Părintele Cleopa despre Sfinții Trei Ierarhi – Apostoli ai Cuvântului lui Dumnezeu

12:23, 12 februarie 2019 | Religie | 1212 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Cu mila și cu îndurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel în Treime închinat și marit, am ajuns și în anul acesta la prăznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. De aceea ne-am adunat astăzi la Sfânta Biserică pentru a cinsti după cuviință pe această treime de ierarhi, apărătorii Preasfintei Treimi, pe care îi laudă toata creștinătatea. Cinstim astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocăinței, tâlcuitorii cei mai adânci ai Sfintei Scripturi. Lăudăm astăzi pe acești trei mari ierarhi, învățători și luminători ai lumii, vase alese ale Sfântului Duh, părinți ai evlaviei noastre, păstori plini de râvnă ai creștinilor, dascăli ai dreptei credințe, hrănitorii săracilor, apărătorii văduvelor și povățuitorii călugărilor.

Sfinții Trei Ierarhi sunt cele trei vârfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălțimea vieții și a învățăturii lor pe mulți și ca niște apostoli după Apostoli au strălucit în lume. Toți trei fiind luminați de Duhul Sfânt, au avut aceeași înțelegere a Bisericii, au întărit canoanele și învățăturile dumnezeieștii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfânt, pline de sfințenie și binecuvântate cu darul facerii de minuni și al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credință, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogățit sfintele slujbe și au vindecat și alinat multe boli și suferințe trupesti și sufletești ale oamenilor. Fiind luminați de Dumnezeu și dăruiți cu multă înțelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe împărații răucredincioși, au smerit pe cei mândri, au împărțit la săraci averile bogaților, au mustrat cu mare îndrăzneală păcatul, mai ales necredința, eresul, mândria, desfrâul, lacomia și zgârcenia, scriind multe învățături creștinesti. Ei au lăsat Bisericii lui Hristos, pe lângă viața lor sfântă, zeci de cărți teologice, care apără dogmele ortodoxe și viața morală și care formează un mare tezaur al lumii creștine.

Și acum să vă amintesc pe scurt viața și faptele fiecăruia din cei trei sfinți ierarhi:

Sfântul Vasile cel Mare a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei (Turcia de astăzi), dintr-o familie aleasă de creștini. Părinții săi, Vasile și Emilia, au avut zece copii. Îndemnați de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilărie la învățătura cărții, crescându-l de mic în frica lui Dumnezeu.

Fire adânc gânditoare, evlavioasă, tăcută, Sfântul Vasile a străbătut cu multă ușurință toată învățătura cea ritoricească și filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai înaltă școală a faimoasei Atene. Aici s-a împrietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascălii sai; aici a deprins „firea filosofiei, care este – după cum singur spunea – gândul morții”.

Îndemnat de Duhul Sfânt, a plecat apoi să viziteze toate mânăstirile și pustietățile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim să se închine la Mormântul Domnului. După ce a primit botezul în râul Iordanului, s-a dus în Cezareea Capadochiei – patria sa – unde a fost făcut preot. Dar el, iubind mult liniștea și rugăciunea, s-a retras în părțile Pontului, unde a întemeiat o aleasă mănăstire, cu viață de obște. Venind aici și Sfântul Grigorie, au trăit împreună cele mai alese clipe de bucurii duhovnicești, pe care apoi adesea și le aminteau unul altuia. Aici au scris împreună neîntrecute cuvinte ascetice despre rugăciune, post, viața de obște, preoție, dragoste etc.

Nevoia în care se afla Biserica din Cezareea, strâmtorată de eretici, l-a silit pe marele Vasile să lase pustia și să vină în ajutorul Bisericii lui Hristos. În scurtă vreme, fiind ales episcop, cu multă putere și osârdie, biruiește pe începătorii eresurilor, împacă pe ortodocși, unește Biserica dezbinată, mângâie inimile păstoriților, hrănește pe cei săraci din hambarele bogaților, adapă pe cei însetați din izvoarele bunei credințe.

Sfintul Vasile era mare, nu atât ca statură, cât mai ales cu darul ce era într-însul, cu viața sa aspră, cu mintea sa adânc gânditoare. Avea și darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viața lui era mai mult îngerească decât omenească. Neîncetat se ruga, învăța mereu, mângâia pe toți. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hrănitor flamânzilor, păstor adevărat al oilor celor risipite.

Aur pentru sine nu strângea, dar cu aurul învățăturilor sale pe toți îi îmbogățea. Haine bune nu purta, dar pe toți săracii Capadociei îi îmbrăca. Pâine de prisos pe masă nu avea, dar nimeni nu se întorcea de la el flămând și nemiluit.

Cine altul ca Sfântul Vasile a purtat atâta grijă de cei săraci, cine a făcut ca el din Cezareea o adevărată casă de oaspeți pentru străini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru bătrini și locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi îi înfrunta pe împărați, îi rușina pe eretici, îi smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe călugări îi povățuia, pe văduve le asculta, pe necredincioși îi aducea la credință, pe păcatoși îi primea și cu canon de pocăință îi vindeca.

Fiind din tinerețe bolnăvicios, în anul 379, Sfântul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul în vârstă de 51 de ani, după ce a păstorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.

Sfintul Grigorie Teologul s-a născut în orasul Nazianz, aproape de orașul Cezareea Capadociei. Părinții săi, Grigorie și Nona, fiind binecredincioși, l-au crescut de mic în buna credință, dându-l la învățătura cărții. Iubind mai mult frumusețea vorbirii, a învățat și a deprins mai mult ca oricare meșteșugul retoricei, de la cei mai aleși dascăli ai Atenei.

Întors la Nazianz, a fost făcut preot de tatăl său, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o mănăstire întemeiată de ei în Pont. Fiind chemat de tatăl său și de nevoile Bisericii împresurată de eretici, Sfântul Grigorie s-a reîntors în Nazianz. După multă stăruință, fiind făcut episcop de însuși prietenul său, Vasile, nu a primit scaunul cel încredințat lui, ci petrecea lângă bătrânul său tată, ajutându-l să biruiasca pe înverșunații eretici.

Fiind iubitor de liniște, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plină de dar și cu măiestria cuvântului, pe toți ereticii i-a îmblânzit și i-a adus la credința cea adevărată. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a făcut aici adevărate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfântul Grigorie? Cine a apărat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai înalte despre Duhul Sfânt, despre dragoste, despre credința cea adevărata? Cine a uimit în Sinodul al II-lea Ecumenic pe toți episcopii? Cine a rușinat pe filosofi și a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adâncimea gândirii sale și cu dulceața vorbirii?

Dornic de singurătate, după doisprezece ani de păstorie, se retrage în satul sau natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Îl iubea atât de mult.

Cu toate că Sfântul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibilă, adânc gânditoare, însetată după liniște, nimeni nu a vorbit vreodată mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a apărat mai cu tărie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decât Sfântul Grigorie. Din aceste pricini s-a și numit „Teolog”, adica „Cuvântător de Dumnezeu”.

Împăcat cu sine și cu Dumnezeu, în anul 389, Sfântul Grigorie Teologul trece la Domnul în vârstă de 60 de ani, lăsând Bisericii un neprețuit tezaur de cuvinte și învățături dogmatice.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în vestita cetate Antiohia Siriei, din părinți creștini, Secund și Antuza. Fiind singur la părinți, a fost dat la învățătura cărții, la cei mai aleși dascăli ai vremii de atunci. Murind tatăl său din tinerețe, fericitul Ioan și-a ales viața cea îngerească, retrăgându-se la o mănăstire și de aici într-o peștera, unde singur s-a nevoit în post și rugăciune patru ani.

Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multa osârdie în Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neîncetat cuvinte de învățătură, de pocăință și de mângâiere poporului însetat, încât s-a făcut cunoscut în toată cetatea. Pentru buna lui învățătură și frumusețea vorbirii a fost numit de toată creștinătatea „Gură de Aur”. Ales Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Ioan, deși a primit cu sila această mare cinste, a păstorit turma lui Hristos cu mare osârdie, timp de nouă ani, ducând-o la vreme la apă și hrănind-o cu cuvintele sale cele aurite.

Sfântul Ioan Gură de Aur, zis și Hrisostom, a întrecut pe toți dascălii Bisericii noastre, nu atât prin înălțimea cuvintelor, nu prin asprimea învățăturilor, cât mai ales prin dulceața vorbirii sale, atât de curgătoare și pe înțelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfântul Ioan Hrisostom despre pocăință, despre folosul rugăciunii, despre mergerea cât mai frecvent la biserică, despre păcat, despre moarte, despre judecata și răsplata viitoare. Nimeni nu a tâlcuit mai bine ca el Sfânta Scriptură. Nimeni nu a hrănit turma sa cu mai multe învățături, nimeni nu a apărat mai bine pe săraci și pe văduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul și rugăciunea mai mult decât Sfântul Ioan Gură de Aur.

El era păstorul cel adevărat, tatăl săracilor, apărătorul văduvelor, mângâietorul sărmanilor, hrănitorul flămânzilor, mustrătorul boierilor, primitorul izgoniților și învățător prealuminat a toată lumea. Doctor minunat al sufletelor, el știa să scoată cu cuvântul spinii patimilor din inimile oamenilor și apoi să pună alifie pe răni, prin învățăturile sale cele aurite.

Dar, ca întotdeauna, curajul și îndrăzneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri și încercări la sfârșitul vieții. Astfel, izgonit din scaun și exilat de împărat și de soția sa, Eudoxia, marele dascăl și păstorul cel bun, Sfântul Ioan Gură de Aur, moare în grea suferință, departe de oile sale în anul 407, având pe buze aceste cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Iubiți credincioși,

După ce am amintit, pe scurt, viața Sfinților Trei Ierarhi, să vă spun în puține cuvinte cum a luat naștere praznicul de astăzi.

Pe vremea împăratului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a născut o neînțelegere între credincioșii din Constantinopol, privind cinstirea Sfinților Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfântul Vasile, zicând despre el ca este mai înalt în cuvinte, ca unul ce a încercat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atât de îmbunătățit, încât puțin lipsea de a-l asemăna cu îngerii. Nu făcea pogorământ legii, nici nu ierta cu ușurință, ci era aspru, neavând la el nici un lucru pământesc. Aceștia îl micșorau pe Sfântul Ioan Gură de Aur, ca și cum ar fi fost oarecum împotriva marelui Vasile, fiindcă era îngăduitor și atrăgător la pocăință. Alții înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum că ar fi fost în învățături mai iertător și sfătuia cu ușurință pe toți, chemându-i la pocăință. Pentru aceasta îl cunoșteau mai mult ca pe Sfinții Vasile și Grigorie, atât pentru mulțimea cuvintelor celor curgătoare de miere, cât și pentru iscusința cugetărilor.

Altii cinsteau mai mult pe Sfântul Grigorie, ca cel ce a întrecut prin înțelepciune, prin frumusețea vorbirii și prin învățătura elinească pe toți dascălii cei vestiți. Ziceau, deci, că înțeleptul Grigorie îi întrecea pe toți și de aceea i se cuvenea întâietatea. Din această pricină s-au împărțit și credincioșii, încât unii se chemau ioaniteni, alții vasiliteni, iar ultimii grigorieni.

Văzind Sfinții Trei Ierarhi că se dezbină Biserica din cauza lor, s-au arătat în vis și în chip văzut, câte unul deosebit, apoi toți trei împreună, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitelor, un păstor îmbunătățit și preaînțelept, zicindu-i:

„După cum ne vezi, noi suntem una la Dumnezeu și nu este între noi nici o ceartă sau împotrivire, ci fiecare fiind călăuziți de dumnezeiescul Duh, am învățat și am scris spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor. Tot ce am învățat noi am dat și altora spre înmulțirea talantului nostru și nu este între noi nici unul întâi sau al doilea, ci, dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, scoală-te și poruncește acestora ce se ceartă și se dezbină din cauza noastră, să nu se mai certe pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit, atit în viață, cât și după moartea noastră să împăcăm lumea și s-o aducem la unire. Deci rânduiește-ne la toți trei o zi, când ți se va părea de cuviință și ne fă praznic cuviincios odată. Apoi spune și celorlalți creștini, care vor fi mai pe urmă, ca noi suntem una la Dumnezeu și vom fi mijlocitori în cer înaintea Preasfintei Treimi, pentru mântuirea celor ce vor săvârși praznicul și pomenirea noastră”.

Zicând acestea i se părea lui Ioan că Sfinții Trei Ierarhi se urcă la cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume. Deci, sculându-se arhiereul evhaitenilor, a făcut precum i-au poruncit Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan, potolind mulțimea și pe toți care se certau pentru ei. Astfel, Sfântul Episcop Ioan, aflind că în luna ianuarie se prăznuiesc toți acești sfinți: în ziua întâi, Sfântul Vasile, la 25, Sfântul Grigorie și la 27, Sfântul Ioan Gură de Aur, i-a unit pe toți trei, la 30 ianuarie, făcându-le slujbă, canoane, tropare și cântări de laudă precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem în Biserică sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi.

Suntem datori deci, fraților, să ținem cu evlavie această sărbătoare și să cinstim pe făcătorii noștri de bine, mulțumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvântători de Dumnezeu și să le urmăm credința, râvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viața lor sfântă. Dar cum vom putea lăuda îndeajuns pe acești mari sfinți, dascăli și ierarhi ai Bisericii? Atât se cuvine să zicem, că dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult acești sfinți cu viața, cu cuvântul și cu scrisul, nu ar fi scăpat creștinătatea de slujirea idolească, de eresurile cele cumplite împotriva Preasfintei Treimi și de atâtea tulburari și grele păcate care nelinișteau obștea creștinilor. Dar Dumnezeu a rânduit de sus pe acești mari luminători să trăiască tocmai atunci când Biserica lui Hristos era învăluită și tulburată și înăuntru și în afară.

Acesti oameni ceresti și ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul și sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi și pastori, cu intelepciunea și darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor și au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind și prefacind totul spre bine, netezind și indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea și nedreptatea.

Treimea pământească a Sfinților Ierarhi, ne-a învățat a ne închina Treimii celei mai presus de minte și a mărturisi, după cum scrie în Crez, un singur Dumnezeu, închinat în trei persoane: Tatăl, Care este nenăscut și pricină a toate; Fiul, născut din Tatăl și Duhul Sfânt, Care este purces din Tatăl și făcut cunoscut nouă prin Fiul. Nu sunt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu în trei persoane, care au aceeași ființă și prin care s-au făcut toate cele văzute și nevăzute.

Dar să lăsăm pe alții să le spună înțelepciunea, adânca cunoștință, postul, rugăciunea, milostenia și celelalte fapte bune pe care le aveau Sfinții Trei Ierarhi. Noi să ne minunăm de grija lor cea mare care o aveau pentru mântuirea oamenilor, pentru că de aceasta se îngrijeau mai mult decât toate, cunoscând că prin fapte bune păstrează omul asemănarea cu Dumnezeu.

În ce fel au miluit Sfinții Trei Ierarhi pe mulți oameni, o sa înțelegem din cele ce urmează: Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, iar acești sfinți au tâlcuit firea tuturor făpturilor și prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusețea și mărimea lor, iar acești minunați dascăli explică cerurile și pământul, adică lumea cea văzută și nevăzută, cum este așezată, rânduiala ei și care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi și Nou spre mântuirea noastră, și acești mari sfinți ne-au explicat mai bine ca toți Sfânta Scriptură și ne-au îndemnat să păzim poruncile Domnului.

Mântuitorul S-a întrupat pentru noi, iar sfinții aceștia ne tâlcuiesc și ne fac cunoscută taina răscumpărării noastre prin întrupare, prin moarte și înviere. A trimis Hristos pe Sfinții Apostoli să propovăduiască în lume cunoștința de Dumnezeu, să piardă idolatria și să întoarcă lumea la dreapta credință în Dumnezeu. A trimis pe Sfinții Trei Ierarhi să propovăduiască adevărata credință, să izgonească din oameni întunericul necredinței, să rușineze pe eretici și să aduca la Hristos cât mai multe suflete.

Iubiți credincioși,

Vedeți grija Sfinților Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeți grija lor pentru mântuirea oamenilor? Atât în viață cât și după moarte, sfinții se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe, de sporirea noastră în fapte bune și de mântuirea lumii. Vedeți cum a rânduit pronia dumnezeiască pe acești mari ierarhi, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri și dezbinări, pentru a apăra unitatea credinței în Biserică, pentru a salva creștinătatea de eresuri și de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgână și a întări dogmele dreptei credințe în lume?

N-au putut suferi Sfinții Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfiseră să mențină corabia Bisericii în pace, să sporească sfânta credință, să risipească eresurile și să curețe sufletele oamenilor de patimi. De un gând cu ei sint toți sfinții și îngerii din cer, ca și toți păstorii și creștinii ortodocși. Toți se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru biruința Evangheliei, pentru pacea în lume și mântuirea sufletelor noastre.

Însă la această unitate creștină, în familie, în Biserică și în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gândiți-vă cât de mare păcat face un creștin – bărbat sau femeie – care strică pacea și unitatea familiei. Majoritatea divorțurilor de astăzi sint tocmai din această cauză. Ei bine, acești creștini care distrug familia cuiva și lasă copii orfani pe drumuri, sint blestemați de Dumnezeu și nu vor primi mântuirea așa ușor.

Gândiți-va la acești creștini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfânta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine și tot ce avem mai scump. Aceștia, nu numai că se duc la adunările sectelor, dar intră și în casele ortodocșilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semăna tulburare, îndoială și să atragă câți mai mulți la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie și celorlați începători de eresuri? Toți aceștia nu se pot mântui până nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sint îndemnați la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decât în tulburare, ură și îndoială. De aceea se și numește vrăjmașul nostru, „diavol”, care înseamnă „împotrivnic”. Toți cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinților și explică Evanghelia după capul lor, sunt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer și dezbină mereu lumea pe pământ.

Să ne ferim, fraților, de cei ce dezbină și tulbură casele, sufletele, obștea și Biserica Domnului și să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiași mame se ceartă, se dezbină între ei. Aceasta este și mai rău. La fel și în Biserică, se dezbină uneori credincioșii noștri. Unii zic că țin sărbătorile pe stil vechi; alții zic că sunt în „Oastea Domnului”. Alții zic că s-au pocăit și nu sunt ca ceilalți fii ai Bisericii. Oare de ce această dezbinare? Numai diavolul, vrăjmașul cel de obște se bucură de neunirea noastră!

Să nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraților. Toți sintem ai lui Hristos, toți sintem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea și de păstorii ei. Toți suntem ostașii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare până la capăt. La Dumnezeu se mântuiesc cel mai greu ereticii și cei mândri, dacă se întorc cu căință la Biserică. Iar cel mai ușor se mântuiesc cei smeriți, care ascultă și iartă pe toți.

Să rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, care sunt foarte cinstiți în țara noastră și au la Iași cea mai frumoasă biserică din Europa închinată lor, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credințe, pentru pacea și unitatea Sfintei Biserici și pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Arhimandrit Cleopa Ilie

Sursa: http://ortodox.md