Predica la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

21:35, 3 ianuarie 2021 | Religie | 234 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Evanghelia Duminicii dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda și pe frații săi. Iuda a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Iobed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul.

David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Deci toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt paisprezece neamuri; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: ‘Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu’. Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Ultima duminică dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului este Duminica Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, în care Biserica a rânduit să se citească Evanghelia de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei 1, 1-25, unde se prezintă genealogia Mântuitorului sau Cartea neamurilor lui Iisus.

Ea cuprinde o pedagogie și o înțelepciune divină care împreună exprimă: așteptarea cu speranță a Mântuitorului de-a lungul generațiilor și pregătirea în credință a oamenilor pentru venirea Domnului Iisus Hristos.

Întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu, adică faptul că El S-a făcut om, nu a fost o întâmplare, ci a fost împlinirea unui plan al lui Dumnezeu pregătit din veșnicie, planul sau scopul pentru care El a creat lumea. Deci, taina Întrupării Fiului și Cuvântului divin este o taină cunoscută de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Această lucrare de pregătire a omenirii în vederea Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos arată cât de mare este iubirea milostivă și răbdătoare a lui Dumnezeu, precum și respectul Lui față de libertatea persoanelor și a popoarelor, cărora le propune mântuirea, dar nu le-o impune.

Numai când ne pregătim îndelung pentru a primi un dar, atunci conștientizăm faptul cât de prețios este acest dar. Dumnezeu lasă pe oameni să dorească mai mult mântuirea, după ce au constatat că generații multe se nasc și apoi mor, una după alta, dar că acest curs nu este unul normal sau conform cu vocația omului de-a trăi veșnic, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor sau veșnic viu. Pe de o parte, constatăm că omenirea merge spre moarte, iar pe de altă parte observăm că în fiecare persoană umană există dorul de a trăi veșnic. Pregătirea generațiilor din poporul evreu sau chiar și din alte popoare este, în același timp, o pedagogie înțeleaptă a lui Dumnezeu cu oamenii și o lucrare liberă a oamenilor credincioși pentru a împlini planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Nașterea după trup a Domnului pregătește nașterea după Duh a oamenilor

Genealogia pe care ne-o prezintă Evanghelia de astăzi ne arată perioada etapizată de pregătire și de așteptare a omenirii întru credință și speranță pentru venirea lui Mesia-Hristos.

În primul rând, Evanghelia ne prezintă pregătirea poporului ales (Israel) pentru ca Fiul ceresc al lui Dumnezeu Cel veșnic să fie primit în lume ca urmare a pregătirii făcute de proorocii și drepții Vechiului Testament care așteptau în mod activ-duhovnicesc pe Mesia, adică pe Hristos Mântuitorul. Unii drepți ai Vechiului Testament erau chiar prefigurări sau tipologii ale lui Mesia, ca de pildă: Abel, Iosif, Ilie, Iosua Navi, Moise, Aaron, Arhiereul sau Marele Preot.

În al doilea rând, învățăm din Evanghelie că nu numai pentru poporul evreu vine Mesia-Hristos în lume, ci pentru toate popoarele care vor crede în El.

În al treilea rând, în partea a doua a Evangheliei acestei Duminici, se observă că nașterea după trup a Domnului nu este una obișnuită, adică nu este o naștere rezultată din inițiativă bărbătească, nici din poftă trupească, ci este una care se realizează direct din inițiativa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus născut din Fecioara Maria S-a zămislit de la Duhul Sfânt, fără ca ea să fi avut vreo legătură trupească intimă cu dreptul Iosif (cf. Matei 1, 18). Întrucât zămislirea și nașterea Mântuitorului Iisus Hristos s-au făcut din femeie, ele au o parte care seamănă cu zămislirea și nașterea fiecărui om, însă au și o parte care nu este una obișnuită, întrucât Fecioara-Mamă nu a cunoscut bărbat și, ca atare, Pruncul nu are tată după trup. Așadar, Iisus Hristos Se naște ca om din femeie, după cum se nasc toți oamenii, dar zămislirea Sa ca om nu provine dintr-o iubire trupească între un bărbat și o femeie, ci este lucrare supranaturală (mai presus de fire) a Duhului Sfânt în natura umană a Fecioarei Maria din care Se zămislește și apoi Se naște Pruncul Iisus. Însă prin această dublă lucrare: cerească și pământească, Dumnezeu a voit ca în însăși nașterea după trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să înceapă nașterea după Duhul a oamenilor sau înfierea lor prin harul Duhului Sfânt (cf. Ioan 1, 12-13 și 3, 5). Întrucât Iisus Hristos Se întrupează de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, El pregătește taina botezului creștin, prin care omul se naște din Duhul Sfânt și din apă, pentru a trăi o altă viață decât cea biologică, adică viața cerească veșnică.

Deci, Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că lucrarea dumnezeiască mântuitoare pentru lume începe cu însăși zămislirea și nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce Se naște veșnic din Tatăl, fără să aibă mamă, iar pe pământ S-a născut din mamă, fără să aibă tată. Vedem mai clar acum că această lucrare de înomenire a Fiului lui Dumnezeu are ca scop îndumnezeirea prin har a omului și înfierea lui în iubirea lui Dumnezeu Tatăl. De remarcat că Duhul Sfânt este prezent și lucrător atât în taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cât și în taina îndumnezeirii prin har a omului. Fiul Cel veșnic Se face om pentru ca oamenii care cred în El și se botează în numele Preasfintei Treimi să devină fii ai lui Dumnezeu după har, cum ne spune Sfânta Evanghelie de la Ioan, care precizează acest adevăr central pentru viața creștină: ‘Și celor câți L-au primit le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut’ (Ioan 1, 12-13).

Generațiile se pregătesc pentru venirea lui Mesia

Cât privește pregătirea omenirii, mai întâi a poporului ales și, într-o formă mai restrânsă, a altor popoare, pentru venirea lui Hristos în lume ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat sau înomenit, vedem că Sfântul Evanghelist Matei folosește o împărțire în trei etape sau perioade de pregătire, de la Adam până la David, de la David până la strămutarea în Babilon și de la strămutarea în Babilon până la Hristos.

Fiecare dintre aceste etape sau perioade de pregătire este marcată prin succesiunea a paisprezece neamuri sau generații. În total, de trei ori câte paisprezece fac patruzeci și două de generații. Evanghelia evidențiază că cele trei grupări de neamuri sau generații, adică de trei ori câte paisprezece, subliniază lucrarea tainică a Sfintei Treimi din generație în generație pentru mântuirea neamului omenesc. Faptul că cifra paisprezece este formată din de două ori cifra șapte, simbol al perfecțiunii pe pământ, ne arată că pregătirea trebuia să fie deplină pe două planuri: credință vie în Dumnezeu și ascultare smerită de Dumnezeu, vocație sfântă care s-a realizat desăvârșit în Fecioara Maria.

Prin urmare, vedem că în lumea marcată de păcat și moarte există o lucrare a lui Dumnezeu de ridicare spirituală progresivă a unei părți din Israel și o conștientizare a faptului că omenirea are nevoie de un Mântuitor sau Izbăvitor, Care s-o vindece de păcat și moarte, cum ne spune Sfântul Grigorie de Nyssa în Marele cuvânt catehetic: bolnavul avea nevoie de vindecare, robul avea nevoie de eliberare, iar cel muritor avea nevoie de înviere și de viață veșnică. Pregătirea aceasta culminează cu plinirea vremii (Galateni 4, 4), adică devine conștientizare deplină a necesității mântuirii lumii de păcat și de moarte, păcatul fiind boală a sufletului și despărțire a omului de Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice.

Pregătirea generațiilor pentru venirea și primirea Mântuitorului în lume se face treptat. Proorocii Vechiului Testament au prevăzut și au prezis pe Cel ce urma să Se întrupeze sau să Se facă Om, au prezis cu șapte sau opt sute de ani înainte, că El Se va naște din Fecioară. S-a proorocit chiar și locul nașterii, Betleemul Iudeii, după cum citim la proorocul Miheia: ‘Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei’ (Miheia 5, 1). Așadar, cu aproape șapte sute de ani înainte de nașterea Mântuitorului, proorocul Miheia a prezis că originea adevărată a lui Mesia este una veșnică, El există ca Persoană divină înainte de facerea lumii.

Prin credință, proorocii au văzut mai dinainte taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Matei care relatează genealogia Mântuitorului se înțelege mai bine prin citirea atentă a Apostolului de astăzi, al cărui text este ales din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 11, unde se vorbește despre credință și puterea ei. Lectura pericopei apostolice din această Duminică începe cu evocarea persoanei lui Avraam care prin credință a părăsit țara sa, locul natal, Urul Caldeii și a mers spre o țară făgăduită de Dumnezeu, necunoscută lui. Prin credință a ieșit din țara sa proprie și s-a îndreptat spre un loc necunoscut lui, spre Canaan. Credința este, deci, o vedere dincolo de vederea fizică, este o vedere a unei realități nevăzute, dar promise, făgăduite. Prin credință, proorocii au văzut mai dinainte și au binevestit taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Prin credință, ei au prevăzut și prezis coborârea din slava cerească a Fiului lui Dumnezeu, Întruparea Lui smerită din Fecioară, răstignirea, moartea, învierea și înălțarea Lui la ceruri. Aici poate fi citat proorocul Isaia, care a prevestit cu aproape opt sute de ani înainte că: ‘Fecioara va lua în pântece și va naște un Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu’ (Isaia 7, 14).

Această putere a credinței profeților ca înainte vedere a celor ce urmau să se împlinească este pregătirea cea mai profundă și plină de speranță a generațiilor succesive pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume.

Nașterea Mântuitorului unește timpul cu veșnicia

Sfânta Evanghelie după Matei ne mai arată și modul în care s-a săvârșit zămislirea Mântuitorului Hristos și nașterea Sa, și anume îngerul îl înștiințează pe dreptul Iosif că ceea ce s-a zămislit în pântecele Fecioarei Maria este de la Duhul Sfânt. De fapt, îngerul îi spune lui Iosif, logodnicul Mariei, ceea ce i-a spus și Mariei în Evanghelia după Luca, capitolul 1, 31, și anume că Pruncul care Se va naște din ea va purta un nume stabilit de Dumnezeu, și anume Iisus, o transpunere a cuvântul ebraic Ieșua, care înseamnă Dumnezeu mântuiește. Deci, Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul Care mântuiește omenirea de păcate și de moarte, dăruindu-i iertare și viață veșnică.

Vedem, așadar, că Iisus Hristos este Dumnezeu și Om. În El se unesc dumnezeirea necreată și umanitatea creată; se unesc cerul și pământul, veșnicia și timpul, pentru ca oamenilor pământeni viețuitori în timp să le dăruiască viața cerească veșnică.

Toate neamurile sunt chemate la mântuir

Pregătirea pentru venirea în lume a Mântuitorului Hristos se face în suferință și în speranță. Pregătirea se face în suferință, pentru că foarte adesea proorocii au fost persecutați, chinuiți sau chiar uciși. Lumea păcatului, care are nevoie de mântuire, este, adesea, ostilă sfințeniei. Pregătirea se face și în speranță, pentru că Dumnezeu își menține făgăduința Sa, dincolo de nestatornicia și slăbiciunile oamenilor.

Astfel, luminate de credință, generații de-a rândul au așteptat în mod activ pe Mesia, prin rugăciune, prin nevoință, prin viață sfântă, prin veghere duhovnicească. Uneori ‘rătăcind în pustii și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului’ (Evrei 11, 38), alteori ‘pribegind în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți’ (Evrei 11, 37), au trăit intens cu speranța că-L vor vedea cu ochii lor trupești pe Mesia. Această pregătire nu era o simplă așteptare pasivă, ci era o luptă duhovnicească pentru idealul cel mai sfânt: mântuirea sau viața veșnică, era o tensiune a sufletului spre Cel ce va să vină. ‘Așteptând am așteptat pe Domnul’ (Psalmul 39, 1) poate fi fraza care rezumă așteptarea activă a omenirii, dorința puternică de a vedea pe Hristos Mântuitorul, dorință vie care cere pregătire duhovnicească pentru a dobândi viața veșnică. Toți aceștia, deși nu-L vedeau pe Mesia în trup, Îl simțeau prezent în Duhul Care le sporea credința, speranța și dorința de a-L căuta.

Din Evanghelia de astăzi mai învățăm că printre neamurile sau generațiile enumerate de Sfântul Apostol Matei se află și femei, nu doar bărbați, deși, la evrei, genealogia se alcătuia pe linie paternă, bărbătească. În mod surprinzător, enumerarea generațiilor pe linie bărbătească, la un moment dat, include și pomenirea a patru femei. Ele ne surprind și prin faptul că nu sunt evreice, ci sunt de neam străin. Astfel, Tamara și Rahab sunt cananeience, Rut este moabiteancă, iar Batșeeba este hitită.

Prin aceasta, Sfânta Evanghelie ne arată că nu numai poporul evreu este chemat la mântuire, ci și popoarele de altă etnie. De asemenea, prezența femeilor în genealogia Mântuitorului ne arată că nu numai bărbații au valoare în fața lui Dumnezeu și în lucrarea Lui mântuitoare, ci și femeile. Mai mult, Iisus Hristos, Cel Unul Sfânt, cheamă la sfințenie bărbați și femei, fără deosebire, iar Sfânta Biserică a lui Hristos cinstește deopotrivă pe sfinți și pe sfinte.

Astfel, vedem că Sfânta Evanghelie rupe unele bariere mentale, pentru ca fiecare om să înțeleagă că Dumnezeu iubește pe toți oamenii, deși Israel a fost cel dintâi popor ales, pentru ca să-I slujească Lui pentru binele umanității întregi. Dumnezeu iubește și prețuiește deopotrivă pe bărbați și pe femei, pentru că atât bărbatul, cât și femeia au fost creați după chipul lui Dumnezeu. El a creat prima familie umană, pentru a spori mereu numărul persoanelor umane care se bucură de iubirea Persoanelor divine din Sfânta Treime.

Așadar, Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă și pe noi la pregătire duhovnicească în timpul care ne-a mai rămas până la Nasterea Domnului, ca să-L primim pe Hristos Domnul în sufletele noastre, în casele noastre, văzând că Dumnezeu Se face om, pentru ca noi oamenii să dobândim Împărăția cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!

 

Sursa: https://csf.md