Praznicul Adormirii Maicii Domnului – încununarea slavei Născătoarei de Dumnezeu

11:48, 28 august 2021 | Religie | 659 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

După Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, scrierile nou-testamentare trec sub tăcere amănunte din viața Fecioarei Maria. Excepție face Sfântul Luca: în cartea Faptele Apostolilor, el amintește de prezența Fecioarei Maria la Ierusalim, participând la viața Bisericii primare alături de Sfinții Apostoli, căci „toți aceștia într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații Lui” (FA 1, 14). Este important de reținut că momentul trecerii în veș­nicie a Maicii Domnului îl găsim în scrierile patristice abia după secolul al VI-lea, când mulți Sfinți Părinți au detaliat evenimentul, precum și faptele ce l-au însoțit. Ba chiar s-au arătat preocupați de vârsta la care s-a întâmplat, emițân­du-se multiple ipoteze. După unii, Fecioara Maria avea între 45 și 48 de ani. Alții au avansat vârsta de 60-70 de ani. Singur, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește de o vârstă mult mai înaintată, 80 de ani.

De la apariția sărbătorii, Pă­rinții Bisericii, în scrierile lor, au acordat spații largi momentului despărțirii sufletului de trupul cel preacurat al Născătoarei de Dumnezeu. De exemplu, Sfântul Epifanie al Ciprului, dorind să arate că întreaga existență a Sfintei Fecioare Maria a fost deosebită, spune: „Purtarea ei în pântece a fost minunată, naște­rea ei a fost mai presus de fire și lumii mântuitoare, iar adormirea a fost slăvită, cu adevărat sfântă și prealăudată”. Din acest motiv, poate, unii liturgiști consideră praznicul Adormirii Maicii Domnului drept încununarea slavei Sfintei Fecioare Maria și, totodată, „fructul copt” al învățăturii Bisericii despre ea.

Cu toate acestea, pare inexplicabil că nu avem nici o veste despre moartea Maicii Domnului din primul veac creștin, lucru destul de curios, întrucât un astfel de eveniment nu ar fi trecut neobservat în comunitatea cre­din­cio­șilor și în nici un caz nu ar fi fost considerat lipsit de valoare liturgică. S-a încercat o explicare a acestui fapt, afirmându-se că, așa cum menționează Eusebiu de ­Cezareea și Sfântul Epifanie, în a doua jumătate a secolului I, persecuțiile pornite împotriva creștinilor din Ierusalim i-au determinat să se refugieze într-un mic sat din Decapole, numit Pella. O tradiție veche afirmă că Sfântul Apostol Ioan nu a părăsit Palestina, ci a rămas în Ierusalim împreună cu Maica Domnului, care a trecut la cele veşnice cam atunci când comunitatea creștină ierusalimiteană se afla, în mare parte, în Pella. Revenind la Ierusalim, ei l-au găsit aproape în întregime distrus de Titus şi s-au văzut nevoiți să îl părăsească din nou, din cauza revoltei lui Bar-Kokeba, din timpul împăratului Adrian.

El afirmă că „Maria a rămas fecioară până la moartea ei”. Sfântul Efrem Sirul, Fericitul Ieronim, Sfântul Grigorie de Nyssa consideră că Maica Domnului a murit de o moarte naturală, iar Sfântul Ambrozie, fără să spună explicit de ce și cum s-a petrecut sfârșitul pământesc al Născătoarei de Dumnezeu, afirmă că ea nu a murit de o moarte violentă. Dar după cuvintele bătrânului Simeon, „și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Lc. 2, 35), a existat o tradiție conform căreia Fecioara ar fi murit de moarte martirică, tradiție pe care Sfântul Ambrozie o combate atunci când face afirmaţia de mai sus. Inexis­tența, în cult, până în secolul al V-lea, a unei sărbători închinate morții Maicii Domnului ne arată că ea nu a avut o moarte martirică, știut fiind că, încă din veacurile primare, martirii erau cinstiți în ziua trecerii lor la cele veșnice. Singurul praznic închinat Fecioarei Maria, atestat îna­inte de Sinodul de la Efes, 431, era cel intitulat „amintirea (pomenirea) Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria”, care celebra maternitatea ei divină şi zămislirea feciorelnică.

În cele ce urmează vom prezenta succint câteva din izvoarele sărbătorii Adormirii, oprindu-ne în primul rând la viața Maicii Domnului scrisă de Sfântul Maxim Mărturisitorul, lucrare contestată de unii cercetători care o consideră neautentică. Scrierea maximiană poartă următorul ti­tlu: „Cânt şi preamărire, slavă şi laudă Prea­sfintei Împărătese, Preacuratei şi Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, şi însemnare cu privire la viaţa sa neprihănită şi fericită de la naştere şi până la moarte, scrisă de fericitul părintele nostru Maxim filosoful şi mărturisitorul”, lucrare compusă, se pare, special pentru a proslăvi cinstita Adormire a Maicii Domnului, fapt ce reiese din textul cărții: „…De aceea, cer tuturor prietenilor lui Dumnezeu şi credincioşilor în Hristos care laudă pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, să se adune pururea, împodobiţi cu râvnă şi dorinţa gătelilor duhovniceşti, ca să împlinească psalmodia şi lauda dumnezeiască în acest strălucit praznic al Adormirii ei”.

Un alt izvor important îl constituie scrierea lui Epifanie Monahul și Preotul, „Cuvânt despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi anii ei”. Epifanie ne oferă și o des­criere a aspectului fizic al Preacuratei Maria, reluată ulterior de alți scriitori bisericești. Un alt izvor important referitor la Adormirea Maicii Domnului îl constituie lucrarea Sfântului Simeon Metafrastul, „Cuvânt despre câte s-au întâmplat de la naşterea şi creşterea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, de la naşterea cu dumnezeiască cuviinţă a lui Hristos Dumnezeul nostru şi până la săvârşirea ei de viaţă purtătoare, încă şi despre arătarea veşmântului ei scump şi cum această mare bogăţie s-a făcut comoară creştinilor”. Cât privește scrierile apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, ele abundă. Sfinții Părinți care, ulterior veacului al V-lea, au scris despre sărbătoare au selectat și folosit din astfel de scrieri doar acele informații care corespundeau celor aflate deja în scrierile canonice, verificate.

Un rezumat al acestor învăță­turi s-a realizat odată cu alcătuirea slujbei praznicului Adormirii, compusă de Sfântul Cosma Melodul și Sfântul Ioan Damaschin, și datează, cel mai probabil, din secolul al VIII-lea. Printre stihirile Sfântului Ioan Damaschin s-au intercalat și câteva alcătuite de Gherman, Patriarhul Constantinopolului, Anatolie și Teofan. Cele două canoane ale Utreniei le aparţin Sfântului Cosma Melodul și Sfântului Ioan Damaschin. Ambele slujbe pun accent pe moartea Fecioarei, care nu este moarte, ci totdeauna, dacă nu se foloseşte termenul de „mutare” sau „adormire”, este asociată cu viaţa ce o precede.

Într-o omilie despre Ador­mirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschinul face o paralelă între virtutea fecioriei și nestricăciunea trupului ei de după moarte, învă­țătură ce se regă­sește și în cântările praznicului: „Născând, fecioria ei a rămas nestri­cată, iar mutându-se trupul ei se păzește nestricat”. Mulți Părinți ai Bisericii au zăbovit în scrierile lor și asupra minunii „învierii” Născătoarei de Dumnezeu și a mutării ei la cereștile lăcașuri, reliefând dife­rența dintre ea și ceilalți sfinți plă­cuți Domnului, deosebire exprimată mai cu seamă de Sfântul Teodor Studitul. În timp ce, după moartea lor, sfinții se bucură de părtășia Raiului doar cu sufletele, Maica Domnului se desfătează cu întreaga ființă, trup și suflet, de starea fericită.

Importanța Adormirii Maicii Domnului în tra­diția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedeşte covârși­toare. Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, apoi, prin puterea Fiului ei, se înalță întru slavă. Iar de acolo, din înaltul Cerului, nu conte­­nește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări.

Sursa: https://altarulcredintei.md