Sfântul Ierarh Grigorie Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu

08:22, 7 februarie 2021 | Actual, Religie | 255 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Bildergebnis für sf grigore teologul

Pe 7 februarie, facem pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu, arhiepiscopul Constantinopolului, prietenul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și mare părinte bisericesc (+ 390)

Viața pe scurt a Sfântului Grigorie Teologul

Marele Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens (364-378) si Teodosie cel Mare (379-395) si s-a nascut in cetatea Nazianz din Capadochia, catre anul 328. Se tragea din parinti de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, tatal sau, macar ca de curand era venit la credinta, fiind, pentru vredniciile sale, episcop de Nazianz.

Ajuns la masura varstei si placandu-i sa invete, SfantuI Grigorie a strabatut, ca nimeni altul, tot mestesugul invataturii, umbland la scolile cele mai de seama din vremea sa: la Cesareea Capadochiei, unde s-a imprietenit cu Sfantul Vasilie, la Cezareea Palestinei, la Alexandria si la Atena, scoala cea mai inalta de atunci, unde a si fost rugat sa ramana ca dascal.

S-a intors, insa, si s-a facut dascal in Capadochia, langa tatal sau, batran, care l-a sfintit, fara voia lui, preot. Voind insa tatal sau sa-l sfinteasca episcop, in locul sau, Sfantul Grigorie a fugit in pustie, langa Sfantul Vasilie, prietenul sau, de unde peste o vreme, s-a intors totusi, chemat in ajutor de tatal sau, ajuns, acum, la neputinta. A fost sfintit episcop, mai tarziu, de Sfantul Vasilie, pentru cetatea Sasima, tot fara voia lui.

Era un cuvantator innascut. Iubea viata duhovniceasca, poezia crestina si teologia pe intelesul oamenilor.

Iar cand Biserica cea mare din Constantinopol era amenintata de ratacire, cand dreapta credinta era primejduita de inselatoarea invatatura a lui Arie, Sfantul Grigorie a fost chemat de putinii dreptcredinciosi din cetate, ca sa le fie pastor, si el a primit. Sfantul Grigorie a adunat pe credinciosi intr-o bisericuta marginasa, deschisa chiar in casa uneia din rudele sale, bisericuta pe care el, a numit-o biserica Invierii. Aici a rostit el cele cinci cuvantari teologice vestite, care i-au adus faima de mare cuvantator al lui Dumnezeu. Ca ele talmaceau, pe inteles omenesc, dreapta invatatura despre Sfanta Treime. Si pe multi i-a intors la dreapta credinta.

Fericitul Grigorie a fost, o vreme, si patriarh al marii cetati a Constantinopolului, iar la cel de al doilea Sinod ecumenic, ce s-a tinut, la anul 381, in Constantinopol, pe vremea binecredinciosului imparat Teodosie, Sfantul Grigorie a adus multe dovezi contra gresitelor invataturi, ce tulburau atunci Biserica. Din cauza unor neintelegeri, in scurta vreme, Sfantul a parasit, insa scaunul patriarhicesc si s-a retras in singuratate, unde pana la sfarsitul vietii sale, multe scrieri si poeme de viata duhovniceasca, de teologie pe inteles si de poezie crestina a lasat Bisericii.

In teologia lui, Biserica Rasaritului si-a vazut talmacita propria ei teologie despre taina Sfintei Treimi si, iata de ce, ea il cinsteste pe Sfantul Grigorie, ca pe teologul ei cel mai de seama.

Si asa, traindu-si credinta si talmacind pe Dumnezeu si tainele Lui oamenilor, Sfantul Grigorie s-a mutat la Domnul, la 25 ianuarie, in anul 389.

Viața pe lung a Sfântului Grigorie Teologul

Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.

Iar maica Sfîntului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă, născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfînta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvîntul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut.

Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite şi cu dinadinsul rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsul, l-a dus la creştinătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea cîntînd cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decît numai le auzea cîndva de la soţia sa, care adeseori se ruga; el nici nu ştia cum să se roage şi nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cîntau de dînsul în vis, erau acestea:Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cîntarea aceea a simţit în inimă o mare plăcere; apoi, deşteptîndu-se, se veselea şi a spus soţiei sale. Iar ea înţelegînd că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfînta Biserică, a început mai cu dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mîntuirii.

Într-acea vreme, s-a întîmplat că Sfîntul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care mergea la sfîntul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela a dus Sfînta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mîinile arhiereului. Iar după primirea Sfîntului Botez, a început viaţa cea curată şi plăcută lui Dumnezeu, precum se cade creştinului celui adevărat şi desăvîrşit.

Atît de mult a sporit în dreapta credinţă şi în fapte bune, încît mai pe urmă a fost ales episcop al scaunului vacant din cetatea Nazianzului, de care lucru se va spune mai pe urmă. Cu un bărbat ca acesta vieţuind fericita Nona în cinstită însoţire şi dorind ca să aibă copii de parte bărbătească, înălţa rugăciuni cu dinadinsul Dătătorului tuturor bunătăţilor, ca să-i dăruiască măcar un fiu; pe care l-a făgăduit mai înainte de zămislire, ca altă dată Ana pe Samuil, ca să-l dea spre slujba lui Dumnezeu, Care i l-a dăruit. Iar Domnul, care face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor, a împlinit cererea dreptcredincioasei femei şi în vis, prin descoperire dumnezeiască, înainte i-a arătat pe pruncul ce avea să se nască dintr-însa. Şi a văzut Nona înainte de naşterea fiului, ce fel va fi el, cum şi numele lui l-a ştiut.

Deci, după o vreme, a născut un copil parte bărbătească, şi l-a numit după numele tatălui său, Grigorie, precum în vis i se înştiinţase înainte. Apoi a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi purtării Lui de grijă a încredinţat pe pruncul cel născut, dăruindu-l lui Dumnezeu. Nu l-a botezat îndată, pentru că era în acele vremuri un obicei, ca cei mai mulţi creştini să amîne Botezul pînă la vîrsta la care Hristos Domnul nostru s-a botezat în Iordan de la Ioan, adică pînă la 30 de ani. Mai pe urmă însă acel obicei, pentru pricini bine socotite, a fost înlăturat de acest Sfînt Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, Vasile cel Mare, de Grigorie de Nissa şi de alţi mari părinţi. Deci, pruncul cel născut, adică Sfîntul Grigorie, nu a fost botezat îndată; ci după obiceiul cel vechi, ce era între creştini, s-a amînat botezul lui pînă la vîrsta anilor Domnului nostru Hristos.

Crescînd pruncul în casa părinţilor, cînd a venit la vîrsta de copil, îndată a învăţat carte şi crescînd cu anii, creştea şi cu înţelepciunea, pentru că era, după numele său: isteţ la minte, deştept şi sîrguitor în învăţături, încît întrecea pe cei mai vîrstnici decît el; căci nu îi erau împiedicare anii cei copilăreşti la înţelegerea lucrurilor pe care le învăţau cei în vîrstă. Iar obiceiul lui cel bun în copilărie se arăta bătrînesc; pentru că jucăriile şi glumele copilăreşti şi tot felul de privelişti, le-a urît cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, şi mai vîrtos la învăţătură; cheltuindu-şi vremea, nu în deşertăciune. Şi după ce a venit mai în vîrstă, dreptcredincioasa maică îl învăţa dreapta credinţă cu multe învăţături, spunîndu-i că el este rod al rugăciunii; căci cu rugăciuni osîrdnice l-a cerut de la Dumnezeu şi că, chiar mai înainte de zămislire, l-a făgăduit la slujba Domnului.

Deci, bunul tînăr punea cuvintele cele de maică în inima sa şi i se lumina sufletul în credinţă, în nădejde şi în dragoste către Hristos, adevăratul Dumnezeu. Iar întreaga înţelepciune sufletească şi curăţia trupească a iubit-o foarte mult şi şi-a pus în gînd, ca să-şi păzească cu dinadinsul fecioria sa pînă la sfîrşitul său; iar la aceasta a fost povăţuit, pe de o parte de învăţăturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a arătat lui în anii tinereţii, despre care singur mai pe urmă a povestit.

Pentru că, dormind odată, i se părea că vede stînd aproape de sine două fecioare, îmbrăcate în haine albe, amîndouă frumoase la vedere, şi amîndouă de vîrstă şi de ani potrivite, însă amîndouă neînfrumuseţate cu podoabele cele din afară; pentru că nu cu aur, nici cu argint, nici cu mărgăritare, nici cu pietre de mare preţ şi mărgele scumpe, nici cu haine noi de mătase, nici cu brîie de aur nu se împodobeau, nici se mîndreau cu frumuseţile feţei, nici cu potrivirea sprîncenelor, nici cu răsfirarea părului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumeşti se sîrguiesc a vîna ochii tinerilor, spre a fi plăcute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbrăcate şi încinse cu cinste, avînd acoperite cu mahrame subţiri, nu numai capetele, ci şi feţele lor, privind cu ochii în jos şi roşindu-se cu obrajii de ruşine feciorească; apoi erau pline de curăţenie, buzele erau ca floarea trandafirului roşu şi cu tăcere multă arătîndu-se. Iar el văzîndu-le, a simţit mare bucurie în inima sa şi socotea că nu sînt dintre pămînteni, ci din cei ce covîrşesc firea omenească.

Acelea văzîndu-l că se bucură foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebîndu-le el: „Cine sînteţi şi de unde aţi venit?” Cea dintîi i-a spus că este curăţia, iar a doua s-a numit înfrînarea şi spunea că stau înaintea scaunului Împăratului slavei Hristos şi de frumuseţile cereştilor fecioare se îndulcesc. Şi-i ziseră: „Fii de un gînd cu noi, uneşte mintea ta cu mintea noastră, ca pe tine strălucit să te înălţăm la cer, în lumina cea aleasă, şi aproape de lumina cea fără de moarte a Treimii să te punem”. Acestea zicîndu-i, s-au înălţat la cer, precum cu nişte aripi zburînd în sus. Iar tînărul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pînă ce au intrat în cele cereşti, apoi deşteptîndu-se, şi-a simţit inima sa plină de negrăită plăcere şi veselie. Şi dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osîrdie a fecioriei sale, pe care cu multă înfrînare se sîrguia a o păzi, fugind de toată hrana dulce, de beţii, şi de îmbuibări.

După naşterea Sfîntului Grigorie, fericita Nona a mai născut şi alt fiu, anume Chesarie, şi o fiică, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinţă şi învăţătura cărţii. Iar fericitul Grigorie vrînd să se deprindă desăvîrşit cu frumoasa vorbire retoricească, filosofia scolasticească, şi cu toată înţelepciunea elinească cea din afară, s-a dus mai întîi în Cezareea Capadociei, şi acolo petrecînd cu cei mai aleşi şi mai învăţaţi dascăli, s-a deprins în puţină vreme din destul la învăţături; mai întîi că era foarte isteţ la minte, şi al doilea, avea multă sîrguinţă, şi s-a ostenit peste măsură. Iar după ce a stat destulă vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învăţături şi avea acolo dascăl pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alexandria, adunînd de la mulţi bărbaţi comoara înţelepciunii şi cu înţelepciunea îmbogăţindu-se.

După aceasta, vrînd să meargă în Atena, s-a suit într-o corabie cu oameni necredincioşi. Plutind el pe noianul mării, s-a ridicat o mare furtună, încît toţi plîngeau deznădăjduindu-se de viaţa lor şi de moartea cea trupească; atunci Grigorie temîndu-se de moartea cea sufletească, plîngea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen; şi îşi aducea aminte de minunile lui Dumnezeu ce s-au făcut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Roşie, apoi de mîntuirea proorocului Iona din pîntecele chitului; şi se ruga lui Dumnezeu cu tînguire, ca să-i izbăvească de înecare. Această primejdie provenită din învăluirile mării, s-a descoperit părinţilor lui în vis, care îndată stînd la rugăciune, vărsau lacrimi fierbinţi către Dumnezeu, cerînd ajutor pentru fiul lor ce înota în mare.

Dumnezeu, păzind pe robul său Grigorie spre folosul altora şi pregătindu-l spre întărirea Bisericii, a îmblînzit acea sălbatică învăluire, a certat furtuna şi valurile şi s-a făcut linişte pe mare. Şi toţi cei din corabie, văzîndu-se mai presus de nădejde mîntuiţi de înecare şi scăpaţi ca din ghearele morţii, au preamărit pe Hristos Dumnezeu; pentru că ştiau, că prin chemarea numelui Celui Atotputernic şi cu rugăciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tînăr din cei ce împreună pluteau, care era cunoscut şi iubit de sfînt, a văzut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblînd pe mare, apucînd corabia, cînd se afunda, şi tîrînd-o la uscat; şi a spus la toţi acea vedenie, după ce s-a făcut alinare şi toţi au mărturisit că este ajutător Dumnezeul lui Grigorie; au mulţumit şi au crezut în El.

Tatăl lui Grigorie, rugîndu-se în Nazianz pentru fiul său Grigorie, iar după rugăciune adormind, i s-a arătat iarăşi altă vedenie, şi anume: a văzut un diavol pregătind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mîinile şi l-a biruit pe diavol. Dintr-această vedenie a cunoscut tatăl mîntuirea lui Grigorie de înecare şi a dat lui Dumnezeu mulţumire, împreună cu soţia sa.

Grigorie, după aceea plutind fără primejdie, a ajuns la Atena, şi acolo petrecînd în învăţătura cea din afară, a fost la toţi de mirare, pentru ascuţimea minţii sale şi pentru viaţa cea plină de înţelepciune. Apoi, nu după mult, a mers la Atena şi Sfîntul Vasile, pentru învăţătura înţelepciunii. Şi erau amîndoi, Grigorie şi Vasile, adevăraţi prieteni şi împreună vieţuitori. Una le era lor casa şi hrana, unul le era duhul şi aceleaşi obiceiurile, ca ale unor fraţi de o mamă. Deci, erau amîndoi cinstiţi în Atena, căci în puţină vreme au întrecut pe dascălii lor şi ucenicii s-au făcut dascăli dascălilor lor.

În acel timp Constanţiu, fiul marelui Constantin, împărăţea peste Roma şi peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urmă a fost împărat (361-363) şi depărtat de la Dumnezeu, învăţa cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cît de mare răutate hrăneşte pămîntul Romei şi al grecilor!”, pentru că vedea mai înainte ceea ce avea să se întîmple.

Deci, petrecînd Grigorie şi Vasile ani destui în Atena, şi trecînd toată învăţătura desăvîrşit, chiar şi mai presus de toată înţelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la părinţii insuflaţi, ca să înveţe înţelepciunea cea duhovnicească, precum scrie în viaţa lui. Iar Grigorie a fost ţinut de atenieni prin rugăminte şi puţin după Vasile stînd acolo, a auzit că tatăl lui a fost ales episcop în Nazianz.

Deci, nezăbovind, s-a întors de acolo în patria tatălui său, după treizeci de ani de la naşterea sa şi a primit Sfîntul Botez chiar din mîinile tatălui său, dar voia ca îndată să se lepede de lume, să se ducă în pustie; însă oprindu-se de tatăl său, petrecea lîngă dînsul, acasă. Şi şi-a pus rînduială ca niciodată să nu se jure, nici să cheme numele lui Dumnezeu în deşert, şi a păzit aceasta pînă la sfîrşitul vieţii sale; neîncetat stătea la citirea dumnezeieştilor cărţi, apoi, în gîndirea de Dumnezeu petrecînd ziua şi noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie.

După aceea, tatăl său cu sila l-a sfinţit ca preot şi încă voia ca să-l facă şi episcop, dar Sfîntul Grigorie neprimind o vrednicie şi cinste ca aceea, şi liniştea monahicească dorind-o, a fugit în taină şi a mers la prietenul său, Sfîntul Vasile; care şi el era acum preot şi avea în Pont o mînăstire cu o mulţime de monahi şi care a scris din Pont către Grigorie, cu dragoste chemîndu-l la sine. Deci, iarăşi amîndoi, ca mai înainte în Atena, au început a vieţui împreună, unul pe altul avînd ca model de fapte bune şi unul altuia urmînd. Deci, au scris împreună pustnicescul aşezămînt al monahilor, petrecînd acolo Sfîntul Grigorie cu Sfîntul Vasile, vreme destulă.

Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plîngeau părinţii foarte mult după dînsul. Atunci a scris tatăl către Grigorie cu lacrimi, îndemnîndu-l să se întoarcă la dînsul, să-i ajute la bătrîneţe; iar fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta pe tatăl său, iar pe de alta, văzînd nevoia Bisericii, căci atunci Biserica era foarte tulburată de eresul lui Arie, de care şi tatăl lui Grigorie, fiindcă era neînvăţat, se vătămase în parte, a mers iarăşi din Pont în Nazianz şi ajuta pe bătrînul său tată în lucrurile bisericeşti şi în rînduielile casei, spunîndu-i despre rătăcirea lui Arie şi întărindu-l în dreapta credinţă.

După moartea împăratului Constanţiu, fiul lui Constantin, luînd împărăţia Iulian, s-a împlinit despre dînsul proorocia lui Grigorie; căci mare răutate a făcut nelegiuitul acela, lepădîndu-se de Hristos şi ridicînd prigonire asupra Bisericii Lui. Aceluia se împotrivea Sfîntul Grigorie cu multe şi înţelepte scrisori ale sale, văzîndu-i rătăcirea şi pierzătoarea înşelăciune idolească, cum şi basmele elineşti cele mincinoase. Nu mult după aceea, murind acel rău călcător de lege, după dînsul a luat împărăţia dreptcredinciosul creştin Iovian (363-364), iarăşi a înflorit credinţa lui Hristos.

Iar după Iovian, urmînd la împărăţie Valens arianul(364-378) şi pe mulţi vătămîndu-i cu credinţa cea rea, a tulburat Biserica lui Hristos; pentru că acum şi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiască, a început a se clătina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinţă. De aceasta Sfîntul Grigorie a scris către dînsul, sfătuindu-l să roage pe Sfîntul Vasile, ca să se întoarcă din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotriva celor răucredincioşi. Deci, a scris Sfîntului Vasile, sfătuindu-l prieteneşte şi rugîndu-l ca, nepomenind mînia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, să meargă în Cezareea, şi să ajute celor fără de ajutor, iar Biserica cea clătinată de arieni, iarăşi să o întărească. Astfel, Sfîntul Grigorie, făcînd pace între Eusebiu arhiepiscopul şi Sfîntul Vasile, prin scrisorile sale, a ajutat Sfîntului Vasile la întoarcerea în Cezareea Capadociei. Deci, îndată, prin venirea aceluia, arienii au fost ruşinaţi, încît unii au tăcut, iar alţii au fugit. Iar arhiepiscopul Eusebiu se bucura de Sfîntul Vasile şi, în dragoste cu dînsul vieţuind, s-a sfîrşit; iar în locul lui a fost ridicat la scaun de cei dreptcredincioşi, marele Vasile, chiar nevrînd. Iar cei răucredincioşi neîngăduind aceasta şi cu zavistie pornindu-se, au făcut ca cetatea Tiana să se despartă de Cezareea, pentru că în Tiana era episcop Antim, care se făţărnicea că este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.

Acela cu alţi episcopi, de un gînd cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a făcut mitropolit al Tianei; şi a făcut ca partea aceea a Capadociei să se despartă în două; s-au făcut apoi multe certuri acolo pentru despărţirea eparhiei. Văzînd Sfîntul Vasile luate din eparhia sa cîteva cetăţi şi sate, a socotit astfel: era între Cezareea şi între Tiana o cetate mică, Sasima, în aceea Sfîntul Vasile voia să aşeze noul scaun de episcopie şi să pună acolo un bărbat drept-credincios; pentru că nădăjduia ca astfel să potolească şi certurile, şi sufletele multora întru dreaptă credinţă să le păzească. Însă neavînd bărbat iscusit, a trimis la Sfîntul Grigorie prietenul său, rugîndu-l să primească sfinţirea episcopiei la scaunul cel din Sasima; pentru că nimeni nu era mai bun acolo, să întărească dreapta credinţă, precum era el.

Sfîntul Grigorie i-a scris, lepădîndu-se de ea cu totul; dar Vasile scriind de multe ori către dînsul şi necîştigîndu-şi dorirea, s-a sculat şi a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfătuindu-se cu bătrînul Grigorie, episcopul Nazianzului, adică cu tatăl lui Grigorie, Vasile şi bătrînul Grigorie, au silit pe Grigorie fiul, să primească sfinţirea arhierească; deci, a fost pus cu sila episcop al cetăţii Sasimei. De care lucru înştiinţîndu-se Antim, mitropolitul Tianiei, care trăgea Sasima spre hotarul său, a dus acolo putere de oaste, ca să nu lase pe Grigorie la scaun şi străjuia drumurile venirii lui. Sfîntul Grigorie venind acolo şi înştiinţîndu-se despre răutatea lui Antim şi despre puterea ostaşilor, s-a dus într-o mînăstire, unde slujea bolnavilor; apoi s-a sălăşluit în pustie, la dorita lui linişte.

După cîtăva vreme însă, iarăşi prin părinteasca rugăciune s-a întors în Nazianz, pentru că părinţii lui îmbătrîniseră şi le trebuia la bătrîneţe ajutor de la dînsul, fiindcă ei nu mai aveau alţi fii, afară de acesta singur, pentru că Chesarie, celălalt fiu al lor, murise; precum despre aceea mai înainte s-a pomenit. Asemenea şi fiica Gorgonia acum trecuse din cele de aici, şi acolo îngropară pe sora lor. Sfîntul Grigorie cu cuvinte alese a cinstit-o; şi rămăsese singur la părinţi, ca o lumină a ochilor, şi nu era cu putinţă ca să nu asculte pe părinţii lui, ci era dator să le slujească la bătrîneţile lor, şi apoi, sfîrşindu-se ei, să-i dea obişnuitei îngropări.

Întorcîndu-se iarăşi Sfîntul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatăl lui, slăbind acum cu bătrîneţea, a voit ca, în viaţă fiind, să aşeze pe fiul său Grigorie ca episcop al Nazianzului; pentru care nu numai cu îndemnări şi cu rugăminte, ci şi cu jurăminte silea pe fiul său; iar el de grija pentru bisericeştile rînduieli, nu se lepăda, supunîndu-se la porunca tatălui său, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum să-l primească. „Nu este cu putinţă mie, o! părinte, neplecat fiind tu din viaţa aceasta, ci fiind viu, ca să primesc scaunul tău”. Iar tatăl nemaisupărîndu-l pentru luarea scaunului, ci numai grija pentru Biserică punînd asupra lui, i-a zis: „Viu fiind eu, o! fiul meu, să fii toiag bătrîneţilor mele, iar după ducerea mea, vei face precum îţi va fi plăcerea!”

Nu mult după aceasta s-a sfîrşit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatăl Sfîntului Grigorie, avînd pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vieţuit 100 de ani de la naşterea sa, şi a fost îngropat cu cinste, venind şi Sfîntul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Şi a rămas între cei vii numai Nona, maica Sfîntului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu după multă vreme şi aceea s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o sută de ani.

Îngropînd Sfîntul Grigorie pe ai săi sfinţi părinţi, s-a uşurat de grija pentru dînşii; apoi, vrînd să scape şi de tulburare, de vreme ce îl silea poporul ca, după tatăl său, el să primească scaunul episcopiei, s-a dus în taină în Seleucia şi petrecea lîngă biserica Sfintei celei dintîi Muceniţe Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugămintea prietenească a marelui Vasile, a primit grija pentru casele de străini şi de bolniţe; pentru că Sfîntul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde să-şi plece capul, aduna pe săraci şi bolnavi, văduvele, sărmanii şi străinii acolo, şi de hrana cea rînduită lor îngrijindu-se, a încredinţat iubitului său prieten grija pentru dînşii. Şi era Sfîntul Grigorie hrănitorul săracilor, sprijinitorul bolnavilor şi odihnitorul străinilor.

Într-acea vreme fiind tulburată Biserica lui Dumnezeu de eresul arienilor, încă de mulţi ani, ca o hidră cu nouă capete, vătăma pe mulţi; iar acum se mai ivise şi eresul lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfîntului Duh. Pentru că arienii mărturiseau pe Tatăl că este Dumnezeu necreat mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinţă cu Tatăl; iar macedonienii mărturiseau pe Fiul întocmai cu Tatăl şi huleau pe Sfîntul Duh. Unii dintr-înşii numindu-L a fi făptură, nu Dumnezeu, şi nu-L preamăreau pe El; deci îi numea Sfîntul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfîntul Duh nu-L cinsteau. Şi se înmulţea acel eres mai mult în Constantinopol.

Apoi, cu sfatul de obşte al Sfîntului marelui Vasile şi al altor mulţi credincioşi şi episcopi, Sfîntul Grigorie, ca un bărbat înţelept şi puternic la cuvînt, a fost îndemnat să meargă la Bizanţ, pentru biruirea învăţăturii celei eretice şi pentru apărarea dogmelor celor drepte ale sfintei credinţe. Dar mai înainte de a merge la Bizanţ, Sfîntul Vasile cel Mare îmbolnăvindu-se, s-a sfîrşit; şi aşa s-a stins luminătorul a toată lumea. Pentru care Sfîntul Grigorie, plîngînd mult şi cu cuvînt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era înaintea lui şi ajungînd la Bizanţ, cetatea cea împărătească, l-au primit drept-credincioşii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împuţinată şi numărul credincioşilor lesne de numărat; de vreme ce, cea mai mare parte a cetăţii se dusese pe urma eresului şi toate bisericile lui Dumnezeu cele mari şi frumoase le ţineau ereticii; numai una mică şi veche, a Sfîntei Anastasia, nebăgată în seamă de dînşii, era lăsată dreptcredincioşilor.

Drept aceea, Sfîntul Grigorie îndată înarmîndu-se împotriva ereticilor cu praştia cuvîntului lui Dumnezeu – precum odinioară David împotriva Filistenilor -, biruia întrebările şi dogmele lor, pe care le rupea ca pe nişte pînze de păianjen; şi în toate zilele întorcea pe mulţi de la credinţa cea rea către dreapta credinţă; apoi, cu cuvintele cele înţelepte şi insuflate de Dumnezeu, în puţină vreme a înmulţit atît de mult Biserica lui Hristos, încît nu era cu putinţă a se număra. Iar numărul ereticilor se împuţina din zi în zi şi se împlinea ceea ce se scrisese în Sfînta Scriptură despre casa lui David şi a lui Saul: casa lui David se înălţa şi se întărea, iar casa lui Saul slăbea.

Neîncetînd răutatea arienilor şi a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu numele Apolinarie, care înţelegea rău întruparea Domnului, propovăduind-o a fi neadevărată, ca şi cum Hristos n-ar fi luat suflet, şi că în loc de suflet, avea dumnezeirea. Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela şi iscusit în înţelepciunea elinească, pe mulţi a înşelat cu eresul său; iar ucenicii lui străbăteau pămîntul, vînînd pe cei neînvăţaţi şi atrăgîndu-i la pierzare, ca cu o undiţă. Iar bunul nevoitor, Sfîntul Grigorie, avea iarăşi mare nevoinţă, luptîndu-se cu ereticii aceia şi cu cei căzuţi din dreapta credinţă, învăţîndu-i, rugîndu-i, şi pe unii păzindu-i în credinţă, iar pe alţii ridicîndu-i din cădere. Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurînd poporul, cleveteau pe Sfîntul Grigorie, ca şi cum Hristos ar fi despărţit în doi fii; apoi, mereu semănînd o clevetire ca aceea, a pornit pe popor spre mînie şi răutate împotriva Sfîntului Grigorie, pentru că şi picăturile de apă picînd, adeseori, găuresc piatra.

Deci, cei ce nu puteau să priceapă meşteşugul cuvintelor eretice şi să înţeleagă adîncul tainelor lui Hristos, lupii şi ereticii erau crezuţi şi cinstiţi, în locul păstorilor şi bunilor învăţători; iar păstorul cel ce învăţa adevărul, se socotea ca un lup şi eretic. Şi făcînd gîlceavă, aruncau pietre asupra sfîntului, ca şi altădată iudeii asupra Sfîntului întîiului Mucenic Ştefan, căci Dumnezeu a acoperit pe plăcutul său. Dar neîndestulîndu-se cu răutatea lor, l-au prins ca fiarele şi l-au adus înaintea judecăţii eparhului cetăţii, ca pe un tulburător şi pricinuitor de gîlceavă şi de zavistie.

Dar sfîntul, nefiind vinovat de nici o răutate, ci fiind blînd şi smerit cu inima, într-atîta primejdie şi năvălire de popor, zicea către Dumnezeu: În numele Tău, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti. Iar eparhul ştiindu-i nevinovăţia şi văzînd răutatea omenească cea nedreaptă, l-a lăsat liber; şi a ieşit mucenicul fără răni şi fără bătaie, ca un purtător de cunună, fără lovituri, avînd totuşi voinţă să pătimească pentru Hristos.

Cu nişte nevoinţe ca acestea şi cu lupta cea mare cu ereticii, strălucind Sfîntul Grigorie, s-a făcut cunoscut tuturor; dar înţelepciunea lui era slăvită pretutindeni, şi a fost chemat de toată Sfînta Biserică cu un nume nou „Teologul”, adică „Cuvîntătorul de Dumnezeu”, asemenea celui mai vechi cuvîntător, adică Sfîntului şi iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos. Această numire de „Cuvîntător de Dumnezeu”, măcar că se dă de obşte tuturor celor mai mari învăţători şi arhierei, pentru că toţi au predicat cu dreapta credinţă Sfînta Treime; însă Sfîntului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adică să se numească „Cuvîntător de Dumnezeu”, spre semn de biruinţă asupra acelor atît de mari şi de mulţi eretici; şi de atunci au început toţi a-l chema „Cuvîntător de Dumnezeu”.

Deci, era foarte iubit de cei dreptcredincioşi şi toată mulţimea voia să-l aibă patriarh. Chiar şi Petru, patriarhul Alexandriei, care a luat scaunul după marele Atanasie, a scris acestui mare Sfînt Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, încredinţîndu-i scaunul cetăţii lui Constantin (379-381) ca unui păstor vrednic şi ca celui ce multe osteneli a suferit pentru Biserica lui Hristos. Dar îndată i s-a făcut împiedicare de oamenii cei răi în acest chip.

Era în Constantinopol unul din filosofii elini, anume Maxim, de neam egiptean, meşter în răutate, tare viclean şi înşelător. Acela venind la fericitul păstor Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, a lepădat nedumnezeirea elinească şi fiind botezat, s-a unit cu Sfînta Biserică; dar vieţuia cu vicleşug, acoperindu-se făţărniceşte cu cucernicia, ca şi cu o haină de oaie, iar înăuntru era lup; care lucru a fost descoperit mai pe urmă. Iar arhiereul lui Dumnezeu Grigorie, neştiindu-i vicleşugul lui şi întoarcerea de la păgînătate spre creştinătate socotind-o dreaptă, l-a făcut locuitor sub un acoperămînt cu el; el însă, urmînd lui Iuda, a gîndit să se depărteze de părintele şi învăţătorul său şi să ridice război asupra lui şi luînd ajutător al scornirii sale pe un prezbiter oarecare, netemător de Dumnezeu şi iscusit a ţese vicleşuguri. Cu acela a început cu vicleşug a se îngriji în taină cum ar putea să răpească scaunul patriarhiei Constantinopolului. Dar de vreme ce la un lucru ca acesta era trebuinţă nu de puţin aur, adică cu plată şi cu daruri să înduplece pe mulţi la împlinirea gîndului său, de aceea pentru aur se îngrijea mai întîi, şi cu sporirea satanei şi-a cîştigat dorinţa în acest chip.

A venit în Bizanţ un prezbiter din insula Tasos, aducînd aur mult; voia să cumpere pentru o zidire oarecare lespezi de marmură, care se aduceau de la Procones; pe acela înşelîndu-l cu mari făgăduinţe, au luat aur destul, să le ajungă pentru săvîrşirea vicleşugului scornit şi au trimis în taină la Alexandria multe şi mari daruri lui Petru patriarhul, episcopilor şi clericilor de lîngă dînsul, rugîndu-l foarte mult să-i trimită la Bizanţ pe episcopii săi şi prin ei să ridice pe Maxim la scaunul patriarhiei. Petru amăgindu-se cu darurile, ca şi cum ar fi uitat de scrisoarea sa mai înainte către Sfîntul Grigorie, s-a învoit îndată la rugămintea lor şi nezăbovind episcopii cei trimişi de dînsul, au venit din Egipt în Constantinopol, nespunînd nimănui scopul lor, nici păstorului, nici clerului, nici la vreunul din boieri; iar în vremea cîntării Utreniei, au intrat în biserică cu Maxim (Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind cuprins de boală trupească în acea vreme) şi voiau să-l sfinţească pe Maxim ca arhiepiscop.

Înştiinţîndu-se aceasta îndată la toţi, degrabă s-au adunat prezbiterii, clericii şi popor mult, nu numai credincioşi, ci şi eretici, pentru că toţi, mirîndu-se de acea răutate tăinută şi de hirotonia cea fără de rînduială, s-au aprins de mînie, şi strigau contra episcopilor ce veniseră, oprindu-i cu totul de la acel lucru nedrept cu adevărat. Iar ei cu ruşine ieşind din biserică, au intrat în casa unui om, şi acolo, făcînd sfinţirea cea fără de lege, au propovăduit pe Maxim ca patriarh al Constantinopolului (380-381), avînd ajutor pe unii din clerici şi mireni, din care unii din greşeală erau despărţiţi de Biserică, alţii pentru plată, iar alţii prin făgăduinţă de daruri şi de cinstire erau înşelaţi; se ţineau lîngă Maxim, întărindu-l în ascuns. Iar cei mai mulţi şi mai cinstiţi cetăţeni aprinzîndu-se, defăimau cu negrăite ocări şi dosădiri pe Maxim; dar şi pe Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu îl prihăneau că a primit pe un om ca acela să vieţuiască în casă cu dînsul şi că de prieteşugul său l-a învrednicit.

Sfîntul răspundea către dînşii, zicînd: „Nu vă mîniaţi asupra mea, o! bărbaţilor, că bine i-am făcut aceluia, nevăzîndu-i mai înainte răutatea lui; pentru că nu sîntem vinovaţi de aceasta, cînd nu cunoaştem mai înainte răutatea cuiva. Pentru că lucrul lui Dumnezeu este ca să ştie tainele omeneşti cele dinăuntru. Iar pe lîngă aceasta, au nu prin lege ni se porunceşte ca să deschidem părinteşte şi cu dragoste mila noastră, la cel ce vine? Căci, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară. Mare lucru mi-a fost dat să văd, căci de la elineasca închinare de idoli, Maxim a fost adus la Botez şi în loc de slujitor al lui Heracles, s-a făcut slujitor al Sfintei Treimi, şi se arăta îmbunătăţit, deşi cu făţărnicie, precum acum s-a vădit făţărnicia şi răutatea lui; şi nu este al nostru lucru ca să cercetăm tainele acestea; pentru că nu intră în omeneştile gîndiri, nici ştim ce va să fie, fără numai cînd Dumnezeu ni le va descoperi. Noi numai la faţă căutăm, iar Dumnezeu în inimă”.

Cu nişte cuvinte ca acestea potolindu-se poporul, cu mai multă dragoste s-a lipit de Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu. Iar Maxim luîndu-şi soborul episcopilor celor din Egipt, care-l puseseră arhiereu, s-a dus la dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Mare (379-395), fiind el atunci cu oastea în Tesalonic, de care apropiindu-se, cerea scaunul Constantinopolului. Căci de vreme ce ticălosul nu avea putere de la bisericeştile rînduieli, s-a gîndit să aibă prin poruncă împărătească stăpînirea ocîrmuirii bisericeşti, vrînd mai ales să domnească decît să păstorească.

De aceea, dreptcredinciosul împărat, cu mare mînie şi îngrozire a izgonit de la dînsul pe Maxim şi pe episcopii care veniseră cu dînsul. Şi au plecat toţi în Alexandria, unde Maxim a început a face răutate. Căci cu mult aur umplînd mîinile clericilor Bisericii din Alexandria, cu îndrăzneală şi fără ruşine zicea către patriarhul Petru: „Sau să mijlociţi scaunul Constantinopolului sau, de nu, de la al tău nu mă voi depărta”. Şi săpa groapa patriarhului prin viclene meşteşugiri şi ar fi săvîrşit răutatea sa, de nu s-ar fi înştiinţat despre aceea eparhul Alexandriei. Acela temîndu-se ca să nu se ridice vreo tulburare în popor, a izgonit cu necinste pe Maxim din cetatea Alexandria.

Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind cuprins în Bizanţ de o boală trupească, s-a lepădat de grija pentru ocîrmuirea Bisericii Bizanţului, voind să se ducă la casa sa părintească din Nazianz. Şi a făcut către popor cuvîntul cel de pe urmă, învăţînd să păzească credinţa fără de prihănire şi să facă lucruri bune. Iar poporul înţelegînd că vrea să se ducă, şi-a ridicat glasul şi toţi plîngeau, zicînd cu o gură: „O! părinte, plecînd de la noi, duci cu tine şi pe Sfînta Treime; căci, fără de tine nu va fi întru această cetate dreaptă credinţă”.

Un glas ca acesta şi plîngerea poporului auzind Sfîntul Grigorie, a părăsit scopul său şi a făgăduit să petreacă cu ei pînă ce va fi venirea episcopilor. Pentru că era aşteptare ca, adunîndu-se episcopii, să aleagă la patriarhie un bărbat vrednic. Deci, pe acela îl aştepta sfîntul, căci dacă ar fi văzut pe scaun un păstor drept-credincios, putea să se ducă întru ale sale.

În vremea aceea, dreptcredinciosul împărat Teodosie avea război cu barbarii, pe care biruindu-i, a venit în Constantinopol cu bucurie. Atunci ţineau Biserica cea sobornicească arienii, avînd patriarh pe Demofil (370-379). Iar credincioşii, precum mai înainte s-a zis, aveau o biserică mică şi veche, a Sfintei Anastasia. Deci, chemînd împăratul pe Demofil, îl îndemna, ca să primească mărturisirea cea dreaptă, iar de nu, apoi să se depărteze de la locul său. Iar Demofil împietrit fiind cu inima, a preferat să se lipsească de scaun, decît să se depărteze de la credinţa lui cea rea.

Atunci împăratul a dat Sfîntului Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi adunării celei dreptcredincioase, soborniceasca biserică, pe care arienii de patruzeci de ani o ţineau, cum şi celelalte biserici. Şi cînd arhiereul lui Dumnezeu a vrut să intre în biserică cu clerul şi poporul, mulţimea arienilor înarmîndu-se ca la război, stăteau lîngă biserică, oprind intrarea credincioşilor; iar pe sfînt îl îngrozea cu moartea, apoi a momit un tînăr îndrăzneţ şi voinic, ca, apropiindu-se în taină de Grigorie, să-i înfigă sabia în pîntece.

Atunci s-a făcut tulburare şi gîlceavă de arieni; şi cu adevărat ar fi făcut acel rău sfîntului, dacă n-ar fi venit împăratul şi n-ar fi dus singur în biserică pe sfîntul arhiereu. Deci, poporul celor drept-credincioşi, cu mare bucurie şi veselie a înălţat glasuri de laudă şi slavă lui Dumnezeu, vărsînd lacrimi de bucurie, ridicînd şi mîinile în sus, căci bisericile după atîţia ani, iarăşi şi-au dobîndit a lor sfinţenie; iar către împărat striga cu o gură să pună pe scaunul patriarhiei pe Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu. Iar sfîntul neputînd singur să strige împotriva strigării poporului, cu mare glas, căci nu avea tărie din pricina bolilor trupeşti, a strigat printr-un oarecare cleric: „O! fiilor, acum este vremea de mulţumire şi de laudă lui Dumnezeu, Unul în Treime, pentru că ne-a ajutat, ca iarăşi să primim a noastră biserică; pentru aceasta acum să preamărim bunătatea Lui cea multă; iar pentru scaunul patriarhiei, vom rîndui mai pe urmă altă vreme”. Un răspuns ca acesta al arhiereului auzindu-l poporul, a încetat de a mai striga; şi după săvîrşirea Sfintei Liturghii, s-au dus lăudîndu-L pe Dumnezeu, iar arienii au tăcut ruşinaţi.

Binecredinciosul împărat Teodosie, foarte mult cinstea pe Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, ca pe un tată al său; dar el se ducea mai rar la împăratul, aducîndu-şi aminte de cuvintele lui Solomon, care zic: Rar adu-ţi piciorul înăuntru la prietenul tău, ca nu cumva săturîndu-se de tine, să te urască. Iar sîrguinţa sfîntului era ca de-a pururea să înveţe pe popor, să cerceteze pe cei bolnavi şi să-i tămăduiască, să ajute năpăstuiţilor, să sprijinească pe cei neputincioşi şi să-şi cureţe turma sa de vătămările eretice. Ieşea uneori la sat, iubind liniştea şi tămăduind puţin prin odihnă bolile sale cele dese, ca trupul lui să nu slăbească de celelalte osteneli. Apoi, stăpînind mari averi bisericeşti, nici un ban nu şi-a oprit sieşi şi nici nu cerceta pe iconomii bisericeşti, cît au adunat şi cît au cheltuit; pentru că lucrul acela nu-l socotea că este al episcopului, ci al boierilor. Pe toţi îndemna să-şi păzească conştiinţa curată pentru Dumnezeu.

Apoi, slăbind de ostenelile cele de-a pururea şi de bătrîneţe, s-a îmbolnăvit odată şi zăcea la pat; de care lucru înştiinţîndu-se poporul, au venit să-l cerceteze, iar el şezînd în pat, întreba: „Ce voiţi, fiilor? Care este pricina venirii voastre la mine?”. Iar aceia, închinîndu-se, îi aduceau mulţumire pentru ostenelile lui cele multe; căci a curăţat cetatea de eresuri şi a întors iarăşi la dreapta credinţă sfintele biserici, pe care de mulţi ani le ţineau arienii; că atît de mult bine a făcut tuturor, prin învăţătură şi prin păstoresca grijă cea pentru toţi; iar după aceea îi ziceau: „Acum, o! părinte, de te vei duce la Dumnezeu, să te rogi pentru turma ta, pentru binecredinciosul împărat şi pentru toată Biserica”. Dar sfîntul spunîndu-le că boala sa nu este spre moarte şi învăţîndu-i după obicei, i-a slobozit.

Ieşind aceia, a rămas un tînăr, care stînd la picioarele sfîntului, cu lacrimi şi cu tînguire îl ruga, să-i ierte greşeala. Iar sfîntul întrebîndu-l care este greşeala lui, tînărul nu răspundea nimic, ci numai se tînguia şi cerea iertăciune. Iar unul din cei ce sta înaintea lui a zis: „Acesta este ucenicul tău, o! părinte, care prin îndemnarea ereticească a vrut să înfigă sabia în pîntecele tău, dar Hristos te-a apărat; deci, acum iată se căieşte şi cere iertăciune”.

Sfîntul a zis tînărului: „Domnul nostru Iisus Hristos să-ţi fie milostiv, o! iubite, şi să-ţi ierte greşeala, dar de acum să fii al nostru; lasă-ţi eresul şi apropie-te de Hristos Dumnezeu şi slujeşte Aceluia cu credinţă”. Şi astfel a liberat cu iertăciune pe tînărul acela; de care lucru înştiinţîndu-se toată cetatea şi minunîndu-se de bunătatea lui, cu mai multă dragoste s-au aprins de dînsul.

După aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizanţ, pe de o parte pentru alegerea patriarhului cetăţii împărăteşti, iar pe de alta ca eresurile, prin al doilea sinod din toată lumea, să le dea anatemei. Şi adunîndu-se episcopi credincioşi, 150, printre care era începător Sfîntul Meletie antiohianul; atunci, Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, chiar şi nevrînd, fiind bolnav şi plîngînd, a fost pus pe scaunul patriarhiei, rugîndu-l împăratul şi tot poporul. Apoi nu multe zile trecînd, preasfinţitul Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381) îmbolnăvindu-se, s-a dus către Domnul.

Atunci au venit îndată episcopii din Egipt şi din Macedonia şi nu îngăduiau aşezarea lui Grigorie, de vreme ce fără de dînşii este ales, şi ziceau că nu după lege este punerea lui, că nu de patriarhul Alexandriei, ci de al Antiohiei este pus; pentru că scaunul Alexandriei, după al Romei era întîi, şi pe acela trebuia să se aşeze patriarhul Constantinopolului; deci, se făcuse multă neînţelegere şi gîlceavă între episcopi, unii zicînd că după dreptate este punerea lui Grigorie, iar alţii împotrivindu-se; şi aşa episcopii se gîlceveau unul cu altul.

Sfîntul Grigorie, văzînd cearta care era între episcopi pentru el, le-a ţinut în sobor o cuvîntare, zicînd: „Eu, păstori sfinţiţi şi cinstiţi, n-am poftit să am începătoria acestei Biserici a Constantinopolului; cu toate că această Biserică a crescut şi s-a întărit cu ale mele sudori şi osteneli, era destul să dăruiesc acelea lui Dumnezeu, şi de la El să aştept răsplată; totuşi dragostea turmei celei cuvîntătoare şi judecata arhiereilor cea de obşte m-au silit să primesc scaunul; acum însă aud pe mulţi că nu mă voiesc pe mine. Deci, să ştiţi, că nu caut nici bogăţii, nici scaun înalt şi cinste şi nici că doresc a mă numi patriarh al Constantinopolului; iată, fără de mîhnire, voi ieşi din episcopie; iar voi sfătuiţi-vă şi faceţi cele plăcute vouă; mie de mult îmi este plăcută pustia, pentru că cei ce mă lipsesc de scaun, nu mă lipsesc de Dumnezeu”.

Zicînd acestea, a ieşit, lăsînd casa patriarhală, şi s-a sălăşluit într-una mică, care era departe de biserică, fugind de gîlceavă şi de întrebările celor ce veneau la dînsul. Apoi, mulţi din popor alergînd la dînsul, îl rugau să se milostivească spre turma sa, să n-o lase, căci a crescut-o şi a înmulţit-o cu atîtea osteneli şi sudori; şi-i ziceau: „Dă, o! părinte, darul tău iubiţilor tăi fii, pentru care multă vreme te-ai ostenit, dăruieşte nouă şi rămăşiţa zilelor tale, ca după moartea ta, să avem trupul tău noi cei ce sîntem luminaţi prin învăţăturile tale”. Iar sfîntul, ca un părinte iubitor de fii, se înduioşa cu inima şi nu ştia ce să facă; numai se ruga lui Dumnezeu, ca să rînduiască cum e mai bine pentru turma sa.

Adunîndu-se mai mulţi episcopi, şi mai mare neunire şi gîlceavă făcînd, fericitul Grigorie, stînd în mijlocul soborului, a zis: „Bărbaţi şi împreună păstori ai sfintei turme a lui Hristos! Urît şi cu totul trist ar fi dacă învăţînd pe alţii pace, înşivă să ridicaţi război unii către alţii; căci pe alţii învăţaţi a se uni într-un cuget, iar voi înşivă sînteţi neuniţi; deci, vă rog pentru însăşi Preasfînta şi cea deofiinţă Treime, să vă uniţi unii cu alţii în bine şi cu pace, iar de sînt eu pricinuitor de dezbinare, nu sînt mai cinstit decît proorocul Iona, deci, aruncaţi-mă în mare şi va înceta dintre voi furtuna tulburărilor; căci voiesc a pătimi orice aţi voi, deşi sînt nevinovat, pentru unirea voastră într-un cuget. Din scaun scoateţi-mă, din cetate goniţi-mă, numai adevărul şi pacea, precum zice Zaharia, iubiţi-le; fiţi sănătoşi, sfinţi păstori, şi a pomeni ostenelile mele să nu încetaţi”.

Acestea zicîndu-le, ei s-au ruşinat, umilindu-se de cele zise. Iar sfîntul, ieşind din sinod şi gîndind să se întoarcă în patria sa, s-a dus la împăratul, să ceară voie a se duce întru ale sale, apoi i-a zis: „Pentru ale tale faceri de bine, pe care le-ai făcut Bisericii, o! împărate, să-ţi răsplătească Hristos, în ziua răsplătirii; iar darul pe care acum îl poftesc de la tine, preaputernicule stăpîne, să nu te îndoieşti a mi-l dărui. Nu poftesc averi, nici mă rog pentru rudeniile mele, nici voiesc acoperămînturi de mult preţ; ci doresc încetarea ostenelilor mele, ca să înceteze şi zavistia multora şi să aibă pace episcopii, prin sîrguinţa ta; alinează războiul arhiereilor, cel ce ai potolit îndrăznirea barbarilor; pe stăpînirea ta cea purtătoare de biruinţă s-o împodobeşti prin aceasta, ca adică episcopii să aibă pace şi unire între ei; şi o vor avea aceasta, de voi fi eu liberat la patria mea. Această dăruire o poftesc; acest dar desăvîrşit să-l arăţi mie”.

Deci, s-a minunat împăratul de cele grăite de sfîntul şi a lăcrimat; la fel şi boierii cei ce erau cu împăratul, pentru că toţi erau cuprinşi de mare dragoste către dînsul şi nu voiau să-l libereze. Iar el pe de o parte punînd înainte bătrîneţile şi bolile cele de-a pururi, iar pe de alta dezbinările cele ce se făceau pentru dînsul între episcopi, şi mult rugînd pe împărat, l-a înduplecat ca să nu-l oprească, ci să-l libereze unde voieşte; ca celelalte zile ale vieţii sale să le săvîrşească în pace, odihnindu-se puţin de ostenelile cele multe. Deci, fiind eliberat, i-a sărutat pe toţi şi, pace dînd oilor sale, ieşea din cetate, tot poporul petrecîndu-l şi cu mare tînguire plîngînd. Apoi, episcopii care iubeau pe Sfîntul Grigorie şi plîngeau după dînsul au ieşit din cetate, lăsînd soborul şi s-au întors fiecare la locul său, între care era Grigorie de Nissa, fratele marelui Vasile, Amfilohie al Iconiului, Evloghie al Edesei, Eladie al Cezareei, Otreie al Melitinei şi mulţi alţii. Iar soborul cel ce a rămas în Constantinopol a pus pe scaunul acela pe Nectarie.

Sfîntul Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, mergînd în ţara Capadociei, s-a sălăşluit în satul părintesc, care se numea Arianz, şi se odihnea acolo, fiind foarte slab; totuşi nu înceta ostenelile cele pentru Dumnezeu, pentru că aflîndu-şi patria sa, Nazianzul, vătămată de eresul lui Apolinarie, a curăţit-o prin multe sfătuiri şi scrisori. Şi fiind rugat de cetăţeni ca să primească scaunul cel părintesc, n-a voit, ci pe un preot oarecare, anume Eulalie, bărbat drept-credincios şi îmbunătăţit, l-a pus episcop; iar el se liniştea în satul Arianz, unde vieţuind cîtva vreme, şi multe scrieri folositoare lăsînd, întru adînci bătrîneţe a trecut la viaţa cea neîmbătrînită, în 25 de zile ale lunii ianuarie, şi a fost îngropat cu cinste în cetatea Nazianz.

După mulţi ani, cinstitele lui moaşte le-a mutat dreptcredinciosul împărat Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol şi le-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, spre ajutorul şi apărarea cetăţii şi spre mărirea lui Hristos Dumnezeu, Celui împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit, în veci. Amin.

Troparul Sfântului Grigore, glasul 1
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Grigore, glasul al 3-lea
Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l, strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te părinte, mintea cea preaînaltă a teologiei.

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului (1)

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, glasul 1:

Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Glasul 3
Fecioara astăzi…

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l, strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te părinte, mintea cea preaînaltă a teologiei.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, Slăviţi-L…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, stâlpul cel ceresc al Luminii, trâmbiţa înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi toţi cei ce iubiţi cuvintele lui să ne adunăm cu dragoste şi să-l lăudăm, ca pe un Apostol.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul Cel fără de început al Tatălui, Care ca un Dumnezeu este Purtător de grijă a toate, cu Puterea cea de grijă purtătoare, fericite, dăruind minţii tale dar de cuvânt şi de înţelepciune, te-a dăruit Bisericii, ca unei maici.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea făcând-o stăpână, ţi-ai înfrânat poftele trupeşti; şi făcându-te începător al Dumnezeieştilor Străluciri, ne-ai luminat pe noi a cinsti un Dumnezeu în Trei Feţe, Sfinte Părinte Grigorie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înţelepciunea lui Dumnezeu, Ceea Ce este cu totul fără prihană, casă Ei şi-a zidit, sălăşluindu-Se în pântecele tău, Ceea ce eşti Plină de har; şi în chip mai presus de minte S-a arătat ca un Om, cu acesta unindu-Se după Ipostas, Curată Fecioară.

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului Celui mai înainte…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având izvorul înţelepciunii care izvorăşte neîncetat, ai umplut, preafericite, de învăţăturile cele pline de înţelepciune Dumnezeiască Biserica lui Hristos, care strigă lui Dumnezeu, Celui Ce este peste toate: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitorul cel cu mare glas al dreptei cinstiri de Dumnezeu, care a teologhisit limpede pe Dumnezeu Cuvântul, vistieria adâncii cugetări duhovniceşti din destul ne pune înainte şi ne împarte din belşug bogăţia cea neîmpuţinată.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ritorul cel înflăcărat, alăuta harului cea slăvitoare de Dumnezeu, cu suflarea cea de Dumnezeu grăitoare şi cu glasul cel insuflat de Dumnezeu limpede răsunând, ne-a cântat nouă cântarea Fiinţei Celei în Trei Ipostasuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Născătoare, Împărăteasă a toată făptura, pe Hristos, Împăratul tuturor pe Care L-ai născut spre mântuirea celor de pe pământ, nu înceta a-L ruga să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Povăţuitor întru cele ale Treimii făcându-te, cu a Ei cunoaştere lumea ai luminat, înţeleptule şi ai făcut, cuvioase, să strălucească sclipirile dogmelor cu neîntrecutele tale învăţături; la care gândind pururea, toţi pe tine cu cucernicie te lăudăm.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Revărsat de zori strălucitor al dreptei cinstiri de Dumnezeu, ai răsărit, primind întru tine Raza Cea Întreit Strălucitoare; şi noaptea cea întunecată a hulitoarelor eresuri ai alungat-o cu raza învăţăturilor tale cele înţelepte; şi ai luminat sufletele credincioşilor, părinte.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea Cea mai presus de orice fiinţare, Izvor al Cuvântului şi al Duhului, din veci, teologhisind-o cu tunet, de Dumnezeu cuvântătorule preafericite, cu dreaptă cinstire de Dumnezeu ai învăţat-o. Şi lucrul acesta l-ai aflat de la Dumnezeirea Cea cu adevărat Atotputernică şi Începătoare de lumină.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai în muntele faptelor bune, osebindu-te de cele de jos şi de la lucrurile cele muritoare depărtându-te; şi table scrise de mâna lui Dumnezeu, cu dogmele curatei tale teologii, ai primit, îndrumătorule în Dumnezeieştile Taine, Sfinte Părinte Grigorie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Adam, cel căzut mai înainte din voia sa, l-ai ridicat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, născând Viaţa Cea Ipostatnică din pântece Fecioresc curăţit de Duhul şi la Desfătarea Cea Nepătimitoare, Dumnezeiască şi Nestricată, iarăşi l-ai adus, Stăpână.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale şi harul cel Dumnezeiesc al învăţăturilor ca un fulger grabnic s-au răspândit peste tot pământul, teologhisind Treimea în Unime şi Unimea în Treime şi învăţându-ne a ne închina Ei, de Dumnezeu grăitorule.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai cu adevărat înţelep­ciunea lui Dumnezeu şi frumuseţea cuvintelor ai iubit şi ai preţuit-o mai mult decât pe toate cele frumoase de pe pământ; pentru aceasta cu cununa darurilor, preafericite, cu bună cuviinţă ai fost împodobit şi de Dumnezeu cuvântător te-ai făcut.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai a cunoaşte, ca şi Moise de demult, pe Cel Ce este, de Dumnezeu grăitorule şi te-ai învrednicit a vedea spatele Lui, acoperit fiind de stâncă; şi ai fost călăuzit în noianul Dumnezeieştii înţelepciuni, care s-a arătat, în chip de nepătruns.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a zidit de demult pe Eva, strămoaşa ta, din tine S-a zidit; osândirea şi neascultarea aceleia în chip vădit vindecând a dezlegat-o ca un Îndurat şi Stăpân al tuturor, de Dumnezeu Născătoare Maică Fecioară.

Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu revărsările înţeleptelor tale dogme, preaînţelepte, ai secat mintea lui Arie. cea tulbure; în linişte păzind turma ta neînecată, ca pe o corabie cuvântătoare, întru care ai pus, cu frumuseţea cuvintelor tale, seminţele dreptei cinstiri de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să-ţi îmbogăţeşti mintea cu Strălucirea Preacinstitei Treimi, părinte, ai luminat-o ca pe o oglindă neîntinată şi de curând lustruită, lucrând-o astfel prin viaţa pustnicească cea desăvârşită. Pentru aceasta şi mare văzător de Dumnezeu te-ai arătat, prin Dumnezeieşti arătări.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul unindu-te cu Raza Duhului, te-ai făcut luminător cu totul plin de lumină, părinte; şi ai luminat cu strălucirea cuvintelor tale marginile, desfătând cu curăţia teologiei plină de bucurie adunarea credincioşilor, de Dumnezeu cuvântătorule, Sfinte Părinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nou Samuel, dăruit de Dumnezeu, te-ai arătat, ca un dar fiind lui Dumnezeu şi mai înainte de zămislire, preafericite; cu înţelepciunea şi cu neprihănirea fiind împodobit şi înfrumuseţat cu preasfânta îmbrăcăminte a preoţiei, părinte, mijloceşti între Ziditor şi zidire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maică Fecioară, Marie, Dum­nezeiască Mireasă, proorocii cei de mai înainte te-au cunoscut Carte Curată, care ai primit acum scris pe Cuvântul Cel Nemărginit cu Dumnezeirea; că tu în chip de negrăit ai încăput pe Cel Nemărginit în pântecele tău.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l, strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te părinte, mintea cea preaînaltă a teologiei.

Condacul 1

Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Icosul 1

Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 2-lea

Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către cer, așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare cinstite s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru care noi te cinstim așa:
Bucură-te, păstor al fecioriei;
Bucură-te, iubitor al înfrânării;
Bucură-te, cinstitor al pustniciei;
Bucură-te, îndemnător al milosteniei;
Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;
Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;
Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;
Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;
Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;
Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul a 3-lea

Blând fiind la obicei din pruncie, bătrân s-a arătat, depărtându-se de la priveliștile și petrecerile deșertăciunilor lumești, și bunăcuviința de la maica sa învățându-se, în Biserica lui Dumnezeu ziua și noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul Sfântului Duh, ai gonit eresul cel viclean al lui Macedonie, hulitorul Sfântului Duh, și rușinat l-ai depărtat de la Biserică, iar pe cei dreptcredincioși întărindu-i, pe cei rătăciți întorcându-i, i-ai sfințit cu pecetea Duhului Sfânt, iar ei fiind luminați, cântau:
Bucură-te, păstorul cel bun;
Bucură-te, gonitorul eresurilor;
Bucură-te, că ai rușinat pe Macedonie;
Bucură-te, că ai sfărâmat trâmbița eresurilor lui;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor dreptcredincioși;
Bucură-te, luminat propovăduitor al sfintei credințe;
Bucură-te, cu Marele Vasile împreună lucrător;
Bucură-te, pom înflorit în casa Domnului;
Bucură-te, al eresurilor surpător;
Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor;
Bucură-te, al credincioșilor apărător;
Bucură-te, al tuturor cald folositor;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 4-lea

Iubitorul de oameni Iisus, Care a îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Săi în Ierusalim, ți-a dat ție putere tare asupra duhurilor și eresurilor, ca să le gonești și Biserica Sa cea sfântă și ca o mireasă împodobită să o aduci Lui, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vifor mare și străin eres având Apolinarie, care rău înțelegea Întruparea Domnului, pe toți trăgându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, și dogma Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu întărind-o, propovăduiai pe Cel născut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-te, zicem:
Bucură-te, luminătorul nostru;
Bucură-te, raza mântuirii noastre;
Bucură-te, păzitor al dreptei credințe;
Bucură-te, sfeșnic cu lumină de aur;
Bucură-te, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Bisericii bucurie și pace;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucură-te, cetate tare împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, armă asupra patimilor;
Bucură-te, minte cinstită;
Bucură-te, vas curat al darurilor Domnului;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 5-lea

Văzând vicleanul vrăjmaș odihna Bisericii, a izvorât asupra ta ispite, necazuri și izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vădit meșteșugirile celui meșter în răutate, și ca un biruitor cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând: O! Părinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine și Sfânta Treime și va ieși din Cetate binecuvântarea. Și socotindu-se ei sărmani, ziceau așa:
Bucură-te, hrănitorul săracilor;
Bucură-te, slujitorul bolnavilor;
Bucură-te, odihna străinilor;
Bucură-te, mângâierea bătrânilor;
Bucură-te, ajutorul necăjiților;
Bucură-te, izbăvitorul năpăstuiților;
Bucură-te, viteazule biruitor;
Bucură-te, curățitorul eresurilor;
Bucură-te, al plevelor eresuri curățitor;
Bucură-te, arzător cu duhul în slujba lui Dumnezeu;
Bucură-te, scara care ne sui pe toți la ceruri;
Bucură-te, cel ce cu părintească dragoste ai deschis mila tuturor celor ce au venit la tine;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 6-lea

Minunat între Ierarhi te-ai arătat, că gura ta ca o praștie a gonit toate eresurile și toate meșteșugirile viclene le-ai smuls din inimile credincioșilor; pentru aceasta Biserica împreună cu dânșii cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ritorii cei preaînțelepți n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzătoare, când ai arătat în Biserică taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar noi, bucurându-ne, cântăm:
Bucură-te, cap sfințit;
Bucură-te, minte zburătoare în sferele cerești;
Bucură-te, ochi neadormit;
Bucură-te, ostaș nebiruit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, petrecătorule cu Apostolii;
Bucură-te, dănțuitorule cu Mucenicii;
Bucură-te, lucrător cu Mărturisitorii;
Bucură-te, al celor ce se pocăiesc mântuitor;
Bucură-te, al greșiților îndreptător;
Bucură-te, hrănitor duhovnicesc;
Bucură-te, ostenitor netrupesc;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 7-lea

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pământul ca un fulger, învățând pe toți Treimii întru unime și unimii întru Treime să ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dorind înțelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ți-a dat cununa darurilor și frumusețea cuvintelor ți-a adăugat. Deci noi, luând din cuvintele tale, aducem ție această cântare:
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, văzător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu Mucenicii ai mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu Cuvioșii pe Hristos ai mărit;
Bucură-te, că cele șapte soboare cu cuvintele tale s-au întărit;
Bucură-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucură-te, bisturiu care cureți rănile nevindecate;
Bucură-te, chezașul păcătoșilor spre mântuire;
Bucură-te, că din raza Sfântului Duh ai luat lumina;
Bucură-te, că în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafăr;
Bucură-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucură-te, că amândoi adânci învățături ați lăsat în lume;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 8-lea

Toată cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce mulțumirea cuvenită pentru cele multe și frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale mântuire ai lăsat, pentru care îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Bogat fiind de înțelepciune și frumos grăitor, ai vărsat pe pământ sămânța cea bună a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, preaînțelepte;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, Arhiereule cinstite;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, gură cerească;
Bucură-te, minte apostolească;
Bucură-te, odraslă sfântă;
Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;
Bucură-te, văzător al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, teologule preadulce;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, părintele Bisericii;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 9-lea

Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu, sfințite părinte, afară de lume ai viețuit, și acum întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne, cântare îți aducem: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Sfârșindu-ți călătoria vieții în multe osteneli și necazuri, te-ai mutat către Domnul. Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fă rugăciune pentru noi, care îți cântăm:
Bucură-te, că mare dogmatist ai fost pentru Sfânta Treime;
Bucură-te, cel ce ai învățat că Duhul de la Tatăl purcede;
Bucură-te, că, împreună cu Tatăl și cu Fiul, o Treime singură stăpânitoare ai arătat;
Bucură-te, lucrător al tainei Mântuitorului;
Bucură-te, cântător al slujbei Bisericii;
Bucură-te, către popor frumos grăitor;
Bucură-te, primitorul Sfântului Duh;
Bucură-te, că ai învățat întocmirea ființei și a firii;
Bucură-te, că teolog al Treimii te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor și dulceața Bisericii ai rămas;
Bucură-te, cel ce cu osârdie sufletul tău ți-ai pus pentru noi;
Bucură-te, că pe cel rău l-ai surpat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 10-lea

„Cuvântul lui Dumnezeu cel slăvit de îngereștile cântări pentru noi a sărăci bine a voit”, a spus marele Ierarh popoarelor, „și Fiul cel născut din Fecioara ne-a învățat a cânta: Aliluia!”.

Icosul al 10-lea

Săgețile ereticilor cele aprinse în chipul văpăii stinge-le cu sfintele tale rugăciuni, ca mântuiți fiind să te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, odor sfânt al Bisericii;
Bucură-te, tăinuitorule de cele cerești;
Bucură-te, că pomenirea ta este plină de veselie;
Bucură-te, că ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucură-te, că îndumnezeit te-ai făcut;
Bucură-te, că înfricoșate taine Dumnezeu ți-a descoperit;
Bucură-te, căci Cuvântul Tatălui Taina Întrupării Sale ți-a descoperit;
Bucură-te, că teologia prin îngerul Său te-a învățat;
Bucură-te, că podoaba Bisericii te-ai arătat;
Bucură-te, că acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, că pământul cel înțelenit purtător de flori l-ai arătat;
Bucură-te, că dar sfințit din buzele tale ai vărsat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 11-lea

Luminată avându-ți mintea cu nemăsurată pustie, curată de toată grija pământească o ai păzit, și străbătând adâncurile Duhului întru veselie, te bucuri acum cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu dumnezeiască și mai presus de fire putere ai învățat, Ierarhe Grigorie, pe toți luminându-ne și învățându-ne a cânta așa:
Bucură-te, Grigorie, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;
Bucură-te, al Testamentului Nou frumos grăitor;
Bucură-te, al Treimii apărător;
Bucură-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucură-te, al dumnezeieștilor taine învățător;
Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
Bucură-te, al celor întristați mângâietor;
Bucură-te, al năpăstuiților izbăvitor;
Bucură-te, al celor din ispite ajutor;
Bucură-te, al celor din închisori cercetător;
Bucură-te, al celor greșiți lesne iertător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 12-lea

Lăudăm înțelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cântăm pomenirea ta, întru care Biserica, cu cântări împodobindu-se, împreună cu poporul cel luminat prin învățăturile tale, cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu bucurie cântă cetele cerești, întâmpinându-te, primindu-te și închinându-te Sfintei Treimi: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Auzi-ne și pe noi, care te rugăm să faci rugăciune pentru toată lumea, ca să se păzească Biserica de nevoi și de eresuri, ca păzite fiind cu darul lui Dumnezeu, să-ți cântăm ție:
Bucură-te, singur păzitor al legilor tale;
Bucură-te, zid de apărare al Bisericii;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți în necunoștință;
Bucură-te, că tuturor ai deschis ușa mântuirii;
Bucură-te, că luminos ai arătat calea cea dreaptă;
Bucură-te, că ne duci de mână pe toți spre cer;
Bucură-te, al nostru folositor;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândești;
Bucură-te, al oilor tale bun păstor;
Bucură-te, al sufletelor noastre mântuitor;
Bucură-te, al trupurilor noastre ajutător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 13-lea

O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unire Bisericii, ca păziți fiind în pace, cu mulțumire, împreună cu tine, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Astăzi darul…, Condacul 1: Pe marele ierarh…,

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în dreapta credinţă…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot cuvântul tău cel cu adevărat dorire şi dulceaţă este plin de veselie şi de lumină, Sfinte Părinte Grigorie, umplând de mângâiere pe cei ce cântă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea luminată ai ajuns cel dintâi la izvorul luminilor şi cu strălucirile cele de acolo fiind aprins, ai ars bârfelile lui Eunomie, Preasfintei Treimi strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschizând înţelesurile adân­cului înţeleptelor tale dogme şi dând drumul izvoarelor înţelepciunii, ai înecat căpeteniile înşelăciunii, luminat fiind de Lumina Care este Una şi luminează în Trei Sori.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca ploaia pe lână pogorându-Se în pântecele tău, S-a Întrupat Râul păcii şi Izvorul bunătăţii, Cel Ce numără picăturile ploii, Dumnezeul părinţilor Cel Binecuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel răcorit…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu evlavie ai învăţat, Cuvântul şi Duhul sunt deopotrivă cu Tatăl, cu Bunătatea şi cu Împărăţia, cunoscând că potrivirea şi unirea este cu fiinţa şi cu firea. Pentru aceasta bucurându-te ai strigat: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalte întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De mărirea îngerească te-ai învrednicit, că ai strălucit lumii ca un înger, preaînţelepte, curăţindu-ţi cu grijă, sufletul, trupul şi gândirea, pentru Sfânta Treime, Căreia acum cânţi, veselindu-te: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiv făcând pe Stăpânul cu rugăciunile tale, cere, părinte, iertare de greşeli, pentru cei ce prăznuim cu credinţă sfinţita şi marea prăznuire a pomenirii tale; întru care veselindu-ne, cântăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndrumător către o Stăpânie în Trei Feţe şi către Dumnezeirea Cea în Treime făcându-te, prin deprinderile faptelor bune, teolog al Treimii te-ai arătat, preafericite; iar acum cânţi bucurându-te: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Slăvit cu arhangheleşti cântări, Cuvântul Cel Preabogat pentru noi a sărăcit, alegându-te Maică pe tine; Frumuseţea lui Iacov, cea Binecuvântată. Pentru aceasta lăudându-te, cântăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul Naşterii tale Celei Curate…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă nestricăcioasă îţi dă ţieTreimea Cea Stăpânitoare, pe Care teologhisind-o, a primit de la tine strădaniile ce le-ai depus pentru Ea şi dogmele şi luptele. Înaintea Căreia stai acum, părinte, rugător preaales pentru lume.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti luminat cu Raza Luminii Celei Întreit Strălucitoare, care iese dintr-O Singură Dumnezeire, îndrumătorule în Sfintele Taine, Părinte Grigorie, pe cei ce cu credinţă te laudă pe tine izbăveşte-i şi cu teologia dogmelor tale la Lumină îi povăţuieşte.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alergarea cea bună ai săvârşit, luptând pentru Stăpânitoarea Treime; şi sfinţenie dobândind, ca teolog, după vrednicie te-ai împărtăşit de împlinirea dorinţei tale celei Dumnezeieşti, cel ce eşti cinstită podoabă a Bisericii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, înfricoşătoare Minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, născând pe Dumnezeu Cuvântul în chip de nespus, ai arătat Taina cea mai înainte de veci, ascunsă întru Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Deschizându-ţi gura, cu cuvântul lui Dumnezeu ai vărsat înţelepciune; propovă­duitorul al Luminii şi cugetare Dumnezeiască lumii ai semănat; dogmele părinţilor ai întărit cu adevărat şi ca Apostolul Pavel te-ai arătat apărător al credinţei. Pentru aceasta şi cetăţean împreună cu îngerii eşti şi împreună vorbitor cu dânşii te-ai arătat; fericite de Dumnezeu cuvântătorule, Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Când va veni Stăpânul tuturor să judece tot pământul, cu oile cele de-a dreapta să mă socoteşti pe mine, osânditul şi din întunericul cel mai din afară şi din toată pedeapsa pe mine netrebnicul, robul tău, să mă smulgi, Preacurată; ca să măresc cu mulţumire bogăţia bunătăţii tale, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată; şi să strig ţie bucurându-mă: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli; că pe tine te am Nădejde, eu nevrednicul robul tău.

și se face otpustul.

Sursa: https://altarulcredintei.md