

Cu aceasta urmare a temnicierului, numarul Mucenicilor implinindu-se dupa raduiala de sus hotarata, diavolul nemaiputand rabda marimea de suflet al lor, in chip de om se tanguia pe tarmuri, zicand: Cum boierii de au lasat nechinuiti pe acesti ostasi semeti pana a nu-i da in apa; iar noi, pomenind numele lor, cantam:

Bucura-te, Kyrion;
Bucura-te, Candidus;
Bucura-te, Domnus;
Bucura-te, Hesychius;
Bucura-te, Heraclie;
Bucura-te, Smaragdus;
Bucura-te, Evnoicus;
Bucura-te, Valens;
Bucura-te, Vivian;
Bucura-te, Claudiu;
Bucura-te, Priscus;
Bucura-te, Teodul;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 10:

Iar a doua zi venind necuratii tirani la iezer, au vazut pe Sfinti vii si nevatamati de asprimea gerului cu temnicierul dimpreuna, de care minunandu-se mai ales, fiind cel mai credincios slujitor al lor, au intrebat pe ostasi pricina si ei le-au povestit ceea ce urmase dupa lumina, si cum s-a aruncat in apa, marturisind pe Hristos si cantand: Aliluia!

Icosul 10:

Atunci tiranii de manie umplandu-se, au poruncit ca legandu-i sa-i traga spre mal si ducandu-i la locul cel de munca, au judecat ca sa le sfarame gleznele cu ciocane, care munca savarsindu-se cu multa cruzime, maica unuia din Sfinti ce se numea Meliton si era tanar foarte, intamplandu-se de fata, cu jale mare il imbarbata, strigand catre dansul si catre ceilalti:

Bucura-te, fiul meu cel iubit care astazi te preaslavesti;
Bucura-te, Ioane, mult rabadatorule;
Bucura-te, Eutihie, inteleptule;
Bucura-te, Xanthius, indreptatorule;
Bucura-te, Aelian, prefericitule;
Bucura-te, Sisinnius, cel viteaz;
Bucura-te, Aggias, de Dumnezeu iubite;
Bucura-te, Meletie, primitorule de straini;
Bucura-te, Flaviu, cel cu nume mare;
Bucura-te, Acacius, fara de rautate;
Bucura-te, Ecdicius, invatatorule;
Bucura-te, Lisimah, de vrasmasi risipitor;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 11:

Cand Mucenicii erau chinuiti de ostasi, gura lor nu inceta a rosti rugaciunea aceasta: Sufletul nostru ca o pasare s-a izbavit din cursa vanatorilor; cursa s-a sfaramat si noi ne-am izbavit; ajutorul nostru este intru numele Domnului; si asa graind si-au dat sufletul in mainile lui Hristos cantand: Aliluia!

Icosul 11:

Dar dupa ce s-au savarsit din viata ca niste jertfe ale lui Hristos, voievozii intunericului au poruncit slugilor sa puna trupurile Sfintilor in carute si sa le duca la ardere, spre a nu ramane crestinilor nici o nadejde de mangaiere, nestiind ce va urma. Noi insa, slavindu-i, cantam acestea:

Bucura-te, Alexandru, aparatorule;
Bucura-te, Ilie, cu Tezviteanul petrecatorule;
Bucura-te, Gorgonius, lauda Armeniei;
Bucura-te, Teofil, alesul lui Dumnezeu;
Bucura-te, Domitian, cuviosule;
Bucura-te, Gaius, preafericitule;
Bucura-te, Leontie, mandria imparatilor;
Bucura-te, Atanasie, dulceata preotilor;
Bucura-te, Chiril, mangaietorule;
Bucura-te, Sacerdon, preaminunate;
Bucura-te, Nicolae, cel milostiv;
Bucura-te, Valeriu, stegarul credintei;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 12:

Si dupa ce s-au savarsit Sfintii, acel mai tanar, Meliton, dand inca semne de viata, tiranii au poruncit sa nu-l duca la ardere, voind inca sa-l mai munceasca; maica sa, insa, ridicandu-l pe umerii ei, l-a dus la ceilalti, ca dimpreuna sa se topeasca trupurile lor; insa pe drum si-a dat sufletul cantand: Aliluia!

Icosul 12:

Nici focul, nici apele n-au putut mistui Sfintele Moaste ale Mucenicilor. Ca, arzand lemnele, oasele lor au ramas nevatamate. Si in apa aruncandu-i, a treia zi s-au aratat episcopului Armeniei, anume Petru, la mijlocul noptii, ca niste lumini stralucind, de unde i-au scos si i-au asezat la locuri de cinste, cantand:

Bucura-te, Philoctemon, iubitorule de cinste;
Bucura-te, Severian, facatorule de minuni;
Bucura-te, Chudion, managaierea bolnavilor;
Bucura-te, Agalae, bucuria celor intristati;
Bucurati-va, stele neapuse ale Armeniei;
Bucurati-va, crini nevestejiti ai Sevastiei;
Bucurati-va, ca numele voastre s-au scris in ceruri;
Bucurati-va, ca v-ati incununat prin ingeri;
Bucurati-va, ca ati surpat puterea idoleasca;
Bucurati-va, ca ati sporit gloria crestineasca;
Bucurati-va, odraslele nemuritoare;
Bucurati-va, oastea cea biruitoare;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, de trei ori fericita si preanevinovata ceata a Mucenicilor! tie ne rugam, grabeste de intareste credinta noastra cu ajutorul tau cel Sfant, ca printr-insa sa dobandim cele de folos, cu mila dumnezeiasca, ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii si de alte rautati, ca impreuna cu tine sa cantam: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Ingerii din cer cu cununi de cinste s-au aratat sufletele voastre cele nevestejite de durerea trupului, ca suferind rabdati asprimea gerului, ca si tinerii evrei care oarecand vapaia focului privind, cantau: pe Domnul lucrurile laudati-L si preainaltati-L intru toti vecii! Pentru aceasta si noi cantam asa:

Bucura-te, turma a adevaratului Pastor;
Bucura-te, ca prin ale Lui invataturi ai aflat mantuirea;
Bucura-te, ca printr-Insul ti s-au deschis usile Raiului;
Bucura-te, ca ai dobandit viata cea nemuritoare;
Bucura-te, ca ai defaimat fagaduintele barbarilor;
Bucura-te, ca te-ai lepadat de cinstea celor necredinciosi;
Bucura-te, in suferinta cu totul nestramutata;
Bucura-te, in biruinta multora neasemanata;
Bucura-te, in lupte desavarsit nerusinata;
Bucura-te, in ispite fara preget neaplecata;
Bucura-te, ca in chinuri ai stat neintristata;
Bucura-te, visteria lui Hristos cea nedesarta;
Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

si Condacul 1:

Aparatoarei intruniri pentru credinta, Mucenicilor de patruzeci, care in iezerul Sevastiei s-au aruncat de inchinatorii la idoli, veniti sa praznuim cu dragoste pomenirea lor. Ca vrednici sunt a ne izbavi de toata primejdia prin rugaciuni catre Dumnezeu si sa cantam: Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!

Cântare de laudă la Sfinţii 40 de Mucenici

Sfinţii mucenici, cu trupurile încătuşate de ger,

Puternic credinţa o au ţinut.

Luminaţi de nădejde,

Ei au strigat către Dumnezeul lor iubit:

„O, Tu, Care ai uimit lumea

Cu înfricoşata Ta moarte şi înviere,

O, Doamne, învie-ne pre noi!

Căci tăria cerului şi toată zidirea

Pe Tine Te laudă,

Şi adîncurile toate, focul, grindina şi gheaţa

Te laudă pe Tine.

Tu pe robul Tău Moise cu tot cu popor

Din robia Egiptului ai scos,

Iar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, şi apoi pe Elisei,

Poruncind firii apele să le liniştească şi să le despartă.

Ajută-ne acum şi nouă, robilor Tăi,

Care credem întru Tine, precum ai ajutat pururea

Tuturor robilor Tăi celor din veac.

Nu îngădui frigului să fie mai tare ca omul,

Nu îngădui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tăi,

Să fim daţi de batjocură nelegiuiţilor.

O, Tu poţi toate, Stăpîne,

Care toate le stăpîneşti.

Căci Tu prefaci focul în gheaţă, şi gheaţa, în foc.

Iată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile

Ca o fiară sălbatică,

O, ajută-ne nouă ca Numele Tău Cel Atotputernic

Pretutindeni să fie slăvit!”

Mucenicii din lac, încătuşaţi de gheaţă,

S-au încălzit minunat de la lumina cea pogorîtă de sus.

Ei au murit cu cinste şi au rămas mucenici patruzeci

Pînă la sfîrşit,

Spre spaima, groaza şi ruşinea necredincioşilor

Celor ce zac în întuneric.

Sursa: https://altarulcredintei.md