,,Libertatea” anti-Hristos, frica, dependența și ,,siguranța” ucigătoare de om a tehnologiei și a cipurilor

13:32, 13 mai 2020 | Actual, Religie | 421 vizualizări | Un comentariu Autor:

Acest articol nu vizează doar o anumită categorie de oameni după apartenența lor religioasă, etnică, socială; dar pe fiecare om în parte.

Astăzi, libertatea persoanei este în pericol din cauza tehnologiei avansate, a cipurilor conectate direct la creier sau chiar implantate în om. Vom spune însă și faptul că, foarte mulți dintre noi, nu au conturi în bănci și cipuri, dar nu mai sunt liberi, așa cum ne cere Domnul Iisus Hristos. Aceasta din două motive: pe primul e dependența de păcat (cu voie), iar pe alta este dependența de tehnologie (a început fără voie și ai ajuns rob de bună voie, prin viclenie, seducere, confort, ușurință și plăcere). Spunem aceasta acum, cât mai este posibilitatea să alegem, să ne oprim, să ne salvăm. Atât timp cât avem posibilitatea alegerii, ne putem spovedi și folosi de tehnologie rațional și în limita dorită de noi. Toți avem păcate, mai multe sau mai puține; toți avem telefoane, acces la internet. Dar, în ce măsură acestea sunt folosite și lucrate mai mult ca credința iubitoare și milostivă în Hristos față de oameni, în această măsură suntem liberi sau dependenți. ,,Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire”. (Galateni, 5, 13) ,,Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”. (Corinteni, 3, 17) Iar unde nu este Dumnezeu, este prezent diavolul, tatăl minciunii și răutății. Astăzi, mai putem alege, dar viitorul se arată a fi altul, mai grav și mai tragic.

Considerăm tehnologia avansată, un pericol pentru oameni și pentru întreaga lume. Mulți spun că libertatea gândirii nu ți-o ia nimeni, cu sau fără vaccin, cu sau fără cip. Atunci voi pune așa întrebare, dacă cipurile sunt doar un progres al științei, de ce atunci, pe zi ce trece, știința îl înlocuiește pe Dumnezeu? Unde e multă tehnologie se substituie Dumnezeu. Oamenii păcătoși vor cu preț de sânge libertatea și ei văd această nanotehnologie ca fiind o soluție, dar această părută libertate se adeverește a fi o libertate față de Dumnezeu, Care le condamnă păcatul, pe când omul sfânt, își dorește libertate față de orice păcat și comuniune și unire totală cu Dumnezeu.

Dragilor, aceste pericole: nanotehnologie, vaccinare obligatorie, cipuri, treptat se apropie tot mai mult de noi și tot mai profund intră în viața și în sufletul nostru. Vaccinarea obligatorie este un atentat la libertatea deplină a cetățenilor. Sub pretextul sănătății și grija față de populație, se ascund alte momente mai puțin pozitive. Există reacții adverse, de care nu suntem informați. Se vorbește de introducere prin vaccin, a unor cipuri și acest fapt își găsește logică, așa încât știința nu rămâne pe loc, dar ea mereu evoluează. Nanotehnologia din ziua de astăzi este direct orientată spre om, pentru a-l face chiborg: jumătate om, jumătate robot, ceea ce duce la o moarte clinică din care nu mai este înviere.

Dacă căutăm pe google, găsim articole încă din anul 2014, în care se vorbește despre control total asupra persoanei. Și, desigur, ne este dat exemplu pozitiv: legat de sănătate. Mai concret: persoană paralizată total, cu ajutorul tehnologiei revoluționare, poate fi făcută să se miște, să-și exprime stări și gânduri. Deci persoana singură nu poate, iar altcineva, în locul ei, dirijează personalitatea ei.

Într-un articol publicat pe point.md în data de 13 mai 2020, se anunță că Compania lui Ilon Masc se ocupă cu realizarea unui plan de conectare a creierului uman la calculator. Încă în anul 2017, Ilon Masc a creat compania Neurolink, care se ocupă de crearea și dezvoltarea tehnologiilor pentru conectarea calculatorului la creierul uman. În anul 2019, Masc a anunțat că peste un an va începe experimentul asupra oamenilor. Compania Neurolink va crea cipuri care vor fi implantatnte în craniul uman și sunt destinate pentru lecuiri de traume, disfuncții ale creierului. Însă în viitor, cipurile vor avea mai mari posibilități, citează sursa. Răspunzând la întrebare, cât timp va trebui ca compania lui să dezvolte așa fel de tehnologii, Masc a răspuns că de la 5 la 10 ani. Astfel de exemple legate de cipizarea oamenilor în viitorul apropiat, cu indicarea unei surse, sunt foarte multe pe internet.

Așadar, este posibil control de persoană de la distanță. Dacă creăm un tablou complet și punem în el actualitatea zilei de astăzi: tehnologia 5G, nanotehnologia, disprețul față de om ca creatură a lui Dumnezeu, secularismul, vaccinarea cu cipuri, controlul mondial, slăbirea credinței, imoralitatea la cel mai înalt nivel prin desfrânare, avort, păcate împotriva firii, ucideri și crime, atacul asupra Bisericii lui Hristos, o dezvoltare a satanismului, vom avea un tablou trist, sumbru, tragic, care va avea sfârșit pierea neamului omenesc, trupește și sufletește. „Europa întreagă (,,lumea”) duhneşte a moarte. Universităţile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte”, spunea cu puțini ani în urmă Sf. Nicolai Velimirovici, episcop, filosof, scriitor, teolog, om de cultură și artă, istoric, patriot, numit ,,al doilea Ioan Gură de Aur” al ortodoxiei. Despre această categorie de oameni ne vorbește încă și Apostolul când zice: ,,Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.” (II Petru, 2, 19)

Ne-am convins cu toții că marii dirijori ai ordinei universale nu sunt pentru viața și bunăstarea planetei, dar din contra, pentru creare de control: prin frică, panică, haos, imoralitate, nepăsare, dezinformare, desfrânare, lipsă de cunoștințe, necredință. Sunt oameni fără de sfințenie, evlavie, pace și credință. Ce pot să ne ofere acești oameni? Libertatea sufletului nu trebuie schimbată pe nimic: nici pe sănătate, nici pe bunăstare, nici pe confort: lupta împotriva libertății este un atentat la propria persoana, împotriva omenirii și împotriva Creatorului. Oamenii au supravețuit în lagăre, închisori, detenție, foamete, datorită libertății interioare, care e păstrată doar în legătură cu Dumnezeu.

Poziția noastră este împotriva vaccinării obligatorii! Biserica vede în aceasta un pericol pentru cetățeni. Biserica dintotdeauna a militat pentru binele oamenilor. Și, astăzi o face la fel. Biserica prin învățătura Sa, este puterea care menține echilibrul și armonia lumii. Acest lucru o știm nu doar noi, creștinii, dar și dușmanii Bisericii.

Semnele apocalipsei se vor împlini, căci așa scrie Sfânta Scriptură, dar să nu fim noi cei care mergem împotriva lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca Dumnezeu să prelungească vreumurile bune și de pace.
Creștinii doresc de a fi liberi de nanotehnologie. Ne folosim de tehnologia actuală, atât timp cât noi o putem controla pe ea și nu ea pe noi. Creștinii nu doresc vaccinare cu cipuri.

Vaccinele însăși sunt o temă deschisă de discuție, având atenție sporită nu doar din partea creștinilor, dar și partea medicilor, experților, demnitari. Avem foarte multe cazuri cu reacții dăunătoare sau chiar mortale. Aș pune aici o întrebare retorică: dacă tu ești vaccinat, adică protejat, de ce atunci te temi de un om nevaccinat? De ce se luptă atât de mult pentru ca un singur om, sau un singur grup, o singură putere, să dețină un control total asupra lumii?

Cineva dorește prin tehnologie de a avea acces la fiecare persoană. Aș dori aici să vă aduc un răspuns trist: nu mai avem libertatea de pe vremuri. Deja cineva are acces total la informații personale. Cu ajutorul tehnologiei simple sau avansate: telefoane, gadgeturi, smart-uri, televizoare, calculatoare, internet, aplicații, facebook, viber, watsap, suntem ascultați, controlați, înregistrați, urmăriți. Prea mulți sunt dependenți de telefoane și internet. De multe ori am primit mesaje oficiale din partea statului unde suntem atenționați să nu cădem pradă hoților de identitate, escrocheriilor care se fac pentru a ne sustrage bani din bancă, sau furt de profil web, care apoi e folosit în alte scopuri. Deci unde e siguranța? Suntem dependenți de electricitate, comunale, tehnologie. Suntem atât de deprinși cu acestea că, dacă ni le-ar lua cineva, am fi în stare de orce pentru ele.

Ce va urma mai departe? E logic ca știința să evolueze. Ea nu se oprește. Așa avem nanotehnologia, care cu vicleșug s-a înfrățit cu sănătatea și grija față de oameni. Dar cât de bună este știința pentru om? Ne este frică și ne convingem tot mai mult că, știința fără Dumnezeu, este un monstru care degrabă ne va devora cu totul. Să ne ferim de orice predare benevolă a minții, a rațiunii și a libertății: tot ce avem mai sfânt și scump, în mâinele altcuiva. Să nu părăsim credința curată și lucrătoare în Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim înțelepți, atenți și ascultători de Biserică.

Să fugim de tehnologie ca de diavol și să iubim simplitatea, bunătatea, Evanghelia, Biserica lui Hristos. Sănătatea nu va fi în cip. Unde omul dorește să ia locul lui Dumnezeu nimic nu poate fi bun. Învățați a alege informațiile și a le discerne. Îl alegem pe Hristos și fugim, ne ferim, de tot ceea ce ne poate despărți de El!

Dumnezeu să ne aibă în grija Sa!

+PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni